Unde suntem, încotro mergem

România a avut, după alegerile prezidențiale de anul trecut, două atuuri majore. Unul era președintele proaspăt ales, într-un moment în care alternativa ar fi fost un mediocru anti-european, pro-moscovit și ticălos. Celălalt atu era cel ce avea să devină prim ministru.

Între timp, le-am pierdut pe amândouă. Probabil că mulți vor fi de acord cu mine până aici, dar sunt convins că pe mulți îi voi pierde imediat. Mă explic.

Nicușor Dan a intrat, relativ repede, în vizorul unei propagande masive. inițial din partea partidelor suveraniste și, mai voalat, a PSD-ului. Ulterior, mai mult sau mai puțin intenționat – sau conștient – a crescut un val de contestare din partea multora dintre cei care l-au votat. Jurnaliști și influenceri care nu pot fi acuzați că ar fi pesediști sau auriști s-au înscris în corul denigrării președintelui. Nu spun că Nicușor Dan a avut un parcurs perfect în primul an de mandat. Dar am auzit, oripilat, acuzații că ar fi un idiot manipulat de servicii sau de oricine altcineva, că e pe mână cu pesediștii, că îl sabotează pe Bolojan, că e magaist, anti-european, că vrea să-i seducă pe auriști, că e fan Grindeanu, etcetera, etcetera, etcetera. A se reține că eu nu citesc presa extremistă, deci toate astea vin din bula noastră. Acuzațiile astea, când nu sunt doar jigniri grosolane, nu au, practic, nicio dovadă, în majoritate sunt doar speculații rău intenționate. Să fii un Grindeanu e mai confortabil, în România, decât să ratezi standardele înalte are oamenilor civilizați și bine intenționați.

Când pesediștii au dărâmat guvernul treaba era făcută, deși la momentul ăla Nicușor Dan era singura noastră șansă ca lucrurile să nu se ducă complet la vale. Imaginea președintelui a fost deja masiv compromisă, probabil definitiv. N-ar fi un caz izolat. Macron, în Franța, poate cel mai competent politician european (mult mai înzestrat pentru politică decât domnul Dan), a pățit la fel. Starmer și Merz merg în aceeași direcție. Țările devin neguvernabile, sub presiunea uriașă a populismelor extremiste și a cacofoniei isterice a influencerilor de toate soiurile, care trăiesc din sarcasm, scandal și lipsă de substanță – sau de memorie.

Am auzit săptămânile astea, din nenumărate voci de analiști politici competenți, aceeași teorie: de ce nu-i dă mandatul lui Grindeanu, că cine-a nins să strângă, nu? Ideea din spatele acestei teorii era că Grindeanu nu va putea să facă guvernul, ceea ce ne-ar fi permis să-l restaurăm pe Bolojan și să trăim toți fericiți până la adânci bătrâneți. Câteva probleme sunt vizibile cu ochiul liber. Noi, ăștia de-l vrem pe Bolojan, suntem minoritari rău de tot. Doi, pesediștii nu vor să ia guvernul. L-ar fi cerut, și președintele nu avea argumente să-i refuze. Dar nu vor, pentru că nivelul de ticăloșie e mai mare decât cel de prostie. Și trei, faptul că nu vor să ia guvernul nu înseamnă că nu pot, așa că dacă Nicușor Dan i-ar fi forțat să ia mandatul ar fi împins PSD-ul într-o alianță cu AUR. Cei care cred că asta ar fi bine pentru România fumează, probabil, chestii funny, la fel ca cei care cred că, până la alegeri, PSD și AUR s-ar compromite, ceea ce l-ar aduce pe Bolojan înapoi, călare pe un cal alb, flancat de USR-iști și de toți ăia bunii. Așa au crezut și ăia de l-au făcut pe Hitler cancelar, cei care au crezut că Trump 2 nu va mai fi posibil, că Brexit i-a convins pe englezi c-au fost posedați de o prostie colectivă, că Georgescu o să se dezumfle sub presiunea evidenței sau că Șoșoacă o să se dezumfle și ea cumva (politic vorbind). Sigur, putem să continuăm să sperăm că gașca taximetriștilor suveraniști din fața Gării de Nord va începe brusc să-l citească pe Pleșu.

