8.267

Cineva – și mă abțin cu greu să-l numesc doar cu acest anonim “cineva” – publică pe Facebook o poză de pe un stadion chinezesc, în care, pretinde textul, 26 de politicieni corupți urmează a fi executați.

“O astfel de lege ne trebuie și in România astfel suntem nevoiți și obligați sa trăim in sărăcie și minciuna !!
Hai sa luam aceasta inițiativa , sa o aplicam și in România ca pe o lege ce va fi respectata corect, ca nu suntem slugile nimanui , totuși…!!!”

Ăsta e mesajul care însoțea poza, scris de acel “cineva”. Nimic nu a oprit 8.267 de conaționali să dea share acestui post – nici gramatica aproximativă, nici mesajul confuz, nici lipsa vreunui detaliu care să identifice locul și momentul acelui eveniment. Nimeni nu s-a întrebat dacă o fi real sau doar o intoxicare propagandistică gen fake news (în China nici măcar nu există politicieni, doar activiștii comuniști ai partidului unic). Cele mai nevinovate comentarii care însoțesc postarea sunt cele bășcălioase la adresa imposibilității implementării unei astfel de legi în România: că rămânem fără politicieni, că n-avem suficiente stadioane, militari, gloanțe, teren agricol pentru cimitire și că, apocaliptic, exorcizarea colectivă ar duce la extincție și ne-ar lăsa pe toți neîngropați căci corupția e în genele fiecăruia dintre noi. Când nu se “glumește”, comentariile îți fac pielea de găină – și nu mă refer la gramatică, logică sau frazeologie. Printre propunerile românilor comentatori: înapoi la comunism, ca-n China și Coreea de Nord unde totul e atât de bine și armonios, dictatură militară măcar un pic, la început, dictatură de orice fel numai dictatură să fie, execuții sumare, importuri de procurori chinezi, că ai noștri nu-s buni. Doar vreo trei-patru comentarii (din probabil sute) încercau să conteste modelul chinezesc de succes (dar fără să se și dezică de execuțiile pe stadion, considerate probabil necesare și benefice). Doar 2 persoane s-au gândit că ar putea fi pur și simplu o imagine falsă.

“Exact ei ai puterea in minele lor!!!”

Omul care a făcut acest comentariu crede – dac-am înțeles corect – că în China cetățenii au puterea în mâinile lor, deși ar putea fi și o rafinată trimitere, pentru cunoscători, la puterea ce zace în brațele minerilor gata oricând să apere revoluția. De-o fi una, de-o fi alta, mă îndoiesc că cetățenii chinezi se simt înzestrați cu această putere.

Ciudată îmbârligătură a sorții prin care milioane de chinezi și nord-coreeni visează să trăiască undeva în Europa, chiar și în România cea fără de speranță și distrusă de corupție, în timp ce mii de români și-ar dori o țară “ca afară” în care legea marțială să fie aplicată pe stadion și publicată pe Facebook pentru bunăstarea tuturor și domnia legii.

Cineva zicea că e suficient să-ți dorești cu adevărat ceva și întregul Univers va complota pentru ca visul tău să devină realitate. Deși cred că e o convingere de un optimism exagerat n-ar strica s-avem mai multă grijă cu felul în care ne alegem modelele.

 

Sa mai dea si ei niste bombe

Trump n-a cerut acordul congresului pentru bombardamentele de azi-noapte. Nici Theresa May n-a facut-o. Au aruncat de capul lor niste rachete peste Siria, in principal pentru ca marele strateg american apucase sa zica pe Twitter ca o va face. Toata lumea stia ca vin, rusii fusesera anuntati ca sa nu se plimbe aiurea prin alte baze militare iar avioanele siriene fusesera deja mutate la adapost. Probabil ca rachetele aliatilor au costat mai mult decat pagubele pe care le-au produs capacitatii militare siriene. Nu e clar la momentul asta daca arsenalul chimic sirian a fost distrus, mai ales ca nu erau dovezi clare nici ca el exista. In fine, ideea e ca au avut norma de 100 de rachete, au dat 120. Degeaba.

