Dietă mediteraneană cu Mangalița

IMG_1770

O banală rasă elvelțiană, varianta fără Omega 3

Un reportaj de pe RTS, televiziunea națională elvețiană, ne prezintă o fermă din Vaumarcus, un pitoresc sătuc de pe malul lacului Neuchatel, în care mai trăiesc doar 200 de suflete. Un localnic crește porci din rasa Mangalița, o raritate provenită din Europa de Est care trebuie salvată, după cum precizează mândru fermierul elvețian, în timp ce mângâie blana țepoasă de pe ceafa unui animal care arată mai degrabă a mistreț decât a porc. Animalul răspunde afectuos cu un grohăit tandru, se freacă un pic printre picioarele vizitatorilor, se convinge repede că microfonul reporterului nu-i un știulete de porumb și le întoarce discret fundul blănos și negru, intrând în grajdul care seamănă mai degrabă cu un mic și cochet chalet elvețian de ski. Aflăm că rasa are probleme să mențină un BMI sănătos, fiind mai mult slăninuță decât mușchiuleț. În plus, mai ia și greu în greutate, o fiță nu foarte apreciată de crescători. Dar, după ce a criticat-o la început, crescătorul prezintă și motivul pentru s-a decis să salveze rasa: pulpele puse la uscat vreo 2-3 ani dau un jambon de excepție, de o calitate prefect comparabilă cu celebrul pata negra iberic.

Evident că am fost imediat împins de curiozitate să văd dacă elvețianul din Neuchatel este singurul salvator al Mangaliței. Și astfel am aflat că rasa e românească dar ungurii ar putea fi la fel de îndreptățiți să-i clameze paternitatea (asta cu paternitatea ar putea să sune ciudat dar o las cum mi-a venit, înțelegeți voi la ce fel de paternitate mă refer), că ungurii au efective mai mari și marketează beneficiile rasei mai cu succes decât noi, că există totuși ferme românești, din ce în ce mai multe, care o promovează. Asta presupunând că au supraviețuit epidemiei de pestă care a lovit România anul ăsta. Dar ceea ce m-a surprins să aflu de pe site-urile românești a fost că poți înlocui liniștit uleiul de măsline și somonul cu carne de porc de Mangalița. Serios, cică însuși marele nostru nutriționist eliberat condiționat Mencinicopschi ar fi declarat că datorită procentului ridicat de acizi graşi nesaturaţi, similar cu cel întâlnit în uleiul de măsline sau somon, carnea este foarte indicată pentru cei care suferă de boli cardiovasculare. Țăranul elvețian se pare că nu e la curent cu ultimele descoperiri științifice de la noi…

Mă mir, sincer, că nu toată carnea de porc din piață de la Obor este din rasa Mangalița, urmând exemplul de succes al pepenilor de Dăbuleni care au un market share de 100%. Probabil că e ceva ce se va întâmpla în următoarele luni, căci cine nu și-ar dori o dietă naturistă, vegetariană și mediteraneană cu slăninuță afumată, șunculiță țărănească și jambon mai bun ca ăla spaniolesc.

Gilets Jaunes în sensul giratoriu

Eiffel.jpgÎn materie de marketing politic ideea este genială. A pornit ca protest împotriva deciziei guvernului de a impune o acciză suplimentară la motorină și nimic nu putea simboliza mai bine revolta decât vesta galbenă pe care oricine o are în portbagaj. Simbolul urgenței, al accidentului, al nevoii acute de intervenție. Nimic nu putea face mai ușoară exprimarea solidarității. Au început prin a fi vizibili în intersecții, întâmpinați cu claxoane în semn de susținere, îngreunând traficul în sensurile giratorii sau în punctele de plată de pe autostrăzile franceze și au degenerat în ceea ce toată lumea a putut vedea sâmbăta trecută în Paris: mașini incendiate, vitrine sparte, magazine devalizate, Arcul de Triumf vandalizat. Incredibil, destule voci consideră violențele scuzabile, necesare și inevitabile, în spiritul tradițional al revoluției franceze de la 1789.

