Tarzan

ec92f62d7f546266a122bba6136f3afcN-am rezistat tentației de a vedea un film american pe un post TV franțuzesc – deci dublat în franceză – dar căruia am putut, grație revoluției digitale, să-i schimb coloana sonoră înapoi în limba originală, cu subtitrare în franceză. Sună complicat dar nu e, așa că m-am uitat la The legend of Tarzan, varianta din 2016deși nu-mi plac filmele cu supermani, batmani, spidermani sau wonderwomane. Copil fiind, am fost fascinat, evident, de Tarzan-ul original, scăpat ca prin minune printre degetele cenzurii comuniste și avându-l în rolul principal pe americanul Johnny Weissmuller, campionul olimpic de înot născut pe lângă Timișoara, înainte de marea Unire. Era normal ca la 10 ani să-mi placă filmele de acest gen, mai ales când restul programului TV era acaparat de marele nostru erou al junglei comuniste, născut în Scornicești.

40 de ani mai târziu, nu pot spune că nu m-am bucurat de show. Teoretic vorbind, Tarzanul de azi, ca și cel de atunci, e un super-erou mai uman decât toți ăia de i-am amintit mai sus, deși a fost chipurile crescut de maimuțe. N-are costum lycra de fițe mulat pe mușchiuleț, zboară doar din liană în liană (e drept că toate cu geometrie variabilă, în funcție de destinație) și ar putea să și moară dacă l-ar nimeri vreodată vreun glonț. Iar filmul e foarte bine făcut, cu filmări excepționale, cu peisaje de poveste, cu dinamism, cu ceva tensiune și, mai ales, cu cea mai frumoasă Jane din istoria de aproape 90 de ani a Tarzanilor marelui ecran. Margot Robbie, așa o cheamă pe actriță, și ți-e mai mare dragul să te uiți la ea cum joacă. Și mă desprind oarecum greu de imaginea atât de reușită a eroinei feminine pentru a vorbi un pic și de Tarzanul nostru scandinav, interpretat de Alexander Skarsgard. A întruchipat ani de zile un vampir în serialul True Blood, pe HBO, și ceva din rolul ăla a migrat, involuntar, în Tarzan. Poate postura lui astenică, ochii încercănați și roșii, figura mai degrabă anxioasă decât fioroasă și mai degrabă antisocială decât sălbatică. Altfel Tarzanul cel modern etalează un corp perfect lucrat la sală, de metrosexual care mănâncă (în junglă?) cinci mese pe zi, cântărite la gram și calorie, ca să nu depășească, probabil conform contractului, 10% grăsime corporală. Dacă e să facem comparație cu brutalitatea fizică nativă a lui Johnny Weissmuller, n-aș paria că Alexander rezistă prea mult în junglă cu manichiura intactă.

Dar apropo de roluri vechi importate, cumva, în jocul actorilor acestui film, vă veți întreba ce dracu caută ofițerul SS din Inglourious Basterds, 50 de ani înapoi în timp, în mijlocul Africii și pe vremea lui Leopold al II-lea al Belgiei. Simplu, așa i-a ieșit lui Christoph Waltz rolul, și trebuie să recunoaștem că el, personal, îl face bine, doar că nu-ți poți reprima sentimentul că asiști la un plagiat.

Am lăsat la sfârșit ceea ce-mi displace cel mai mult la astfel de filme cu super-eroi, despre care am scris și în Wonder Woman, și anume conexiunile relaxate cu evenimente sau personaje istorice reale.  N-am înțeles de ce în Wonder Woman scenografii au decis ca eroina principală să-l vâneze și să-l ucidă fix pe generalul Ludendorff, conducător (real) al armatei imperiale germane în WW1. În realitate, toxicul general avea să supraviețuiască războiului și avea să fie în bună parte responsabil pentru propaganda naționalistă germană care a generat al doilea război mondial. Absolut similar, în Tarzan, eroul principal – ajutat de familia de maimuțe, de băștinași, de restul faunei africane și, nu în ultimul rând, de Samuel Jackson, alt mare erou american importat discret din panoplia lui Quentin Tarantino – învinge și gonește armata de mercenari a regelui belgian Leopold al II-lea. În realitate, monarhul belgian a dispus după bunul plac de colonia africană Congo, ani de zile, fiind responsabil de atrocități greu de imaginat care au dus la moartea a 10 milioane de oameni.

De-aia nu-mi plac mie filmele astea. Îți induc ideea că e posibil și poate chiar normal să stai s-aștepți să vină vreun Tarzan să te scape…

Cine n-are carte, ce?

Fotbaliștii de la Dinamo au plecat spre Brașov cu trenul, ca să nu-i prindă fluierul de start al meciului de campionat în traficul de pe DN1, blocați de redutabilii fundași ai CNADR. În Gara de Nord ziariștii roiesc în jurul vedetelor dinamoviste.

”Ți-ai luat vreo carte, ceva, pentru drum?” întreabă indiscret unul dintre jurnaliști.

”Am telefonul. N-am nevoie de carte.”

 

Bovine din Lupeni

Spring2016 020Două vaci și-un tăuraș pasc liniștiți în mijlocul unei grămezi imense de gunoi menajer, undeva la marginea Lupeniului. Primul impuls, văzând săracele animale cum smulg tot felul de mizerii din maldărul de jeg, este de milă, apoi de scârbă. Pe fundalul peisajului post-apocaliptic, în față, două clădiri cu etaj par părăsite, fără acoperișuri și fără ferestre. În stînga, la doar cățiva metri, sunt niște dărăpănături de case vechi care par, totuși, locuite.

