Aceeași scenă, alt unghi

Dacă v-ați plictisit să citiți toată ziua înjurături la adresa lui Nicușor Dan vă propun să privim împreună aceeași scenă, doar că altfel.

Am mai scris aici și încă mai cred că anul trecut am pornit un nou ciclu cu două atuuri importante, președintele și primul ministru. Ambii bine intenționați, ambii bine educați, având o interpretare corectă a situației și provocărilor pe care le înfruntă România. Outlier-i față de media standard a politicianului român. Din păcate, ambii mai degrabă tehnocrați decât politicieni redutabili, deși au câștigat mai toate bătăliile politice pe care le-au dat. Dar în materie de comunicare, amândoi vulnerabili. De fapt, vulnerabili pentru mediul politic din România, care este un melanj crizat de forme fără fond și educație puțină, în care lipsa de caracter și de onoare sunt mai degrabă avantaje.

De partea cealaltă, eternul PSD, a cărui încercare de a se ridica un pic deasupra imaginii mizerabile a epocii Dragnea a eșuat în echipa mizerabilă de astăzi, cu Grindeanu, Olguța și Zamfir gata să ia orice formă și să spună orice blestemăție i-ar ține mai departe la butoane. Fără să-și asume, evident, responsabilitatea pentru consecințe. Apoi, îi avem pe cei de la AUR, ȘOȘ și POT, o strânsură de oportuniști fără scrupule, majoritatea mult sub media intelectuală a pesedistului standard (între noi fie vorba, nu foarte ridicată). În plus, toți sunt loviți cu leuca în cap de propaganda globalistă de extremă dreapta, magaistă, putinistă și, mai nou, georgistă.

Bolojan a încercat să facă ce trebuie, poate prea tare. Poate că ar fi meritat să încerce un pic mai multă negociere, să aibă mai multă răbdare, să realizeze că o coaliție atât de diversă are nevoie de timp și de tact. Nu încerc să-i aduc un reproș, e foarte posibil ca orice efort să fi fost sortit eșecului cu Grindeanu și Olguța de partea cealaltă a mesei. Dar atunci ar fi trebuit să comunice mai bine cu opinia publică, să încerce să contracareze propaganda PSD și să le facă ieșirea din guvern mult mai scumpă din punct de vedere politic. Nu a făcut-o. Nu a fost suficient de puternic să reziste și nici suficient de abil politic să realizeze că pierde. Că a pierdut, de fapt.

Nicușor Dan a încercat să fie președintele imparțial și a reușit doar să unească țara în cuget și-n simțiri. Împotriva lui. Deja la a doua nominalizare de prim-ministru care nu este de la PSD, bula progresistă a ăstora ca mine a ajuns la concluzia că Nicușor Dan e vândut PSD-ului și lui Grindeanu. În ziua de azi anti-pesedismul se manifestă prin dorința fierbinte de a-l vedea prim-ministru pe Grindeanu, ca să-și rupă ăla dinții și să ne distrăm și mai tare la celebrele lui rânjete. Un fel de ″Apocalypse now‶ politic, dincolo de care nu există decât speranța unei renașteri în care PSD-ul și AUR vor fi dispărut ca prin minune, împreună cu tâmpeniile din capetele înfierbântate ale alegătorilor lor tradiționali. Am ratat eu o propunere mai bună?

Mă scuzați, dar funcția prezidențială nu există pentru a-l salva pe Bolojan sau pentru a-l face de rahat pe Grindeanu. Datoria președintelui este să avem guvern, eventual unul care să nu ne facă paria Europei și care să nu ne distrugă economia și bruma asta de bunăstare, câtă e. Încearcă Nicușor Dan să ajute PSD-ul sau, din contră, nu are încredere în ce ar face Grindeanu odată ajuns prim-ministru? Dacă vreunul dintre partidele politice ar fi dorit să facă guvernul, ar fi cerut-o public. Dar îmi pare evident că nimeni nu vrea.

Nominalizarea lui Tomac s-a vrut o ieșire din blocajul politic și o soluție care să țină PSD-ul departe de AUR. Un guvern independent/tehnocrat la modul rezonabil, cu nume și CV-uri rezonabile, care să negocieze cu marile partide temele care pot fi atinse astăzi. PSD-ul a fost prudent și a zis vorbim, vedem. Cu asta, a făcut și un pas la offside. PNL și USR au zis nu, baricadându-se în jurul ideii că dacă nu e Bolojan trebuie să fie Grindeanu. Și așa a venit această nouă propunere, domnul Veștea, prim-vicepreședinte PNL.

