Shell

La pompa din dreapta mea a oprit un Nissan antic, cu tablele curgânde și lovit pe toate părțile. Doi tipi coboară din mașină și primul lucru la care mă gândesc e că ar putea fi țigani de-ai noștri. Mi se întâmplă să mă și înșel, pentru că ceea ce recunosc eu cu ușurință e de fapt tiparul est-europeanului sărac și stingher în lumea asta pestriță. Dar încerc să ghicesc de fiecare dată – înainte să-i aud vorbind – dacă-s români sau nu, știind dinainte că ar putea fi. Nu mă pot abține, soția mea nu înțelege și consideră chestia asta o obsesie ușor masochistă. Deunăzi am văzut un Audi cu număr de Ialomița în fața hotelului Schloss, care e de fapt casă de toleranță (ce arhaism am găsit ca să evit să-i spun bordel, mă întreb dacă se mai folosește azi). Eu m-am întrebat sarcastic dacă e acolo în calitate de client, de furnizor sau de simplă angajată, ea s-a gândit mai întâi că poate a parcat greșit, fără să știe ce-i acolo.

Dar revenind la cei doi tipi de azi de la benzinărie, cât v-am povestit eu despre problemele mele unul dintre ei a înfipt deja pistolul pompei de benzină în bătrânul Nissan, în timp ce în cealaltă mână ține o țigară aprinsă. La naiba, sper să nu fie români. Se sesizează celălalt și-l înlocuiește la pompă, în timp ce fumătorul se duce să vorbească cu șoferul Peugeot-ului care așteaptă în spate, și el la fel de brunețel, probabil că sunt împreună. Termină mai repede ca mine cu alimentatul și intră amândoi în benzinărie, după ce primul își așează cu grijă țigara pe marginea ghiveciului cu flori din fața intrării. Sunt în fața mea și acum îi aud vorbind între ei în germana elvețiană, deci nu pricep nimic din ce zic. Dar accentul pare bun, mi-ar plăcea să știu și eu limba așa. Poate nu sunt, totuși… Încep să parlamenteze cu vânzătorul în timp ce ăla cu țigara flutură o bancnotă de zece franci. Nu-mi trebuie să știu limba ca să înțeleg ce se petrece. Au alimentat dar n-au bani să plătească. Tipul de la casă e nemulțumit de situație dar nu se enervează, dă din cap dezaprobator. Stă cu bonul în mână și scoate un fel de formular și un pix. Din buzunarul pantalonilor de trening apare un permis de conducere rozaliu și simt cum inima începe brusc să-mi bată mai tare. Permisul e acum pe tejghea și vânzătorul întinde mâna să-l ia, probabil că o să rămână garanție până fac rost de bani. Nu-știu-cum Gigel. Îl cheamă Gigel.