Regimul lui Bashar al-Assad este fara indoiala un regim criminal iar rusii si iranienii sunt complicii lui din interese politice. Dar bombardamentele nu vor schimba nimic in teren, eventual doar vor mai omori niste oameni. Sunt inca o dovada a completei lipse de strategie militara si politica a puterilor occidentale in conflictele din Orientul Mijlociu. Cu o justificare extrem de subtire, fara dovezi concludente sau informatii semnificative din teren, ingradite de riscurile majore de a provoca un conflict global, aceste actiuni simuleaza doar, pentru votantii de acasa, leadership politic si fermitate militara.

Ultimul atac chimic din Douma ar fi trebuit investigat cu foarte mare circumspectie pentru ca, oricat te-ai gandi, nu exista un raspuns logic la intrebarea de ce ar fi folosit militarii guvernamentali, rusii sau iranienii arme chimice intr-un oras ce avea sa fie cucerit a doua zi. Aproape cucerisera toata zona iar armele chimice le-ar fi pus in pericol propriile trupe si ar fi radicalizat inutil populatia civila. De ce sa foloseasca gaze toxice la doar cateva zile dupa declaratia lui Trump ca vrea sa retraga SUA din zona? Ca sa-l convinga sa-si schimbe opinia? Nu spun ca nu au fost oamenii lui Bashar, spun doar ca e posibil sa fi fost si altcineva. Specialistii Natiunilor Unite au inceput sa investigheze cazul la fata locului abia ieri. Inca nu se stie cine si cum a efectuat atacul. Nu se stie nici macar ce substanta chimica a fost folosita.

Dar astea nu sunt argumente suficiente pentru presedintele american. Sa respecti munca unei organizatii internationale din care faci parte, Organizatia Natiunilor Unite, sa astepti rezultatele unei investigatii independente sunt semne de slabiciune, ori el este un lider puternic. Si in plus, are nevoie sa distraga atentia opiniei publice americane de la problemele sale interne.

Camera 309. 10 minute din episodul 150 și ceva

Bunica e o cucoană manipulatoare și-i dirijează ea pe toți, șantajându-i că mai are un pic și moare, mai ales dacă o stresează ceva, cum ar fi să-i iasă cineva din cuvânt.

Lale e frumoasă tare, cred c-a fost florăreasă sau ceva de genul ăsta, s-a supărat pe bărbatu-său și cică ar vrea să divorțeze. Teoretic vorbind. Practic o cam mănâncă în fund să se împace dar probabil că a citit ea pe undeva că e bine să te lași greu. Sau poate la mijloc e doar înțelepciunea seculară a turcoaicelor care au învățat, în patria lui Suleyman și-a lui Erdogan, să-și dirijeze bărbații să facă naibii ce trebuie și să creadă c-a fost decizia lor. 

S-ar putea ca Onur să arate și el bine dar mai bine nu mă bag unde nu mă pricep. Cam papagal, părerea mea, genul de băiat de bani gata de-l fraierește toată lumea cum vrea. Măcar e zen, nu se prinde de nimic și probabil că o iubește sincer pe Lale. Nici nu-i foarte greu, la cum arată fata aia, ca de-aia am și rezistat 10 minute, până la prima pauză publicitară.

În fine, probabil că în următoarele 150 și ceva de episoade baba o să-i împace și o sa fie cu happy-end.

P2 e P ducă

Vasilica, Olguta si Eugen incearca sa ne convinga sa ne mutam banii din Pilonul 2, unde sunt administrati de firme private in baza unor reglementari stricte, in Pilonul 1, administrat de stat, adica de trioul de mai sus. Argumentul principal – o siguranta mai mare daca sunt in grija statului.  Ba Eugen Teodorovici a vorbit chiar si de un posibil randament mai bun la stat, odata ce partidul va pune management performant. Problema e ca singurul randament de care se poate vorbi la P1 este cel cu care sunt cheltuiti: versi banii azi si maine s-au dus deja, deci randament 100%. Regula sistemului spune ca angajatii de azi platesc pensiile actualilor pensionari, urmand ca ei sa fie intretinuti de generatia urmatoare.

