Pe Mihai Radu l-am citit ani de zile în Cațavencii, până când revista s-a înrolat în corpul de elită al jurnaliștilor în luptă cu statul paralel. După ani în care i-am citit cu religiozitate în diversele lor faze și sub diversele lor nume am fost șocat de brusca prăpastie care se crea între îndelungata compatibilitate morală și intelectuală cu cititorii revistei și noua ei orientare, demnă de grupul de presă al lui Voiculescu. Am mai citit-o vreo câteva săptămâni, din inerție, am protestat, am comentat revoltat fiecare articol deviant al lui Bușcu sau al lui Mircea Dinescu (o mare dezamăgire, după ce l-am admirat aproape 30 de ani) și, până la urmă, am renunțat să citesc și să cumpăr revista. Poate că tot răul e spre bine. De când cu noua orientare editorială – și poate ca un semn al convingerii cu care scriu la revistă – Dinescu a reînceput să scrie poezii, Mihai Radu a scris “Extraconjugal”, Simona Tache a devenit foarte activă pe blogul personal iar Florin Iaru și Cristian Teodorescu (or mai fi și alții) au publicat și ei anul trecut.
Dar, ca să revin la subiectul articolului, ceea ce am admirat întotdeauna la articolele lui Mihai Radu este extraordinarul rafinament stilistic, deși nu toate articolele îmi plăceau, unele erau prea impregnate de un cinism violent, prea agresive, prea ireverențioase pentru gustul meu. Altfel corecte și cu un acut spirit de observație.
“Extraconjugal” m-a lăsat să descopăr un scriitor stăpân pe arta sa, nu neapărat mult diferit față de jurnalistul Mihai Radu dar mai uman, mai matur și mult mai profund. Romanul este unul dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultimii ani – și nu mă refer doar la cele scrise de autori români.
Culmea e că primele pagini ale cărții nu mi-au plăcut și am fost aproape s-o abandonez. Probabil influențat de jurnalismul autorului, am avut impresia cumva că imaginația îi scapă de sub control și produce secvențe distorsionate, stridente, lipsite de credibilitate. Mă bucur că am continuat. Pentru că odată ce și-a găsit viteza de croazieră romanul a devenit o încântare și nu l-am mai putut lăsa din mână.
Este aproape imposibil, ca cititor, să nu te regăsești măcar într-una dintre lumile mici care se intercalează permanent de-a lungul poveștii: lumea micului orășel de provincie, cu frustrările, dramele și poveștile lui, reale sau închipuite, pe care le știe mai toată lumea; amalgamul de ambiții, răfuieli și compromisuri din coliviile suprapuse din sticlă ale multinaționalelor; combinația alienantă de pionierat și etern provizorat a suburbiei bucureștene și, peste toate, microcosmosul familiei contemporane, cu imploziile și exploziile ei permanente, generate de prea multă mișcare browniană. Tot acest univers, altfel doar un decor familiar, este alimentat și pus în valoare de sentimente și emoții superb redate în toată dinamica lor complexă.
În cărțile lui anterioare bărbații veneau de pe Marte. În “Extraconjugal” bărbatul vine din Fetești. Credeți-mă, o rasă mult mai evoluată.
APort 