Studiu empiric asupra efectelor secundare ale nevaccinurilor

Cu prilejul unei vizite la medicul de familie, prin vara trecută, am întrebat dacă să fac al doilea booster, trecuseră cam şase luni după primul. “Nu recomand!”, a fost răspunsul, venit mai repede şi mai vehement decât mă aşteptam. Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce chiar aveam covid, un alt medic mi-a recomandat să evit cu orice preţ o a doua infectare, spunând că datele statistice indică efecte cumulative severe asupra sănătăţii multor pacienţi. Din nou la primul doctor, de data asta prin noiembrie, aflând că între timp am avut covid şi o perioadă cu tensiune arterială mai mare imediat după, a sugerat că ar putea fi de vină vaccinul din ianuarie, nu infectarea din iulie. Faptul că între ianuarie şi iulie am fost bine-merci nu a convins…

Luna trecută am fost invitat oficial să fac al doilea booster printr-o scrisoare trimisă acasă de către autorităţile medicale elveţiene aşa că am decis să merg pe mâna lor – şi, norocos sau nu, încă n-am păţit nimic. Între timp multe ştiri, majoritatea provenind din social media, sugerează din nou o legătură între al doilea booster Pfizer şi riscul crescut de miocardită, un efect advers urmărit atent după introducerea vaccinurilor ARNm. Incidenţa miocardidei, contabilizată oficial de către sistemele medicale naţionale, a fost de 1 la 50.000 de cazuri. Mai mare decât înainte de covid, dar pe vremea aia nimeni nu se uita la chestiile astea cu atenţie. Totuşi, este important să acceptăm că vaccinurile covid au produs efecte adverse care au fost atent monitorizate. Eu aplic o logică simplă: dacă efectele adverse ale celor peste 13 miliarde de doze administrate la 70% din populaţia globului ar fi fost serioase am fi aflat până acum…

Dar ce n-am văzut să se discute sunt efectele adverse ale anti-vaccinării, un concept nou, pe care nu l-am mai auzit numit în altă parte, deci s-ar putea să-l fi inventat chiar eu aici. N-am date despre cele 30 de procente de nevaccinaţi de pe glob, pot doar să relatez aici ce-am observat prin social media şi din reacţiile câtorva anti-vacinaţi pe care-i ştiu. Un eşantion foarte mic, recunosc, deci aştept ca autorităţile ştiinţifice mondiale să susţină cu date consistente umilele mele observaţii directe. Dar să prezint faptele. Pardon, observaţiile:

O oarecare alergie la ideea de vaccin pare să fi existat deja la mulţi dintre ei, mult înainte de covid. Trebuie să fie de la mercur căci, de exemplu, chestiile homeopate cum e rahatul de raţă distilat de zece mii de ori din osccilococcinum le face bine şi le întăreşte imunitatea. Dar să continuăm. Mulţi sunt fiinţe sensibile cu anumite predispoziţii: aveau crampe şi au plâns încontinuu până spre 10 luni, erau uşor de deochiat şi sunt până în ziua de astăzi traşi de curent. Au nevoie de ventuze cam de două ori pe an şi cel puţin un contact direct cu o moaştă de renume cel puţin naţional.

Dar de când cu covidul aceste mici chestii ciudate au început să se înmulţească şi să se agraveze. Au făcut aproape toţi o alergie la undele electromagnetice şi în mod particular la alea 5G. Au o fobie pentru cipuri şi o acută senzaţie de vomă când aud UE. Termoreglarea a devenit o problemă serioasă, oricât de cald ar fi afară lor tot li se pare că e frig. Aşteaptă cu speranţă topirea tuturor gheţarilor de pe planetă (deşi probabil că e doar o altă minciună a neomarxiştilor vaccinişti). Trebuie să fie şi vreo reacţie hormonală la mijloc (sau poate mai jos), căci au dezvoltat o atracţie ciudată pentru Donald Trump. N-a trecut cu timpul, ba chiar mai nou s-a acutizat într-o atracţie şi mai ciudată pentru Vladimir. Ce mai poate urma? Posibil Kim? Nu Kardashian, J-Ung! Câhhh!

Deci, serios vorbind, n-oi fi eu mare om de ştiinţă, nici mare statistician, dar dacă ar trebui să aleg din nou aş prefera întotdeauna miocardita aia şi-un pic de mercur.

Dragostea învinge, până la urmă…

Am găsit întâmplător, pe un blog pe care îl urmăresc, această  interesantă statistică de pe la americani şi-am zis c-ar fi păcat să rămână necomentată.

Pe vremea când era bunica fată mai bine de jumătate dintre amatorii de însurătoare îşi găseau marea iubire prin codoşeala familiei şi a prietenilor. Ceilalţi o căutau la şcoală, la biserică sau prin vecini. Lucrurile s-au mai schimbat de-atunci aşa că în zilele noastre şansele să-ţi găseşti fericirea mergând la biserică sunt mai mici de 5%. Cu exceptia, poate, a cozilor de la moaşte, unde minunile sunt încă posibile, şi a mănăstirilor de călugări, unde dragostea faţă de aproape învinge adesea, în ciuda (sau poate tocmai din cauza) postului prelungit. Presupun că giumbuşlucurile cu lumânări din noaptea de înviere, menite să impresioneze frumuseţile cartierului, adunate în faţa Bisericii cu Ceas, nu prea mai funcţionează astăzi. Păcat, ştiam vreo câteva chiar eficiente, deşi atrăgeau instant un val de afurisenii de la babele evlavioase din vecini, care puteau acoperi lejer corul cântăreţilor din biserică. Dar să nu deviem… Continue reading “Dragostea învinge, până la urmă…”