Catalonia

E ironic – sau poate nu – că aventura revoluționară a Cataloniei în căutarea independenței este, din anumite privințe, atât de similară derizoriilor aventuri cavalerești ale lui Don Quijote. Ironic, pentru că Don Quijote era spaniol, nu catalan. Dar ca și pesonajul lui Cervantes, catalanii se luptă cu morile de vânt pentru cauze nobile – cărora mulți dintre ei li se dedică din suflet – dar complet imaginare. Aventura lor ce se vrea glorioasă este dedicată unei Dulcinee care e la fel de lipsită de noblețe și la fel de urâtă ca și eroina visurilor hidalgo-ului aventurier. Marile aventuri cavalerești ale lui Don Quijote s-au sfârșit în umilințe și bătăi, ceea ce pare să fie și soarta mișcării catalane de independență. Cam aici se termină asemănările dintre catalani și eroul lui Cervantes. Restul e politică și un melanj toxic de naționalism, legendă urbană și manipulare.

În primul rând nimeni nu știe câți susțin de fapt aventura asta și mai ales până unde. Referendumul și-a ratat șansa de a demonstra suportul majorității pentru independență, din motive care țin nu numai de sabotarea lui de către autoritățile spaniole dar și de deciziile proaste ale organizatorilor sau lipsa de suport a cetățenilor. Ceea ce e cert este că societatea catalană e puternic divizată iar taberele sunt probabil relativ egale.

În al doilea rând, Catalonia nu este o măruntă provincie spaniolă. Este cea mai prosperă regiune a Spaniei, iar imaginea pe care unii se chinuie să o impună, de minoritate care luptă eroic pentru independență în fața “oprimării” centrale a Spaniei, este ridicolă. Regiunea are deja o autonomie semnificativă (pe care riscă să o piardă). Argumentul larg răspândit că având independență s-ar putea organiza și administra mai bine, evitând corupția de la Madrid, nu e nou. L-au folosit și britanicii în discuțiile de dinainte de brexit și l-am întălnit, recent, în argumentația unor clujeni care susțineau că Transilvania ar duce-o mai bine dacă ar scăpa de “mizeria” Bucureștiului. Problema e că “mizeria” politicii centrale de la Madrid, București sau Bruxelles este o acumulare a tuturor mizeriilor locale care se adună în capitală ca urmare a votului popular. Să te crezi mai deștept decât alții nu e o garanție a succesului viitor iar simpla credință că dacă te-nchizi la tine în județ n-o să mai ai corupție dovedește de fapt contrariul…

Probabil că argumentul principal al suportului popular pentru independență, deși nu este oficial prezentat prea des din motive lesne de înțeles (nu e chiar un motiv foarte nobil, nu-i așa?) este că provincia ar putea trăi mult mai bine dacă nu ar împărți PIB-ul său superior cu restul mai sărac al Spaniei. Mulți gândesc independența numai în această cheie, o mare greșeală ce de regulă costă foarte scump. Istoria e mult mai complexă și e plină de astfel de aventuri perdante. Singurii “prieteni” ai noului stat sunt rușii, susținători entuziaști ai oricărei mișcări care subminează puterea Uniunii Europene. Spania are astăzi toate argumentele pentru a transforma în coșmar aventura catalană. Dincolo de forța brută, militară sau polițienească, bugetul provinciei depinde de Madrid, băncile sunt licențiate de Banca Națională a Spaniei și pot fi obligate  să înghețe orice transfer de bani sau distribuție de cash, blocând practic toată economia provinciei (deja două bănci cu sediul la Barcelona și-au anunțat planurile de a-și muta sediile centrale în altă regiune tocmai pentru a se pune la adăpost față de posibilul blocaj al operațiunilor). Ieșirea inevitabilă din Uniunea Europeană va pune economia într-o situație de criză profundă iar blocajul bancar impus cel mai probabil de Spania va impune practic ieșirea forțată din zona euro, ceea ce va afecta, din nou, economia. În plus, Catalonia are datorii mari. Rezultatul pervers al independenței ar fi că vor deveni mult mai vulnerabili în fața finanțatorilor internaționali, a puternicelor companii transnaționale, a actorilor puternici din economia globală, care nu se jenează să obțină avantaje economice în dauna celor slabi. Deci, practic, mai puțin independenți decât sunt astăzi. Își imaginează oare cineva că o Catalonie independentă poate negocia cu China mai bine decăt o poate face Uniunea Europeană?

Aventura asta va afecta nu numai Catalonia. Va opri probabil efortul Spaniei de recuperare după criza economică din ultimii ani. I-ar afecta pentru alți mulți ani de-acum înainte pe tinerii spanioli care deja sunt atât de afectați de șomaj. Va fi o problemă imensă pentru Uniunea Europeană. Ar putea fi scânteia care să declanșeze o nouă criză economică globală. Ar putea fi începutul unui (nou) război civil în Spania și chiar al unui război mondial, pentru că arena internațională geme de creiere înfierbântate de excese naționaliste. Iar în zilele noastre, spre deosebire de vremea lui Don Quijote, războaiele nu se poartă cu arme de hărtie, de pe spinarea gloabei de Rosinanta.