Imaginile sunt transmise la știrile ProTv, unde o reporteriță indignată vorbește cu vecinii locului. Toți îl înfierează pe proprietarul vacilor, un miner disponibilizat care trăiește și el în casele amărîte din zonă. Vecinii sunt scandalizați de situația bietelor animale, a căror sănătate e în pericol. Ar putea chiar răspândi diverse boli culese din grămada de gunoi. Unul se întreabă cui vinde minerul laptele muls de la vaci și gîndindu-mă la posibilități simt un fior rece pe șira spinării.

Continue reading

Labirintul din hârtie (se întoarce)

LikeornotO cucoană vopsită roșcat-movuliu, între două vârste, iese val-vârtej pe ușa biroului unde se prelucrează cererile. Pare super ocupată și are încrustat pe chip acel aer de superioritate scremută pe care numai un funcționar al statului îl poate avea când dă ochi cu pulimea adunată într-o sală de așteptare. Am crezut că am deja halucinații, după numai două ore de așteptare. Dar nu, de pe badge-ul femeii chiar mă privește blând Maica Domnului. Realizez ce sfîntă minune mi se-arată dar nu știu cum să reacționez. În jurul meu nimeni nu pare să fi observat. Să  mă pun în genunchi? Să-i pup mâna? Nu că n-am avea nevoie de-o minune, dar agnosticul din mine învinge. Nimic nu se va petrece aici, astăzi. Femeia observă privirea mea insistentă și-și întoarce badge-ul pe partea cealaltă. Da… o mai cheamă și Marilena Nuștiucum, clar nu o să facă ceva, doar speră, și ea alături de noi, ca o minune să se pogoare din ceruri. Continue reading

În loc de Freezing Rain

De-o săptămână aștept cu aparatul de fotografiat pregătit, doar-doar o veni și pe-aicea fenomenul ăla de freezing rain, ca să fac și eu poze frumoase și să le pun pe Facebook, ca mai toți prietenii mei de la București. Fire de curent n-au ăștia, că-s toate îngropate, dar măcar o crenguță, o frunzuliță, o plăntuță, o măceșică frumos captivă în gheață să pozez și eu acolo, orice…

Continue reading

E fandacsie, bobocule!*

Imediat ce-am terminat de făcut rezervarea pentru călătoria în interes de serviciu la fabrica din nordul Franței pe care o vizitez periodic de cinci ani am primit două mesaje. Unul de confirmare cu detaliile de zbor. Celălalt, un email automat care mă avertiza asupra posibilelor  riscuri de securitate la care mă supun călătorind în Franța. S-a-ntors lumea cu fundu-n sus, monșer! Când mergi în Orientul Mijlociu nu primești mailuri de-astea de avertizare, la Paris în schimb ești în pericol. Nu m-ar mira ca ISIS să-și asume la un moment dat mișcarea Gilets Jaunes. Continue reading

“If I had to select one sentence to describe the state of the world, I would say we are in a world in which global challenges are more and more integrated, and the responses are more and more fragmented, and if this is not reversed, it’s a recipe for disaster.”

Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, vorbind la Forumul Economic Internațional de la Davos

Să-l amnistiem, zic…

După doi ani în care ne-am luptat cu statul paralel mai ceva ca britanicii cu Brexit-ul cred că a venit vremea să dăm dovadă de maturitate, de pragmatism, de-a dreptul de patriotism și să promovăm dracului în consens național o ordonanță de urgență care să-l plaseze definitiv și irevocabil pe Liviu Dragnea deasupra tuturor legilor statului român, trecute, prezente sau viitoare. Serios, ieșim per total mai ieftin, cu timpul durerea de-al fi făcut scăpat se va mai ostoi, vom face bancuri ucigătoare așteptând să-l înșele gacicuța aia a lui și vom putea, în sfârșit, să ne ocupăm de multele probleme pe care le are o societate normală care trăiește pe partea astalaltă a gardului pârnăii. Oricum, dac-o mai ținem așa nu mai rămâne nimeni înăuntru până la următoarele alegeri… La pârnaie mă refer, deși se pare că și de partea noastră a gardului populația se rărește pe zi ce trece. Continue reading

The Favourite

220px-The_Favourite.pngAm fost la Rex în Bienne să vedem The Favourite, unul dintre cele două filme date drept “favorite” la Oscarul pentru cel mai bun film de anul ăsta. Celălalt este Roma, produs de Netflix, filmat alb-negru, pe care l-am văzut acum câteva săptămâni și despre care tot ce am putut spune a fost “superb”, insuficient pentru o recenzie pe blog. Dar dincolo de lipsa mea de cuvinte filmul merită văzut și cred că are șanse reale să câștige Oscarul cel mare.

Era cât pe ce să nu mă duc la The Favourite pentru că, într-un articol dintr-o publicație altfel serioasă, era prezentat drept un “film al comunității LGBT“. Continue reading

Oh Lord, won’t you buy me a Mercedes Benz? Dar, te rog, nu un A180D…

mert.jpgAu luat butoanele de toate felurile ale tuturor funcțiilor imaginabile, le-au amestecat într-un fes și le-au reașezat aleator prin cabină. De fapt nu chiar complet aleator, căci și-au dat silința să nu le așeze în locurile în care orice posesor de permis de conducere s-ar aștepta să le găsească. Așa a ajuns schimbătorul de viteze al cutiei automate pe maneta din dreapta volanului sau controlul ștergătoarelor pe maneta din stânga sau butoanele care setează poziția scaunelor pe portiere, foarte vizibile de fiecare dată când te uiți în retrovizoare. Are încălzire în scaune dar era deja prea cald în mașină până am găsit eu de unde să-i dau drumul, tot sus, pe portiere. Volanul, rămas în mod miraculos în aceeași poziție, este împănat de butoane – multe pe stânga și nenumărate pe dreapta. Continue reading