60-70% dintre francezi încă susțin mișcarea Gilets Jaunes dintr-un motiv sau din altul, căci nu contează dacă te-a lovit o altă mașină din spate, ai accidentat tu pe cineva sau ai rămas în pana prostului, dac-ai pățit un necaz cu mașina e musai să-ți pui vesta galbenă. Dar dincolo de masa aceasta aparent uniform fluorescentă care protestează în stradă, dicolo de faptul că toți sunt nemulțumiți și îl urăsc pe Macron, oamenii sunt animați de justificări și interese pestrițe care capătă ușor forme diverse și extreme, în funcție de situație. A fost la început acciza de mediu pe motorină. Între timp guvernul a dat înapoi, anulând creșterile de taxe, dar mișcarea de protest nu pare să se stingă. Este incredibil, în Franța secolului 21, să auzi pe cineva declarând că sunt francezi care mor de foame. Unii cer o redistribuire mai echitabilă a resurselor, alții vor stoparea emigrației, toți se plâng de creșterea prețurilor și de puterea de cumpărare în declin. Credința general împărtășită este că Macron este arogant și insensibil la problemele celor mulți, preferând să susțină cauza celor bogați.

Acum un an și jumătate, când Macron a câștigat prezidențialele din Franța, mulți au crezut sincer – eu fiind printre ei – că genul acesta de lider poate însemna pentru politica europeană șansa ieșirii de sub amenințarea mișcărilor extremiste, fie ele de stânga sau de dreapta. Aleși în primul rând pe un val de dezamăgire față de partidele tradiționale, Macron și partidul lui, La République en marche, au simbolizat schimbarea de care Franța are nevoie. A pornit cu un plan ambițios de reforme și pare să-l urmărească cu perseverență. Are, deja, rezultate – în primul an economia a crescut viguros, șomajul este la un minim al ultimilor 20 de ani, în scădere mai ales în rândul tinerilor, a reformat legislația muncii iar numărul de companii noi în Franța a explodat. Dar reducerile de taxe au fost anulate, practic, de inflație iar puterea de cumpărare nu s-a ameliorat semnificativ decât în marile orașe, acolo unde vezi din ce în ce mai multe mașini noi pe șosele.

Acum un an și jumătate am scris despre alegerile din Franța După primul tur, prefațând victoria lui Macron dar, în același timp, exprimându-mi îndoiala față de șansele de succes ale guvernării sale într-o țară în care 20% dintre electori au votat cu extrema stângă reprezentată de Jean-Luc Mélenchon, un populist bătrân care a trăit toată viața numai din politică, iar alți 20% au votat cu extrema dreaptă reprezentată de Marine Le Pen, care a făcut din extremismul politic o afacere de familie deja la a doua generație. Nu e de mirare că, votând în proporție atât de mare pentru extremiști, francezii s-au plictisit repede de Macron. După doar un an și înainte ca orice reformă să fi avut vreo șansă de a produce rezultate consistente, mișcarea lui Macron este asimilată astăzi “vechilor politicieni corupți care nu ne mai reprezintă”. Fără o agendă articulată, fără lideri și fără control, alimentată de frustrări, mânie și fake news-urile Facebook-ului, mișcarea Giletes Jaunes este în căutarea încă unui salvator pentru Franța, în numele unei revoluții care nu pare să poată produce altceva decât haos.

Încetinită de pe margine de proprii săi cetățeni, cu ieșirile blocate de cei ce-și poartă cu mândrie revoluționară vestele galbene, Franța pare să se învârtă fără speranță într-un sens giratoriu. Acum, că motorina nu se mai scumpește, va putea face mai multe ture.

Christmas spirit

IMG_1417.JPG“Ce drăguuuț! Mi-au băgat Jingle bells!”

Punem telefonul pe speaker ca să ascultăm amândoi acordurile zglobii ale binecunoscutei melodii, în timp ce sperăm să fim preluați de un operator al call-center-ului Swisscom, un fel de Romtelecom, da’ Swiss Made. N-avem wi-fi, deci n-avem televizor, știri, netflix… nimic… Ei, n-a fost ușor până aici dar acum măcar am intrat în linie dreaptă. Știți cum e, întâi alegi limba din butoanele 1, 2, 3 sau 4, că aici au multe (limbi, că butoanele sunt la fel), dup-aia le spui oamenilor dacă ești firmă sau muritor de rând, dacă ai contract cu de toate sau doar de telefon, dacă ți s-a pus pata  la 9 seara să-ți schimbi abonamentul sau să-ți cumperi ceva și, într-un final, presupunând că nu te-au pierdut pe drum, dacă ai ceva de reclamat și ce anume – evident din 1, 2, etc… Ce router? Alb, negru sau roz-bombon? Și, mulțumescu-ți ție Doamne, robotul cu voce de robot decide să te transfere către un operator. 

