Dez, re sau ne tatuat

Un panou publicitar anunță deschiderea la Bienne a primului salon de “detatouage“, care în traducere românească, dacă ar exista cuvântul, ar trebui să fie deztatuare. A, chiar, stați un pic… încă un piiic ……. da, am verificat cu DEX-ul, nu există. În fine, n-o să pretind acum vreun merit pentru această invenție că mi-e că o să mă compare cineva cu Răducioiu, poate există alt cuvânt care să descrie fenomenul. Așa că revin la povestea mea din Bienne. Pe dosul panoului publicitar este un alt afiș care anunță deschiderea unui nou salon de tatuaj. La aceeași adresă. Admirația mea pentru excepționala eficiență operațională elvețiană nu cunoaște margini… Deja îmi imaginez salonul cu o linie de asamblare pe mijloc, similară celor din fabricile de mașini, în care tu stai în cur pe bandă și te miști încet, inexorabil, de la postul de lucru de deztatuare către postul (poate posturile, depinde de complexitate) în care ești retatuat (nici ăsta nu există în DEX, în seara asta sunt un mare creator), pentru a termina cu QC (quality control, dragăăă) și înțiplarea menită să protejeze noua capodoperă de aerul submontan al Bienne-ului.

În sfârșit numele fostelor iubiri (nedemne, nește curve) vor dispărea definitiv în istorie pentru a face loc ultimelor achiziții de la sală sau de la Rotonde, rândunicile cu ciocul orientat spre stânga vor fi înlocuite de ciocănitoarele cu ciocul – important! – orientat spre dreapta iar trandafirii roșii – câââh, fatăăă, complet ieșiți din modă anul ăsta! – vor face loc ultimului trend – iasomie, urzici și sârmă ghimpată.

Fac eu mișto-uri pe-aici dar tare mi-e că la un moment dat n-o să mă mai primească ăștia la sală în halul ăsta de netatuat

Sweet home Alabama!

Probabil că ați auzit deja știrea că ultra-conservatorul Roy Moore, despre care am scris în postul de ieri, a pierdut alegerile pentru postul de senator. Dovada clară că decența și moralitatea încă mai pot învinge în politică. Această victorie este atât de importantă încât mă hazardez să spun că va marca, probabil, începutul sfârșitului pentru politicianul Donald Trump și genul de politică pe care o promovează.

Alabama este statul din care a început contraofensiva bunului simț în politica americană. În semn de respect și cu mare bucurie vă invit să ascultați un “imn” al statului Alabama și imagini cu probabil cea mai mare personalitate a Alabamei: domnul Forrest Gump. Dacă nu ați văzut filmul îl recomand ca fiind unul dintre cele mai bune făcute vreodată.

Sweet Home, Alabama?

O bătălie politică extrem de importantă are loc astăzi în SUA. Motivul – alegeri în Alabama pentru un loc în Senatul Statelor Unite, după ce fostul titular al postului, republicanul Jeff Sessions, a fost numit de Trump în funcția de procuror general. Pentru republicani și pentru Donald Trump este o luptă în care sunt dispuși să plătească orice preț pentru locul din senat care consolidează o majoritate fragilă. Pentru ceilalți, este o luptă pentru salvarea sufletului moral al politicii americane sau chiar al Americii, ca societate. Și mai departe, dincolo de asta, o luptă pentru ca America să se întoarcă la statutul de putere morală, model de democrație și de societate bazată pe valori de la care nu se face rabat pentru interese mărunte de orice fel.

