Le Retour à l’anormal

corona

O vitrină din Bienne

La China Town toate luminile erau aprinse dar nimeni înăuntru. Realizez situația abia în dreptul Veronei, restaurantul italienesc cu patroni turci. Un om mănâncă afară, la terasă, zgribulit de cele 11 grade din Bienne. În sala largă, de obicei plină la ora asta, doar două mese sunt ocupate. Pe colţ, la Donner-ul care vinde şaorme, nu e nimeni. Vis-a-vis, la Arcade, doi oameni fumează în faţă, la intrare. Înăuntru, nu mai mult de cinci oameni. Îmi continui drumul spre centrul vechi şi, în faţă la Café Perrochet Vert, un ospătar de mare clasă, îmbrăcat impecabil, mă salută cordial din uşă. În cei şapte ani de locuit la Bienne am încercat de mai multe ori să luăm cina aici dar, cum stau prost cu disciplina de a face rezervare din timp, niciodată n-am găsit masă. Azi ar fi fost o ocazie bună să intru şi să mă aşez. Doar câteva mese sunt ocupate de clienţi îmbrăcaţi elegant. La fel şi la noul restaurant italienesc, Pietro Al Phanteon,  deschis acum câteva luni chiar la intrarea în centrul vechi. Luminile din interior strălucesc frumos prin geamurile impecabil de curate. O echipă numeroasă a muncit tot weekendul trecut la curăţenie. De obicei sunt oameni care aşteaptă la intrare, sperând să aibă noroc să găsească o masă fără rezervare. Astăzi doar două mese sunt ocupate.

Cam asta am văzut peste tot în scurta mea plimbare prin oraş la ora cinei. Restaurantele mici nici măcar nu sunt deschise, căci dacă depărtezi mesele conform noilor norme de distanţare socială business-ul devine mai degrabă sufrageria unei familii numeroase. Cele mari sunt mai mult goale. Doar în Bar 48, loc frecventat de adolescenţi, pare să fie ceva viaţă înăuntru. Cam la fel stă treaba şi cu nenumăratele frizerii şi saloane de coafură din oraş. N-am fost încă la sală dar presupun că totul e sub control şi sigur, asta până când va transpira în incintă prima persoană “covid pozitivă”.

Duminica trecută, pe 10 mai, au fost organizate meeting-uri la Zurich şi Berna, împotriva măsurilor de limitare a răspândirii epidemiei. N-am înţeles prea bine ce rost au avut protestele cu o zi înainte ca toate magazinele, restaurantele, prestatorii de servicii, sălile de fitness să poată fi redeschise. Guvernul a devansat cu câteva săptămâni faza a doua a deblocării, fiind supus unei presiuni masive, în special din partea germanofonă a Elveţiei (mult mai puţin afectată în comparaţie cu zona latină), a politicienilor din dreapta conservatoare şi a unei părţi a mediului de afaceri.

Şi acum, că afacerile s-au redeschis, rămâne de văzut dacă asta este suficient. Cum scriam într-un articol precedent, poţi obliga un chelner să vină la serviciu dar nu poţi obliga un client să meargă la restaurant. Până luni, multe dintre aceste afaceri şi angajaţii lor s-au aflat sub protecţia diverselor ajutoare de stat. Astăzi, pentru că şi-au reluat activitatea, ajutorul a dispărut, ceea ce mulţi vor regreta extrem de rapid dacă clienţii nu-şi reiau rapid obiceiurile. Mi-e teamă că toată manipularea şi presiunea din jurul “redeschiderii” nu va restabili încrederea consumatorilor, ba din contră, mai ales dacă numărul persoanelor infectate va creşte.

Nu vă desfaceţi încă centura de siguranţă. Nu s-a terminat.

Totul va fi bine!

Românii care lucrează în centrul de distribuţie din Marea Britanie al unui mare producător internaţional de măşti s-au gândit să le trimită un mesaj de încurajare celor de acasă, pe unul dintre paleţii cu marfa atât de aşteptată în spitalele noastre.