Nu-mi plac cei care i se opun lui Bolojan în PNL, deși poate că nu toți sunt pro-pesediști. Dar, încă o dată, intransigența lui Bolojan va trebui să treacă testul puterii. Dacă va pierde lupta internă, valorile pe care le susține vor însemna mai puțin.

Nu știu dacă Nicușor Dan e șahistul genial care vede clar următoarele cinci mișcări de pe tablă. Dar, pe de altă parte, nici ″dați-i mandatul lui Grindeanu‶ nu e vreo mare strategie. Cei care se întrec în miștouri la adresa președintelui ar trebui să se gândească, măcar o clipă, la cum va arăta România cu PSD și AUR la butoane, cu Nicușor Dan probabil suspendat și nimic în calea lui Georgescu. Sincer, nu cred că ne-am reveni prea curând din asta.

Hau! Ce surpriză ne făcură elvețienii!

Trecui de dimineață prin cartier și văzui bradul ăsta, proaspăt scos din casă de un elvețian care trebuie să fie de-al cuiva din Jura, Oltenia ăstora de p´aci.

Olelei, mă fraților, bag seamă că voi nu văzurăți ce înseamnă asta! Azi îi sâmbătă, 31 Ianuarie, ceea ce înseamnă că doamna Olguța numa´ ce pierdu la mustață titlul de cel mai lung Crăciun din lume.

Rămase, totuși, cu titlurile de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa și cea mai autentic optzecistă iarnă din România, ca pe vremea când iernile erau ierni și înăuntru era ca afară.

Suveranism și Amarone

Am avut acum două seri o lungă discuție cu un suveranist. O persoană altfel educată și civilizată, ceea ce a și permis dialogul care a durat mai multe ore și s-a încheiat fără menționarea vreunei mame sau invocarea popularului “marș!”. Posibil să fi ajutat și terenul neutru (deh, Elveția!), vinul italienesc și cele mai necontroversate rețete tradiționale românești. Oarecum fără o ordine și fără o logică aparte, cam asta-i situația acasă în România:

Băluță o să câștige primăria pentru că sistemul nu o s-o lase pe Alexandreasca să câștige vreodată (well, pe-asta a cam ratat-o). Cine e sistemul? Securiștii (ăia răii), care l-au preluat pe Nicușor, care e așa de fraier că nici nu știe ce l-a lovit. Aur nu o să câștige niciodată alegerile în România pentru că nu va fi lăsat. PSD-ul va prelua AUR (cu asta s-ar putea să fiu de acord, deși e posibil la fel de bine ca AUR să preia partea suveranistă din PSD, ceea ce-i tot dracul ăla. Ăia vreo zece socialiști reali din PSD se pot muta la SENS). Deși există multă revoltă, suveraniștii nu vor revoluție și nu ar participa cu entuziasm într-o lovitură de stat (cum credeam eu). Autostrada Moldovei avansează accelerat pentru că o să fie nevoie de ea în războiul cu Rusia. Importanța ei este strict militară (o remarcă ciudată venind de la un sucevean mutat la București). UE vrea război cu rușii, ceea ce e evident din ce spune Macron (cine altcineva!) în fiecare zi. Am progresat în ultimii 6 ani doar pentru că UE are interese. Înainte de 2019 nu s-au făcut autostrăzi nu pentru că Dragnea, Grindeanu, Tudose și Dăncilă au avut altă agendă ci pentru că nu ne-a lăsat UE. Statul paralel a fost pe bune și încă mai e, dovadă că doamna Kovesi a fost recuperată de UE. Dacă vrei să vezi oameni care trăiesc bine în Europa atunci trebuie să te uiți la Ungaria. Orban e patriot, deștept și vizionar (nici mai mult nici mai puțin, fmm de geniu rotund!) Nu e adevărat că România a recuperat la PIB pe cap de locuitor față de vecinii unguri, cum greșit afirmasem eu. Alea sunt raportări mincinoase. România e colonie și va fi vândută la bucată. Singura noastră șansă, desființarea UE. Cel mai prost post de televiziune din România este Digi24, trompeta sistemului. Abonamentele Digi sunt ilegale, statul a închis ochii la o infrastructură ce le-a fost refuzată competitorilor, deci Digi e monopol. Au fost alungați din Ungaria (normal!). Deși amaronele italienesc din meniu e bunicel (o neașteptată amabilitate oferită gazdei), nu se compară cu vinul românesc. Nici măcar cu ăla moldovenesc. Vinurile italienești și franțuzesti sunt proaste. La aceiași bani, vinurile românești sunt mult, mult mai bune, asta după ce mă hazardasem eu să afirm că, din experiență, pe același segment de preț calitatea vinurilor românești e sub concurența europeană. Se știe că francezii importă vin românesc încă de pe vremea când tatăl suveranistului transporta cu tirul butoaie pline și se întorcea cu ele goale. De la Bordeaux. Purcariul moldovenilor e prost și el (am zis eu că se găsește în Elveția). Aparent cel mai bun vin din lume se face la Cotnari (mă așteptam la asta, e și vinul preferat al rușilor). Și pentru că am insistat că multe dintre vinurile românești au mai mult marketing și fiță decât calitate consistentă, dând ca exemplu, imprudent, “Caii de la Letea” cel făcut la mine în județ, la Niculițel, domnul suveranist a conchis scurt: e prost. Dar eu nu am zis că e prost, ci doar că, prin multiple jonglerii agresive de marketing, prețul a crescut de vreo câteva ori în ultimii ani. Nope, e prost. Și e scump pentru că se pune presiune din UE ca să-i scoată pe ai noștri de pe piață. Soluția: desființarea UE, dar cred că am mai zis.

