N-am încercat niciodată să cumpăr ceva cu o bancnotă falsă. Dar în mai multe rânduri am fost oprit de poliţie (în România) pentru că aveam un bec ars, că mergeam cu viteză prea mare sau pentru că era aproape de miezul nopţii, ora la care unii se întorc de la restaurant. Indiferent dacă am fost sau nu vinovat de ceva, dacă am fost oprit pe drept sau nu, dacă mi s-a făcut sau nu dreptate, niciodată – absolut niciodată! – nu m-am simţit ameninţat fizic, în pericol să păţesc ceva, să fiu agresat, pus la pământ, încătuşat, arestat sau împuşcat. Dacă cineva a avut o astfel de experienţă e liber să o împărtăşească într-un comentariu – şi nu vă deranjaţi să-mi spuneţi că vi s-a cerut şpagă, că asta nu v-a pus viaţa în primejdie decât dacă aţi fost lăsat, beat fiind,  să conduceţi mai departe. Nu am auzit, în ultimii şapte ani, de un astfel de caz nici în Elveţia.

George Floyd a murit sugrumat după ce fusese încătuşat, arestat, pus la pământ de o echipă de patru poliţişti, pentru acuzaţia că a folosit o bancnotă falsă de 20 de dolari. Atât de mult valorează viaţa unui om, şi asta presupunând că bancnota aia chiar era falsă. Într-o ţară normală la cap i s-ar fi întocmit un proces verbal şi ar fi fost judecat în libertate. Rayshard Brooks a fost împuşcat aseară pentru că adormise în maşină, la coadă la un drive-in din Atlanta. Beat sau nu, drogat sau nu, justiţia nu va putea niciodată decide ce pedeapsă i s-ar fi cuvenit. Ahmaud Arbery a fost împuşcat de un grup de cetăţeni albi în timpul unui citizen’s arrest, în timp ce făcea jogging prin cartierul lor. Culmea e că procedura asta e legală, aşa că în baza  ei cei trei criminali nu au fost deranjaţi timp de trei luni, până când filmul crimei a devenit viral pe internet. Nimic nu e mai periculos pentru un american de culoare (nu neapărat numai pentru cei de culoare, dar în mod special pentru ei) decât să fie tras pe dreapta pentru o problemă la sistemul de semnalizare. Riscul de a fi împuşcat pentru orice gest imprudent, pentru o neînţelegere, pentru o glumă nefericită, este imens. Procedurile sunt brutale, adesea abuzive, iar noţiunile de respect şi demnitate complet suspendate. Şi peste toate astea tronează omniprezenţa armelor de foc şi riscul de a fi împuşcat – dacă nu tragi tu primul. Evident că nu toţi poliţiştii americani sunt agresivi, ba din contră. Dar cei abuzivi sunt protejaţi de o tradiţie care nu pune mare preţ pe black life, de un sindicat agresiv şi influent, de legi care interzic, de exemplu, publicarea plângerilor împotriva abuzurilor poliţiştilor.

În medie, 1000 (!) de oameni sunt împuşcaţi anual în SUA de către poliţie  – nicio surpriză, majoritatea cetăţeni de culoare. Statisticile spun că de 30 de ori mai mulţi decât în oricare alt stat european.

Aşa că cei care se simt indignaţi de stridenţele ceremoniei de înmormântare sau de coşciugul “de aur” al lui George Floyd ar trebui să nu uite ceea ce e important, şi anume că viaţa celui dinăuntru a valorat mult mai puţin. N-ar trebui să fie chiar atât de greu să accepte că ampla mişcare de protest din ultimele două săptămâni, catalogată de extrema dreaptă (de la ei şi, mai nou, şi de la noi) drept “anarhie” produsă de “neomarxişti”, militanţi “antifa” sau de-a dreptul de “hoţi” şi “criminali”, ar putea să fie complet îndreptăţită şi să aibă sens într-o ţară care nu şi-a clarificat încă toate legăturile cu trecutul său rasist iar mişcările white supremacy sunt mai pe val ca oricând. Propaganda n-o să amintească niciodată cele 1000 de victime pe an şi nici distanţa dintre SUA şi oricare alt stat civilizat în materie de proceduri poliţieneşti sau inegalităţi rasiale. O să pună accent, evident, pe furturile ce au coincis cu protestele din marile oraşe (adeseori în zone lăsate de izbelişte de către poliţie), pe distrugerea unor statui sau pe “interzicerea” filmului “Pe aripile vântului” (în realitate filmul nu a fost “interzis”, a fost doar scos din grila HBO, o greşeală corporatistă neînsemnată dar masiv speculată politic). Apoi, statuile generalilor confederaţi ar fi trebuit să dispară de mult din peisajul urban american, la fel şi steagul confederat, simbol, până astăzi, al tuturor mişcărilor rasiste americane.

Întâmplător, astăzi e 14 iunie, exact acum 30 de ani o altă piaţă, cea a Universităţii, era curăţată de “golani”, “legionari” şi “drogaţi” de către minerii aduşi să restabilească legea şi ordinea. Şi atunci, ca şi acum, propaganda ne îndemna să vedem ceea ce voiau ei să vedem. De atunci şi până acum, efectele încă se văd.