Mărul discordiei îl reprezintă Roy Moore, candidatul republican, acuzat imediat după începerea campaniei electorale de abuzuri sexuale împotriva unor fete care, la vremea respectivă, la sfârșitul anilor 70, aveau între 14 și 18 ani. Acuzațiile au fost imediat catalogate de către campania lui Moore ca fiind motivate politic, dovadă apariția lor chiar în timpul campaniei. Adevărul este că ele vin, evident, în contextul general al mișcării #metoo care a demascat nenumărate abuzuri sexuale atât în Statele Unite cât și în alte părți ale lumii. În cazul lui Ray Moore mărturiile sunt numeroase și diverse, unele dintre ele susținute de martori sau chiar dovezi scrise. Sigur că niște bilețele de felicitare cu semnătura lui Moore nu reprezintă dovezi fizice ale agresiunilor sexuale, dar ele spun enorm despre credibilitatea victimelor versus credibilitatea politicianului republican. Nu cred că e foarte comun – în SUA sau aiurea – ca un procuror de 30 și ceva de ani să trimită bilețele unor fete de 16 – 18 ani, pe orice motiv imaginabil. Și apoi există mărturii ale foștilor săi colegi în legătură cu preferințele și obiceiurile sale sexuale. Există mărturii ale unor foști polițiști și angajați ai mall-ului în care îi plăcea lui Moore să agațe tinere fete. Toate mărturiile independente converg către imaginea unui agresor sexual care prefera adolescentele. Moore însuși s-a comportat dubios. A negat inițial toate acuzațiile, inclusiv că le-ar fi cunoscut pe victime, apoi și-a reamintit de două dintre ele pentru ca ulterior să nege, din nou, că le-ar fi cunoscut și, implicit, că le-ar fi abuzat sexual. Toată propaganda de campanie a republicanilor se concentrează pe ideea că dovezile sunt neconcludente și fabricate politic, deși discuția nu este despre fapte penale ci dacă profilul moral al candidatului Moore este potrivit cu exigențele postului de senator. În plus, un mare semn de întrebare – în mod normal ar fi trebuit să fie suficient pentru ca Moore să piardă alegerile – a fost tentativa unei femei asociate unor cercuri republicane de a compromite credibilitatea “The Washington Post” prin încercarea de a livra o poveste inventată despre Roy Moore. Cacialmaua nu a reușit iar femeia a fost demascată.

Până la urmă, întrebarea principală la care americanii trebuie să răspundă este dacă merită să accepte un (posibil) pedofil în senat de dragul partizanatului și intereselor politice. Politicienii republicani au răspuns deja, marea lor majoritate susținându-l pe Moore. Trump, nicio surpriză aici, îl susține pe Moore căci programul lui politic este copy-paste programul Trump – despre garduri, bani mai mulți pentru armată, taxe mici pentru bogați, cheltuieli sociale reduse (evident, pentru săraci), desființarea Obamacare, limitare emigrației, desființarea tratatelor de liber-schimb economic. Toată mișcarea alt-right – extrema dreaptă – îl susține necondiționat. Foarte mulți preoți evangheliști – Moore este, evident, naționalist și mare susținător al valorilor creștine, declarându-se împotriva avorturilor sau a căsătoriei între homosexuali – îl susțin deasemenea pe Moore, relaxând preceptele religioase și rigurozitatea moralei creștine suficient cât să le fie satisfăcute interesele politice. Un înalt prelat evanghelist a declarat că Moore s-a orientat către femei foarte tinere deoarece femeile de vârsta lui erau toate măritate când s-a întors el din armată. Aceeași explicație – a ofertei limitate – ar putea justifica înclinația unor preoți și călugări creștini pentru pedofilia homosexuală.

Mai sunt mai puțin de trei ore până la închiderea urnelor. Măine dimineață abia aștept să văd cine a câștigat. Politicianismul obtuz care duce societatea americană într-o criză morală din ce în ce mai profundă – care mai devreme sau mai târziu va afecta direct democrația și nivelul de trai – sau valorile, etica și, până la urmă, educația politică ce au reprezentat odată standardele societății americane?

