17 copii au fost uciși ieri și mulți alții răniți în ultimul masacru dintr-o școală americană, săvârșit de un tânăr de 19 ani înarmat cu o pușcă militară de asalt și nenumărate magazii de cartușe, toate dobândite legal. A fost cel de-al 18-lea masacru într-o școală americană petrecut de la începutul anului și până acum. Adică în ultimele 45 de zile. S-a întămplat, din păcate, înainte ca administrația americană condusă de președintele Donald Trump să fi terminat investigațiile de care vorbea după marele masacru ce a avut loc la Las Vegas în Octombrie 2017. Parlamentarii republicani au promis, ca de obicei, o investigație amănunțită asupra cauzelor ce au dus la această tragedie, au vorbit de oameni bolnavi psihic și au decis, ca acțiune imediată, să țină un moment de reculegere pentru victime. Continue reading “Al n-șpelea mass shooting”
Stronger than love
Mi-a luat ceva să-mi dau seama. Ceva era diferit, am simțit asta de cum am intrat în sală. Inițial am crezut că așa e miercurea, o zi în care nu merg de obicei. Doar că ieri am plecat mai târziu din birou și m-am luptat cu gândul de a renunța la antrenament tot drumul pentru că eram obosit și, când credeam c-am învins, ultimul semafor s-a făcut roșu chiar înaintea mea și, fir-ar al naibii, când s-a făcut verde, în loc să fac stânga spre parcarea sălii, am ținut drept. Și-aia a fost…
Deci ce naiba-i diferit în seara asta? Parcă nu-i așa de aglomerat – dar asta-i normal pentru mijlocul lui Februarie – entuziasmul rezoluțiilor din noaptea de Revelion s-a mai topit, în contrast cu centurile de slăninuță de pe six pack-uri sau poate tocmai de-aia. Parcă lipsește un pic din energia obișnuită. Nici măcar în zona hardcore tensiunea nu e aceeași. Oglinzile ce acoperă pereții reflectă astăzi niște Arnolzi mai mici, niște Vindieseli mai piperniciți.
Demisolul turnului Babel
Să fi trăit experiența lucrului într-o echipă multietnică pe când eram mult mai tânăr aș fi știut acum măcar să înjur în peste 20 de limbi diferite, câte se vorbesc prin birou. Cum nu e cazul, nu numai că nu învăț nimic util în germană și nenumăratele ei dialecte elvețiene dar nici măcar cuvintele picante nu s-au atins de mine, cele care se învață de obicei primele în mai toate limbile și care dau atâta culoare discuțiilor imature din pauzele de cafea. Dar asta nu înseamnă că nu aud și nu recunosc în jurul meu când lumea înjură sau folosește cuvinte indecente. Pe câteva le recunosc atunci când le aud iar pe celelalte le ghicesc din ton, din context, din fluența cu care alunecă afară. Și sunt multe diferențe de la țară la țară sau de la limbă la limbă. Continue reading “Demisolul turnului Babel”
Diversele fețe ale lui Donald Trump*
*Bienne-ul se pregătește de carnaval.
Cu tesla-n stele
Sper să-mi fie iertată această postare împotriva curentului (sau a vântului, ar zice unii). Am zis să încerc să compensez un pic ‘jde miile de articole entuziast-laudative la adresa unui mare businessman. Un pic de cârcoteală, în română, n-o să-i știrbească din aura de geniu planetar.
Dacă s-ar întâmpla la noi, lumea ar comenta sarcastic că un “băiat deștept” a prins un foarte profitabil contract guvernamental, speculând anchilozarea inevitabilă a unui bătrân colos de stat (să-i zicem, așa, la întâmplare, NASA). Fără îndoială că visând să ajungă cândva pe Marte, plutind deja printre stele, marele investitor a observat stelarul buget pe care statul american îl cheltuiește pe armată și, în general, pe diverse chestii zburătoare. Și cum și la americani se fac bani frumoși din contractele cu statul, și-a dorit și el o felie pe care s-o savureze aici, pe Terra. Continue reading “Cu tesla-n stele”
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Multe filme bune anul ăsta, ceea ce înseamnă că va fi o competiție acerbă la Oscar-uri. “Three Billboards outside Ebbing, Missouri” este de departe cel mai bun film american pe care l-am văzut în ultima vreme. E și primul dintre cele nominalizate, ceea ce înseamnă că nu pot să-mi dau cu părerea despre cine merită să câștige. Dar uitându-mă la filmele care au câștigat în ultimii zece ani pot spune că “3 Billboards” îmi pare mai bun decât oricare dintre ele.
