Sing Street

singN-o să  scriu cine ştie ce despre el, doar că vi-l recomand cu toată căldura. L-am văzut în seara asta pe un post englezesc, deci nu ştiu unde l-aţi putea găsi în România. Se poate închiria de pe iTunes, alte metode mai mult sau mai puţin ilegale nu o să recomand şi de altfel nici nu ştiu.

Nici măcar nu sunt sigur că am înţeles bine mesajul: trebuie să fii vedetă rock ca să-ţi cucereşti iubirea sau, din contră, iubirea te poate face vedetă rock? Oricum nu contează ordinea, toată lumea ştie că de obicei este all or nothing. Filmul m-a făcut să-mi aduc aminte, un pic nostalgic şi un pic frustrat, că maică-mea m-a dat la vioară, la 6 ani, în loc să aleagă şi ea chitara, tobele, chestii de-astea mai british? Bine, între noi fie vorba, nu prea existau chestii british la şcoala de muzică din Tulcea de pe vremea lui ceaşcă, dar zic şi eu aşa…

Puneţi filmul ăsta pe listă, căutaţi-l pe iTunes, garantez că vă va schimba cel puţin seara!

 

 

Ce cărţi (bune) am mai citit (4)

Peter Frankopan – The New Silk Roads

În 2001, când George Bush invada Afganistanul după atacurile al-Qaida asupra WTC din New York, produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite era de 10.6 trilioane de dolari. În acelaşi an, China avea un PIB de numai 1.3 trilioane, în urma Japoniei, Germaniei, Marii Britanii şi Franţei. Aproape 20 de ani mai târziu, în 2019, economia americană aproape s-a dublat, cu un PIB de 21 trilioane de dolari, pe când cea chineză a crescut de mai bine de 10 ori (14.1 trilioane). Ajustat la puterea de cumpărare, economia Chinei e deja pe primul loc.

The New Silk Roads analizează în principal noul plan strategic Belt and Road Initiative, adoptat de China în 2013 şi care îşi propune să dezvolte şi să optimizeze reţelele de distribuţie pentru economia chineză prin cooperare regională şi investiţii masive în infrastructura noilor “drumuri ale mătăsii”. Pe de o parte chinezii vor ca produsele lor să ajungă cât mai rapid, ieftin şi sigur pe pieţele de desfacere mondiale şi, în sens invers, să-şi asigure eficient materiile prime şi sursele de energie necesare economiei. Şi pentru ca nimeni să nu pună în primejdie aceste investiţii structurale, conducerea chineză a pus la punct şi strategii militare adecvate. Politica americană de dezangajare şi izolaţionism a lui Trump nu numai că nu a oprit acest program strategic chinez dar l-a şi accelerat, împingând, de exemplu, Iranul în braţele Chinei, care a cumpărat pe bani puţini toate investiţiile companiilor occidentale care s-au retras din Iran de frica sancţiunilor americane. Dacă noile drumuri ale mătăsii vor fi sau nu afectate de noile tendinţe globale apărute după pandemia covid rămâne de văzut. Dar o să vreţi să citiţi cartea asta înainte să pariaţi pe cine va deveni noua putere economică şi politică mondială.

 

Paul Krugman – Arguing with Zombies

ZombiM-a atras titlul, nu e chiar ceea ce te-ai fi aşteptat de la un distins profesor universitar şi deţinător al premiului Nobel pentru economie. Dar Paul Krugman e mult mai mult de atât. Scrie de 20 de ani pentru The New York Times, e foarte angajat social şi comentează pe teme de economie şi politică din credinţa că guvernarea – de orice culoare ar fi ea – poate fi inteligentă, bazată pe teorii economice demonstrate, cu alte cuvinte pe ştiinţă – din ce în ce mai ignorată de ideologiile extremelor, dreapta şi stânga deopotrivă.

Printre subiectele lucrării: lecţiile macroeconomice ale ultimei crize economice, lupta americanilor pentru asigurare medicală universală între Obamacare şi Trump, care sunt problemele zonei euro, rezultatele războaielor comerciale, despre inegalitate, conservatorism, epoca fake news şi viitorul media sau cât de toxici sunt cei ce nu cred în schimbările climatice. Cartea este super interesantă!

