“You can’t ride two horses with one ass.”

Am cules această excepțională pildă de înțelepciune americană dintr-un film care nu s-a remarcat oricum prin nimic altceva. Mi-a plăcut definiția clară, pornită dintr-o convingere simplă, țărănească, aproape tehnică, a unui popor care știe clar ce-i aia călărie.  Și înțelepciunea populară românească a identificat problema, vorbind despre statul “cu fundul în două luntrii” sau “cu sufletul în rai” și, în fine, cu altceva în fund, știți voi. Deși e clar că ambele expresii românești consideră un astfel de comportament reprobabil, niciodată nu mi s-au părut atât de categorice în legătură cu imposibilitatea lui fizică. Și asta în primul rând pentru că la noi, știm bine, orice se poate. Și apoi ar putea fi și o lipsă crasă de imaginație din partea rednecks-ilor americani (până la urmă ei sunt cei care l-au votat pe Trump), care nu au văzut varianta creativă a problemei în care nu-ți bați capul cum să călărești caii în același timp, îi iei la călărit pe rând. Până la urmă cu luntriile e clar că se poate, caii nu cred că sunt geloși unii pe ceilalți, iar cu raiul… cred că și aici s-ar putea tolera abordarea secvențială dacă sponsorizezi un pic de catedrală și ai grijă să nu te interferezi formal cu integritatea familiei tradiționale.