Mi-am amintit cea mai celebră melodie a Alabamei, altfel și una dintre favoritele mele în interpretarea lui Kid Rock, Sweet home Alabama. Vom vedea mâine căt de albastru va fi cerul politicii americane. Cât despre întoarcerea la Dumnezeu, aici am mari îndoieli că mai știm, mulți dintre noi, în ce direcție s-o luăm în drum spre El. Nici măcar Google Maps nu știe…

“Sweet home Alabama

Where the skies are so blue;

Sweet home Alabama

Lord, I’m coming home to you”

Blue Jay*

Blue_Jay_film_poster“Blue Jay” e un vechi restaurant unde obișnuiau să meargă împreună. A rămas neschimbat de atunci iar cafeaua e tot proastă. Orașul tinereții lor, în care s-au întors de curând, e la fel, poate puțin decrepit, dar ochii au îmbătrânit un pic, suficient cât să nu mai observe diferența. Bătrânul proprietar al magazinului de unde le plăcea să-și cumpere beri făcute-n lumea largă este, și el, neschimbat. Vreo  câteva din mărcile “lor” de bere au dispărut dar bombonelele colorate sunt încă acolo, lângă bătrâna casă de marcat. Vechea casă a părinților lui, acum nelocuită, e gata să-i transporte 20 de ani în timp. Ea îmbracă un tricou vechi – tricoul acela, el găsește pe undeva No more “I love yous“, vechiul CD al lui Annie Lennox, simt fluturi dansând împreună cu ei și pentru o noapte povestea lor de dragoste reîncepe, ca un joc,  de unde a fost întreruptă, doar pentru a le arăta, pentru o clipă, ce lucru magic au trăit, ce ar fi putut să fie viața lor împreună și cât de puțin a lipsit să se întâmple. Au pierdut totul și nimic nu se mai poate repara, deși pasiunea e încă vie.

O poveste frumoasă, filmată în alb și negru, despre o iubire ce vine din trecut și se întoarce acolo, după ce a atins, doar pentru o clipă, realitatea. O poveste ce te invită la aduceri aminte despre propriile tale amintiri alb-negru.

 

*Am văzut Blue Jay pe Netflix-ul din Elveția, sper să fie difuzat în toată rețeaua lor, inclusiv în România.

Marți, mult înainte de Crăciun

IMG_2448Eram oprit la semafor și l-am văzut de departe că vine, doar că nu reușeam să-mi dau seama ce-i. Apoi mi-am dat seama, dar n-am fost sigur că ce văd e real. Apoi s-a apropiat – mergea foarte încet – și am putut să văd detaliile. Un scuter Vespa roșu călărit de un Moș Crăciun corpolent, cu pletele albe ieșindu-i de sub casca de protecție peste care întinsese, până la maximul de elasticitate a fibrelor de elastan, un fes roșu. Moțul alb al fesului aducea cu codița unui iepuraș cu curul mare. Am zâmbit involuntar, mai ales că moșul purta în spate, pe scuter, un brad cât toate zilele învelit în plasă, ridicându-se semeț aproape doi metri deasupra moțului din vârful fesului. Trebuie să fac ceva cu mintea mea pentru că sunt departe încă de spiritul Crăciunului, câtă vreme știți la ce m-am gândit în clipa aia? Că moșul pare tras în țeapă în bradul ăla viguros. Și am zâmbit din nou, deloc rușinat de tâmpenia ce-mi trecuse prin cap. M-am repezit la telefon să-i fac o poză dar prea târziu, s-a făcut verde și coloana de mașini m-a purtat mai departe, lăsând tot mai în urmă imaginea bradului ce crescuse în mijlocul șoselei.

Vine Crăciunul! Dacă n-a făcut cumva vreun accident în drumul lui  spre casă e posibil să vină și Moș Crăciun.

