E sfârșit de 2018, vremea în care e normal să tragem linie și să vedem prin ce-am trecut de-a lungul anului, cu bune și cu rele. A fost al doilea an de aport.blog, un an cu mai puține articole, deși dorința de a scrie a rămas la fel de intensă ca la început. Dar timpul pare să fi fost mai scurt…

Anul trecut am publicat pe final de Decembrie un top al celor mai citite zece articole din 2017. Voi face același lucru anul ăsta și în fiecare an de-acum înainte, câtă vreme voi continua să public cel puțin zece articole pe an. Deci, să vedem ce v-a plăcut anul ăsta:

1. Baywatch este, de fapt, un post de anul trecut, ajuns cel mai vizualizat în 2018 probabil printr-un capriciu al algoritmilor Google. Nu că n-aș fi mulțumit de ce-a ieșit, dar multele accesări din țări exotice mă fac să cred că majoritatea cititorilor au înțeles din textul meu în română doar poza. Care poză e cu fetele alea din film, deci merită…
2. Carlo M. Cipolla – Legile fundamentale ale imbecilității umane. O carte scrisă la mișto de către un cercetător altfel serios. Și o recenzie în același spirit, scrisă într-o perioadă în care subiectul devine din ce în ce mai popular.
3. Gusturi ca la ele acasă, o nostalgică trecere în revistă a gusturilor după care tânjesc dar pentru care va trebui să mă întorc la mama lor acasă.
4. Organu’ de control, o întâmplare oarecare din viața palpitantă și plină de pericole a unei echipe de inspectori ai fiscului gata oricând să caute frauda fiscală acolo unde știu sigur că n-or s-o găsească.
5. Yuval Noah Harari – Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, cartea de istorie în care personajul principal este un homo sapiens care a reușit să schimbe lumea doar prin capacitatea sa nemărginită de a crea și a crede în lumi imaginare.
6. Cum privim lumea, o experiență personală despre felul în care privim lumea prin ochelari cu dioptriile strâmbe ale propriilor prejudecăți.
7. Cătălin Dorian Florescu – Bărbatul care aduce fericirea este romanul unui scriitor care scrie în limba germană despre locuri pe care le simte românește. Direct din germană sau tradusă în română, emoția aceea specială pe care numai noi o simțim se păstrează vie între paginile cărții.
8. Christmas spirit, despre cum te poți sătura de Jingle Bells înainte de vreme.
9. Acasă la români, poveștile românilor pentru care acasă se scrie în limba țării în care s-au născut iar România este doar țara bunicilor, un loc care nu e acasă.
10. Wonder Woman, despre un film fantastic care se petrece în timpul primului război mondial dar care ratează, jenant, orice contact cu realitatea istorică.

Și pentru că postul de pe prima poziție este din 2017 voi adăuga și poziția 11, Staniol, o metaforă tristă pe care sper ca 2019 să o facă uitată, măcar și pentru faptul că nu ne-ar trebui atât de mult să descoperim că “Life is sweet” nu e doar un slogan de pe o cutie de bomboane.

Vă mulțumesc tuturor celor ce ați vizitat acest blog și vă doresc un extraordinar 2019!

Să ne revedem și să ne citim sănătoși!

“Iancule, ficior de moți,

Plânge-Ardealul și noi toți! 

Scoaaală, Iancule, și du-te la hotar,

Nu-i lăsa să intre iară în Ardeal!”

Așa cânta o bătrânică într-una dintre nenumăratele emisiuni folclorice de pe TVRi. Cred că putem să-l lăsăm pe sărmanul Iancu să se odihnească în pace, că de hotar se ocupă mai nou Dragnea, păi de ce credeați voi că nu vrea el să facă autostrăzile alea, nu ca să-i țină pe-ăia afară?