Doar mie mi se pare gestul ăsta emoţionant?

ukphoto

Sursa: Dentstore Romania

Un doctor pentru bigotism şi ignoranţă

sfintii

McCann Romania

Asta cu panoul chiar m-a revoltat. Deci trebuie să scriu. Dădusem like unui prieten artist, câteva minute mai devreme, pentru un desen care sugera icoana unui doctor în chip de sfânt, acoperit cu PPE-ul ăla care lipseşte din multe spitale, cu mască, bonetă, ochelari, stetoscop şi aura din jurul capului ornată cu ventuzele proteice ale coronavirusului. Iniţial am crezut că el l-a făcut, dar câteva minute mai târziu am văzut desenul din nou, de data asta de pe un panou publicitar. Nu mai era doar fotografia, cineva zicea dedesubt că el nu poate tolera “batjocorirea ortodoxiei” şi a, citez mot-a-mot, “credinţei poporului român, creştin ortodox 86.6%!”. N-am pretenţii de la cel care a scris mesajul, un idiot (100%!) care se crede mare legionar şi care provine probabil dintre cei 50% care nu pot să treacă peste examenul de bacalaureat, presupunând că a ajuns până acolo. Continue reading

Mai Brexit de-atât nu există

R001-058Din mijlocul imensei sale parcele cultivată cu salată verde un fermier britanic se lamentează, într-un reportaj CNN, că nu ştie cum o s-o scoată la capăt anul ăsta. Restaurantele principalului său client, McDonalds, sunt închise de mai multe săptămâni şi, în plus, n-are cu cine să-şi strângă recolta. Din cauza epidemiei, doar câţiva dintre românii cu care lucrează în fiecare an s-au întors la fermă. Mai are nevoie de încă 50 de muncitori sezonieri şi habar n-are de unde să-i ia. E întrebat dacă a încercat să atragă britanici, acum că mulţi au devenit şomeri din cauza lockdown-ului. Continue reading

Steven R. Gundry, MD – The Longevity Paradox

longFoarte interesantă, cartea asta. Citind-o, e practic imposibil să nu treci în revistă ceea ce ar trebui să faci (şi nu faci) ca să trăieşti tânăr până la adânci bătrâneţi. În cazul meu, ştiam deja că mănânc mult prea multă carne şi produse de origine animală, practic la fiecare masă. Micul meu dejun standard, în weekend, e compus din ouă ochiuri, pâine cu unt şi gem de căpşuni – practic nimic sănătos. Am realizat, în plus, că nu ţin post şi nu rabd de foame niciodată, deşi cică ar trebui. Aproape tot ce mănânc am regăsit la categoria Disease-Promoting, Life-Shortening Foods to Avoid. Am descoperit că n-am mâncat kale in viaţa mea (credeam că-i un brand de lacăte) iar broccoli, conopidă şi varză de Buxelles credeam că mănânci doar dacă eşti, deja, în spital şi nu mai contează. Şi veştile proaste continuă: trebuie să uităm de sarmale, salată de vinete şi practic orice altceva tradiţional românesc, până şi de mămăligă. Pardon, usturoiul, loboda şi, probabil, ştevia sunt sănătoase (despre ştevie ştiam deja că a salvat, de-a lungul secolelor, milioane de vieţi amărâte de ţărani săraci). Toate seminţele din lume sunt sănătoase, cu excepţia celor de floarea soarelui şi de dovleac (serios?!?!?!). Continue reading

Soft Surveillance

La Bienne poliţia a închis toate parcările din apropierea lacului pentru ca lumea să nu fie tentată să se adune acolo şi a interzis accesul maşinilor pe străduţele ce duc la faleză, motiv pentru o impresionantă recoltă de amenzi împărţite generos şoferilor ce au încălcat regula.

Un pic mai încolo, chiar pe cheul în faţa căruia dorm vapoarele în aşteptarea unor vremuri mai bune, supravegherea e mai soft.