O plimbare prin Capitala Neamului

Am găsit Otopeniul mai cu susu-n-jos ca de obicei. Bagajele într-o oră de la aterizare, lucrări nesemnalizate, aglomerație ca înainte de Crăciun. De fapt, aglomerație ca înainte de sfințirea Catedralei.

………………

O bătrână care stătea pe propriul cadru cu roți, în zona pentru bagaje de la mijlocul autobuzului 700, m-a invitat să-mi parchez valiza lângă dânsa. De la Otopeni la Piața Victoriei am aflat că vine din Spania, că “mucușor a distrus Bucureștiul” că acasă “poți să mai vorbești cu oamenii”, că “spaniolii în față sunt politicoși și prin spate te vorbesc de rău” dar și că “românii, crede-mă… te f*t pe unde te prind”. La asta am crezut că n-am auzit bine și tot ce-am putut să bâigui a fost “Nu toți… nu toți…”. Oarecum în contrast cu afirmația anterioară, s-a plâns că “pe vremuri toti te voiau, acum nu te mai vrea nimeni”. Apoi s-a interesat dacă am primit scrisoare de concentrare la armată și m-a complimentat spunând că n-am nicio șansă să scap de mobilizare și război (în Ucraina), că arăt prea tânăr. Ne-am și emoționat un pic atunci când mi-a mărturisit că a venit să-i facă pomană fiului ei, dispărut acum câțiva ani și fără de care îi e foarte greu. “Poate să fi fost de vârsta ta”. Eu am coborât la Victoriei, ea mergea în Crângași, așa că ne-am urat de sănătate și toate cele bune, ba chiar am primit și un pupic de la distanță, în timp ce coboram, spre amuzamentul fetelor care stăteau pe scaunele din spate și care-au ciulit urechile tot drumul, să asculte conversația dintre doi diasporeni.

…….

Aș fi vizitat și eu catedrala, ale cărei picturi interioare par excepționale văzute la televizor. Dar ca să stai la coada aia îți trebuie antrenament, trebuie să ai jocuri în picioare, altfel nu faci față valului de pensionari care se revarsă dinspre Iași, energizați de Paraschiva.

Pe străzi și prin mall-urile orașului, multe cruci pe piept, la vedere, din aur adevărat sau de trompetă, ba chiar brodate direct pe bluzoane după moda rapper-ilor americani. Sper ca trendul ăsta să fi fost impulsionat de noua Catedrală mai degrabă decât de cultul noului mucenic Călin. Multe bărbi impunătoare de decebali, fitile scurte moștenite probabil de la Ștefan cel “degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat” și manierele tradiționale ale spațiului dâmbovițean. În rest, just russian lips.

