Tatiana Niculescu – Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca

bocaÎntâi s-a mirat nevoie-mare maică-mea, văzând cartea deasupra teancului de noi achiziții. După fiecare vizită acasă plec cu geamantanul plin pe jumătate de cărți, spre marea ei nemulțumire, pentru că vin la concurență cu zacusca, gemul și prăjiturile pentru nepoate. “Citești tu așa ceva? Mă mir…”. Femeie cu frica lui Dumnezeu, probabil că a sperat, o clipă, că oaia rătăcită și-a găsit drumul spre stână. Înapoi acasă (acasă acolo, de fapt aici – sincer să fiu nici nu mai știu unde-i mai acasă) am fost primit cu o combinație de amuzament și îngrijorare, căci nimeni nu poate ști vreodată cu ce metehne te întorci de la București. Arsenie Boca? Serios?!?!

Ca să fiu sincer, am luat cartea imediat ce-am văzut-o pe raft, mai ales c-am recunoscut numele Tatianei Niculescu, autoarea cărții “Mistica rugăciunii și a revolverului”, biografia lui Corneliu Zelea Codreanu. Întotdeauna am fost curios să aflu ce se ascunde de fapt în spatele legendei populare a lui Arsenie Boca, preotul călugăr făcător de minuni pentru care se pregătește canonizarea ca “Sfânt al Ardealului”. Mai mult ca sigur că nu împărtășeam același gen de curiozitate cu nenumărații săi admiratori. Eu eram curios să aflu dacă Arsenie Boca a cochetat cu mișcarea legionară, într-o vreme în care o mare parte a preoților ortodoxi erau, într-un fel sau altul, susținători sau admiratori ai cauzei căpitanului. Eram deasemenea curios să aflu dacă a fost colaborator al Securității pe vremea comunismului, un lucru, din nou, extrem de greu de evitat în contextul de după război, în mediul acela și cu reputația lui. Și-apoi, am vrut să aflu ce anume a creat această isterie mistică și de ce-i găsești poza atârnată de parasolarul oricărui taxi din România.

Ei bine, cartea nu vă va oferi niciun răspuns ferm. Poate că e mai bine așa, căci trebuie să fim foarte atenți cu arhivele fostei securități – de fapt cu arhivele CNSAS, care nu înseamnă același lucru, câtă vreme sunt convins că SRI-ul și celelalte nenumărate servicii de informații au pieptănat bine arhivele înainte să le pună la dispoziția publicului. Iar cartea este în mare parte scrisă cu date din aceste arhive. Ceea ce e oarecum dezamăgitor, căci oricât ai coafa povestea colectivă a securiștilor și a turnătorilor lor rezultatul nu poate fi decât incert și incomplet. Ceea ce determină, probabil, reținerea autoarei. Pe de altă parte, o documentare obiectivă în mediul instituțional al bisericii ortodoxe ar fi chiar mai dificilă, producând, probabil, o imagine mai deformată decât cea din arhivele securității.

Trebuie să spun că imaginea sugerată de carte este, totuși, foarte credibilă, poate pentru că nu contrazice niciodată logica. Brand-ul Arsenie Boca a fost creat înainte de venirea la putere a comuniștilor, într-o perioadă în care fanatismul religios și înclinația spre misticism erau în mare vogă, în vremurile tulburi de dinaintea și din timpul celui de-al doilea război mondial. Au participat la asta vanitatea personajului, farmecul personal și modul în care reușea să comunice, o educație solidă, mult peste nivelul preoțimii acelor timpuri, pasiunile lui ușor deviante de la ideologia ortodoxă oficială și practicile ezoterice, probabil extrem de seducătoare pentru acele vremuri. A contat, în mare măsură, și propaganda pe care i-a făcut-o instituția bisericii, în principal din ambiția vreunui prelat, ca rivalitate între culte și, de ce nu, din interese financiare, căci un brand de succes, religios sau nu, aduce bani. Și poate nu în ultimul rând, la crearea legendei a contribuit înclinația noastră tradițională spre misticism, credința în divinitatea cea făcătoare de minuni mai degrabă decât călăuzitoare spre o viață în credință.