Culmea, Big Bear a stat pe banca aia şase zile… 

Big

Cum repornim

În toată lumea asta mare nu există măşti pe nicăieri, de niciun fel – nici măcar de-alea de praf. Nu sunt suficiente nici pentru oamenii din spitale. Nu există teste. Acolo unde există, în medie vreo 30% dau rezultate false, parţial pentru că nu sunt bune şi parţial pentru că nu sunt prelevate corect. Pentru majoritatea, procesarea durează între câteva ore şi câteva zile, timp în care omul testat se poate însănătoşi, poate muri sau poate îmbolnăvi pe alţii. Nu există medicamente care să trateze boala şi nu există un vaccin. Nu există teste care să confirme existenţa anticorpilor. Spitalele, care în multe locuri au trecut cu greu prin primul val, sunt tot aceleaşi, nu au mai multe paturi, ventilatoare, doctori şi asistente. Încă vezi peste tot combinezoane de unică folosinţă cu numele posesorilor scris cu marker-ul pe ele, semn că se refolosesc, deşi e periculos şi n-ar trebui. Continue reading

Oameni şi oameni

Domnul Didier Pittet este profesor universitar, imunolog, epidemiolog şi infecţiolog – presupunând că astea sunt traducerile corecte în română ale specializărilor sale. Domnul doctor lucrează la Spitalul Universitar din Geneva şi, de când cu coronavirusul, a devenit, involuntar, erou şi celebru. Fiind în fiecare zi în prima linie a luptei împotriva pandemiei, binevoieşte să-şi facă timp, în multe seri, pentru a da interviuri pe posturile tv romande în care explică, face educaţie, dă sfaturi, luptă împotriva informaţiilor false din mass-media. M-am obişnuit deja, în ultimele săptămâni, cu zâmbetul său degajat, care inspiră încredere, şi cu figura sa de om serios dar totodată bonom, de aerul său permanent un pic obosit, ştim toţi de ce. Continue reading

Ce cărţi (bune) am mai citit (3)

Fiecare dintre cărţile astea ar fi meritat o recenzie separată dar problema e că până apuc eu să scriu despre ele cam uit ce-am citit. Aşa că le grupez într-un singur post pentru că ar fi păcat să nu le recomand.

Bryan Caplan and Zach Weinersmith – Open Borders: The science and Ethics of Immigration. O carte super interesantă, scrisă de către un reputat profesor universitar american, care pledează pentru deschiderea totală a frontierelor, demontând, unul câte unul, miturile false ale propagandei anti-emigraţie cu argumente sociale, economice, morale, filozofice şi culturale şi dublate de statistici relevante, bazate pe cercetări ştiinţifice serioase. Singurul lucru pe care lucrarea îl ignoră – şi, din păcate, probabil cel mai important în ziua de astăzi – este tocmai faptul că aceste argumente nu îşi găsesc calea spre minţile înfierbântate de propagandă ale multor cetăţeni. Continue reading

Totul va fi bine

greenA vorbit maică-mea la telefon cu ţaica Florica, mătuşa ei dinspre mamă. Nu s-au mai văzut de ani de zile dar acum, de când cu mobilele, vorbesc des. Ţaica are 85 de ani şi de mai bine de 40 de ani, de când a rămas văduvă, are grijă singură de gospodăria ei pricopsită dintr-un sat al Olteniei. I se plânge mereu că nu mai merge la câmp, unde are pământ mult, plăteşte doar pe unul şi pe altul, să facă ce trebuie făcut în locul ei. Se mai ducea, până mai an, să vadă doar ce-i pe-acolo, dar rar, că o dor tare picioarele şi parcă nu mai are aşa putere. Şi-i face rău când vede cum arată câmpul şi ce treabă fac ţiganii ăia de-i trimite, da’ ce să-i faci, alţi oameni nu-s. Aşa că nu mai trece, doar îi plăteşte şi nu zice nimic, să nu rămână locul nelucrat, s-o râdă lumea. Să le fie uşor ălora de-or urma, care-or fi ei, că trebuie să vie cineva în loc, nu se poate altfel, să nu desţelenească pământul de tot, pârloagă. Continue reading