 

Madeleine Albright – Fascism

Provenită dintr-o familie de evrei originară din Cehoslovacia care a reuşit să scape de nazişti şi, ulterior, de comunişti emigrând în America, Madeleine Albright a lucrat în diplomaţie ajungând secretar de stat (ministru de externe) în timpul preşedintelui Bill Clinton. Deşi are 83 de ani este încă profesor universitar la o prestigioasă universitate americană.

Fascism analizează motivele şi procesele complexe care au dus la apariţia şi creşterea în popularitate a mişcărilor de extremă-dreapta de după primul război mondial. Lucrarea nu este numai ireproşabil documentată din punct de vedere istoric, dar aduce şi o parte originală prin experienţa propriei sale familii, prinsă direct în vâltoarea evenimentelor acelor ani. Madeleine Albright nu scrie numai despre trecut ci analizează, din nou prin prisma istoriei şi a experienţei ca politician de top în administraţia SUA, fenomenele politice globale de astăzi, în care vede tendinţe similare celor care au dus la al doilea război mondial. Vorbind despre extrema dreaptă italiană, franceză sau germană, despre Brexit şi despre motivele succesului electoral al lui Trump în alegerile americane, despre Rusia şi noile democraţii iliberale ale estului european, autoarea avertizează că toate aceste fenomene pot, împreună, împinge omenirea din nou spre rivalitatea distrugătoare dintre marile naţiuni şi, mai departe, spre conflict.

 

Amos Oz – Muntele Sfatului Rău

Trei povestiri legate între ele din Kerem Avraham, un cartier de la marginea Ierusalimului,  despre o lume pestriţă care presimte o schimbare majoră şi încearcă să o grăbească. Culmea e că în vremurile acelea precare, de dinainte de cel de-al doilea război mondial şi de naşterea statului Israel, oamenii păreau mai toleranţi faţă de vecinii lor de alt neam. Oricând o plăcere să citesc ceva scris de Amos Oz, unul dintre scriitorii mei preferaţi.

Vacanţă în Elveţia (4) – Gorges de l’Areuse

Cheile râului Areuse sunt în partea elveţiană a Munţilor Jura, în cantonul Neuchâtel. Numele Jura a fost întâi împrumutat de paleontologi pentru a denumi perioada jurasică, pentru că aici au fost studiate pentru prima dată pietre datând din timpul dinozaurilor. Ulterior scriitorul Michael Crichton avea să-şi numească unul dintre romane Jurassic World. Tot el a scris şi scenariul filmului regizat de Steven Spielberg.

Peisajul, pe cheile astea, arată oarecum ca-n film, doar că mult mai spectaculos. Sigur, nu mă aşteptam să-mi apară de după vreo stâncă vreun tiranozaur, stegozaur sau ştiu eu ce alt soi de balaur. Dar tot am sperat să recunosc scheletul vreunui velociraptor fosilizat în vreo stâncă. M-am mulţumit cu muntele, pădurea, râul şi un grup numeros de optagenari elveţieni complet inofensivi.  Au produs, totuşi, un mic traffic jam pe bătrânul pod de piatră de peste Areuse. De înţeles, să faci un traseu de vreo 12 km pe munte, la 80 de ani, cere un pic de timp suplimentar… Şi probabil că nici nu se grăbeau să ajungă acasă, lângă nepoţii amatori de discotecă şi bere Corona.

Ca să termin într-un ton mai optimist, de data asta am avut nikonul cu mine. Se vede vreo diferenţă?

Gorges3

Trafic ca pe Valea Prahovei într-o zi obişnuită din mijlocul săptămânii.

 

Gorges6

Fotografia asta mi-a adus aminte, nu ştiu de ce, de Cheile Zănoagei.

 

Gorges7

Mai există oare vreo reptilă preistorică prin cavernele astea?

