La Bienne se anunţă un Crăciun de poveste!

La Bienne se anunţă un Crăciun de poveste!
Marii strategi ai corporatismului global s-au gândit că e o idee bună să pui mai bine de 50% din producţia mondială de semiconductori – şi un procent mult mai mare din semiconductorii cu adevărat inteligenţi – în doar câteva fabrici. Toate în Taiwan.
Aşa că la vremea la care armata chineză încheia cu succes exerciţiile militare în jurul insulei, menite a pregăti invazia şi, apoi, unificarea paşnică, mica Elveţie era deja pregătită. O soluţie de back-up la invetabila agravare a deja existentei crize a semiconductorilor fusese găsită şi deja lansată în magazine. Materie primă din belşug la marginea oricărei aşezări, soluţie stabilă şi un savoir faire probabil milenar, mână de lucru excedentară, asigurată de albanezi şi români, evident.
Adică ruşii pot să fabrice Lade fără airbaguri, ABS-uri şi navigatoare şi noi nu o să ne descurcăm, dac-o mai fi nevoie, să calculăm TVA-ul la abace?
Cultura Cucuteni, descoperită prima dată în satul cu acelaşi nume din judeţul Iaşi, este cea mai veche civilizație atestată din Europa (5500-3500 î. Hr.) şi una dintre cele mai vechi din lume.
Şi pentru că oltenii nu puteau să rămână mai prejos au inventat-o pe cea mai nouă, Cultura Dăbuleni, descoperită în 2022 (după Hr.) în magazinul Alabama din Bienne.
Plecai mai devreme din parcare de la supermarketul elveţian şi nu văzui până acasă ce fază de nea Mărin miliardar lăsai în urmă.
Cumpăr un glob nou în fiecare an. Un singur glob. Roşu. Ăsta-i globul 2020 pe care l-am luat ieri, a făcut el ce-a făcut şi n-a ajuns întreg în brad. Doar că a mutat prea repede, era înainte de cinci şi era încă deschis la Manor, aşa că am fost şi-am luat altul, mai mişto. Pe-ăsta spartu’ l-am pus sub brad, să crape (şi mai tare) de ciudă.
Nu poate 2020 să spargă câte globuri putem noi să producem! Crăciun fericit!
Am urcat la Macolin, deasupra Bienne-ului, cu speranţa că plafonul de ceaţă care învăluie oraşul de câteva zile va dispărea ca prin minune la peste 1000 de metri altitudine. Speram să vedem un pic de soare. N-a fost să fie, ceaţa a fost chiar mai deasă pe munte. Chiar şi aşa, plimbarea a meritat.
Ia să vedem care cum stă cu scorul! Dacă am adunat doar un 6 (ce să fac, n-am ce să fac, trebuie să muncesc!) şi mai mulţi de 4 în ultima lună se cheamă că am fost cuminte şi Moş Crăciun o să fie bun cu mine? Sau sunt prea mulţi de-alde Grinch pe lumea asta şi n-o să primească nimeni nimic? Nimic bun, vreau să zic…
Trebuie să mă fi molipsit de la aerul acestui oraş. Ştiaţi că Bienne este capitala orologeriei elveţiene? Am alergat mai devreme pe lângă fabrica Omega şi când m-am întors acasă m-am apucat să construiesc acest cadran 100% Swiss Made, serie limitată la ce-am găsit pe masa din living.
Duminică alerg pe lângă fabrica Rolex…