Deci, este Tomac o variantă bună? Ei bine, nu asta e întrebarea corectă. Avem vreo variantă bună? Și dacă nu, ce facem? Ne predăm mioritic în brațele pesedeului? Sau încercăm să amânăm dezastrul, sperând că vreo minune ni-i va scoate pe concetățeni din tunelele dacice?

Industria calului, pe creștere

Ce a realizat Trump până acum cu operațiunea sa specială de trei zile? Războiul a creat haos în regiune și în lume. Prețul petrolului se îndreaptă spre un maxim istoric, lumea contemplă perspectiva unei penurii globale, transporturile în zonă, spre porturile încă deschise, costă de patru ori mai mult. Majoritatea vapoarelor care transportă marfă din Asia spre Europa au renunțat să mai treacă prin Marea Roșie și Canalul Suez, preferând să ocolească Africa. Blocada iranienilor afectează nu numai aprovizionarea cu petrol, gaze și îngrășăminte a lumii, ci și, în sens invers, aprovizionarea cu mâncare a statelor arabe, care importă 85% din hrană. Țările arabe privesc cum pilonii economiilor locale se clatină. Un val uriaș de emigrație va încerca, din nou, să ajungă în Europa. Bursele au luat-o la vale și dobânzile sunt în creștere. Prin strâmtoarea Hurmuz trec acum numai petroliere iraniene, majoritatea spre China și India. În felul ăsta, ponderea Iranului în aprovizionarea cu petrol a crescut de la 5% la 20%. Rușii, prietenii președintelui american, sunt și ei avantajați.

Iar Trump pare să creadă că singura carte câștigătoare care i-a mai rămas este să atace cu trupe la sol, ceea ce ar fi un dezastru la un cu totul alt nivel. Are de ales între retragere, care echivalează cu o înfrângere rușinoasă imediată, și o escaladare a războiului. Numai un idiot arogant poate să-și imagineze că asta se poate face ușor și rapid, cu câteva mii de soldați, împotriva armatei unei țări de 90 de milioane de oameni, care-și cunoaște bine țara și care pe deasupra se pregătește de decenii pentru un atac american, știind că va veni. O încercare de a prelua controlul Hurmuzului va produce o baie de sânge de ambele părți, cu rezultate incerte. Chiar dacă ar reuși, coasta iraniană e prea lungă pentru un control eficient al traficului maritim în zonă. Dacă ar ataca insula Kharg, ar putea strangula exportul iranian de petrol. Dar asta ar agrava rapid penuria de petrol și ar da șah Chinei, ceea ce ar putea duce la o (altă) escaladare: controlul american asupra petrolului din Venezuela și Iran ar putea fi contracarat de un atac în Taiwan, locul unde se produc 70% dintre microprocesoarele sofisticate ale planetei. Și apoi, încă nu au început atacurile teroriste, cu posibilitatea folosirii uraniului îmbogățit iranian la fabricarea unor bombe radiologice.

Noroc că am laptop nou, cu toate microprocesoarele intacte, deci aici sunt acoperit. N-am bani de cal, mi-am luat gândul de la varianta asta, căci perspectiva e numai de creștere. Mi-am uns, în schimb, lanțul de la bicicletă. Faceți la fel, chestia asta va mai dura.