Sincer mă așteptam ca anul ăsta să apară filme despre America profundă, cea departe de aerul cosmopolit al marilor orașe. Hollywood-ul a reacționat întotdeauna la viața cetății, deci aceste filme vin cumva în sensul în care societatea americană încă încearcă să(-și) explice calamitatea politică și morală reprezentată de alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA. Iar filmul ăsta e o mai bună radiografie a Americii din care s-a ridicat Trump decât multe studii politice cu pretenții. Missouri l-a votat în proporție de vreo 60%. Ebbing, Missouri, dacă ar exista în realitate, ar fi catalogat conform noilor standarde geografice ale trumpismului drept un shithole city. Continue reading “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”
Carlo M. Cipolla – Legile fundamentale ale imbecilității umane
Nu e chiar o carte, mai degrabă ar intra la categoria “cărticele”, câtă vreme ai nevoie doar de vreo două ore ca să o citești. Și nu mi-e nici acum clar dacă autorul, altfel un reputat profesor de istorie a economiei, chiar credea în ideile (legile) pe care le-a prezentat cu o morgă de lucrare științifică sau doar s-a distrat un pic alături de cititorii săi, o farsă de la înălțimea autorității sale academice.
Deci, deși nu sunt de acord nici cu premizele care stau la baza lucrării – cea mai controversată fiind despre caracterul ereditar și inevitabil al imbecilității umane și nici cu concluziile sale simpliste, să trecem totuși în revistă “legile fundamentale”, mai mult de amuzament decât din convingere:
Prima lege fundamentală a imbecilității umane: “Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea.” O lege care ți se va părea mult mai adevărată în zilele în care te trezești cu curu-n sus. Continue reading “Carlo M. Cipolla – Legile fundamentale ale imbecilității umane”
Omul Spectacol (The Greatest Showman)*
E de ajuns să visezi. E de ajuns să-ți dorești ca visele tale sa devină realitate. Muncește pentru ele și se vor împlini. Îndrăznește doar – și tot Universul va începe să lucreze pentru tine. Drumul îți va părea mult mai ușor decât ți-ai fi închipuit vreodată. Îndrăznește!
Redus la esență, The Greatest Showman este povestea visului american devenit realitate. Este despre un copil sărac care nu are altceva decât vise pe care le vrea împlinite. După care lucrurile se mai complică un pic, doar cât să vorbească despre importanța oamenilor cu care pleci la drum, despre capcanele pe care chiar succesul ți le întinde uneori în cale, despre cât de ușor poate fi să rătăcești drumul și despre ce faci când ți-ai epuizat stocul inițial de vise. Continue reading “Omul Spectacol (The Greatest Showman)*”
România la TV
M-am expus pentru cinci zile mediului televizual din România, cu posturile lui pestrițe și pline cu de toate. Câteva zile să mai fi stat și învățam turcește. Chiar mă gândeam că pe vremuri, prin ’90, românii începuseră să rupă un pic pe italienește sub influența posturilor tv ale lui Berlusconi, cele mai urmărite la vremea aia (după TVR-ul fesenist). Încurajați de afinitățile de limbă proaspăt redescoperite, românii au început să viziteze Italia la ea acasă. Înapoi a mai venit doar Răducioiu, și el puternic lovit în accent. Cam prin anii 2000 a venit vremea spaniolei cu ale sale zeci de telenovele sud-americane. Și-așa au ajuns românii în Spania cu un bagaj rezonabil de cuvinte spaniolești. Nici ei nu prea au mai venit înapoi. Eeei, și ca să ajung la ce vreau să zic, pe unde am zapat zilele astea am tot dat de seriale turcești (se numesc și astea în vreun fel anume?). Am înțeles că Suleyman ar fi fost urmărit atent chiar de către sultanul PSD-ului și al Teleormanului, direct din haremul cu cadâne de la școala din Videle. Să urmeze oare un exod al românilor în Turcia? Dac-ar pleca doar fanii lui Suleyman care oftează și după marele voievod născut la Scornicești până la urmă n-ar fi chiar rău, ar avea șansa să experimenteze un pic și modul în care Erdogan se luptă cu Soros, statul paralel turc și multinaționalele hrăpărețe. Dar tare mi-e mie că or să dea repede fuguța înapoi, oricâtă turcă ar deprinde pe malul Bosforului. Continue reading “România la TV”
Organu’ de control
Se invarteau ca si mine prin magazin, aparent fara vreun scop anume. Dar cand am dat sa merg spre casa de marcat au grabit pasul ca sa ajunga acolo inaintea mea. N-am dat mare importanta caci gestul nu intra chiar la categoria “bagatului in fata”. Am ciulit urechea la conversatie abia dupa ce pe tejgheaua din fata casei de marcat au inceput sa se deschida dosare, din ce in ce mai multe dosare.
Era organul colectiv de control, format dintr-un organ feminin si un organ masculin. El si-a fluturat legitimatia, ea nu s-a mai obosit caci o jumatate de organ legitimat isi extinde autoritatea asupra celeilalte jumatati si chiar a universului imediat. Am realizat ca treaba e posibil sa dureze cand o copie xerox reprezentand nu stiu ce autorizatie a fost respinsa ca fiind ilizibila. Vanzatoarea s-a oferit sa le citeasca ea ce scrie pe foaie. Continue reading “Organu’ de control”
APort 