 

Gorges8

Un copac a crescut dintre coastele unui dinozaur

 

Eurovision Song contest: The Story of Fire Saga

eurovNu ştiu la câte concursuri Eurovision v-aţi uitat de-a lungul timpului dar eu trebuie să recunosc că sunt fan. L-am ratat pe-ăla de anul trecut, nu mai ţin minte de ce, dar în rest m-am uitat cu plăcere în fiecare an. Nu neapărat pentru muzică, în general nu muzica e cea care câştigă la Eurovision. Ba chiar aş spune că melodiile cu-adevărat bune perturbă bunul mers al concursului, echilibrele continentale, nostalgiile regionale şi, în final, tot pierd. Singura excepţie de care-mi aduc aminte (altfel senzaţională!) este victoria lui Salvador Sobral, în 2017, cu acea minunată Amar pelos dois, o piesă care a câştigat în ciuda faptului că Portugalia nu a primit 12 puncte de la Oceanul Atlantic, vecinul său cel mai important. Dar, în fine, revenind la ce ziceam, ce mă atrage e atmosfera de sărbătoare, faptul că lumea-şi îmbracă cele mai lucitoare haine ori îşi dezbracă cei mai definiţi dansatori, îşi asortează bărbile atent îngrijite la cele mai albe rochii de seară ori coarnele vikinge la cei mai negri pantaloni de piele. Fiecare vine cu ce-are el mai bun şi toţi ne minunăm de cât de mare e lumea şi ne bucurăm, măcar o seară, să fim toţi împreună. Şi deşi ţinem cu-ai noştri şi cu capra vecinului (fără aluzie la vreo concurentă anume, doar expresia românească în sens pur), mai aflăm un pic despre cum sunt ceilalţi, că n-au coarne de-adevăratelea, admirăm câteva imagini superbe de aiurea şi aproape acceptăm (discret) că oameni frumoşi sunt peste tot, nu numai la noi în Moldova. Era să uit – marginal, mai toate melodiile sună la fel, în spiritul acela special, ceea ce e reconfortant – cum ziceam, elitismele divizează şi mai mult încurcă. Şi peste toate, laserele alea orbitoare, ca un foc de artificii al sărbătorii noastre comune.

O comedie americană despre Eurovision, serios? Ei bine, da, de ce nu? N-au înţeles ei complet cum stă treaba, dar filmul Netflix are calitatea remarcabilă de a se face plăcut, probabil, pe ambele maluri ale Atlanticului. Posibil din motive diferite, dar ce contează? Important este că ne-am simţit bine, am râs, ne-a plăcut muzica (ceea ce a fost o surpriză, dar ai de unde alege în zeci de ani de concurs) şi ne-am recunoscut un pic fiecare în acei islandezi din micul oraş pescăresc. În fine, aşa, filozofic vorbind, altfel exclus să mă identific vreodată cu Will Ferrell.

Vacanţă în Elveţia (3) – Bielersee

Cum ziceam, mare nu e, ocean nu e, dar măcar avem lacul Bienne sau Bielersee, pe nemţeşte. Şi un excelent traseu ciclabil de 50 de kilometri care înconjoară lacul trecând prin pitoreştile sătuce din jur.

Nikonul a rămas, tradiţional, acasă, pentru că e prea greu şi incomod pentru rucsacul de bicicletă. Oricum nu a fost cine ştie ce vreme de fotografiat şi era şi destul de târziu, aproape de mijlocul zilei, când lumina nu-i ce-a mai bună pentru poze.

Biel_0

Un mic port pe lacul Bienne

 

Biel0-1

N-o fi ca la Mamaia, dar există plaje şi pe malul lacului Bienne

 

Biel1

Bisericuţa din Sutz, veche de pe la 800 şi ceva, construită pe locul unui loc sacru al celţilor.

 

Biel1-1

Hidrocentrala de la Hagneck, chiar pe locul unde Aare se scurge in lacul Bienne. În plan secund vechea clădire a centralei, lângă care a fost construită noua centrală, o bijuterie de arhitectură industrială.

 

Biel2

Erlach, pitorescul sătuc medieval aflat exact în capătul opus al lacului faţă de Bienne.

 

Biel3

La Neuveville, înghesuit între lac şi viile de deasupra, se află pe partea lacului în care limba majoritară este franceza.

 

Biel4

Biserica din Ligerz, construită strategic în mijlocul viilor, deasupra satului, motiv de a verifica starea strugurilor şi duminică dimineaţă, în drum spre liturghie.