Cu ce ne-am ales după un an cu Trump

Chiar în timp ce scriu acest articol, în direct pe CNN, Donald Trump  ține un discurs în care recunoaște Ierusalimul drept capitală a statului israelian și anunță mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, sfidând încă o dată avertismentele unanime ale întregii comunități internaționale și rezoluțiile consiliului de securitate al Națiunilor Unite din care SUA fac parte. Trump a susținut – împotriva logicii și a bunului simț – că decizia, la rândul ei ilegală conform normelor internaționale, susține procesul de pace dintre israelieni și palestinieni și este un pas înainte pe calea creării unei soluții cu două state. Probabil că rezultatul va fi (încă) o acutizare a tensiunilor din zonă și blocarea negocierilor dintre israelieni și palestinieni. Dar decizia a fost complet previzibilă și în linia politicii “originale” a administrației Trump.

Continue reading

Un an de Trump

Lațul se strânge încet, încet în jurul lui Trump, după ce fostul său consilier de securitate și membru al echipei de campanie, generalul Michael Flynn, a pledat vinovat de a fi făcut declaratii mincinoase în fața FBI-ului în legătură cu contactele pe care le-a avut cu oficiali ruși în timpul campaniei electorale și imediat după. Flynn a acceptat să colaboreze cu procurorii, “în interesul propriei sale familii și al țării”, ceea ce înseamnă că alți membri ai echipei de campanie sau chiar ai familiei lui Trump ar putea fi anchetați. Că Trump s-a bucurat de suportul rușilor pe timpul campaniei electorale este deja foarte clar. Informații furate din serverul lui Hillary Clinton și făcute publice în campanie, “fake news” și propagandă în social media menite să divizeze opinia publică americană, să inflameze extrema dreaptă și orice segment reacționar al societății și să ducă în derizoriu discuția politică civilizată, toate acestea au făcut parte din arsenalul de care s-a bucurat candidatul Trump ca suport din partea diverselor entități rusești probabil controlate de serviciile secrete. Că Trump știa de acest suport și a profitat de oportunitate este iarăși clar. Continue reading

Dincolo de calea ferată

IMG_8894-424x640Cinci luni după ce am văzut prima jumătate a filmului am văzut și restul, pentru că în octombrie, când am fost la București, am cumpărat filmul încă o dată, după ce primul CD a mers cât a mers și s-a oprit iremediabil. De data asta l-am văzut cap – coadă căci, da, “Dincolo de calea ferată” are coadă, este primul film românesc – din câte-mi amintesc acum – care se termină clar. Aproape c-am fost dezamăgit de happy-end-ul banal al poveștii. Dar dacă mă gândesc mai bine, venind cu cel mai logic și previzibil final din toate cele imaginabile, se înscrie în linia realismului absolut al filmelor românești.

A fost imposibil să nu privesc filmul prin prisma experienței personale și probabil că la fel a simțit oricare alt român care a trăit sau trăiește departe de casă, în afara granițelor țării. Continue reading

Amintiri de Ziua Națională

Andreea Esca spunând “La mulți ani, România!”. Teo mestecând într-un imens ceaun cu fasole. Rapsozi expirați încercând un pic de folclor dar reușind doar “cântece de viață nouă”. Băsescu, cu un ochi la defilare și celălalt la Udrea, făcându-se că nu-i vede pe Iliescu și Constantinescu, aflați la un metru de el. Ultimele două mig-uri evitând și anul ăsta, spectaculos, Arcul de Triumf. Un pic de armată română urmată de o grămadă de trupe SRI, SIE, SPP. Probabil la fel de mulți, under cover, în mulțime. Copii călărindu-și părinții ca sa vadă mai bine. Baloane colorate în cap. În sens opus, defilarea adevărată a mașinilor patriei, de la Otopeni și până-n Brasov. Ziarișii propagandiști de peste tot manipulând poporul ca într-o zi normală de lucru. Și, în final, victoria binelui, în Die Hard 1, pe Pro Tv.

Oamenii, bucurându-se pur si simplu, fiecare în felul lui.

Mi-e dor de Ziua Națională! La multi ani, România, oriunde te-ai afla!