Pârâcios pe Facebook

DSC_1645

Chaplin Museum, Vevey, Elveția

Am o prietenă pe Facebook care difuzează tot felul de mizerii. Unele “fake news”, altele doar mizerii. De dimineață până seara, zeci de postări despre fantasmagorice povești cu soroși și rochefelări care sug sângele popoarelor (mai ales alea amenințate de diverse dictaturi), daci nemuritori și comorile lor invizibile, homosexuali violatori sau, mai recent, cronicile războaielor coaliției împotriva dușmanilor familiei. Pentru cineva cu nivelul ei de educație și atât de adânc implicată în genul ăsta de activism mă așteptam ca, măcar în treacăt, să descopere că printre cei mai redutabili dușmani ai familiei, tradiționale sau nu, sunt distanța între satul de domiciliu și locul de muncă italian al soțului, bătaia ruptă din rai, bodega din colțul străzii și frumoasa vecină ieșită seară de seară jumate pe fereastra apartamentului de 2 camere de la etajul 3.   Continue reading

“Service is not available” sau mai rău

311035_360623780715217_374708561_n

Iarba verde de acasă. Doctorie curată.

Pe canalul 2 al televizorului meu era, până mai ieri, TVR Internațional, singurul post românesc difuzat de cablistul de la mine din sat.  Mă uit de 4 ani la TVRi, de când ne-am mutat, iar relația mea cu postul e punctată săptămânal de câteva suișuri și multe coborâșuri, despre care am mai scris aici.  Și totuși, am trăit un scurt moment de panică după ce, în seara asta, am fost întâmpinat de mesajul “Service is not available” în mijlocul unui dramatic ecran negru. M-am uitat repede la ceas, era cam 7 și-un pic ora României. Am intat pe site-ul TVRi să văd ce pierd. Se difuza (la alții) “Un doctor pentru dumneavoastră”!  Continue reading

Brahms ca la mama acasă

DSC_1192

Obergasse, orașul vechi, Bienne

E sâmbătă dimineața la Bienne și pe Nidaugasse, strada comercială din centru, mulțimea ieșită la cumpărături e însuflețită de acordurile celui de-al cincilea dans ungar al lui Brahms. În fața vitrinei magazinului Loeb mulți s-au oprit să asculte mai de-aproape. Acordeonul pare să-și tragă sufletul lungind ușor și melancolic penultimul pasaj doar pentru a exploda entuziast și decisiv în acordurile de final (m-a făcut să-mi amintesc involuntar secvența bărbierului din “Dictatorul” lui Chaplin). Performanța este îndelung aplaudată de către trecători. Artistul este fără îndoială un țigan român, de vreme ce pe cutia din spatele lui scrie “Ansamblul folcloric numaiștiucum”. Dar și fără să fi văzut cutia, l-am ghicit din ritm. Poate că acordeonul avea clapele uzate într-un anume sens melodic sau poate că fusese doar o ironie fină la adresa vecinilor unguri dar motivele lui Brahms inspirate din folclorul maghiar avuseseră acel inconfundabil ritm bizantin și balcanic al lăutarilor de la noi, din sud. O tușă personală care m-a făcut să zâmbesc într-un fel anume. Iar când privirile ni s-au intersectat pentru o clipă am avut impresia că artistul a  recunoscut, în spatele zâmbetului meu, un “connoisseur”. 

Maratoane

IMG_1937 2

Palais de Congres, Zentralstrasse, Bienne

Omul abia dacă mai putea să meargă. Pășea cu picioarele drepte din genunchi și-și balansa corpul de pe-o parte pe alta ca să evite durerea din genunchi și din șolduri. Fiecare pas îi stârnea o grimasă pe buzele uscate și pe fața sfârșită de oboseală și roșie de la atâta soare. Pe piept îi atârna medalia de finisher. La cum arăta, ar fi putut să sperie vreun copil mai mic. Nu e singurul atlet pe care l-am întâlnit sămbătă dimineață la Bienne, pe drumul de la gară spre centru. M-am oprit în fața Palais de Congres, unde era amenajată sosirea celebrului ultramaraton elvețian de 100 de km din Bienne.
Continue reading

Doina Ruști – Mâța Vinerii

Mata-Vinerii-copertaE a doua carte a Doinei Ruști pe care o citesc și m-am reintrodus cu plăcere în atmosfera fantastică – deși foarte familiară – a “Manuscrisului fanariot”, pentru noi aventuri din Bucureștiul sfârșitului de secol XVIII.  Trebuie să recunosc că unele din povești mi s-au părut inspirate de fapt din Bucureștiul zilelor noastre, fabulos împachetate într-un amestec de mister, exotism arhaic, ironie fină și o inteligentă complicitate cu cititorul. Sau poate că Bucureștiul și-a păstrat parte din farmecul – și obiceiurile – de acum 200 de ani.