A fost Arsenie Boca admirator al legionarilor? Probabil că nu, în mod cert nu atunci când lucrurile au degenerat. A avut, probabil, anumite afinități cu oameni și idei din zona aceea, căci la noi a fost și încă este perfect acceptabil social să vedem, când vrem, partea bună a unui om în timp ce ignorăm îngrozitoare tare de caracter. A fost Arsenie Boca victima mitropolitului Nicolae Bălan, cunoscut homosexual și zoofil (!!!), care a profitat, fără limite și fără să fi fost deranjat vreodată, de puterea pe care i-o garanta  poziția sa în cadrul ierarhiei bisericești? N-ar fi complet imposibil. A fost Arsenie Boca informator al Securității? Probabil că nu vom ști niciodată cu certitudine, deși viața lui trădează un anumit grad de compromis cu regimul comunist. În mod sigur nu a fost un erou, căci eroii adevărați n-au scăpat din temnițele comuniste și în mod sigur nu au fost puși să aibă grijă de hârtii în timpul condamnării la canal. Iar cei ce-au mai scăpat cu viață de-acolo au avut ani grei de domiciliu forțat în Deltă sau în Bărăgan, nu post la Patriarhie în mijlocul Bucureștiului. Ulterior, și-a marketat abil imaginea construită în tinerețe pentru un trai mai lesnicios.

Ca mulți alții din generația lui, și Arsenie Boca a fost, poate, o victimă a vremurilor cumplite pe care le-a trăit. Greu de spus însă dacă merită cu-adevărat statutul de sfânt. Lista candidaților eligibili e prea lungă.

 

Ce să faci?!? Se pare că n-ai ce să faci!!!

Numai ce-am văzut pe BBC interviul ăsta cu Robert Plomin, profesor de genetică comportamentală (habar n-aveam că există un astfel de domeniu științific). Mi s-a părut atât de interesant și de controversat și m-a făcut atât de curios să aflu mai mult încât nu mă pot abține să nu-l share-uiesc pe blog, ca să-i mai molipsesc și pe alții.

Întotdeauna am crezut că mediul familial, apoi cel extins al comunității din care provine și în final educația sunt mai importante decât amprenta genetică și pot fi predictori mai buni ai performanțelor viitoare ale unui copil. Ei bine, numai ce l-am auzit pe acest domn spunând că genetica determină în proporție de 50% traiectoria pe care o va urma orice ființă umană. Și că părinții sunt importanți dar nu vor schimba semnificativ evoluția copilului (în engleză expresia era “parents matter but they don’t make a difference” dar traducerea mot-a-mot sună prea fotbalistic). În fine, pricepeți voi… Revenind, cică la fel e și cu școala, mai ales dacă vorbim de calitatea ei. Se pare că există studii științifice aprofundate care să probeze aceste teorii. Dacă așa e, se pare că genetica numai ce a demonstrat valabilitatea universală și irefutabilă a Mioriței noastre…

Foarte interesant… de căutat păreri pro și contra…

 

Yuval Noah Harari – 21 de lecții pentru secolul XXI

21lessonsIn a world deluged by irrelevant information, clarity is power.”

Este fraza de debut a noii cărți a lui Yuval Noah Harari în care analizează provocările globale ale societății umane actuale. Fără îndoială că asta caracterizează în primul rând lucrarea: claritatea cu care Harari reușește să desprindă, din noianul de informații, evenimente, actori și fenomene cu care ne confruntăm în fiecare zi ceea ce este cu adevărat important și ceea ce ne va influența destinul în viitorul apropiat. Nu e ușor să te înhami la așa o treabă, într-o lume în care diversitatea – de opinii, interese și viziuni – reprezintă regula de bază a discursului. E cu atât mai greu cu cât ne sunt împinse în față, în fiecare zi, nenumărate povești, într-un melanj disonant de adevăruri, fantasme și manipulări. Pe unele ne-am obișnuit să le credem de atâta vreme încât e greu să mai vedem lucrurile și altfel.

Harari analizează câteva dintre cele mai stringente provocări ale secolului al XXI-lea: automatizarea tot mai accentuată a proceselor, care va condamna miliarde de oameni la șomaj și îi va transforma într-o masă nerelevantă de dependenți sociali, ascensiunea algoritmilor și a biotehnologiei, care ne urmăresc în permanență viața și care vor putea, la un moment dat, să decidă pentru noi mai bine decât noi înșine (sau vor putea fi folosiți de minți umane rău intenționate, care vor redefini astfel noțiunile de libertate și egalitate), distrugerea progresivă a mediului înconjurător și apropierea momentului în care impactul va fi ireversibil… Cum va arăta, în aceste condiții, societatea de mâine? Ce va trebui să ne învățăm copiii pentru a-și găsi locul într-o societate viitoare extrem de dinamică?