Suntem deja la al treilea repeat cu Jingle Bells și observ că au stilizat melodia să sune un pic mai interesant, mai modern… În fine, parcă e, totuși, mai drăguță varianta originală… 

Cam la fiecare 5 minute robotul revine pe linie, doar ca să ne dea impresia că întâlnirea noastră cu operatorul este iminentă. Mă uit la ceas, a trecut lejer un sfert de oră până ne-a răspuns cineva. Surprizăăă, doamna vorbește doar germanăăă… O fi mințit la interviul de angajare că știe și engleză, nu pot să cred c-a înțeles robotul greșit când am apăsat pe 4 – adică engleză! În fine, nu-i problemă, se poate remedia – și ca să ne calmăm un pic, primim o repriza de… ??? De???

Jingle bells, jingle bells 
Jingle all the way, 
Oh what fun…

Aha, o altă doamnă ridică telefonul, în sfârșiiit!!!, a durat doar 10 minute tura asta! Aaaa, mais vous avez un problème technique!!! Nu prea sună englezește dar e OK, ne descurcăm, mai oui, mai oui, madame! Așa că dispare repede și ea  în spatele bradului de Crăciun al call-center-ului, înciudată probabil că a încurcat fișele virtuale din meniul cu multe cifre și puțini operatori. Deeeci… 

Ohhhhhh! Jingle bells, Batman smells, Robin laid an egg! The Batmobile broke it’s wheel; And the Joker got away-!

Evident, ne-am adus aminte de varianta anarhistă a lui Bart Simpson de la petrecerea de Crăciun a școlii… Și asta îmi aduce pe față un zâmbet diabolic de Grinch (ăla verde de-a furat Crăciunul). Așa că tipul de la tehnic răspunde la timp. Ce router zici că ai (alb, negru…)? Ce luminițe sunt aprinse? Roșii? OK, trebuie să verific ceva, revin… 

Jingle bells, Jingle bells… Băga-v-ați jingle bells-urile alea în cur… stăm pe telefon de vreo trei sferturi de oră iar acum ne uităm ca proștii la becul roșu de pe router care se încăpățânează să rămână roșu, că deh, e culoare tradițională de Crăciun și se potrivește cu linia melodică.

Revine domnul, Désolé, madame!, trebuie să vină cineva să vadă de ce nu merge, dacă vă luați mâine liber de la 9 până la 2 e OK, cred că e suficient. Aaaa, lucrați la mama dracului, la Basel, o sută de kilometri dus?… Désolé, madame!… de la 9 la 2, da?

Și realizez, într-un final, care-i faza cu Jingle bells… Pă-i ca să te introducă în atmosferă, frate, că orice rahat durează până la Crăciun! 

Jingle bells, jingle bells 
Jingle all the way, 
Oh what fun…

Pe-aici nu se (poate) trece…

“Iancule, ficior de moți,

Plânge-Ardealul și noi toți! 

Scoaaală, Iancule, și du-te la hotar,

Nu-i lăsa să intre iară în Ardeal!”

 

Așa cânta o bătrânică într-una dintre nenumăratele emisiuni folclorice de pe TVRi. Cred că putem să-l lăsăm pe sărmanul Iancu să se odihnească în pace, că de hotar se ocupă mai nou Dragnea, păi de ce credeați voi că nu vrea el să facă autostrăzile alea, nu ca să-i țină pe-ăia afară?

Posibil, totuși, ca plânsul să nu se oprească, ba din contră…

Tatiana Niculescu – Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca

bocaÎntâi s-a mirat nevoie-mare maică-mea, văzând cartea deasupra teancului de noi achiziții. După fiecare vizită acasă plec cu geamantanul plin pe jumătate de cărți, spre marea ei nemulțumire, pentru că vin la concurență cu zacusca, gemul și prăjiturile pentru nepoate. “Citești tu așa ceva? Mă mir…”. Femeie cu frica lui Dumnezeu, probabil că a sperat, o clipă, că oaia rătăcită și-a găsit drumul spre stână. Înapoi acasă (acasă acolo, de fapt aici – sincer să fiu nici nu mai știu unde-i mai acasă) am fost primit cu o combinație de amuzament și îngrijorare, căci nimeni nu poate ști vreodată cu ce metehne te întorci de la București. Arsenie Boca? Serios?!?!

