Visa să conducă un camion și să cânte la chitară. Aveam un prieten comun, un fost coleg, așa că, în anii studenției, ne-am întâlnit de mai multe ori pe la câte vreo petrecere din Regie. Cred că i-am și vizitat de câteva ori, stăteau împreună într-unul din P-urile TCM-ului, din spate. P18, poate? Îmi plăcea, invidiam chiar un pic, deși fără rost, modul boem în care trăiau în vremurile alea nebune ale anilor 90. Nu prea se omorau cu școala, cântau amândoi la chitară, aveau un fel de trupă, doar voci și chitări acustice, suna chiar bine. Dealtfel începuseră să cânte în public, din când în când, undeva pe la Piața Victoriei.
M-am mai văzut doar de două ori cu fostul meu coleg, după facultate. Nu mai țineau nici ei legătura, prietenul meu se întorsese înapoi acasă, celălalt lucrase o vreme, în București, pentru una dintre marile firme de software americane. După câțiva ani a emigrat în Canada, unde a ajuns relativ ușor pe o poziție de management. Era foarte bun ca software developper. Continue reading “Software development”
Taxele în Elveția sunt destul de mici, mai ales dacă ești însurat, ai copii la școală și nu ești vreun acționar important la Nestle sau Rolex. Situația se poate schimba dramatic dacă încerci un pic de evaziune fiscală sau dacă iei cu tine în bagaje, pe undeva, nu inima vreunei domnișoare din grupul Asia ci năravurile sportive ale șoferilor bucureșteni. Ei bine, cum am mai scris acum ceva vreme, eu încă mă lupt cu prostul obicei al condusului peste limita legală a vitezei, dealtfel și singura regulă de circulație pe care o încalc. Frecvent. De fapt zilnic. 
APort 