Ticăloșia, mitocănia și prostia crasă – în ordinea asta – pe care le-am găsit baleind de la un post TV la altul, au fost ca un pumn în plex – aproape că mi-au tăiat respirația. Cum ziceam mai sus – e nevoie de antrenament ca să reziști.

80% dintre noi vrem oameni noi. Dar, evident, nu oricine se califică. Dacă l-ai făcut golan pe golanul de Trump nu-i bine, indiferent ce-ai făcut în rest. Dacă-l pupi în cur pe Trump ești perfect, indiferent ce-ai făcut în rest. Dacă l-ai pupat în cur și pe Dragnea ești deja la alt nivel. Un mic pupic pe fesa lui Putin și ești ca nou, pregătit pentru șefia noului PSD.

Mai nou se dau multe nunți la TV. Se vede că sunt un pic decuplat, mi-a fost greu să-mi dau seama care-s invitați și care-s plătiți să cânte.

O tot confundam pe Loredana cu Anca Țurcașiu. Acum sunt Loredane peste tot.

Mamaia lui Fuego

Marea. Vacanța de vară. Briza răcoroasă a serilor de august și sunetul valurilor care se sparg în mal. Amintirile vacanțelor de altădată, așezate frumos în straturi de timp, ca să nu amestece bunici, părinți, iubiri de-o vară, prieteni și cărucioare de copii. Mamaia cea dintotdeauna, sau poate doar Piațeta Perla, nisipoasă, îmbâcsită în fum de șaorme și mici, dar la o aruncătură de băț de Teatrul de Vară. Tradiția reluată a festivalului. Vedete de demult, unele pe care le știai și altele de care afli abia acum. Poveștile lui Octavian Ursulescu, bătrânul prezentator al Mamaiei, toate vechile cântece ale unor vremuri care par – și probabil sunt – dintr-o altă viață. Tot valul ăsta de nostalgie care i-a mânat pe spectatori spre Piațeta Perla și pe noi, ceilalți, spre piațeta mereu golită de audiență a TVR(i)-ului n-a avut nici cea mai mică șansă în fața țunamiului de prost-gust care se cheamă Paul Surugiu Fuego.

PS. A doua seară pare să fi fost mai aproape de ce te-ai aștepta să fie, cu bune și cu rele, festivalul muzicii ușoare românești. Vechea nomenclatură mamaistă a încercat să recupereze un pic din ce-a distrus Fuego aseară. Monica Anghel a și reușit, pentru câteva minute, iar Dida Drăgan a cântat mișto și a reușit să mă sperie ca pe vremea când eram copil. Loredana nu mi-a plăcut și abia mai târziu am înțeles că-i Anca Țurcașiu.

Un sac de aur

Cu ce ce ar trebui să rămân eu din clipulețul suveranist de l-am primit adineaori este imaginea sacului negru de plastic, 60 de litri standard, umplut cu aur de pe fundul lacului Vidraru și târâit spre portbagajul unui Renault (sau poate Peugeot?) de doi gealați din Marsilia.

Ia să încercăm un exercițiu de inginer progresist:

60 de litri înseamnă 0.06 metri cubi ori 19300 kg pe metru cub densitatea aurului, deși ăla de pe fundul lacului ar putea fi dacic deci chiar mai dens, în fine, facem înmulțirea pe calculatorul de pe ifon și ne dă 1158 Kg de aur în sac. O tonă și-un pic de aur.

Vânjoși francezii, rezistent sacul, curajoși ăia de i-au filmat și mai ales patrioți ăia de s-au indignat la combinația franțujilor.

Cum taxăm evaziunea fiscală

N-am mai scris nimic de mult. Nici azi nu o voi face, doar public ceva ce a fost scris de mult. Că tot vorbim atât de mult despre deficit și taxe mai mari, textul de mai jos este despre unul dintre motivele care ne-au adus unde suntem.

