Andrew Sean Greer – Less

lessIntenționam să spun mai multe despre acest roman superb pe care numai ce l-am terminat dar, încă sub influența unei leneșe senzații de bine, voi traduce doar un minuscul fragment care îmi pare că prezintă perfect esența cărții (și rezonează cumva deosebit în sufletul meu, care și el a înțeles relativ de curând cum să fie tânăr):

“-E ciudat să ai aproape 50 de ani, nu? Mă simt de parcă numai ce-am înțeles cum să fiu tânăr”.  

-Exact! E ca ultima zi petrecută într-o țară străină. Ai aflat, într-un târziu, unde găsești o cafea bună, unde să bei ceva și unde poți mânca o friptură bună. Și-acum trebuie să pleci. Și n-o să mai revii vreodată”.

Trebuie să apară și în română, căci romanul numai ce-a luat premiul Pulitzer, așa că nu îl ratați.

Supermarket

În fața mea, la supermarket, doi domni au cumpărat bere în valoare de 450 de franci. Un cărucior de-ăla mare, plin cu vârf… Unul dintre ei a plătit cu bonuri de discount de vreo 10 franci și restul cash. După care a așteptat răbdător să primească punctele-bonus pentru promoția la tigăile Tefal și cartonașele cu animale și plante din Elveția, cam jumătate de pungă de-un leu.
Probabil că toată familia e acum fericită.

 

The Disaster Artist

disaster.jpgE de ajuns să visezi. E de ajuns să-ți dorești ca visele tale sa devină realitate. Muncește pentru ele și se vor împlini. Îndrăznește doar – și tot Universul va începe să lucreze pentru tine. Drumul îți va părea mult mai ușor decât ți-ai fi închipuit vreodată. Îndrăznește!

Nu e cine știe ce citat, m-am autoplagiat pentru că mi s-a părut interesantă o eventuală paralelă între Omul Spectacol (The Greatest Showman) și acest The Disaster Artist. Ambele filme spun poveștile unor oameni absolut pasionați, obsedați chiar de dorința de a ajunge artiști și a fi recunoscuți pentru arta lor. Ce se întâmplă când ai un singur vis, muncești ca un câine ca să-l transformi în realitate, sacrifici orice și (aproape) nimic nu te poate abate din drumul tău? Ei bine, în cele mai multe cazuri reușești. Ce anume reușești e o chestie discutabilă și, în consecință, relativă. Continue reading

Revenge*

18df2176-5806-48cc-8ea8-b13c25e30b92_1.d3a0dce2a7ff5b5a8dcc8c9c0cf0ca43Să fie clar de la început! Recenzia asta la filmul Revenge este numai ca răzbunare pentru cei șapte franci cinzeci pe care i-am plătit pentru închiriere. Mi-ar plăcea să fiu inspirat de toți banii, ‘tu-i mama mă-sii de film, deși mă îndoiesc că poate ieși ceva cât de cât din așa material…

Cum mi s-a întâmplat: m-am interesat un pic pe net ce filme bune au mai apărut în 2018, am găsit un site ce părea serios (nu mai știu care, da-l identific eu mai târziu și nu scapă), am luat o listă de filme, le-am căutat unul câte unul pe iTunes și doar două erau oferite spre închiriere. Revenge ăsta și încă unul pe care urmează să-l văd în weekend.

Am avut un feeling încă de la început că-i țeapă. Filmul are prospețimea primelor episoade din “Tânăr și neliniștit”, filmate în 1973. Continue reading

J. D. Vance – Hillbilly Elegy – A memoir of a family and culture in crisis

hillbillyPlecat din România cu obsesia de a fi permanent la curent cu ce se petrece în politică, dedat chiar la interminabilele și în general ineptele talk-show-uri dâmbovițene, m-am trezit brusc, în Elveția, departe de sursa de zgomot zilnică a zecilor de posturi TV românești, multe dintre ele, într-un fel sau într-altul, pentru unii sau pentru ăilalți, de propagandă. Așa că, rămas doar cu programul irelevant (cu accente toxice) al TVRi, mi-am concentrat atenția spre BBC, CNN, postul național elvețian și vreo câteva bloguri de politică și economie. La timp pentru a prinde în direct uluirea tuturor când britanicii au votat pentru Brexit. Câteva luni mai târziu americanii aveau să-l aducă pe Donald Trump la Casa Albă, iar democrațiile lor vechi și solide nu vor mai fi niciodată la fel. Dincolo de politicieni avizi de putere cu orice preț, de armate de troli care răspândesc mizerii greu de digerat pe internet, de ziariști vânduți, de afaceriști lacomi sau de furia și ura unei părți bune a electoratului, ce a produs aceste cataclisme în societăți despre care se presupunea că au o ridicată cultură a democrației politice? Și cum e posibil ca lucrurile să se deterioreze într-un ritm atât de accelerat? Fără a avea pretenția de a acoperi complet fenomenul, cartea lui J. D. Vance încearcă o explicație. Continue reading

La ce-ar mai trebui să rezistăm

Am vrut să scriu despre miting chiar sâmbătă seară, revoltat – ca atâția alții – de ticăloșia și prost gustul ce se revărsau de pe scenă. TVRi a găsit că mitingul PSD trebuie transmis în direct, oricum n-aveau nimic mai interesant de dat pe post. M-am abținut să scriu, căci ce altceva ce nu e deja cunoscut de unii și ignorat de ceilalți aș mai putea spune?