Nu am știut, de exemplu, că pe vremea fanarioților știrile zilei erau puse-n versuri improvizate și lălăite pe străzi de tarafurile de lăutari. Continue reading

Taxiurile poloneze din Wroclaw

  • Când portarul fabricii mi-a transmis prin semne că durează o oră să-mi vină taxiul am crezut că-i genul de glumă care se face și prin fabricile de la noi. Proastă. Când a apărut taxiul, 45 de minute mai tărziu, am avut un ușor sentiment de ușurare. Se dusese naibii planul meu de a ieși la un jogging așa că am ieșit la o bere.
  • Ziua următoare avea să fie și mai grea: taxiul de dimineață, de la hotel, anunțat în 15 minute, a venit tot în 45. E drept că un impozant Mercedes clasa S. Seara, înapoi la hotel, a apărut același moșuleț din ziua precedentă, făcându-mă să bănuiesc, răutăcios și fără dovezi, că portarul nu sună după un taxi ci chiar după acel taxi.
  • Șoferul Mercedes-ului clasa S avea morga unui chauffeur de secretar de partid de pe la noi, și-a cerut scuze pentru întârziere și m-a lăsat să mă calmez pe muzica lui “Dire Straits”.
  • Limitele de viteză în Polonia sunt ca la noi, 40 plus ce scrie pe indicatoare.
  • Un Mercedes clasa S cu 643.000 de kilometri la bord încă arată și rulează ca un Mercedes clasa S.
  • Fiecare șofer de taxi are traseul lui secret dintr-un loc în altul.
  • Wroclaw e un oraș cu multe femei frumoase, pe oriunde-ai lua-o.
  • Faci ceva pe “Dire Straits”-ul lui când mergi la serviciu și ești cu trei sferturi de oră în întârziere. Mult mai bine merge “Break Stuff” a lui Limp Bizkit din care redau ce-mi suna atunci în minte:

“And if my day keeps going this way, I just might
Break your fucking face tonight
Give me something to break
Just give me something to break”

Ioana Pârvulescu – Inocenții

1072091Dacă aș fi încă în România mi-ar plăcea să mă duc la Brașov să văd casa aia de pe strada Sfântul Ioan, fostă Maiakovski, fostă Sfântul Ioan. Mai ales că acum îi știu și câteva dintre  cele mai frumoase istorii. Am crescut într-o astfel de casă cu mulți oameni și multe povești, undeva într-un alt oraș de provincie, cândva, dacă nu în același timp, în mod sigur în aceleași timpuri cu Ioana Pârvulescu. Poate că și de aceeea am simțit cartea asta atât de apropiată sufletului meu.

Romanul mi-a adus aminte de amintirile din copilărie ale lui Paul Goma, în “Din Calidor”, o altă carte superbă care ar trebui studiată la școală. Și poate că între timp chiar e.

Hammer to fall

What the hell are we fighting for?
Just surrender and it won’t hurt at all
You just got time to say your prayers
While you’re waiting for the hammer to—hammer to fall.

 Queen – Hammer to fall

IMG_1348 3

The Esplanade, Sidmouth, England

Prima dată când am avut sentimentul că bula emoțională în care au plutit suporterii britanici ai brexit-ului începe să se destrame a fost după alegerile locale din mai. Și senzația asta mi-a fost creată de faptul că partidul naționalist de extremă dreapta UKIP, cel mai vocal susținător al brexit-ului sub conducerea liderului populist Nigel Farage, a fost practic șters de pe eșichierul politic britanic, pierzând toate cele 146 de locuri în consiliile locale pe care le dețineau înainte de alegeri. Continue reading