Sudul nu servește TVA

Săptămâna trecută am intrat în mausoleul făcut de domnul Băluță pe locul fostei Piețe a Sudului. Clădirea își trage inspirația, la o scară mult redusă, din marile ctitorii ceaușiste sugestiv denumite de către români “circurile foamei”. Aerul dezolant rezistă, deși erau mai mulți negustori pe la tarabele din mijloc față de ultima oară când am vizitat locul. Voiam mere ionatan, o mai veche slăbiciune de-a mea, unul dintre lucrurile după care tânjesc de când trăiesc în Elveția. Până la urmă am plecat de acolo cu tolba plină. Am luat mere (10 lei kilul, aproape mai scumpe ca-n Elveția, dar calitatea de ionatan se plătește), cartofi (7 lei kilul, cam prețul mediu la Bienne), verdeață, rondele de crap și somn (evident că sălbatici, deci mulți bani), pulpe de pui dezosate (30 lei kilu), pulpă de porc (35 lei kilu) și brânză de la negustorii din Sibiu (50). Am plătit cu cash, cum se face la piață. Nu mă așteptam la bonuri fiscale de la vânzătorii de fructe și legume, dar am urmărit cu oroare crescândă cum nici sibienii, nici cei de la pescărie și nici cele două magazine de carne nu-mi dau bon. În total, am dat statului român o gaură de vreo 30 de lei la buget în numai câteva minute, asta numai din TVA-ul băgat în buzunar de comercianții locului. Îmi fac mea culpa aici, căci puteam să nu cumpăr.

Știu că marea majoritate a negustorilor de prin piețe nu sunt țărani, fermieri, producători sau cum vreți să-i chemați. Sunt, în schimb, convins că reprezintă ultima verigă din lungul lanț al lumii paralele în care trăiește o mare parte din lumea satului. Încă aproape jumătate din totalul populației, contribuie foarte puțin la sarcina comună de a întreține acest stat, în timp ce încasează subvenții consistente prin multiple canale. Fermierii se plâng că mercosur ne va falimenta zootehnia, dar ce argentinian care plătește vaporul peste ocean, camioanele de-a lungul Europei și TVA-ul românesc poate să concureze cu porcul crescut pe neveu în Popești Leordeni și vândut direct din portbagajul loganului? Și dacă poate, oare n-ar trebui să cumpărăm de la el? Sau poate ar trebui doar să trimitem anaful mai des în Popești sau la Piața Sudului?

Când vine vorba să meargă la urne, ruralul românesc votează tradițional cu pesedeul sau, de curând, chiar mai rău.

În timpul ăsta, pesedeul încearcă să ne convingă că cei care plătesc deja nu plătesc destul.

Industria calului în galop

Ce pare să nu înțeleagă geniul planetar al șahului tridimensional și cârmaciul înțelept – nu mai trebuie să precizez de cine vorbesc, căci e doar unul! – este că atât israelienii cât și iranienii par să-l fi luat de prost și-și bat joc de el. Netanyahu a vrut războiul ăsta cu orice preț, ca să scape de pârnaie, iar acum, că l-a convins pe idiot să se bage, nu vrea decât să distrugă și să omoare pentru cât mai mult timp. De partea cealaltă, gardienii revoluției nu dau doi bani pe ce vrea majoritatea iranienilor. Vor doar să supraviețuiască și speră că sângele nou va spăla de pe străzile Teheranului sângele vechi, pentru care ei sunt vinovați. Nu au niciun interes ca acest război să se oprească, căci au înțeles că războiul le garantează supraviețuirea. Când avioanele militare vor lua o pauză – și vor lua, pentru că este enorm de scump să acopere zilnic o țară atât de mare – vor scoate de prin peșteri rachete și drone cu care vor lovi din nou de jur împrejur. Vor continua să saboteze infrastructura petrolieră a vecinilor, în timp ce israelienii le-o vor distruge pe a lor. Vor avaria sau scufunda un petrolier în fiecare săptămâna, vor împrăștia aiurea mine în Hurmuz și este aproape imposibil ca cineva să-i oprească. Și toate astea pot aduce iadul pe pământ. Funia se apropie de par mai repede pentru Trump decât pentru ei, ceea ce Trump nu pare să înțeleagă încă.

Partea pozitivă? Industria calului va deveni, curând, marea vedetă a Wall Street-ului, încă o dovadă a vizionarismului unui alt geniu global, de data asta carpatin.

Bastus si Gerula

„În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna care m-a crescut și care m-a hrănit.‶

Mi-am adus aminte dimineață de secvența asta din Columna, filmul lui Mircea Drăgan din 1968, cu aprigul Gerula, interpretat de Ilarion Ciobanu, forțându-l pe trădătorul Bastus (Gheorghe Dinică) să repete la nesfârșit cum le-a arătat romanilor unde este sursa de apă a Sarmizegetusei.