Eu fac parte dintre decreteii lui Ceausescu, o generatie care se afla astazi in floarea (poate usor ofilita) a varstei, undeva la jumatatea carierei profesionale. Probabil ca sustine o parte semnificativa a fondului de pensii.  Cand generatia asta se va pensiona probabil ca raportul de astazi, de aproape 1 pensionar la 1 angajat se va modifica dramatic. Va mai fi sistemul asta sustenabil in viitor cu mult mai multi pensionari? Probabil ca nu, mai ales ca nu vor fi numai ei de intretinut. Ar tebui sa-i adunam si pe cei care n-au contribuit mai deloc pentru ca au lucrat toata viata la negru. In plus, peste 20 de ani economia nu va mai arata la fel. Noile tehnologii vor suprima sau inlocui multe dintre locurile de munca de astazi. Vor disparea, de exemplu, agentii de paza care freaca menta la intrarea fiecarui magazin mai de Doamne-ajuta. Daca i-am numara ca soldati am avea, probabil, cea mai mare armata europeana. Vor disparea casieritele de supermarket iar majoritatea vanzatorilor vor fi nevoiti sa stea pe FB de acasa. Serviabilitatea cucoanelor de la administratia financiara va deveni istorie iar masinile autonome ii vor lasa pe drumuri – de fapt pe trotuare – pe toti soferii si pe toti taximetristii lumii (in fine, asta pare de bine, dar nu e). O multime de munci manuale si repetitive – care astazi reprezinta o buna parte a industriei romanesti – vor fi inlocuite de roboti. Cei aflati in cautarea unui job vor avea nevoie din ce in ce mai mult de o educatie superioara pentru a putea concura cu sistemele automate, ceva ce scoala romaneasca produce din ce in ce mai putin.

A, si sa nu uitam ca multi romani inca emigreaza iar procesul asta nu se va opri in mod natural. Populatia vest europeana imbatraneste si probabil ca guvernele lor viitoare vor incuraja emigrantii sa vina pentru a compensa acest fenomen. Guvernul roman ar putea si el sa gandeasca un pic in viitor si poate ca o s-o si faca vreodata, dupa ce termina cu legile justitiei.

Procentul din salariu care se duce acum la Pilonul 2 probabil ca nu va fi suficient pentru a compensa toate problemele viitoare. Vom avea pensii mici sau vom munci pana la 70 de ani sau mai mult. Dar nu va mai fi problema Olgutei, mai ales ca se califica la pensie speciala pentru merite deosebite. Ea are nevoie de banii aia acum, mai ales ca-i ia de la aia tineri care nu prea au votat-o si se duc catre cei care-i sorb vorbele de pe buze de dimineata pana seara la A3.

Stiti care e partea cea mai infricosatoare pentru Romania? Generatia decreteilor lui Ceausescu, peste 20 de ani, nu va rata nicio votare. Vom face si noi probabil la fel ca pensionarii de astazi. Vom vota cu diavolul pentru o pensie cat de cat decenta, chiar daca asta va insemna, ca astazi, amanetarea viitorului generatiilor viitoare.

Un popas

Solenza2De acasa si pana la Popas masina inchiriata ieri m-a bipait  incontinuu. Nu-i de la centura, nu-i de la frana de mana, motorul sper sa nu fie, cel mai probabil e ca nu am airbag. Sunt pe DN4 Bucuresti – Oltenita, sosea delimitata de crucile plantate pe-o parte si pe cealalta. Dar, desi traficul e mai prost decat il stiam, n-am vazut nici o cruce noua, n-oi fi eu asa de ghinionist.