Suntem noi, astăzi, pregătiți să acceptăm aceste provocări? Probabil că nu, câtă vreme prea puține dintre subiecte se regăsesc pe agenda publică a lumii. E cale lungă până la găsirea soluțiilor la problemele globale iar primul pas, colaborarea, este departe. După o perioadă lungă în care democrația liberală a adus bunăstare, pace și progres – cu limitările ei perfectibile – o bună parte a lumii pare dispusă astăzi să urmeze calea inversă, către naționalism și izolaționism, către disoluția comunității locale, către conservatorism religios sau prezervarea avantajelor date de-a lungul timpului de putere, de rasă sau de geografie. Iar ascendența diverselor regimuri autoritare sau iliberale va intensifica doar propaganda, va bombarda societățile cu fake news și va limita din ce în ce mai mult opiniile contrare.

E important ca ideile acestei cărți să circule și să se facă auzite. Oricât de greu ar fi trebuie să încercăm să vedem adevărul din mulțimea de povești nerelevante și să înțelegem că dincolo de interesele particulare ale persoanelor, familiilor sau națiunilor noastre există subiecte ce ne privesc pe toți și ne vor afecta pe toți laolaltă. Să înțelegem lumea în care trăim ne va ajuta să o facem mai bună.

 

Pentru ce ne sfârâie călcâiele

549670_265125823598347_1610673795_nDupă o cursă de triatlon nebună, atletul german Patrick Lange a câștigat concursul Ironman din Hawaii cu un nou record mondial. Acesta a înotat 4 kilometri, a pedalat 180 și a alergat un întreg maraton de 42 de kilometri în mai puțin de 8 ore. Și asta numai pentru ca, după ce a trecut linia de sosire, să îngenuncheze în fața iubitei lui pentru a o cere de nevastă, moment care a creat o emoție intensă atât protagoniștilor cât și audienței. Oarecum de înțeles de ce s-a grăbit în halul ăla…

Spre norocul lui,  oficialii cursei nu au considerat această motivație suplimentară ca menită să încalce reglementările anti-doping în vigoare. Și totuși, urmându-i exemplul, am putea vedea din ce în ce mai des cereri în căsătorie la linia de sosire. Mă întreb cum ar putea compensa cei deja căsătoriți.  Eventual, ar putea să-și roage nevestele să se poziționeze, vizibil, alături de copii și mai ales de soacre, dar nu la linia de sosire ci la cea de start. Numai să-i oprească cineva după ce termină maratonul…

Observații de emigrant moftangiu

TulceaCred c-am mai scris despre asta în vreo două rânduri, dar e ceva ce mă surprinde de fiecare dată. Astăzi, în aeroportul din Zurich, am fost înconjurat de vreo cinci sau șase copii care mergeau la București împreună cu mamele lor românce. Fără excepție, mamele le vorbeau în română iar copiii răspundeau pe limba comunității elvețiene în care probabil că s-au născut și trăiesc, fie ea dialectul elvețian de germană, franceză sau italiană. Amestecate, rareori, cu expresii sau cuvinte românești, pentru elocvență….

……..

Am constatat, așteptând vreo 20 de minute să-mi apară bagajul, că la Otopeni toate geamantanele vin cu fața în jos, spre deosebire de benzile din Zurich, unde 80% vin cu fața în sus. Deși va fi nevoie de un set de date mai cuprinzător pentru ca “descoperirea” să capete relevanță statistică, am dedus că avem o tehnologie mai bună, care livrează rezultate mai consistente (deși vin cam greu). Doar că o aplicăm pe dos.

