Cine-a citit ultimul meu post știe că dimineață am avut program de dat cu aspiratorul. Așa că am pus Thunderclouds pe youtube, am dat boxele la maxim și am încercat să-mi imaginez că de fapt dansez. Și cum youtube are obiceiul să dea dintr-una-ntr-alta, respectând în mare măsură preferințele tale muzicale, a ajuns la un moment dat la Love of my life a lui Queen. Ceea ce-am constatat, ascultându-i din nou după multă vreme, e că nici vocea mea nu-i chiar departe, ba chiar e surpinzător de asemănătoare celei a lui Freddie Mercury, mai ales când huruitul aspiratorului acoperă micile imperfecțiuni ale interpretării (mele, normal, căci trupa-și făcea treaba perfect, în background, ca de fiecare dată). Și cealaltă constatare a fost că încă n-am văzut filmul Bohemian Rhapsody.

Am câteodată prostul obicei de a încerca tot felul de topuri fără sens. Așa că m-am grăbit să declar, încă devreme în timpul filmului, că Bohemian Rhapsody e piesa mea preferată de la Queen, doar pentru a regreta un pic, câteva minute mai târziu, când n-am știut dacă Love of my love nu-mi place, totuși, mai mult. Și apoi m-am gândit că We will rock you e și ea demnă de topul preferatelor mele doar că nu-mi mai aduceam aminte de ea. Sau poate Who wants to live forever, Under pressure, I want to break free, We are the champions?

Și-am realizat, într-un târziu, că topurile au sens doar în măsura în care mâine vei lăsa un nou number 1 să-ți cucerească sufletul. Fiecare melodie pe care ai iubit-o vreodată vine, atunci când o asculți din nou, oricât de mult timp ar fi trecut, cu povestea timpului ei, cu imagini, sunete și sentimente pe care le uitasei. Și asta nu poate fi comparat cu nimic altceva. Totuși, The show must go on…

Un Zinfandel de California, unul dintre vinurile cele mai apreciate ale americanilor, e redus 50% de vreo săptămână la unul dintre marile supermarketuri din Bienne. La 7.95 franci sticla e chilipir curat, căci vinul chiar nu-i rău, l-am încercat acum ceva vreme. Ar fi trebuit să se evapore rapid de pe rafturi și totuși nu se întâmplă, poate datorită admirabilului obicei elvețian de a cumpăra ceea ce se produce prin vecini sau poate, de ce nu, pentru că s-au dus vremurile când tot ce era american era cool și se cumpăra ca pâinea caldă în Elveția sau în Europa, în general.

Trec și eu peste micul sector al vinurilor americane, trec, cu regret, și peste marea zonă a vinurilor italienești și mă duc să cumpăr licori făcute în Franța sau în Spania, că românești nu există. E modul meu tăcut de a protesta împotriva derapajelelor politicii americane de când la Casa Albă s-a instalat Donald Trump sau a derivei naționaliste a italienilor, care au adus la putere Liga Nordului a lui Matteo Salvini. Nu sunt singurele exemple. După același principiu, evit produsele britanice pentru că sunt convins – ca și majoritatea propriilor lor cetățeni – că se pot descurca mai bine fără banii consumatorilor europeni. Am migrat de la Apple Music la Spotify, închiriez filme de pe Swisscom in loc de iTunes și trec automat pe lista mea neagră orice firmă care-și face reclamă pe Antena 3 sau România TV. Continue reading →

E sfârșit de 2018, vremea în care e normal să tragem linie și să vedem prin ce-am trecut de-a lungul anului, cu bune și cu rele. A fost al doilea an de aport.blog, un an cu mai puține articole, deși dorința de a scrie a rămas la fel de intensă ca la început. Dar timpul pare să fi fost mai scurt…

Anul trecut am publicat pe final de Decembrie un top al celor mai citite zece articole din 2017. Voi face același lucru anul ăsta și în fiecare an de-acum înainte, câtă vreme voi continua să public cel puțin zece articole pe an. Deci, să vedem ce v-a plăcut anul ăsta: Continue reading →

Pe la începutul anului lanțul de restaurante KFC a schimbat furnizorul de servicii logistice din Marea Britanie, mutându-și puii, cartofii și sosurile în noul depozit DHL din Rugby, locul de unde ar fi trebuit să fie aprovizionate toate restaurantele din UK. Cu tot renumele și experiența DHL-ului, tranziția s-a transformat într-un coșmar pentru KFC. Depozitul era nou, neautorizat pentru produse alimentare (!!!), soft-ul folosit n-a mers cum trebuie, nu aveau suficienți operatori și șoferi de camion, cert este că timp de două săptămâni haosul din supply chain a dus la închiderea a vreo 600 de restaurante care pur și simplu n-au avut ce să prăjească. În același timp, depozitul cu pricina a trebuit să arunce cantități impresionante de carne de pui expirată. Continue reading →