Trei caini famelici ma intampina curiosi de cum ma dau jos din masina. Cateva mese au aparut intre “bucataria de vara” a restaurantului si parcarea din marginea drumului national. La ce naiba ai vrea sa stai la terasa in sosea, unde poti admira traficul si service-ul auto al tiganilor de vizavi cand paduricea din spatele cladirii te imbie cu racoarea si linistea ei. Doar una dintre mese este ocupata. El, un malac brunet cu fata de interlop, ma priveste cateva secunde si se intoarce sa-si butoneze mobilul. Ea e blonda, probabil vopsita, si poarta niste ochelari de soare uriasi, gen Oana Zavoreanu. Si stilul pare sa fie similar, doar ca e mai urata. Simt cum sunt privit pana cand intru in restaurant. Grataragiul ma baga in seama abia dupa ce-si intoarce micii. Pare deranjat ca-i dau buna ziua si nu-mi raspunde – dar deja mi-am adus aminte ca asta-i regula in aproape orice magazin romanesc. Comand 20 de mici pentru acasa. Zice, intors cu spatele la mine, “19”. Il intreb daca nu poate sa faca 20 si ridica vocea: “Am spus ca mai am doar 19!”. Zic “OK” si ma duc sa astept afara. Urmatorul restaurant e la 20 de kilometri asa ca optiunile sunt limitate. N-am mai gatit in casa de la tara de asta vara asa ca micii de la Popas sunt singura optiune dupa o dimineata intensa de gradinarit.

O Solenza pocnita in bot e abandonata chiar in fata cladirii. Un papuc trage in fata epavei si doi tigani coboara ca sa o lege cu un cablu. Totul este extrem de aproximativ. Solenza are ambele cauciucuri din fata desumflate, dar asta nu-i impiedica pe tigani sa plece de pe loc si sa intre pe sosea, facand un zgomot imens de motor ambalat aiurea si metal rulat direct pe asfalt. Masini venite din ambele sensuri incep sa claxoneze dar cortegiul continua sa se tarasca intr-un nor de fum provenit din anticul papuc care e la un pas de a deveni la randul sau o epava.

Simt cum sunt urmarit din spatele uriasilor ochelari de soare ai cucoanei. In locul asta o astfel de situatie poate sa se termine prost, fie ca doamna primeste o corectie fizica, fie ca domnul decide sa-si apere onoarea printr-o bataie. Noroc ca lucrurile s-au mai schimbat de cand cu telefoanele mobile. Interlopul o ignora, ceea ce ma chinui sa fac si eu, cat mai convingator cu putinta. Imi trece prin minte ca poate nu e sotul sau prietenul ci doar pestele. N-ar fi complet imposibil, caci tipa e imbracata si accesorizata sa seduca, evident in sensul in care crede ea ca functioneaza arta seductiei sau poate ca doar urmand trendurile pietei. Noroc cu grataragiul, care apare cu o punga de mici pentru cei doi si povestea se termina, nu inainte ca ochelarii de soare sa-mi mai arunce o ultima privire de pe locul din dreapta al vechiului Hyundai Santa Fe.

Doua minute mai tarziu, un Opel vechi se opreste in mijlocul soselei, fara sa semnalizeze ca vrea sa faca stanga in parcarea restaurantului. Un claxon isteric rasuna imediat. O masina venita din spate cu viteza prea mare reuseste sa evite ciocnirea doar iesind jumatate in afara soselei, acolo unde ar fi trebuit sa fie trotuarul. Noroc ca niciun primar n-a fost in stare sa faca unul si astfel un accident grav este evitat. Doi batrani si o femeie tanara coboara din Opel. Imediat sunt luati in primire de cei trei caini, care-i latra furiosi, probabil pentru lipsa semnalizarii din faza de mai devreme. Unul dintre batrani vine cu incredere spre masa la care astept eu. Are un aer vesel dar merge cu pasi nesiguri, poate din cauza varstei sau a vreunei licori incercate de dimineata. Zice in gura mare, evident pentru mine, ca dulaii par sa fi mancat deja, deci nu sunt periculosi. Are dreptate, caci energia cainilor se termina repede si se intorc sa vegeteze pe sub mesele de langa bucatarie. Ii tin isonul mosului spunandu-i ca erau patru cand am ajuns eu dar ala mai rau a disparut imediat dupa ce-am dat comanda de mici. Toti trei rad relaxati.