Continue reading

Labirintul din hârtie

Să zicem că ai de pus în ordine actele vreunei proprietăți. Primul lucru la care te gândești e să mergi la un notariat ca să întrebi ce-i de făcut. Ți se explică succint, ți se dă o listă și te-apuci să aduni teancul de hârtii. Totul pare logic și nu foarte greu – până dai de prima problemă. Familia a plătit ani de zile impozitul fără să observe că pe chitanțe e scris Nicolae în loc de Neculai, numele din buletin? Grav. Deși nu există datorii înregistrate în calculator, cei de la taxe nu pot emite hârtia care să ateste situația. E necesară o corecție a greșelii (făcute de cineva din administrație) pentru care trebuie să te deplasezi în provincie și să depui o cerere. Cum la telefon? Cum pe fax? Care internet, domnule, cererea se semnează în original! Deci urmează un drum în provincie. Cum să se dea în aceeași zi? Aaa, nuuu, nu se poate în aceeași zi. Vă înțeleg că veniți de departe… Păi și eu ce să vă fac? Există un termen de eliberare… Continue reading

Ultimele cuvinte

579157_346158765495052_1651048132_nA așteptat, răbdătoare, să vină ziua aceea. Ziua în care a dispărut ultimul cititor, ziua începând cu care nimeni nu va mai citi nimic, niciodată. Și atunci, eliberată de orice neliniște, stăpânindu-și poate pentru prima dată anxietatea, a început să scrie. Înainte, n-ar fi putut accepta, din vanitate, că cineva – putea fi oricine – ar fi considerat textul ei lipsit de valoare, că s-ar fi putut plictisi după numai câteva cuvinte culese pe diagonală. Și n-avea cum să știe dacă ar fi putut produce ceva interesant sau nu. Nu scrisese ceva vreodată, deși avea capul plin de idei. Mai ales de când îi încolțise în minte obsesia asta cu scrisul, povești se îngrămădeau câteodată să iasă, se cereau violent afară. Se trezea în mijlocul nopții și, într-o stare incertă între veghe și somn, așternea rânduri în minte, le întorcea pe toate părțile, le recitea, le corecta… Continue reading

450 de miliarde de dolari

450 de miliarde de dolari. Trump a ieșit ieri în prime time ca să le aducă aminte americanilor câți bani s-au angajat saudiții să cheltuiască pe marfă americană. 450 de miliarde din care vreun sfert pe echipamente militare.

Oricum ai încerca să raportezi suma asta n-o să-i convingi pe Trump și pe suporterii lui că n-a fost un deal de succes. 450 de miliarde pe cap de jurnalist incomod ucis? Merită! Chiar și dacă împarți suma la numărul bucăților în care a fost secționat trupul lui Jamal Khashoggi, ziaristul “dispărut” din consulatul saudit de la Istanbul, și tot nu-i un cost prea mare. 11 miliarde vânzări pentru fiecare dintre cei 40 de copii uciși în autobuzul de școală distrus în Yemen de o rachetă de fabricație americană lansată de pe un avion made in USA? Continue reading

“The danger is that if we invest too much in developing AI and too little in developing human consciousness, the very sophisticated artificial inteligence of computers might only serve to empower the natural stupidity of humans.”

Yuval Noah Harari – 21 Lessons for the 21st Century

Nostalgicii Daciei de ieri

ford

Motorul EcoBoost de 1 litru, fabricat la Craiova, una dintre atracțiile standului Ford la Geneva MotorShow 2016

“Să nu uiți !”
“Să nu uiți să spui copiilor și nepoților tăi că am avut o țară mândră și bogată și că nu aveam nevoie de nimic din afara României!”

Așa începe un lung articol semnat de un anume Cristi Andrei și îndelung share-uit pe Facebook, o lamentație despre trecutul glorios al economiei din epoca socialistă, evident prin comparație cu starea deplorabilă de astăzi căci, așa cum încheie autorul, “de atunci nu mai avem nimic,totul s-a furat,totul s-a demolat,de parcă au trecut pe aici 5 războaie mondiale!
Așa să le zici copiilor și nepoților tăi!”.

Din fericire (?!?!), articolul nu este dedicat educației copiilor și nepoților ci propagandei anti-occidentale și în principal anti-UE, locul comun în care se întâlnesc nostalgicii comuniști ai epocii Ceaușescu, ultra naționaliștii și bigoții care plâng după daci, legionari și Antonescu, suporterii manipulați ai politicienilor penali în frunte cu Dragnea și propaganda rusească ce visează la dezintegrarea Uniunii Europene. Interesant totuși cum poți fi, în același timp, mare patriot și idiot util în armata de propagandiști a lui Putin. Continue reading