De dimineață, la Radio Elveția Actualități, a fost un reportaj despre înființarea primei școli elvețiene de imami. Deși funcționează pe lângă Universitatea din Geneva, este mai degrabă o școală de meserii, o profesională – în sensul cel mai elvețian al noțiunii – decât o instituție de învățământ superior. Nu m-am mirat foarte tare la auzul veștii. Să fii preot al unui cult religios aici presupune să primești o autorizație de la o instituție federală. În ultimii ani elvețienii s-au confruntat cu un val de imami veniți de aiurea, fără pregătire și, destul de des, având drept scop nu propovăduirea învățăturilor Coranului ci împrăștierea intoleranței și extremismului religios ca mijloace de propagandă și putere politică. Asa că au expulzat vreo câțiva și au cazat alți câțiva, ce nu puteau fi expulzați, în chiliile speciale de la mănăstirea ministerului lor de interne. Dar ca să fie cu un pas înaintea evenimentelor, așa cum șade bine unor autorități responsabile, s-au decis să preia controlul asupra sistemului de invățământ. Continue reading →

Am fost plăcut surprins să constat că posturile mele preferate au, în marea lor majoritate, și cele mai multe vizualizări de la voi. Ceea ce înseamnă că am nimerit într-un mediu în care gândim oarecum la fel și avem aceleași preferințe. Nici c-aș fi putut să sper mai mult de la primul an de activitate al aport.blog.

Am făcut un clasament al articolelor cele mai citite din 2017:

1. Câini, o recenzie de film românesc care a avut cele mai multe vizualizări. O răzbunare pentru lipsa de spectatori a cinema-ului românesc de calitate.
2. Leacuri elvețiene de deochi, despre leacuri tradiționale elvețiene pe care le cunoștea și străbunica mea olteancă. E drept că rețeta milenară din Alpi pare să fi fost cu aperol pe când cea din Carpați era cu vișinată sau cu zaibăr de pe lângă Dăbuleni, ușor îndulcit.
3. Greu cu limbile străine… Pornind de la experiența unui român neaoș care nu după mici se dusese în Harghita mi-am reamintit câteva povești personale despre minoritari, limbi străine și toleranță. Cred că este articolul meu preferat și a fost și al vostru, pentru o lungă perioadă.
4. Viceversa, o comparație între un politician olandez ajuns șofer și un șofer român ajuns politician. Și de ce n-o să mai fim în siguranță pe străzi (și) din cauza lui…
5. Bazarul amintirilor, pentru că asta pățești dacă te mănâncă să pleci de-acasă.
6. Catalonia, despre iluzia colectivă a unor cetățeni care cred că vor trăi mai bine în spatele unui gard.
7. Reflecții rutiere. Plătite scump. Dacă n-ar fi în românește probabil ar fi articolul preferat al departamentul de taxe al cantonului Berna.
8. De la coada vacii. Elvețiene Despre o fermă și o realitate chiar mai surprinzătoare decât o vacă mov.
9. Te uită cum ninge-n noiembrie, ca să vezi că, deși e clar că iarna nu-i ca vara, elvețienii  abia o așteaptă să vină. Pregătindu-se.
10. Lucy in the sky with diamonds*, despre lumea drogurilor în Elveția, probabil singura față urâtă a acestei lumi altfel frumoase.

Ăsta e Top Ten-ul lui 2017. Orice ne-ar rezerva noul an, bun sau rău, va fi motiv de povestit pe blog. Să sperăm că o să fie mai mult de bine.

Vă mulțumesc pentru că vizitați locul ăsta și sper să ne revedem cu toții la anul. Și…

La mulți ani!

De parcă nu era deja suficient de greu să discernem între bine și rău, constatăm adesea că cei ce sunt de partea binelui nu sunt întotdeauna buni iar cei ce sunt de partea răului nu sunt toți răi.

Și totuși, dacă nu vedem binele acolo unde e sau ne amăgim că nu există, mai devreme sau mai târziu o să fie de rău.

Chestiile cu-adevărat importante par s-alerge mai repede ca tine, oricât te-ai antrena zilnic cu sute de rahaturi din care nu-ți mai vezi capul.

Sau poate tocmai de-aia, comentează sarcastic din fundal vocea emisferei cârcotașe a propriului tău creier…

Dacă n-aș avea ceva urgent de făcut acum așa i-aș zice vreo două!

Zurich – Dusseldorf – Frankfurt – Wroclaw

Trezit de la patru dimineața, la cinci și-un sfert eram în gară la Bienne și la șapte în aeroport. Numai că avionul Germanwings a venit cu o oră întârziere. Așa că am aterizat in Dusseldorf fix când avionul meu spre Wroclaw decola. Ca să nu aștept în Dusseldorf până la 20:30 și să ajung în Wroclaw la 24:00, cu încă o escală, am schimbat două trenuri de la Dusseldorf la Frankfurt. Bagajul a trebui să mi-l caut singur prin aeroport, l-am găsit după vreo oră aruncat aiurea lângă una dintre benzile de bagaje. Nu mai figura în sistemele lor. Avionul din Frankfurt a avut și el jumătate de oră întârziere, am aterizat la 18:00.

Timp total de zbor: mai puțin de două ore. Durata totală a călătoriei cu avionul: 11 ore. Întârziere: 6 ore. Cost (dus-întors): 869 franci elvețieni (653 Euro). Continue reading →