Ca să fiu sincer, am luat cartea imediat ce-am văzut-o pe raft, mai ales c-am recunoscut numele Tatianei Niculescu, autoarea cărții “Mistica rugăciunii și a revolverului”, biografia lui Corneliu Zelea Codreanu. Întotdeauna am fost curios să aflu ce se ascunde de fapt în spatele legendei populare a lui Arsenie Boca, preotul călugăr făcător de minuni pentru care se pregătește canonizarea ca “Sfânt al Ardealului”. Mai mult ca sigur că nu împărtășeam același gen de curiozitate cu nenumărații săi admiratori. Eu eram curios să aflu dacă Arsenie Boca a cochetat cu mișcarea legionară, într-o vreme în care o mare parte a preoților ortodoxi erau, într-un fel sau altul, susținători sau admiratori ai cauzei căpitanului. Eram deasemenea curios să aflu dacă a fost colaborator al Securității pe vremea comunismului, un lucru, din nou, extrem de greu de evitat în contextul de după război, în mediul acela și cu reputația lui. Și-apoi, am vrut să aflu ce anume a creat această isterie mistică și de ce-i găsești poza atârnată de parasolarul oricărui taxi din România.

Ei bine, cartea nu vă va oferi niciun răspuns ferm. Poate că e mai bine așa, căci trebuie să fim foarte atenți cu arhivele fostei securități – de fapt cu arhivele CNSAS, care nu înseamnă același lucru, câtă vreme sunt convins că SRI-ul și celelalte nenumărate servicii de informații au pieptănat bine arhivele înainte să le pună la dispoziția publicului. Iar cartea este în mare parte scrisă cu date din aceste arhive. Ceea ce e oarecum dezamăgitor, căci oricât ai coafa povestea colectivă a securiștilor și a turnătorilor lor rezultatul nu poate fi decât incert și incomplet. Ceea ce determină, probabil, reținerea autoarei. Pe de altă parte, o documentare obiectivă în mediul instituțional al bisericii ortodoxe ar fi chiar mai dificilă, producând, probabil, o imagine mai deformată decât cea din arhivele securității.

Trebuie să spun că imaginea sugerată de carte este, totuși, foarte credibilă, poate pentru că nu contrazice niciodată logica. Brand-ul Arsenie Boca a fost creat înainte de venirea la putere a comuniștilor, într-o perioadă în care fanatismul religios și înclinația spre misticism erau în mare vogă, în vremurile tulburi de dinaintea și din timpul celui de-al doilea război mondial. Au participat la asta vanitatea personajului, farmecul personal și modul în care reușea să comunice, o educație solidă, mult peste nivelul preoțimii acelor timpuri, pasiunile lui ușor deviante de la ideologia ortodoxă oficială și practicile ezoterice, probabil extrem de seducătoare pentru acele vremuri. A contat, în mare măsură, și propaganda pe care i-a făcut-o instituția bisericii, în principal din ambiția vreunui prelat, ca rivalitate între culte și, de ce nu, din interese financiare, căci un brand de succes, religios sau nu, aduce bani. Și poate nu în ultimul rând, la crearea legendei a contribuit înclinația noastră tradițională spre misticism, credința în divinitatea cea făcătoare de minuni mai degrabă decât călăuzitoare spre o viață în credință.

A fost Arsenie Boca admirator al legionarilor? Probabil că nu, în mod cert nu atunci când lucrurile au degenerat. A avut, probabil, anumite afinități cu oameni și idei din zona aceea, căci la noi a fost și încă este perfect acceptabil social să vedem, când vrem, partea bună a unui om în timp ce ignorăm îngrozitoare tare de caracter. A fost Arsenie Boca victima mitropolitului Nicolae Bălan, cunoscut homosexual și zoofil (!!!), care a profitat, fără limite și fără să fi fost deranjat vreodată, de puterea pe care i-o garanta  poziția sa în cadrul ierarhiei bisericești? N-ar fi complet imposibil. A fost Arsenie Boca informator al Securității? Probabil că nu vom ști niciodată cu certitudine, deși viața lui trădează un anumit grad de compromis cu regimul comunist. În mod sigur nu a fost un erou, căci eroii adevărați n-au scăpat din temnițele comuniste și în mod sigur nu au fost puși să aibă grijă de hârtii în timpul condamnării la canal. Iar cei ce-au mai scăpat cu viață de-acolo au avut ani grei de domiciliu forțat în Deltă sau în Bărăgan, nu post la Patriarhie în mijlocul Bucureștiului. Ulterior, și-a marketat abil imaginea construită în tinerețe pentru un trai mai lesnicios.

Ca mulți alții din generația lui, și Arsenie Boca a fost, poate, o victimă a vremurilor cumplite pe care le-a trăit. Greu de spus însă dacă merită cu-adevărat statutul de sfânt. Lista candidaților eligibili e prea lungă.

 

Ce să faci?!? Se pare că n-ai ce să faci!!!

