surewecan

Orangina, home made single speed. Made in Berceni, cum ar veni…

Ar trebui să merg totuși azi la sală. Sau măcar să alerg. Dar n-am niciun chef. Azi nu. Na, că mi-am înfipt în minte melodia aia a lui Grasu XXL, să vezi că o să mă obsedeze toată ziua. La naiba, poftim, subconștientul lucrează – grasu, XXL – ar fi bine totuși să merg. Săptămâna trecută am fost doar o dată. Am vrut să merg duminică dar până la urmă au intervenit alte chestii, nu mai țin minte ce, și n-am mai putut. Și de luni parcă nu mă simt bine. Parcă mă încearcă o răceală. Poate să fie și de la vremea asta, ba e cald, ba e frig, diminețile sunt mai reci, simt deja că vine septembrie. Vorba aia, “a trecut Sfânta Marie,… “. O fi deja astenia de toamnă, dracu știe.

Sâmbătă dimineața, când am alergat, a fost OK, deși mi s-a părut că am alergat încet. De fapt, știu precis că am alergat încet, că de-aia s-au inventat aplicațiile pe telefon. Apropo de aplicații, Endomondo mi-a trimis un mesaj imediat după, ca sa-mi spună că am scos cel mai bun timp pe 6 km de luna asta. Teoretic trebuia sa mă motiveze, în schimb doar m-a enervat. Nu-mi fur căciula decât foarte rar, și când o fac mă chinui să fiu un pic mai sofisticat, doar-doar nu m-oi prinde. Așa că știu că în August am mai alergat doar o dată 6 km și erau 30 de grade afară. Așa că la sfârșit a fost nevoie să intru jumate în râul Aare, să mă răcoresc.

Și la birou e nașpa, mult de lucru și stres. Și am și călătorit două săptămâni în ultima lună. Nici asta nu a ajutat. În general am ajuns acasă târziu, deci ce sport să mai faci de la 8 seara, când ți-e foame, ești obosit și tot ce-ți dorești e un pahar de vin și să respiri un pic. Și a fost cald, urăsc cănd e așa de cald, nu dorm bine, nu poți să alergi afară și la sală nu e aer condiționat, că așa e moda în Elveția, nu s-au prins încă de chestia asta cu încălzirea globală. Anul trecut a fost la fel, prea cald peste vară, am ieșit rar cu bicicleta, de alergat pe-afară nu s-a putut, în sală a fost nașpa, în concediu și în deplasare nu-s condiții, la serviciu e greu. Și acum parcă mă simt rău, de la ce naiba o fi asta? Răceală? Și mi-e lene. N-am chef de nimic. Pe măsură ce stau mai mult mi-e din ce în ce mai lene. O fi de la răceala asta care mă încearcă…

Englezii au o expresie care sună mult mai precis (și mai decent) decât posibilele variante românești: Bullshit. N-o să fie mai ușor. Cu fiecare zi în care amân, găsesc scuze, nu mă simt pregătit, nu mă simt bine sau nu mă simt motivat, devine din ce în ce mai greu să revin. Ar trebui doar să suspend tot procesul ăsta de permanentă auto-justificare și să fac ce trebuie. Să o iau în sus pe scara în spirală pe care tot cobor de-o lună.

O zi. Două. O săptămână. Va fi mai ușor și mai bine cu fiecare zi, știu asta. Asta o să și fac.

De mâine. Nu, nu de mâine.

Luni. De fapt, nu luni. De luni.

Clar.