Lucy in the sky with diamonds*

Am văzut-o de la distanță ieșind clătinându-se din clădirea Suprax. Dacă n-aș fi știut de unde iese aș fi zis că-i beată. Nu era prima dată când o vedeam, e “clientă” fidelă a centrului. S-a urcat cu greu pe bicicletă și era să cadă de două ori. Era duminică dimineață și Neumarktstrasse era aproape pustie. Mă pregăteam să traversez când a pornit, a mers vreo 20 de metri după o traiectorie tremurată și foarte ciudată și s-a ciocnit de indicatorul din mijlocul drumului care marca trecerea de pietoni. A căzut rău, am crezut că n-o să se poată ridica. Am pășit pe trecerea de pietoni mai degrabă ca să mă asigur că mașina care venea din stânga se va opri și am dat să o ajut să se ridice. Nu a vrut, aproape că a schițat un zâmbet jenat și a zis cu greutate, în franceză, că e a doua oară pe ziua aia. Aproape incredibil, dar căzătura a trezit-o un pic. S-a urcat din nou pe bicicletă și și-a continuat drumul șerpuit.

A supraviețuit acelei călătorii, am mai văzut-o în alte seri prin oraș, pe lângă barurile din centru, încercând să agațe pe cineva, mereu confuză și plutind instabil în altă lume, mereu cu fața plină de vânătăi. Și totuși, dincolo de masca hidoasă a viciului, parcă ghiceam câteodată ruinele inteligenței și ale educației. Când stăteam în Bienne o vedeam adesea intrând, ieșind  sau stând la coadă la intrarea în clădirea Suprax, unde le sunt administrate tratamente de substituție dependenților de droguri.

Trebuie să recunosc că nimic nu mi se pare mai înspăimântător decât să-i văd pe oamenii ăia, cu fețele lor verzi-pământii, cu ochii lor goi de orice lumină și de orice sentiment, oameni deja morți, fantome care trăiesc doar pentru dependențele lor îngrozitoare. Mulți sunt în vârstă iar după felul în care arată probabil că au început să se drogheze cu zeci de ani în urmă. Ziceam că mă sperie pentru că venind din România nu am fost expus deloc acestui fenomen. Singura dependență pe care o văzusem acasă era alcoolismul, fără îndoială tot o nenorocire, dar nimic în comparație cu heroinomanii Bienne-ului.

Îi vezi la 9 și la 4 încolonându-se pe trotuar la Suprax pentru a-și primi doza de metadonă, fiecare cărând câte-o cutie de bere ieftină, de încălzire. Îi vezi în față la Cactus (cinic nume), locul în care sunt acceptați să se injecteze în mod controlat, sau pierzându-și vremea la soare, pe băncile din spatele gării, singurul loc în care par să socializeze, întotdeauna între ei. Nimeni nu pare să-și dorească să aibă de-a face cu ei și probabil că egoismul feroce al dependenței a gonit de mult din preajma lor prieteni, rude, familii. Ba nu, unul dintre ei are un câine ce așteaptă cuminte pe trotuar să i se întoarcă stăpânul. Se bucură un pic când îl vede venind, dar altfel nici măcar el nu pare fericit, doar credincios. Sunt ajutați de servicii responsabile și profesioniste, care pun eficiența și grija față de semeni înaintea oricărei prejudecăți, de oameni inimoși și dedicați, unii dintre ei făcând voluntar o muncă imposibilă. Mă întreb, totuși, câți sunt recuperați, câți dintre ei mai speră, câți mai vor măcar să revină în societate.

Citesc din când în când că poliția a mai destructurat vreo rețea de traficanți dar totuși nu mă pot opri să nu observ, plimbându-mă adesea fără țintă prin oraș, fețele de interlopi care-și fac veacul mereu în aceleași locuri sau defilarea sfidătoare a BMW-urile clasa M pe străduțele din spatele clubului Coupole, ambalându-și inutil motoarele în timp ce de la volan te privesc indivizi care-și poartă aproape cu mândrie aerul de infractori.

Asta este, fără îndoială, fața cea mai urâtă a acestei lumi, pe care toată lumea se chinuie să o ignore și să o țină cât mai departe.

* În ciuda părerii generale că “Lucy in the Sky with Diamonds” a fost puternic “influențată” de consumul de droguri (întâmplător inițialele sunt LSD), Beatles-ii au negat vehement legătura, afirmând că sursele de inspirație ar fi fost cartea “Alice în țara minunilor” și un desen făcut de fiul lui John Lennon. Pe bune, nu râdeți, chiar asta au afirmat, în repetate rânduri!