Teorii bolnave

Întâi a fost ideea britanicilor cu imunitatea de turmă, care suna cam aşa: bătrânii şi cei bolnavi se ascund cât pot ei de bine vreo câteva luni, timp în care ceilalţi îşi continuă viaţa, iau virusul, cel puţin 60% fac boala, capătă imunitate care se extinde şi asupra celor din comunite care n-au făcut boala şi, într-un final, virusul capitulează. În tot timpul ăsta, pentru că toţi ceilalţi muncesc, economia îşi vede de treabă aproape nestingherită. Partea epidemiologică a teoriei este împrumutată de la imunitatea de turmă conferită de vaccinările în masă împotriva bolilor contagioase. Evident că susţinătorii teoriei sunt în general politicieni, nu doctori, şi nu ştiu dacă funcţionează sau nu. De exemplu, e clar că în zeci de mii de ani n-am devenit imuni la poliomielită decât după ce toată lumea a fost vaccinată. Şi-apoi, cum o să scape bătrânii într-o lume în care toată lumea e bolnavă? Ce o să se întâmple cu femeile gravide, cu cei care au alte boli, care fac accidente vasculare, accidente de circulaţie, supradoze sau mai ştiu eu ce altceva i-ar putea aduce la spital? Detalii… important e să nu scadă prea tare piaţa de acţiuni şi să nu piardă Trump – sau alţii ca el – alegerile.

O altă teorie se formează zilele astea. Lansată tot din mediile ultra conservatoare americane şi britanice pune în discuţie eficienţa răspunsului medical împotriva coronavirusului. Se bazează pe “studii” (fără a da detalii) care estimează rata deceselor între cei intubaţi variind între 80 şi 90%. Şi de-aici se întreabă dacă merită efortul de a investi bani publici în mai multe ventilatoare sau banii ar putea fi folosiţi altfel, cum ar fi pentru îmbunătăţirea tratamentului la domiciliu. Asta ar duce la deblocarea spitalelor. Teoria, după părerea mea, nu se verifică în realitate. Dacă faci o comparaţie între rata mortalităţii în Italia şi Spania, unde spitalele sunt supra aglomerate şi cea din Germania şi Elveţia, de exemplu, unde situaţia este încă sub control, devine clar că existenţa serviciile medicale contează enorm.

Dar să reiau firul logic al noii teorii de care ziceam mai sus. Motivul principal pentru măsurile de izolare a populaţiei a fost aplatizarea curbei de îmbolnăviri şi evitarea blocării spitalelor. Dar dacă 90% dintre cei intubaţi mor oricum iar restul ar putea bine merci să fie trataţi acasă atunci se elimină implicit şi motivul pentru măsurile de izolare. Şi iată-ne din nou înapoi la teoria de la care am pornit. Toată lumea înapoi la muncă, bătrânii să se ascundă şi ei cum şi pe unde pot vreo cîteva luni, nu ştie nimeni exact câte. Dar economia reporneşte şi lumea are un viitor. O teorie egoistă, cinică, simplistă şi totuşi cu destui aderenţi…

Chestia asta cu economia care reporneşte, obsesia mediilor ultraconservatoare de a împinge oamenii înapoi la muncă (pe riscul lor), mi se pare mai mult retorică politicianistă decât judecată economică serioasă. În primul rând că nu toată economia s-a oprit. Sunt nenumărate fabrici care au continuat să funcţioneze, de exemplu, în zonele italiene cele mai afectate. Apoi mulţi oameni lucrează de acasă. Ce s-a oprit este economia care se bazează pe contact direct între oameni. Iar asta nu o va putea reporni niciun decret guvernamental, ordonanţă militară sau slogan politic. În Elveţia, de exemplu, taximetriştii au fost trecuţi la transport public şi nu au fost incluşi în interdicţia de a lucra. Ceea ce-i exclude de la ajutorul de stat pentru cei rămaşi fără locuri de muncă. Dar între timp nimeni nu mai merge cu taxiul, ceea ce i-a făcut pe oameni să protesteze şi să se ceară şi ei “interzişi”. Poţi obliga un bucătar să meargă la serviciu dar nu poţi obliga pe cineva să mergă la restaurant, la coafor sau la cinema. Asta o va face numai încrederea că lucrurile sunt, din nou, sigure. Iar dacă lucrurile o iau razna complet nu cred că vor fi mulţi amatori să iasă din casă ca să meargă să lucreze în fabrici, în depozite sau la supermarket.

Un studiu ştiinţific asupra efectelor pandemiei de gripă din 1918 a relevat de curând că în zonele geografice în care au fost luate măsuri de protecţie şi de limitare economia nu a fost mai afectată iar recuperarea a fost mai rapidă după încheierea pandemiei. Asta pare să se întâmple astăzi şi în statele asiatice în care măsuri ferme şi inteligente au fost introduse devreme. Dar lumea e condusă de ideologii şi de politicieni care ştiu ei mai bine ce trebuie făcut…