MarriageStoryPosterAm avut de sărbătorit vineri lucruri mult mai importante decât Valentine’s Day, o chestie americănească implantată la noi pe când eram deja însurat de multişor, motiv pentru care nici nu m-a prins vreodată. Aşa că am vrut pur şi simplu să vedem un film bun, fără să ne batem capul prea mult cu faptul că “Marriage Story”, drama unei familii în plin  proces de divorţ, este exact opusul siropului tradiţional, garnisit cu inimioare roz şi petale de trandafir. “The Irishman”, cealaltă opţiune, ar fi fost pur şi simplu prea lung după o săptămână challenging, ca să zic aşa.  

Dincolo de subiectul anti-valentine al filmului, mai joacă şi Scarlett Johansson în el, o complicaţie pe care nu văd de ce ţi-ai dori-o de ziua îndrăgostiţilor. Numai că, cel puţin în cazul meu, Scarlett nu mai e de multişor actriţa pe care am admirat-o în Vicky Cristina Barcelona. N-aţi văzut filmul? Atunci abandonaţi lectura asta aici, mergeţi de-l vedeţi şi reveniţi dup-aia, altfel n-o să înţelegeţi ce zic. Deci, ca să revin, după ce am văzut-o în Lucy, lucrurile nu au mai fost la fel. Şi-n filmul ăla urca bărbaţii pe pereţi, dar într-un mod diferit, cu puterea excepţională a minţii, deci neinteresant, mai ales pentru că filmul a fost absolut mediocru. Şi-apoi am văzut “Gost in Shell”, despre care am şi scris aici, de ciudă că mi-am luat ţeapă. Am sărit, normal, peste următoarele ei filme, cu avengeri şi alte personaje masculine în egări cu chiloţii pe de-asupra. Nu, merci!

Dar Marriage Story e altă poveste. Începe tern, pentru că aşa e viaţa personajelor sale ce coboară spirala care duce la divorţ, ocupaţi fiind să adune motive la fiecare pas, ceea ce nici nu e greu,  când decizia e aproape luată. Vorba aia, când singura ta sculă e un ciocan aproape totul arată ca un cui.  Şi-aşa începe lupta, iar filmul se chinuie să ţină pasul cu coşmarul în plină desfăşurare. Sunt câteva scene de un dramatism absolut, superb filmate şi la fel de bine jucate. Filmul e surprinzător de profund  pentru o producţie americană, şi Netflix pe deasupra. Mi-a adus aminte de “Marţi, după Crăciun”-ul lui Radu Muntean, care a fost însă mai bun în felul subtil şi tăcut în care a surprins adâncimile tragediilor personale. Normal, film românesc, drama e la ea acasă… Dar marea diferenţă dintre cele două filme este că americanii au avocaţi, pe când noi avem prea mulţi foşti miliţieni şi fotomodele cu dreptul făcut, fără frecvenţă, la particulară. Americanii au găsit modele pentru a croi personajele superbe şi odioase în acelaşi timp interpretate de Laura Dern (a luat Oscarul), Alan Alda şi Ray Liotta. La noi ce personaje să scoţi când printre cei mai cunoscuţi avocaţi ai ţării se numără trio-ul odios dar comic format de Nicolicea, Nicolae şi (C)Iordache. Dar m-am cam lăsat dus de val, nu-i aşa? Vorbeam de Marriage Story. Finalul este partea cea mai tare a filmului. Lumea de după avocaţi. Peisaj după isterie, ca să citez din clasici. Emoţionant.