Fiecare dintre cărţile astea ar fi meritat o recenzie separată dar problema e că până apuc eu să scriu despre ele cam uit ce-am citit. Aşa că le grupez într-un singur post pentru că ar fi păcat să nu le recomand.

Bryan Caplan and Zach Weinersmith – Open Borders: The science and Ethics of Immigration. O carte super interesantă, scrisă de către un reputat profesor universitar american, care pledează pentru deschiderea totală a frontierelor, demontând, unul câte unul, miturile false ale propagandei anti-emigraţie cu argumente sociale, economice, morale, filozofice şi culturale şi dublate de statistici relevante, bazate pe cercetări ştiinţifice serioase. Singurul lucru pe care lucrarea îl ignoră – şi, din păcate, probabil cel mai important în ziua de astăzi – este tocmai faptul că aceste argumente nu îşi găsesc calea spre minţile înfierbântate de propagandă ale multor cetăţeni. Sigur că nu emigraţia în sine a dus la deteriorarea vieţii cetăţenilor europeni şi la întărirea extremei drepte, cu toate astea rezultatul este acelaşi. Mai multă emigraţie duce la mai multă propagandă, iar în ultimii ani extrema dreaptă din multe ţări europene a reuşit să adune noi adepţi folosindu-se de minciuni, ipocrizie, ignoranţă şi ură. Probabil că lucrurile sunt abia la început iar tema naţionalistă anti-emigraţie va atinge, în viitor, noi cote de avarie pe măsură ce conflictele interminabile şi schimbările climatice vor împinge tot mai mulţi oameni să-şi părăsească locurile de baştină. Oricum, subiectul e sensibil iar un pic de abordare ştiinţifică nu strică. Am uitat să zic, toată cartea e desenată. Exact, aţi citit bine, e o carte ştiinţifică de benzi desenate.

Arundhati Roy – Dumnezeul lucrurilor mărunte. Ce roman superb! A câştigat Man Booker Prize în 1997, ceea ce este o performanţă extraordinară pentru un roman de debut. Este povestea – era să zic poezia, căci am avut adesea impresia că citesc o epopee în versuri  – unei familii tipice indiene, prinsă în vâltoarea schimbărilor sociale şi în păienjenişul complicat al societăţii indiene tradiţionale, cu castele, tabu-urile şi vacile lor sacre. Rar vezi o scriitură atât de frumoasă.

Mike McCormack – Oase solare. O poveste care curge fluid prin faţa ochilor, scrisă modern, surprinzător, inovativ, fără să aibă nici măcar un singur punct, o singură propoziţie lungă cât o viaţă, frumos povestită, de om.

J.M. Coetzee – Ţinuturi în crepuscul. Cartea de debut a lui Coetzee, unul dintre scriitorii mei preferaţi, care cuprinde, de fapt, două poveşti distincte. Una despre America războiului din Vietnam, despre ceea ce americanii nu au văzut sau doar s-au prefăcut că nu văd. Cealaltă despre colonizarea Africii de Sud, despre o lume sălbatică şi crudă ale cărei urme se mai găsesc până astăzi.

James Salter – Tot ce este. Sunt încă sub influenţa cărţii, am terminat-o azi dimineaţă. Am încă un autor preferat şi cred c-am recunosc în scrisul lui stilul literar care-mi place cel mai mult: simplu, aparent lapidar, dar extraordinar de inteligent, care se joacă subtil cu mintea şi imaginaţia cititorului, lăsându-l să ghicească, dincolo de ce este scris, o profunzime care-i taie respiraţia. O carte despre singurătate şi căutarea permanentă a iubirii, despre evoluţie, despre viaţă. Despre tot ce este important.