Grataragiul iese cu pachetul meu si batranul vorbaret comanda in gura mare trei portii de mici. “N-avem mici. Dureaza!!!…”

Ce-am reținut eu din “Orange is the new Black”

Refuz să mă uit la seriale așa cum încerc să mă țin departe de orice altă adicție m-ar putea tenta (offf, și sunt destule și puterea noastră e atât de limitată!). Deci nu urmăresc nici Orange is the new Black, deși adesea stau în living, încercând să fac altceva, în timp ce serialul curge lângă mine pentru restul familiei. Bineînțeles că din când în când sunt atras de imagini, chipuri, faze, vorbe.

Ce-am reținut aseară, la sfârșitul vinerii mari, replică venită parcă de nicăieri ca un fel de spovedanie și pe care o împărtășesc cu tristețea că nu pot mai mult:

Pe Isus nu l-am auzit niciodată clar în inima mea. Fie pentru că inima mea nu pricepe prea bine, fie pentru că Hristos mormăie câteodată, am învățat să am încredere în propriile mele instincte morale.

Sister Jane Ingalls, Orange is the new Black

O cacealma din cazinoul lui Trump

 

BulaAcum câteva săptămâni Donad Trump anunța taxe vamale pentru importurile de oțel și aluminiu în Statele Unite, măsură menită să echilibreze imensul deficit comercial al SUA și să aducă înapoi locurile de muncă pierdute în principal în statele din care Trump a primit cele mai multe voturi. Deși inițial ar fi trebuit să fie aplicabilă tuturor țărilor care exportă oțel și aluminiu către SUA, cei mai mari exportatori – Canada, Mexic, UE și statele sud-americane – aveau să fie ulterior exceptați, practic toată lumea cu excepția semnificativă a Chinei.

Chinezii, care avertizaseră suficient de ferm pentru cine avea urechi să audă că, deși nu-și doresc un război comercial, vor replica ferm pentru a-și proteja interesele au mutat imediat impunând taxe vamale pentru exporturi americane de aproximativ 3 miliarde, majoritatea produse agricole dar și mașini, avioane, alte produse cu valoare adăugată mare.

Teoretic nici Trump nu-și dorește un război comercial, deși e convins că e în avantaj și că l-ar putea câștiga lejer. În plus, singura strategie în care a excelat în afaceri a fost intimidarea adversarului, deci se crede în elementul său. Următoarea lui mișcare a fost să pluseze, declarând că pregătește taxe vamale pentru exporturi chinezești în valoare de 50 de miliarde de dolari. Posibil să se fi gândit că oficialii chinezi se vor speria și vor accepta să negocieze. Dar chinezii au venit imediat cu o listă de produse americane de aceeași valore ce urmează să fie taxate, menționând încă o dată că nu-și doresc un război comercial dar sunt gata să lupte până la sfârșit pentru a-și proteja interesele.

La a treia mână deja, Trump dublează în acest joc planetar de poker și propune o nouă listă, de data asta în valoare de 100 de miliarde. E oarecum greu să-ți reprimi sentimentul că Trump joacă la cacealma. În fine, nu știu ce altceva ar putea semăna mai bine cu un război comercial între primele două puteri economice ale planetei.

Nu știu ce-o fi în mintea lui Trump dar în opinia mea nu are cum să câștige, dincolo de opinia generală a specialiștilor că în războaiele comerciale oricum toată lumea pierde. Sunt câteva lucruri pe care Trump nu le știe, le-a subestimat sau le-a scăpat pur și simplu din vedere.