Posibil, totuși, ca plânsul să nu se oprească, ba din contră…

Pe la începutul anului lanțul de restaurante KFC a schimbat furnizorul de servicii logistice din Marea Britanie, mutându-și puii, cartofii și sosurile în noul depozit DHL din Rugby, locul de unde ar fi trebuit să fie aprovizionate toate restaurantele din UK. Cu tot renumele și experiența DHL-ului, tranziția s-a transformat într-un coșmar pentru KFC. Depozitul era nou, neautorizat pentru produse alimentare (!!!), soft-ul folosit n-a mers cum trebuie, nu aveau suficienți operatori și șoferi de camion, cert este că timp de două săptămâni haosul din supply chain a dus la închiderea a vreo 600 de restaurante care pur și simplu n-au avut ce să prăjească. În același timp, depozitul cu pricina a trebuit să arunce cantități impresionante de carne de pui expirată. Continue reading →

De dimineață, la Radio Elveția Actualități, a fost un reportaj despre înființarea primei școli elvețiene de imami. Deși funcționează pe lângă Universitatea din Geneva, este mai degrabă o școală de meserii, o profesională – în sensul cel mai elvețian al noțiunii – decât o instituție de învățământ superior. Nu m-am mirat foarte tare la auzul veștii. Să fii preot al unui cult religios aici presupune să primești o autorizație de la o instituție federală. În ultimii ani elvețienii s-au confruntat cu un val de imami veniți de aiurea, fără pregătire și, destul de des, având drept scop nu propovăduirea învățăturilor Coranului ci împrăștierea intoleranței și extremismului religios ca mijloace de propagandă și putere politică. Asa că au expulzat vreo câțiva și au cazat alți câțiva, ce nu puteau fi expulzați, în chiliile speciale de la mănăstirea ministerului lor de interne. Dar ca să fie cu un pas înaintea evenimentelor, așa cum șade bine unor autorități responsabile, s-au decis să preia controlul asupra sistemului de invățământ. Continue reading →

Am fost plăcut surprins să constat că posturile mele preferate au, în marea lor majoritate, și cele mai multe vizualizări de la voi. Ceea ce înseamnă că am nimerit într-un mediu în care gândim oarecum la fel și avem aceleași preferințe. Nici c-aș fi putut să sper mai mult de la primul an de activitate al aport.blog.

Am făcut un clasament al articolelor cele mai citite din 2017:

1. Câini, o recenzie de film românesc care a avut cele mai multe vizualizări. O răzbunare pentru lipsa de spectatori a cinema-ului românesc de calitate.
2. Leacuri elvețiene de deochi, despre leacuri tradiționale elvețiene pe care le cunoștea și străbunica mea olteancă. E drept că rețeta milenară din Alpi pare să fi fost cu aperol pe când cea din Carpați era cu vișinată sau cu zaibăr de pe lângă Dăbuleni, ușor îndulcit.
3. Greu cu limbile străine… Pornind de la experiența unui român neaoș care nu după mici se dusese în Harghita mi-am reamintit câteva povești personale despre minoritari, limbi străine și toleranță. Cred că este articolul meu preferat și a fost și al vostru, pentru o lungă perioadă.
4. Viceversa, o comparație între un politician olandez ajuns șofer și un șofer român ajuns politician. Și de ce n-o să mai fim în siguranță pe străzi (și) din cauza lui…
5. Bazarul amintirilor, pentru că asta pățești dacă te mănâncă să pleci de-acasă.
6. Catalonia, despre iluzia colectivă a unor cetățeni care cred că vor trăi mai bine în spatele unui gard.
7. Reflecții rutiere. Plătite scump. Dacă n-ar fi în românește probabil ar fi articolul preferat al departamentul de taxe al cantonului Berna.
8. De la coada vacii. Elvețiene Despre o fermă și o realitate chiar mai surprinzătoare decât o vacă mov.
9. Te uită cum ninge-n noiembrie, ca să vezi că, deși e clar că iarna nu-i ca vara, elvețienii  abia o așteaptă să vină. Pregătindu-se.
10. Lucy in the sky with diamonds*, despre lumea drogurilor în Elveția, probabil singura față urâtă a acestei lumi altfel frumoase.

Ăsta e Top Ten-ul lui 2017. Orice ne-ar rezerva noul an, bun sau rău, va fi motiv de povestit pe blog. Să sperăm că o să fie mai mult de bine.

Vă mulțumesc pentru că vizitați locul ăsta și sper să ne revedem cu toții la anul. Și…

La mulți ani!