 

Biel5

Tricoul meu preferat de ciclism 🙂

Vacanţă în Elveţia (2) – Lauterbrunnen

Lauterbrunnen este un sătuc în Alpii bernezi, înghesuit între pereţii aproape verticali ai munţilor din jur. Aflat la aproximativ aceeaşi altitudine cu Sinaia noastră, e considerat de unii unul dintre cele mai frumoase sate ale Elveţiei. Nu m-a impresionat în mod deosebit, posibil datorită atmosferei uşor claustrofobice (cel puţin pentru mine). Dar odată urcat în telecabina care duce la Grütschalp perspectiva se schimbă complet. Nu mi-aş fi imaginat vreodată, privind de jos din vale, că la 1500m altitudine este o linie de tren care duce la Mürren, de unde poţi să iei o telecabină spre Schilthorn, de unde poţi să iei o altă telecabină spre celebrul restaurant rotitor din Piz Gloria, la aproape 3000 de metri altitudine, unde s-a filmat unul dintre James Bond-uri.

Noi am decis să urmăm “Trail Mountain View“, un traseu care urcă la Allmendhubel, o cabană deasupra Mürren-ului, aflată pe la cota 2000. Traseul e cotat de dificultate medie în standardul elveţian ceea ce înseamnă, de fapt, că trebuie să fii pregătit să suferi. Dar a meritat, panorama a fost minunată. Iniţial planificasem să ne întoarcem pe acelaşi traseu dar ne-am răzgândit pentru că venea ploaia şi bine am făcut. Furtuna ne-a prins între Mürren şi Lauterbrunnen, dar una e să te plouă (torenţial) la 1600m, în marginea pădurii, şi cu totul altceva să auzi trăsnetele la 2000m, aproape de creastă, în loc deschis. N-am fost noi ciobani, dar am auzit poveşti…

Ca să concluzionez, între timp mi-am găsit încărcătorul de la nikon şi am avut aparatul cu mine pe munte. Dar aveam să constat, la prima oprire pentru poze, că bateria a rămas acasă, în încărcător, aşa că am cărat inutil aproape 2 kg în plus cale de vreo 12 km…  Deci pozele sunt tot cu telefonul:

MNT1

Cu Nikonul poate ieşea mai de poster…

 

MNT2

Trenuleţul de Mürren

 

MNT3

Vedere spre Schilthorn (imi tot vine Shithorn, nu stiu de ce…)

 

MNT4

Marmote n-am văzut, dar văcuţe…

 

MNT5

Trei munţi vestiţi ai Elveţiei: Eiger (3970), Mönch (4107) şi Jungfrau (4158). Şi gheţarii care se topesc accelerat

 

Vacanţă în Elveţia (1) – St. Ursanne

Vacanţă în Elveţia sună mai bine decât în vacanţa asta stau acasă, nu? Păi nu e mai bine să vezi întotdeauna jumătatea plină a paharului, mai ales în concediu? Sigur că mi-e dor de plajă şi de mare, va fi prima vară fără ele de când mă ştiu, de fapt a doua – dar prima dată nu se pune, eram în armată. Cum Elveţia n-are ieşire la mare, doar câteva lacuri frumoase, încercăm să descoperim locuri interesante care pot fi vizitate în excursii de o zi cu maşina sau trenul. Intenţionez să postez mai mult fotografii decât comentarii, dar asta depinde şi de ce găsim la faţa locului.

Luni am fost la St. Ursanne, un superb oraş medieval în munţii Jura, aproape de graniţa cu Franţa. A fost imposibil să găsesc, în seara de dinaintea excursiei, încărcătorul camerei foto. Şi cum bateria era aproape descărcată, am lăsat nikonul acasă şi-am făcut poze cu telefonul. Cam astea ar fi cele mai reuşite:

SU_0

Podul St.Jean peste râul Doubs, construit pe la 1700.

SU1

Vedere de pe deal asupra bisericii La collégiale şi a abaţiei  

 

SU3

La collégiale, biserică din secolul al 12-lea.

 

 

SU2

Superba curte interioară a abaţiei

 

 

SU5

Vechii stâlpi din piatră ai abaţiei, dovada clară a faptului că idioţi au fost în toate timpurile.

 

SU4

Viaductul Combe Maran, construit în 1875.