Numai ce-am văzut pe BBC interviul ăsta cu Robert Plomin, profesor de genetică comportamentală (habar n-aveam că există un astfel de domeniu științific). Mi s-a părut atât de interesant și de controversat și m-a făcut atât de curios să aflu mai mult încât nu mă pot abține să nu-l share-uiesc pe blog, ca să-i mai molipsesc și pe alții.

Întotdeauna am crezut că mediul familial, apoi cel extins al comunității din care provine și în final educația sunt mai importante decât amprenta genetică și pot fi predictori mai buni ai performanțelor viitoare ale unui copil. Ei bine, numai ce l-am auzit pe acest domn spunând că genetica determină în proporție de 50% traiectoria pe care o va urma orice ființă umană. Continue reading

Yuval Noah Harari – 21 de lecții pentru secolul XXI

21lessonsIn a world deluged by irrelevant information, clarity is power.”

Este fraza de debut a noii cărți a lui Yuval Noah Harari în care analizează provocările globale ale societății umane actuale. Fără îndoială că asta caracterizează în primul rând lucrarea: claritatea cu care Harari reușește să desprindă, din noianul de informații, evenimente, actori și fenomene cu care ne confruntăm în fiecare zi ceea ce este cu adevărat important și ceea ce ne va influența destinul în viitorul apropiat. Nu e ușor să te înhami la așa o treabă, într-o lume în care diversitatea – de opinii, interese și viziuni – reprezintă regula de bază a discursului. E cu atât mai greu cu cât ne sunt împinse în față, în fiecare zi, nenumărate povești, într-un melanj disonant de adevăruri, fantasme și manipulări. Pe unele ne-am obișnuit să le credem de atâta vreme încât e greu să mai vedem lucrurile și altfel. Continue reading

Pentru ce ne sfârâie călcâiele

549670_265125823598347_1610673795_nDupă o cursă de triatlon nebună, atletul german Patrick Lange a câștigat concursul Ironman din Hawaii cu un nou record mondial. Acesta a înotat 4 kilometri, a pedalat 180 și a alergat un întreg maraton de 42 de kilometri în mai puțin de 8 ore. Și asta numai pentru ca, după ce a trecut linia de sosire, să îngenuncheze în fața iubitei lui pentru a o cere de nevastă, moment care a creat o emoție intensă atât protagoniștilor cât și audienței. Oarecum de înțeles de ce s-a grăbit în halul ăla…

Continue reading

Observații de emigrant moftangiu

TulceaCred c-am mai scris despre asta în vreo două rânduri, dar e ceva ce mă surprinde de fiecare dată. Astăzi, în aeroportul din Zurich, am fost înconjurat de vreo cinci sau șase copii care mergeau la București împreună cu mamele lor românce. Fără excepție, mamele le vorbeau în română iar copiii răspundeau pe limba comunității elvețiene în care probabil că s-au născut și trăiesc, fie ea dialectul elvețian de germană, franceză sau italiană. Amestecate, rareori, cu expresii sau cuvinte românești, pentru elocvență….

……..

Am constatat, așteptând vreo 20 de minute să-mi apară bagajul, că la Otopeni toate geamantanele vin cu fața în jos, spre deosebire de benzile din Zurich, unde 80% vin cu fața în sus. Deși va fi nevoie de un set de date mai cuprinzător pentru ca “descoperirea” să capete relevanță statistică, am dedus că avem o tehnologie mai bună, care livrează rezultate mai consistente (deși vin cam greu). Doar că o aplicăm pe dos.

Continue reading

Labirintul din hârtie

Să zicem că ai de pus în ordine actele vreunei proprietăți. Primul lucru la care te gândești e să mergi la un notariat ca să întrebi ce-i de făcut. Ți se explică succint, ți se dă o listă și te-apuci să aduni teancul de hârtii. Totul pare logic și nu foarte greu – până dai de prima problemă. Familia a plătit ani de zile impozitul fără să observe că pe chitanțe e scris Nicolae în loc de Neculai, numele din buletin? Grav. Deși nu există datorii înregistrate în calculator, cei de la taxe nu pot emite hârtia care să ateste situația. E necesară o corecție a greșelii (făcute de cineva din administrație) pentru care trebuie să te deplasezi în provincie și să depui o cerere. Cum la telefon? Cum pe fax? Care internet, domnule, cererea se semnează în original! Deci urmează un drum în provincie. Cum să se dea în aceeași zi? Aaa, nuuu, nu se poate în aceeași zi. Vă înțeleg că veniți de departe… Păi și eu ce să vă fac? Există un termen de eliberare… Continue reading