Până am plecat din România, în 2013, am mers, toată familia, la o sală de fitness din cartier. La început era mică, improvizată într-o veche clădire ceauşistă, probabil un fost institut de cercetare dintre cele care stăteau goale de-a lungul marelui bulevard. Cam prin 2010 a început să crească, impulsionată de dorinţa tot mai mare a bercenarilor de a face sport, de poziţia favorabilă de lângă metrou şi de un spirit antreprenorial remarcabil al familiei care deţinea locul. Oameni amabili şi foarte atenţi cu clienţii, care au ştiut să aducă alături de ei numai angajaţi de acelaşi calibru, au preluat din ce în ce mai mult din clădirea dărăpănată, au renovat, au dezvoltat spaţii, au instalat echipamente. Astăzi, locul nu mai poate fi recunoscut, e o fabrică de sănătate pentru locuitorii cartierului şi, probabil, o fabrică de bani pentru proprietari.

Cinşpe ani câinele familiei a văzut un singur veterinar. În primii ani cabinetul nu era departe de noi. Aflaţi la început, cu relativ puţini clienţi, ne-am împrietenit uşor cu medicul şi cu soţia lui, ba chiar şi cu toţi angajaţii lor inimoşi. Rar lucru, au rămas împreună în aceeaşi echipă toţi anii ăia, chiar şi după ce cabinetul s-a transformat într-un adevărat spital şi s-a mutat într-o zonă mult mai scumpă a oraşului. Am fost martori ai acestui binemeritat succes până la momentul în care nici măcar profesionalismul lor nu a mai putut ajuta.

Îl aveam în telefon cu numele generic de “Instalatoru”. Primisem numărul de la o fostă colegă în care aveam deplină încredere şi uitasem numele, cum fac, din păcate, atât de des. Deşi ulterior ne-am împrietenit, în telefon a rămas la fel. Mi-a schimbat întâi instalaţia din apartament, mi-a pus centrală pe care mi-a înlocuit-o cu una nouă zece ani mai târziu, mi-a făcut instalaţia din casa de la ţară, fiind, an după an, din ce în ce mai ocupat pentru că era parolist, cinstit, rapid şi un extraordinar de bun meseriaş. S-a dovedit a fi şi un bun antreprenor, căci şi-a făcut o echipă care lucra aproape la fel de bine ca el.

Poate vă întrebaţi ce legătură este între poveştile acestor afacerişti bucureşteni, dincolo de succes. La niciunul nu am mai apelat de mulţi ani, deci e posibil ca multe să se fi schimbat între timp. Dar cât le-am fost client ceva i-a unit: niciodată nu mi-au “tăiat chitanţă”, absolut fiecare leu pe care l-am plătit a intrat direct în buzunarele lor, ca persoane fizice.

De ce i-am ales de exemple tocmai pe ei, din lista interminabilă a evazioniştilor mai mari sau mai mici? Până la urmă banii aceia, care nu s-au dus în taxele datorate statului pe TVA, profit sau salarii, au clădit, în cazul lor, nişte companii mai mari, mai solide, care au angajat mai mulţi oameni şi au servit cu succes comunităţile în care funcţionează. Nu m-aş hazarda să spun că sunt mai degrabă excepţii, dar sunt convins că sunt mult mai multe exemplele în care banii “salvaţi” de la taxele datorate statului se duc pe maşini scumpe, roabe de şampanie prin cluburi de lux sau palate cu sau fără turnuleţe. Şi tocmai de-aia am început cu ei, ca să nu fie simplu. Oricine va cădea de acord cu mine că e profund greşit să-ţi iei merţan cu banii care ar fi putut ajunge la un spital sau la o şcoală. Îmi place, de câte ori am ocazia, să-mi provoc interlocutorii să se pronunţe asupra opiniei că în România evaziunea fiscală este nu numai trecută cu vederea, tolerată, încurajată chiar de corupţie şi de incapacitatea statului de a impune legea, dar este de-a dreptul acceptabilă din punct de vedere social. Pentru mulţi români, să înşeli statul este echivalentul unui act de haiducie contemporană. Adesea nu reuşim să facem legătura dintre starea jalnică a infrastructurii statului, de exemplu, şi nivelul insuficient al bugetului, amintind, convenabil, doar de inabilitatea guvernului de a face suficient cu ce are la dispoziţie. Am întâlnit de foarte multe ori cetăţeni revoltaţi de infrastructura ţării, de inabilitatea noastră de a ne moderniza, de a investi. Printre ei, mulţi oameni care “nu tăiau chitanţă”, care îşi micşorau ilegal profitul, care plăteau salariul minim ca să nu contribuie corect la sănătate sau asigurări sociale.