În primul rând Trump nu-și cunoaște adversarul. China nu e o democrație similară Americii. China e o națiune care încă mai are în ADN memoria epocii terorii comuniste și a sărăciei extreme. Când liderii chinezi vorbesc despre o luptă până la capăt nu vorbesc despre aceeași limită pe care se poate baza Trump la el acasă. Liderii chinezi vor da vina pe americani și vor cere sacrificii poporului, sacrificii pe care poporul nu le va putea refuza. Sigur că cetățeanul chinez de rând va avea mult mai mult de suferit de pe urma unui razboi comercial. Doar că limitele de toleranță sunt complet diferite, la fel ca libertatea de a protesta, lucruri pe care Trump le ignoră. Chinezul de rând poate supraviețui doi ani sau mai puțin, cât mai are Trump de stat la Casa Albă, aproape fără să mănânce deloc orez. O recesiune impusă de războiul comercial va crește semnificativ sentimentul antiamerican și boicotarea produselor americane, ceea ce va agrava consecințele tarifelor vamale. Rezultatul? Vânzări mai puține pentru firmele americane deci mai puține locuri de muncă în SUA (sau chiar în China).

În al doilea rând, americanii impun taxe vamale pe produse care să nu afecteze prea tare consumatorii americani. Deocamdată vor taxa oțelul și aluminiul, materii prime pentru industria americană prelucrătoare. Chinezii nu au problema asta. Ei propun taxe vamale acolo unde știu că doare mai tare din punct de vedere politic. Vor lovi produsele provenite din zonele cu cei mai mulți votanți ai lui Trump. Agricultura, produsele finite, brandurile americane cunoscute. O (fostă?) țară comunistă se pricepe mult mai bine la manipularea electoratului.

În plus, taxele vamale sunt, în final, plătite de consumatorul american. Dacă Trump va impune taxe jucăriilor făcute în China, cei ce vor plăti în final vor fi părinții americani. Ceea ce e și mai interesant este că multe produse sunt fabricate în filialele chinezești ale multinaționalelor americane. O taxă vamală pe telefoanele mobile va afecta, probabil, profitul Apple, a cărei producție se face aproape exclusiv în China. Ceea ce înseamnă că taxele se vor deduce, de fapt, din profiturile nenumăratelor firme americane care și-au mutat producția în China.

Trump speră să aducă înapoi locuri de muncă în fabrici ce au fost mutate în afara SUA. Logica lui simplistă consideră că impunând tarife vamale împotriva Chinei – țara cu care SUA are cel mai mare deficit comercial – va reuși să convingă și să încurajeze capitalul american să investească în noi capacități de producție. Singura mare problemă e că nu numai chinezii pot vinde pe piața americană așa cum nu numai americanii vând pe piața chineză. E posibil ca produsele chinezești mai scumpe să facă loc nu unor proaspete investiții americane ci mai degrabă produselor importate din alte țări – Japonia, Coreea de Sud, Europa, America de Sud, care vor fi inițial exceptate. La polul opus, produsele americane mai scumpe vor fi înlocuite de produsele altor țări exportatoare. Ceea ce înseamnă că SUA ar putea încasa toate efectele negative de pe urma războiului comercial în timp ce alte țări vor profita de situația creată. Mai devreme sau mai târziu americanii vor fi nevoiți să extindă taxele vamale asupra altor țări, multe dintre ele prietene, ceea ce va generaliza probabil războiul comercial și va duce economia mondială în pragul colapsului, afectând milioane de oameni.

 

Săptămâna patimilor

IMG_1685Aglomerație de nedescris alaltăieri seară la Basefit Fitness, în Bienne, cu foarte multe fețe complet noi și relativ pierdute într-un spațiu nefamiliar. Mi-au trebuit câteva minute să-mi aduc aminte că era a doua zi după înviere ceea ce înseamnă că Elveția a descoperit rezoluțiile de după Paște, altfel nu foarte diferite de cele din noaptea de Revelion. Urmează din nou câteva săptămâni de foc, în care lupta pentru accesul la aparate va consuma mai multe calorii decât exercițiile propriu-zise.