De parcă nu era deja suficient de greu să discernem între bine și rău, constatăm adesea că cei ce sunt de partea binelui nu sunt întotdeauna buni iar cei ce sunt de partea răului nu sunt toți răi.

Și totuși, dacă nu vedem binele acolo unde e sau ne amăgim că nu există, mai devreme sau mai târziu o să fie de rău.

Chestiile cu-adevărat importante par s-alerge mai repede ca tine, oricât te-ai antrena zilnic cu sute de rahaturi din care nu-ți mai vezi capul.

Sau poate tocmai de-aia, comentează sarcastic din fundal vocea emisferei cârcotașe a propriului tău creier…

Dacă n-aș avea ceva urgent de făcut acum așa i-aș zice vreo două!

Zurich – Dusseldorf – Frankfurt – Wroclaw

Trezit de la patru dimineața, la cinci și-un sfert eram în gară la Bienne și la șapte în aeroport. Numai că avionul Germanwings a venit cu o oră întârziere. Așa că am aterizat in Dusseldorf fix când avionul meu spre Wroclaw decola. Ca să nu aștept în Dusseldorf până la 20:30 și să ajung în Wroclaw la 24:00, cu încă o escală, am schimbat două trenuri de la Dusseldorf la Frankfurt. Bagajul a trebui să mi-l caut singur prin aeroport, l-am găsit după vreo oră aruncat aiurea lângă una dintre benzile de bagaje. Nu mai figura în sistemele lor. Avionul din Frankfurt a avut și el jumătate de oră întârziere, am aterizat la 18:00.

Timp total de zbor: mai puțin de două ore. Durata totală a călătoriei cu avionul: 11 ore. Întârziere: 6 ore. Cost (dus-întors): 869 franci elvețieni (653 Euro). Continue reading →

Mercedes-AMG GT Concept la Geneva Motor Show 2017

“Oh Lord, won’t you buy me a Mercedes Benz?”

Janis Joplin, Mercedes Benz

O să încep cu un fel de disclaimer ca să fiu sigur că nu abandonați articolul înainte să aflați acest lucru important despre mine. Glumesc adesea pe marginea unor lucruri serioase, inclusiv în ceea ce urmează, dar cu protejarea mediului nu e de glumit…

Sunt un mare amator de natură și cred cu tărie în importanța protejării ei, cred că nu facem suficient să o păstrăm așa cum e – ba din contră, efectele agresiunilor noastre au un impact din ce în ce mai mare asupra integrității acestei planete. Cred că teoria încălzirii globale e susținută de argumente științifice irefutabile. Cred că trebuie să ne pese mai mult.

Mă chinui, în viața de zi cu zi, să fiu  cât mai ecologist cu putință. Am plantat de-a lungul timpului sute de copaci (cei mai mulți în armată, ca să protejez unitatea militară de privirile indiscrete – o precauție inutilă de altfel, nu era nimic de văzut acolo). Am făcut agricultură biologică (cea mai mare parte în gimnaziu, în liceu și, din nou, în armată, într-o vreme când singurii oameni de pe câmpul CAP-ului erau elevii, studenții și soldații). Încerc să consum cât mai puțin, să cumpăr lucruri făcute cât mai aproape de casă, să încurajez din calitatea de client afacerile care respectă mediul. Sortez și reciclez reziduurile din gospodărie (mai ales de când ne-am mutat în Elveția, o țară care reciclează până și capsulele de cafea Nespresso și unde e probabil mai scump și extrem de jenant din punct de vedere social să nu o faci).

Și toată introducerea asta lungă și prevenitoare (mai sunteți aici?) doar pentru a limita impactul mărturisirii ce urmează. Există și o parte întunecată a relației mele cu mediul. Pasiunea pentru automobile și viteză, obicei prost deprins în jungla stradală a anilor 90. Continue reading →

Băiatul și-a mai revenit din euforie. A luat bacul și e fericit. Zice că urmează distracția.       “Nu prea am mai ieșit în ultima lună. Am pierdut o grămadă de timp cu învățatul!”

O domnișoară drăguță zâmbește cu gura până la urechi. Țipă în microfonul reporterului că a luat bacul. Cu 6,12. E mulțumită. Dă la medicină. Multă sănătate tuturor!