Am vrut să scriu apoi urmărind satisfacția arogantă și ipocrită a politrucilor din PSD sau din presa PSD (care nu e presă, ci doar o dezgustătoare unitate de propagandă care nu vede mai departe de lungul nasului). Dar nemernicii studiourilor TV sunt constanta și regula posturilor noastre de știri, deci nu mai trezesc de mult revoltă, doar scârbă.

Am vrut să scriu despre dezamăgirea de a fi văzut reacțiile unor oameni care cred despre ei că sunt de partea binelui și cred că pentru ca binele să învingă orice e permis. Dar m-am abținut aseară să apăs pe Publish, deși textul era gata. Continue reading

Mohsin Hamid – Exit West

IMG_3328Exit West este o poveste de dragoste. Doi tineri se descoperă într-o sală oarecare de clasă, se simt atrași unul de celălalt și, când adună suficient curaj, își vorbesc pentru prima oară. Banal, așa cum încep mai toate poveștile de dragoste. Doar că a lor se întâmplă să înceapă undeva în mijlocul unei lumi aflată pe marginea prăpastiei. Saeed și Nadia trăiesc în Orientul Mijlociu, într-un oraș asaltat de nenumărați refugiați pe care războiul e pe cale să-i ajungă din urmă. Cumva reușesc, ca toți ceilalți tineri și ca aproape toți locuitorii, să se adapteze societății lor imperfecte, navigând inteligent printre nenumăratele restricții și intoleranța agresivă a bigotismului folosit mai degrabă ca pârghie de putere și de constrângere politică decât din respect pentru preceptele religioase. Nadia nu crede și nu se roagă, dar poartă în public o robă neagră care-o acoperă din cap până-n picioare, modul ei de a se apăra de agresiunile zilnice la care ar fi supusă altfel. Saeed e credincios și-și găsește liniștea sufletească în rugăciunea zilnică. Iubirea lor, într-o lume asaltată de barbari dornici de sânge și putere, le poate aduce moartea. Când războiul începe, toată lumea lor se sfărâmă. Continue reading

Subcarpați

Am fost surprins să constat întâmplător că există muzică românească și dincolo de marele hit al Deliei “Hai rămâi cu mă-ta!”, doar că nu știam eu unde să caut. Credeam că, dacă de patru ori pe an petrec multe ore în trafic prin București, ascultând diverse posturi de radio, sunt oarecum la curent. Ei bine, m-am înșelat și-mi fac mea culpa. Am descoperit deunăzi trupa Subcarpați, grație algoritmilor Youtube care încearcă să-ți ghicească preferințele, și a fost o surpriză minunată. N-am mai ascultat de mult (de la Zdob și Zdub) o trupă de-a noastră care să reușească să integreze inteligent teme folclorice într-un ritm modern. Subcarpați o face superb.

Așa că share-uiesc piesa care mi-a plăcut cel mai mult, convins fiind că dac-o ascultați și vă place o să găsiți ușor drumul spre mai mult.

 

Cazonă

Soldat1Un soldat purtând pe spate un impresionant pistol-mitralieră se plimbă printre rafturile  supermarket-ului, chiar în fața mea. Nu suntem la Aleppo în Siria ci la Bienne, în mijlocul Elveției și al Europei occidentale, vineri după-amiază. Probabil că o fi și el în permisie, deși nu mi-e clar de ce cară ditamai pușcociul, poate vrea să impresioneze vreo gacică de pe la el din cartier. Spre deosebire de AKM-urile noastre est-europene armele elvețienilor au calibru mai mic, deci au țeava mai subțire și mai lungă. Oare de ce am vrut să mă dau deștept cu informația asta care nu ajută cu nimic povestea? Probabil că am vrut să sugerez că am făcut armata, în fine, posibil încă o informație redundantă. Continue reading

Gusturi ca la ele acasă

12301492_800485890062335_1299055236630659775_nPe vremea când locuiam în România mergeam adesea să petrecem weekend-urile alături de familie într-un sătuc ascuns la poalele Munților Baiului, nu foarte departe de Sinaia. Drumul nu dura de obicei prea mult pentru că ieșeam din DN1 în Comarnic, chiar înainte ca tradiționalul ambuteiaj de la intrarea în Sinaia să devină imposibil. Dar pentru că mai întotdeauna ajungeam ultimul, plecând târziu de la birou, tot drumul stăteam stresat să nu înceapă fără mine. Să nu pornească discuțiile alea importante, grătarul și primele pahare ciocnite în cinstea revederii care nu era niciodată atât de frecventă pe cât ne-am fi dorit.  Deci, încă la volan fiind, mă vedeam deja închinând primul țoi din celebra țuică de prune a vecinului de peste drum, probabil cea mai bună țuică pe care-am băut-o vreodată. Era perfectă. Nu foarte tare, cam cum se face pe partea dinspre sud a Carpaților, ținută în butoi de dud și turnată în țoiuri tronconice din sticlă verzuie, probabil vechi de cănd lumea. Băută vineri seara, în jurul unei mese masive din lemn, pe terasa unei case de munte, între oameni dragi, chiar înainte să dăm foc la grătar și să încingem discuțiile din jurul lui. Ce poate fi mai bine de-atât? Continue reading