Și în timp  ce mă minunam de proaspăta invenție care-ți mai dă o șansă să începi o viață nouă la doar trei luni de la precedenta încercare ratată, am realizat că pentru noi ortodocșii e abia săptămâna patimilor, în care încă ne luptăm sedentari cu viciile noastre și cu anxietatea provocată de sărbătorile ce se apropie cu mese pline de miel, drob, cozonac și vin.

E ca și când aș fi făcut un salt în timp o săptămână și acum vă pot prezenta viitorul în avanpremieră. Sigur că cititorii de bloguri ar merita să știe cele 6 numere norocoase. Nu le am, așa că în schimb aflați doar că încă nu e târziu să vă refaceți viața, cei ce au ceva radical de schimbat și așteaptă MOMENTUL. Propuneți-vă, faceți planuri, începeți de luni, poate de marți. Atacați problema cu entuziasm și încredere și nu vă faceți prea multe griji. Dacă nu ține prea mult nu-i problemă, timpul zboară și Revelionul e din nou după colț.

“Happy Easter” la toată lumea!

Joyeuses Pâques! Catolicii și protestanții sărbătoresc anul ăsta Paștele o săptămână mai devreme decât noi așa că asta e urarea pe care am auzit-o toată ziua astăzi, în toate magazinele în care am intrat – de fapt din care am ieșit – pentru că la Bienne, oraș bilingv, dacă dai semne că nu pricepi ce-ți zice lumea în dialectul elvețian de germană atunci, evident, o să pricepi în franceză. De obicei franceza mea nu e pusă la mare încercare așa că răspund adesea monosilabic, nimic neobișnuit într-o lume obișnuită cu accente ciudate, gramatici aproximative și chiar mistreți morocănoși. Ieri, în Vinerea lor mare, am fost liberi și totul a fost închis. Astăzi, plimbându-mă prin magazine, n-aș putea spune c-am trăit neapărat atmosfera aia de dinaintea marii sărbători religioase. Nu era mult mai aglomerat ca de obicei, nu erau coșuri mai pline sau cozi mai mari. Am profitat de o promoție semnificativă la pulpe de miel și am declinat super-oferta la iepuroi de ciocolată de 2 kg bucata, semn că magazinele se-așteptau ca lumea să cumpere mai mult.

Joi, înainte să plecăm acasă pentru minivacanța de Paști, biroul cosmopolit în care lucrez răsuna de “Happy Easter!”, urarea standard a tuturor. Entuziasm, grabă, bucurie pură pentru cele patru zile libere pe care sărbătoarea creștină ni le prilejuia, nimeni nu și-a bătut capul că Paștele ortodoxilor  e abia săptămâna viitoare și că cei câțiva colegi musulmani, hinduși, evrei – și or mai fi și alte religii de care nu știu eu – nu au Paște deloc. În fine, noi ăștia cu Paștele decalat sau care nu recunosc vreo înviere am răspuns la rândul nostru cu “Happy Easter” și un zâmbet ușor enigmatic. Va trebui să sărbătorim zilele astea libere cum putem fiecare, fără cozonaci (încă) și fără înviere. Ca o consolare pentru faptul că săptămâna viitoare vineri o să lucrăm am decis să facem papanași pentru luni la prânz.

Sincer, nu mi-e clar ce-am vrut să spun cu postul ăsta – post în sensul de articol, nu de abstinență de la cele lumești – dar sper să-mi găsesc, totuși, iertarea de-oi fi păcătuit grav pe undeva, dacă nu weekendul ăsta măcar următorul.

Și apropo de nevoia de a zice ceva așa, ca să mă aflu-n treabă, atașez un clip care-mi place și pe care l-am văzut de vreo cinci ori de-azi dimineață.