O tulburătoare parabolă semnată de Stromae: infernul ca loc mai degrabă rece, complet pustiu, un imens spaţiu gol şi tăcut. Nu cel al unei ipotetice vieţi de apoi ci cel în care mulţi dintre noi am ajuns să trăim, pradă propriilor demoni.

Doar pentru că aşa s-a nimerit astăzi:

Kate Hudson dansează superb, cine-ar fi crezut?! Nu-ţi poţi lua ochii de la ea… Şi cântă superb! Şi vocea-i sună de parc-ar fi Sia, şi chiar dac-ar fi aşa, cui să-i pese? Să n-o uităm nici pe-aia mică cu peruca blondă, care nu mai e chiar aşa mică şi dansează la fel de bine şi fără perucă. Ce mai, superb! Aştept filmul.

Ultimul post din seria asta a fost în săptămâna 14, incredibil cum trece vremea, vă sunt dator 10 melodii bune, echivalentul numărului de săptămâni în care s-a pus praful pe boxe.

Sper să-mi plătesc un pic din datorie cu ultima melodie a trupei “Firma”. Pe mine m-a ajutat să visez la mare şi la porturi pe care nu le-am mai văzut de mult şi de care mi-era dor.

Am simţit la un moment dat că aş avea nevoie de o “melodie frumoasă pentru inimă şi suflet aleasă”, aşa că m-am uitat prin tolba mea secretă de melodii româneşti şi nimic nu mi s-a potrivit mai bine decât asta. Sper să nu se supere cineva – de-o parte sau de alta a Prutului, de-acasă sau din lumea mare – că zic de Zdob şi Zdub că face muzică românească. Cine se supără a nimerit din greşeală pe la mine prin bătătură.

Aş decupa bucata aia de la sfârşit, cu trompeta, şi-aş lipi-o de imnul naţional, în primul rând pentru că merită şi-apoi pentru că nu ne-ar strica, dacă tot ne deşteptăm, s-o facem dimineaţa pe răcoare.

Poate că mai sunt săptămâni bune până să explodeze în galben câmpurile de rapiţă din drumul spre mare. Poate va mai dura până când vom putea conduce din nou printre dealurile Dobrogei. Plaja şi valurile şi lungile nopţi cu muzică live vor trebui şi ele să ne mai aştepte, probabil.

Dar nimeni nu ne poate opri să visăm.

Iniţial am intenţionat să propun pentru săptămâna asta noul hit al americanilor de la Născoceşte balauri, trupa mea favorită din ultimii ani. M-am răzgândit între timp, am început cu piese româneşti să continuăm cu piese româneşti, aşa că voilà!, melodia românilor de la The Mono Jacks:

A fost greu să aleg între variantele, superbe toate, ale acestei melodii. Am ales, până la urmă, varianta originală. S-ar putea ca vouă să vi se pară o alegere nepotrivită pentru o zi de luni. Dar eu am, întâmplător, o zi liberă astăzi, deci va trebui să o fac cât de frumoasă se poate.

Aproape c-am ratat lunea, din diverse motive, nu mi-am dat seama că s-a făcut atât de târziu! Aşa că o să scriu puţin, ca să vă las timp să ascultaţi (sau reascultaţi).

Categoric, cea mai spectaculoasă performanţă muzicală pe care am văzut-o în ultimele săptămâni a fost această înregistrare a Irinei Rimes la Urbanist Sessions, un proiect mişto de promovare a artiştilor tineri. Îmi plăcea Irina şi înainte, dar cu asta m-a cucerit definitiv.

Săptămâna viitoare ne întoarcem un pic la clasici.

“Ne ţinem de mână, fugim în lună, i-atât de uşor
Ne pierdem departe, în miez de noapte, aiurea în zbor”

Uşor pe naiba, poate pe vremuri, când a lansat Viţa de Vie piesa, astăzi aţi avea probabil nevoie de teste pcr negative valabile, declaraţii că ce treabă aveţi voi în Lună, cu ce vă deplasaţi până acolo (cu satelitul?) şi oricum asta cu ţinutul de mână este o chestie din capul locului dubioasă. Ştie cineva dacă pe Lună trebuie să stai în carantină? Nu împreună, evident – aţi vrea voi!