Bastus poate fi folosit ca nume generic pentru ce se întâmplă astăzi. Când americanii au atacat Venezuela, în ianuarie, marea majoritate a celor care au murit apărându-l pe Maduro au fost cubanezi, semn că vajnicii militari venezueleni, plătiți regește să apere regimul, s-au întors cu spatele și i-au lăsat pe americani să intre și să iasă. În weekend, primele lovituri aeriene ale israelienilor și americanilor au lovit chirurgical toți capii militari și politici din Teheran, semn că nici iranienii nu duc lipsă de Bastuși.

Nu mă preocupă în mod deosebit soarta gardienilor revoluției și nici cea a mulahilor criminali. Dar nu pot să nu mă gândesc că ne propunem să cheltuim 5% din PIB pentru apărare, ceea ce ar însemna cam 20 de miliarde de Euro pe an la PIB-ul de azi și, dacă o fi, Doamne ferește, să conteze vreodată, o să ne trezim că niște trădători nemernici le-au transmis rușilor adresele exacte ale tuturor țintelor relevante din țara asta. Am fi poate mai protejați dacă am redirecționa măcar jumătate din ăia 5% spre educație.

Hau! Ce surpriză ne făcură elvețienii!

Trecui de dimineață prin cartier și văzui bradul ăsta, proaspăt scos din casă de un elvețian care trebuie să fie de-al cuiva din Jura, Oltenia ăstora de p´aci.

Olelei, mă fraților, bag seamă că voi nu văzurăți ce înseamnă asta! Azi îi sâmbătă, 31 Ianuarie, ceea ce înseamnă că doamna Olguța numa´ ce pierdu la mustață titlul de cel mai lung Crăciun din lume.

Rămase, totuși, cu titlurile de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa și cea mai autentic optzecistă iarnă din România, ca pe vremea când iernile erau ierni și înăuntru era ca afară.

AI, Ai, ai, ce muzică!

Ar fi trebuit să mă opresc la Lolita. Dar m-a mâncat în cur și-am ascultat și Afro-Carpathic, deși numele ″trupei‶ mirosea a suveranism de la o poștă.

În articolul anterior sugeram că AI-ul a captat magistral seva dramei tradiționale românești a iubirii înșelate de golanul plin de vrăjeală care-și petrece serile spărgând sămânță în scara blocului. Cu Afro-Carpathic, AI-ul atinge un nou superlativ: simulează perfect esența mișcării suveraniste românești contemporane. Vine cu versuri care plac urechii despre dor, țărișoară, munți, neam, tradiție și fapte bune, într-un melanj generat de trenduri globale și gestionat profesionist de algoritmi americani pentru recolta locală de like-uri de la patrioții noștri creștini și creduli. Ne imaginăm poate că beat-ul muzicii Afro-Carpathic seamănă cu Phoenix, fără să pricepem că, nici vorbă, AI-ul confundă hit-urile dacilor liberi, înlocuindu-le de-a-n pulea cu un ritm celtic care n-are nicio legătură cu ce asculta Decebal și nici măcar cu folclorul lui Grigore Leșe. Ce cântă Afro-Carpathic nu e nici afro și nici carpatic, e o variantă de muzică celtic- populistă. Credeți-mă, mă pricep, cât mi-au fost copiii bebeluși muzica celtică a fost singura care putea alina un pic durerile de colici și urletele aferente, deci am ascultat-o recunoscător vreo șase luni. Sau poate că, așa cum latina e de fapt daca veche și muzica celtică e maneaua veche a dacilor, doar că n-a descoperit nimeni asta până la AI.

Cât despre voci, una dintre melodii pare că fie foarte aproape de ce cântă Voltaj. În rest, nici vorbă de Delia, sunt convins că dacă George Călinescu cel mare s-ar apuca de cântat, cam așa ar suna.

În fine, ca să n-o mai lungesc, pare că AI-ul poate să genereze muzică catchy. Dar ca la fast food, la un moment dat s-ar putea să constatăm că e făcută din chimicale și îngrașă.