Sunt conştient că titlul ăsta, pe care l-am folosit trei ani la rând, sună oarecum provocator în 2020, an în care a trebuit să renunţăm la atât de multe dintre plăcerile noastre cele mai simple. Eu mă refer aici, evident, la cele mai “plăcute” articole de pe Aport. Nu c-aş fi putut eu schimba măcar un fir de nisip din deşertul de nefericire al lumii ăsteia dar, fir de nisip fiind în marea celor care scriu, mă gândesc că ar fi fost mai rău dacă n-am fi avut cititul, nu-i aşa?
Deşi am zis că n-o să mai fac top tenul anul ăsta, iată-l! Nu ştiu de ce insist, poate graţie unei nostalgii festiviste sau doar ca motivaţie pentru anul care vine. Deci care au fost cele mai citite articole din 2020? Două despre cărţi (semn bun!), două despre filme (surprinzător!), două de dor de acasă (normal!), unul despre politica altora şi restul, evident, despre covid.
Carlo M. Cipolla – Legile fundamentale ale imbecilităţii umane. Nu e de anul ăsta, e publicat în 2018, şi totuşi este în top pentru al treilea an la rând. Anul trecut pe vremea asta estimam că imbecilitatea va rămâne un subiect de actualitate. Deşi imbecilii lumii ăsteia s-au mai schimbat, ca să nu ne plictisim, habar n-aveam eu ce noi superlative avea să ne aducă 2020. Deci nicio surpriză că articolul e iar în top. Poate scăpăm de el la anul, Doamne ajută!
Ce cărţi bune am mai citit (3). Am citit articolul încă o dată, ca să înţeleg de unde-i vine popularitatea. Poate din faptul că toate cărţile recomandate sunt excepţionale (părerea mea!). Sau poate din curiozitatea stârnită în mod special de cartea lui Bryan Caplan, Open Borders, un concept controversat despre o lume fără frontiere.
Le retour à l’anormal. O plimbare pe lângă restaurantele goale ale Bienne-ului, imediat după lockdown-ul din primăvară. Deşi în lunile următoare clienţii aveau să prindă din nou curaj, sunt în continuare convins că frica şi boala împreună pot închide mult mai multe afaceri decât restricţiile guvernamentale. Aşa că celor care vor cu-adevărat să protejeze economia şi locurile de muncă le recomand să păstreze distanţa, să poarte mască, să aibă răbdare. Şi să se vaccineze, când o veni vremea.
Fermeture provisoire. Ce înseamnă, de fapt, o frontieră, chiar şi închisă, pentru o familie ai cărei membri trăiesc de ambele ei părţi?
Teorii bolnave. Postul ăsta e de la începutul lui Aprilie, când nimic nu era sigur. S-a dovedit, între timp, că cei care au generat aceste teorii (am să le numesc idioate, chiar cu riscul ca unii să se supere) nu au avut dreptate (apropo, aţi văzut evoluţia Suediei?). Asta, evident, nu-i opreşte să vină, şi astăzi, cu alte (sau aceleaşi) prostii şi nici pe susţinătorii lor să creadă în continuare în ele.
Noiembrie, acasă aici şi acasă acasă. Nu e chiar aşa de uşor să înţelegi ce înseamnă acasă când ai sufletul îndoit între două lumi. Culorile frumoase ale toamnei nu ajută, doar îndeamnă la nostalgice aduceri aminte.
Ce ne învaţă gripa spaniolă din 1918. Păi, în principiu, nimic, cum bine ştim deja, că doar n-o să învăţăm noi ceva din istorie! Nu mai bine o ascultăm noi pe doamna Şoşoacă?
Marriage Story. Unul dintre puţinele filme bune ale anului. Şi nu pentru că e cu Scarlett Johansson. Sau ba da, dar nu în sensul ăla la care se aşteaptă toată lumea…
Totul va fi bine. Ţaica Florica, mătuşa de 85 de ani a mamei, şi-a pus în grădină ceapă, ardei şi toate cele, şi-a luat vreo 40 de puişori şi-un car de lemne şi aşteaptă răbdătoare să treacă “boleşniţa”, ca să se apuce ca lumea de treabă. A mai văzut ea rahaturi de-astea la viaţa ei…
1917. A doua cronică de film dintr-un an cu foarte puţine filme şi mult mai puţin cinema. 1917 este filmul care încearcă să te convingă că “într-un război, duşmanul este războiul însuşi”.
O mie de oameni pe an. Asta e media anuală a celor care, vinovaţi sau nu, sunt ucişi de forţele de poliţie americane înainte să ajungă în faţa justiţiei. De zece ori mai mulţi, comparativ, decât în orice alt stat civilizat. Când George Floyd a murit sugrumat în plină stradă pentru suspiciunea de a fi folosit o bancnotă falsă de 20 de dolari, mulţi americani (şi nu numai) au considerat că lucrurile trebuie să se schimbe. Alţii s-au concentrat pe ceea ce, la televizor, pe Fox News, părea să fie un coşciug de aur.
Iată că se sfârşeşte şi al treilea an al aventurii APort, lucru care mă mulţumeşte şi pentru care vă sunt recunoscător în primul rând vouă, cititorilor. În 2019 an scris mai puţin decât anul trecut şi semnificativ mai puţin decât în 2017. Ca trend ar fi îngrijorător, dar de fapt nu îmi pasă neapărat de cantitate, mă străduiesc să nu am ambiţii (tocmai acum şi tocmai aici) iar în ultima vreme îmi doresc mai degrabă să fiu consistent şi disciplinat, să mă ţin de lucrurile pe care le fac cu plăcere. M-am convins că şi scrisul e la fel ca exerciţiul fizic – antrenamentul regulat te ţine în formă. 
E sfârșit de 2018, vremea în care e normal să tragem linie și să vedem prin ce-am trecut de-a lungul anului, cu bune și cu rele. A fost al doilea an de 
Am fost plăcut surprins să constat că posturile mele preferate au, în marea lor majoritate, și cele mai multe vizualizări de la voi. Ceea ce înseamnă că am nimerit într-un mediu în care gândim oarecum la fel și avem aceleași preferințe. Nici c-aș fi putut să sper mai mult de la primul an de activitate al 
APort 