Organu’ de control

Se invarteau ca si mine prin magazin, aparent fara vreun scop anume. Dar cand am dat sa merg spre casa de marcat au grabit pasul ca sa ajunga acolo inaintea mea. N-am dat mare importanta caci gestul nu intra chiar la categoria “bagatului in fata”. Am ciulit urechea la conversatie abia dupa ce pe tejgheaua din fata casei de marcat au inceput sa se deschida dosare, din ce in ce mai multe dosare.

Era organul colectiv de control, format dintr-un organ feminin si un organ masculin. El si-a fluturat legitimatia, ea nu s-a mai obosit caci o jumatate de organ legitimat isi extinde autoritatea asupra celeilalte jumatati si chiar a universului imediat. Am realizat ca treaba e posibil sa dureze cand o copie xerox reprezentand nu stiu ce autorizatie a fost respinsa ca fiind ilizibila. Vanzatoarea s-a oferit sa le citeasca ea ce scrie pe foaie. Fluturata pe sub nasul meu de vreo cateva ori, aproape ca distingeam si eu, fara ochelari, ce scrie acolo. Doamnei inspector i s-a parut ca aerul anxios si incurcat al vanzatoarei e dovada ca incearca sa impiedice actiunea de control si a ridicat vocea, de parca aerul ceremonios afectat de mare autoritate si limbajul profesional de lemn de pana atunci nu ar fi fost indeajuns de convingatoare. La momentul asta, tanara din spatele tejghelei se panicheaza si mai tare si se ofera sa dea un telefon la sediul central pentru a le trimite actele. Domnul inspector dovedeste ca are si el un bat in cur si, cu un aer fals reconciliant, ameninta cu convocarea la sediul organului de control.  Nimeni nu vrea sa ajunga in cusca leilor pentru ca toata lumea stie ca daca ajungi acolo leii raman la ei. Vanzatoarea ii propune domnului sa se uite direct in calculator la documente, domnul accepta si se infige complet nesupravegheat in calculatorul companiei (ceea ce nu cred ca e prea legal) in timp ce doamna cere o factura emisa de magazin. Dincolo de atitudinea intepata si banuitoare nu par sa aiba un scop sau sa urmeze vreo procedura, sa aiba un plan anume. Nu ca m-as pricepe in mod deosebit dar as putea sa identific in doar cateva zeci de secunde o pravalie susceptibila de evaziune fiscala. In mod sigur o reprezentanta Adidas dintr-un mare complex comercial nu e locul in care organul de control sa dea lovitura. Dar ce stiu eu? Cei doi se comporta de parca sunt pe cale sa destructureze mafia siciliana.

Ma introduc si eu in discutie, timid si politicos, intrebandu-i daca se pot intrerupe putin ca sa-mi incaseze si mie ochelarii de inot la care as renunta bucuros daca n-am fi inca in ianuarie, luna rezolutiilor si a vanatorii de calorii. Domnul ma ignora cu totul iar doamna ii transmite vanzatoarei ca factura pe care i-a dat-o nu e buna, ea vrea factura de intrare (desi nu precizase). Dupa care se intoarce catre mine si-mi comunica, usor vexata de batul din cur, ca-i pare rau ca trebuie sa astept dar ei sunt la serviciu si-si fac datoria de organ de control (spre deosebire de unii care-o freaca prin magazine intr-o zi lucratoare, inteleg eu partea nerostita a mesajului). Prima idee care-mi trece prin minte e sa-i zic ca salariul ei depinde mai mult de ochelarii mei de inot decat de activitatea ei de control dar ma abtin, ca de obicei, si-mi propun sa-mi amintesc replica pentru articolul de pe blog, lucru care, iata, s-a si intamplat.

Ma uit ostentativ la doamna inspector, cerandu-mi din priviri dreptul la intimitate in timp ce introduc codul pin. Se intoarce jumatate cu spatele la mine, pivotand in jurul batului amintit mai sus, dar nu se muta niciun milimetru mai la dreapta. Tejgheaua e a ei si nicio evaziune fiscala n-o sa evadeze de-acolo nepedepsita. Ii urez vanzatoarei succes in timp ce-mi baga chitantele in punga si plec dupa ce ne zambim complice pentru o fractiune de secunda. Organul zgarma-n documente.