Am mutat cu noi în Elveţia o pereche de gantere pe care, în aproape şapte ani, nu le-am atins decât ca să le mut dintr-un apartament într-altul. Le-am căutat zilele trecute, doar pentru a constata că le-au luat fetele, care fac parte din generaţia care se antrenează pentru carantina asta de coronavirus din fragedă pruncie aşa că statul în casă nu le deranjează (câtă vreme merge netul).
N-am mai fost la sală de trei săptămâni. M-am autoizolat, ca un cetăţean responsabil, înainte de interdicţia federală, care a venit (prea) târziu, abia săptămâna trecută (ceea ce se vede cu ochiul liber în recolta de 12 mii de cazuri). Bine, în prima săptămână e adevărat că am fost în România dar nici acolo nu m-am dus, ca de obicei, la Viva Fitness, am alergat doar în jurul Văcăreştiului. Şi-am fost foarte aproape să-mi dobor propriul record pe 5k, vechi din 2013. Nu m-am putut abţine să nu mă laud un pic…
La Bienne n-am Văcăreşti aşa că alerg de-a lungul râului Suze, prin parcul din spatele fabricii de ceasuri Omega. Nu ştiu de ce dar aici sunt mult mai lent decât la Bucureşti. Probabil că nu lipsa poluării e de vină ci diferenţa de motivaţie, de nivel (Bienne-ul e mai sus cu vreo 400 de metri) şi, nu în ultimul rând, ciorba de văcuţă a maică-mii, un anabolizant natural. Parcul are 3 km în lungime, nu e aglomerat, deci poţi evita lesne apropierea de alţi oameni. E soluţia perfectă, asta până când o să se interzică şi alergatul, moment în care nu ştiu ce naiba o să mai fac. Câine n-am, deja faza cu câinele nu mai merge, că s-au prins italienii că unii îşi închiriau patrupedele cu 20 de euro tura celor amatori să se frece pe-afară. Să zici că alergi la supermarket sau la farmacie nu ţine. Balconul l-am măsurat, are zece metri, o să mă ia repede cu ameţeală. Aş putea să sar coarda ori să comand o bandă de alergare (subiect încă negociat în familie). Mi-am transformat bicicleta de şosea în bicicletă staţionară şi, deşi nu-mi place, o s-o folosesc dacă n-o să am de ales. Dar duc dorul exerciţiilor de fitness. Am început să fac exerciţii cu propria greutate, gen flotări şi alte chestii. Mi-am comandat paralettes (nişte paralele mobile, nici nu ştiam că se cheamă aşa), şi m-am uitat pe site-uri după gantere şi haltere, dar dai cu tunul şi nu mai găseşti un gram de fer în toată Elveţia, l-au cules ăştia pe tot.
Dar adevărul este că nimic nu o să poată înlocui barele, discurile, dispozitivele, aparatele şi oglinzile sălii. Şi energia de-acolo, care te împinge să intri în competiţie cu cei mai tineri dar în primul rând cu tine însuţi. Aşa că abia aştept să ne putem întoarce. Sper să ne revedem cu toţii bine sănătoşi şi s-o luăm de la capăt. Sper că fetele alea n-or să se îngraşe prea tare în pauza asta competiţională.
Aș fuma o țigară. Fir-ar, ce-aș fuma o țigară! Nu vă zic de ce mi-a venit brusc nevoia asta cu fumatul, că nu-i frumos să dau din casă și oricum motivul, altfel trist, ar fi banal pentru voi… Dar aș băga o țigară chiar acum, după 6 ani și ceva de când m-am lăsat. Îmi mai vine, din când în când. Culmea, nu la petreceri, ca pe vremuri, ci la greu… Am zis șase ani și ceva, nu? Chiar că m-am lăsat de mult… În prima lună aș fi putut spune, în zile și ore, cât a trecut de la ultima țigară. Vreo șase luni sau chiar mai mult cred c-am numărat involuntar zilele de nefumător. “Și ceva”-ul de astăzi e dovada unei răni aproape vindecate. 
În prima zi a anului m-am uitat la știrile TVRi, ascunse discret între reprizele de divertisment de la Fuego și clubul lui de pensionari. Eram curios să văd și eu cum a început anul în România. Multe interviuri luate pe stradă unor oameni ieșiți la alergare, la o plimbare cu bicicleta sau doar la o plimbare prin parc. Se pare că toată lumea are un singur obiectiv: “Să dăm jos kilele de le-am pus de sărbători!”. Cred că doar un domn mai glumeț a spus că el vrea să se desarmalizeze, concept relativ ambiguu pe care-l aud pentru prima dată. 
În fața mea, la supermarket, trei distinse doamne, elegant îmbrăcate de ieșit în oraș, discută aprins între ele. Nu înțeleg ce zic dar remarc vitalitatea cu care-și susțin argumentele, deși fiecare dintre ele este, probabil, la un pas de centenar. Abia dacă se sprijină, discret și rar, de căruciorul rămas gol între ele. Numai ce-au mutat produsele pe bandă așa că nu mă pot opri să nu trec în revistă ce cumpără ele în ajunul Anului Nou. Cine n-ar fi curios să afle măcar câteva dintre secretele nonagenarilor elvețieni? Deci, să vedem ce ascund cele trei bătrânici: o sticlă de Baileys, două de Pinot Noir de pe dealurile de lângă Neuchatel, o sticlă mică de Vieille Williams, o țuică de pere foarte aromată și două cutii cu suc de portocale. În plus, ingrediente pentru o cină frugală: trei supe Knorr la plic, o pâine, un borcănel cu muguri de bambus conservați (!?!?) și trei felii de ruladă tradițională cu gem, preambalate la țiplă, trei la preț de două. Se pare că doamnele se pregătesc de o super-petrecere! 
După o cursă de triatlon nebună, atletul german Patrick Lange a câștigat concursul Ironman din Hawaii cu un nou record mondial. Acesta a înotat 4 kilometri, a pedalat 180 și a alergat un întreg maraton de 42 de kilometri în mai puțin de 8 ore. Și asta numai pentru ca, după ce a trecut linia de sosire, să îngenuncheze în fața iubitei lui pentru a o cere de nevastă, moment care a creat o emoție intensă atât protagoniștilor cât și audienței. Oarecum de înțeles de ce s-a grăbit în halul ăla…