Evazioniştii sunt nu numai treaba statului, fie el ANAF, procuratură sau poliţie. Sunt şi treaba noastră, a tuturor, şi cred că foarte mulţi s-ar conforma regulilor dacă ar constata că reacţia societăţii s-a schimbat.

Luați-i mingea! Hai România!

Hai că are dreptate Celentano, ne-am cam dus după fentă. Nu-i nimic, se mai întâmplă, până la urmă suntem țara lui Hagi, plus că în campionatul tiktok orice șarlatan mărunt poate să devină un mic Hagi vreme de vreo câteva săptămâni.

Dar ateeenție, vedeți că vine ăla iar spre poartă și s-ar putea să ne dăm cu stângu-n dreptu’ și dup-aia să ne luăm și craci. Ochii la minge!

Acuma, om fi noi țara lui Hagi, dar eu zic să suntem și țara lui Gică Popescu. Păi ce dracu’, am ajuns să luăm bătaie acasă de la Dinamo Moscova? În loc să ne dea el nouă craci, nu mai bine îi dăm noi ce se dă, tradițional și abundent, la noi pe stadion? Și-l trimitem la vestiare?

Luați-i mingea! Hai România!

Hardcore moldovenesc

Textul ăsta a fost scris aseară, în jurul orei 11, când eram un pic euforic. Probabil că nu numai eu. Între timp era cât pe ce să iasă invers și o să înțelegeți voi din text cam cât de invers.

“A votat Moldova UE

Și i-a dat lui Putin…”

Cu un aer ireverențios care îmi este tolerat în astfel de momente politice importante o rog pe mama, care se uită cu mine la Digi, să mă ajute să găsesc o rimă potrivită la UE.

-Hai, că ești campioana integramelor, te pricepi la cuvinte! Ce rimează cu UE? Care este exact opusul lui UE în momentul ăsta important pentru Moldova? Evident că îmi forțez norocul, mama a priceput din prima și o doamnă nu va permite ca entuziasmul să scape complet de sub control. Mă temperez și zic din nou cu o voce moale, subversivă: A votat Moldova UE / Și i-a dat lui Putin… ce?

-Cuie?

-Perfect! Perfect! Iată deci varianta finală a acestei complicități dintre mine și mama, cu felicitări călduroase celor care au înțeles cât de importante sunt și cât de greu vor cântări cuiele astea:

A votat Moldova UE / Și i-a dat lui Putin cuie!

Să fie primite!

Graficienii de aur ai orașului

La Piața Victoriei cubul înalt de 2 metri cu fața lui Geoană este vandalizat pe toate laturile vizibile de pe trotuar. Mă uit direct în uriașul ochi vânăt, înnegrit cu markerul. I-au făcut și niște ochelari rotunzi a la Lenin iar deasupra, pe frunte, scrie “Prost”. Lasconi, în schimb, are gura decupată și e și ea măscărită masiv cu markerul într-un stil abstract, sexist și grosier. Ciolacu și Ciucă au scăpat mai ușor dar și ei sunt un pic mâzgăliți. De pe ultimul panou publicitar, chiar înainte de intrarea la metrou, ne arată degetul Simion. Are aerul ăla al lui ușor tulburat și ochii încercănați à la Uncle Fester din Familia Addams. Culmea, așa e el în poză, nici un marker nu i-a atins panoul electoral. Brusc realizez că asta am văzut și la Universitate.

Nu exclud complet varianta unei echipe de campanie a AUR care să fie mai harnică decât cele ale concurenței, sărind să schimbe pozele imediat ce apare o mustăcioară nefericită sub nasul domnului Simion. Pare, totuși, mult mai plauzibilă varianta ca tabăra aiurită să aibă mai mulți vandali, mai ales că mâzgălelile par să țină cont de sondajele de opinie, măscărind mai mult pozele cu șanse la turul 2. Dacă partidul ăsta o să continue să crească și după alegerile astea probabil că nu va mai dura mult până când ochii vineți vor fi făcuți nu cu markerul ci direct cu pumnul.