S-a dovedit deja, în diverse studii ştiinţifice, că o traumă severă ce afectează la un moment dat o anumită populaţie se transmite de-a lungul mai multor generaţii, probabil că prin genele celor ce au trăit direct evenimentele generatoare de stres. Fenomenul a fost denumit moştenire epigenetică transgeneraţională iar cazul cel mai studiat este cel al supravieţuitorilor lagărelor de concentrare naziste ale celui de-al doilea război mondial şi al urmaşilor lor. Dacă s-ar fi străduit (sau, mai degrabă, dacă ar fi îndrăznit) cineva să studieze această problemă şi în statele fostului bloc comunist ar fi avut, probabil, nenumărate subiecte de studiu. Chiar presupunând că nu aţi mai auzit până acum sofisticata denumire ştiinţifică de mai sus sunt convins că, intuitiv, nu veţi fi surprinşi de existenţa acestui mecanism de transmisie între generaţii. Şi noi, românii, transportăm nenumărate angoase colective prin intermediul lui. Continue reading “Guzel Iahina – Zuleiha deschide ochii”
Once upon a time in Hollywood
Anunţaseră ploaie, aşa că plaja, parcurile, drumurile de-a lungul râului Aare au fost mai mult pustii, lumea a rămas pe lângă casă. Ţeapă, abia dac-a picurat vreo câteva minute. Aşa că mulţi se vor fi gândit să repare un pic din duminica pierdută mergând la film, mai ales că în oraş rulează, cu vâlva de rigoare ce însoţeşte o super-producţie americană, “Once upon a time in Hollywood“, ultimul film al lui Tarantino.
N-am mai văzut atâţia oameni la cinema de dinainte să se inventeze wi-fi-ul. Înainte de proiecţie a avut loc şi un eveniment de promovare a unui alt film, turnat la Bienne şi inspirat dintr-o poveste reală. Regizorul – care a onorat evenimentul venind cu cei mai buni şlapi ai săi – ne-a prezentat în câteva minute proiectul. Şi cum trăim într-un oraş bilingv, a vorbit, perfect democratic, jumătate în germană şi jumătate în franceză. N-am inteles cu ce folos dar, în fine, sunt convins că cei din sala au înţeles (aproape) tot. Eu (aproape) jumătate. Continue reading “Once upon a time in Hollywood”
The Greta Thunberg effect
“My name is Greta Thunberg. I am sixteen years old. I come from Sweden. And I want you to panic. I want you to act as if your house was on fire.”
Aşa îşi începea Greta Thunberg discursul în plenul Parlamentului European. Vă imaginaţi de cât curaj şi de câtă determinare este nevoie pentru a vorbi în faţa unora dintre cei mai importanţi politicieni ai Europei la o vârstă la care alţii se mai codesc să le ceară voie părinţilor să meargă la film?
Nu cred că o adolescentă de vârsta ei ar putea face ceea ce face fără să fie profund convinsă de cauza protejării naturii. Sau fără să fi intrat, pur şi simplu, în panică, să fi simţit, acut, urgenţa, pericolul care pluteşte asupra viitorului generaţiei ei şi a generaţiilor care vor veni după ea. Asta cred că este ceea ce o motivează pe Greta să continue, în ciuda ostilităţii cu care este adeseori întâmpinată, variind între sarcasm arogant şi pur grobianism. Continue reading “The Greta Thunberg effect”
S. B-Jr
Juniorul Bănică o bagă iar pe-aia cu anii de liceu şi un fior rece mi se strecoară în suflet. Simt din nou, acut, teama ce m-a urmărit în ultimii şase ani, de când m-am îndepărtat (fizic) de rădăcinile mele româneşti. Teama că într-o zi nu voi mai simţi româneşte şi nu voi mai rezona la unison cu concetăţenii mei de acasă.
Mă uit, indiferent şi rece, la concertul lui S.B-J de la Cerbul de Aur, transmis în direct pe TVR Internaţional. Apropo, Braşovul pare la fel de frumos ca întotdeauna. Dar Bănică… mi se pare mie sau e complet depăşit, uşor decrepit şi absolut plictisitor? Continue reading “S. B-Jr”
La coadă la cămilizare
Rătăcind, ieri, mai mult fără treabă prin centrul vechi al Bienne-ului mi-am adus aminte, involuntar, “La paşa vine un arab, Cu ochii stinşi, cu graiul slab.”, primele versuri din El zorab-ul lui Coşbuc. Am trecut mai sus şi al doilea vers tocmai pentru a sublinia că mi-am adus aminte varianta literară şi nu pe cea populară, pe care toată lumea a învăţat-o în spatele blocului, în vremea copilăriei. Acum, că am clarificat acest detaliu lipsit de importanţă, trebuie să spun că motivul pentru care mi-a venit în cap El zorab este că la Bienne nu a venit un singur arab, ci mai mulţi. N-avea nici unul ochii stinşi şi toţi vorbeau nemţeşte cu accent elveţian şi glas normal. Continue reading “La coadă la cămilizare”
Tatiana Niculescu – Regele şi Duduia
Este a treia carte a Tatianei Niculescu pe care o citesc şi despre care scriu, după biografiile lui Corneliu Zelea Codreanu şi Arsenie Boca. Dacă despre şeful legionar mai citisem şi aveam o imagine corectă, pe care cartea doar a îmbogăţit-o cu detalii interesante despre personaj şi vremurile în care a trăit, despre Boca nu ştiam mai nimic în afara fascinaţiei mistice cu care îl înconjoară nenumăraţii lui follower-i, în aşteptarea minunilor binefăcătoare. Aveam mai degrabă bănuieli pe care biografia le-a confirmat drept posibile, poate probabile, însă fără să le fi dovedit sau respins irefutabil. Cumva la fel stau lucrurile şi cu acest nou volum despre povestea relaţiei dintre regele Carol II şi Elena Lupescu. Un subiect extrem de interesant şi controversat totodată, cu atât mai mult cu cât cred că majoritatea cititorilor deschid cartea cu o imagine foarte clară despre cele două personaje. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, e posibil ca cei care au o părere fermă – şi în majoritatea cazurilor foarte negativă – să nu-şi bată capul să deschidă cartea asta. Sau doar să caute (încă) un cancan despre viaţa cuplului. Continue reading “Tatiana Niculescu – Regele şi Duduia”
Vineri seara la Bienne
Era ceva lume adunată. Trecuse de 8 – cînd ar fi trebuit normal să înceapă – şi doamnele din dreapta noastră se foiau deja nerăbdătoare. Cînd am văzut-o că vine am zis că e un pic trupeşă pentru sportul pe care şi l-a ales. Dar, deşi un pic acoperiţi, muşchii de pe braţe şi umeri erau impresionanţi pentru cineva de vârsta ei, se vedea că munceşte din greu. S-a descurcat mult mai bine decât aş fi crezut, cu mişcări cursive, cu încremeniri în poziţii spectaculoase, îmbinând ingenios flexiblitatea, forţa brută şi ceva din fluenţa melodioasă a dansului. Coregrafia a fost, şi ea, foarte inspirată, reuşind să imprime un aer artistic unei performanţe eminamente atletice dar eliminând complet erotismul asociat inevitabil dansului la bară. Când a coborât, în acordurile finale ale melodiei “Never enough”, spectatorii care se adunaseră în jurul ei, dar şi cei răspândiţi pe la tarabele cu mâncare din piaţă, au aplaudat-o generos, iar ecoul acelor aplauze s-a reflectat în zidurile groase ale bătrânelor clădiri din Place du Ring, făcându-mă să constat, oarecum surprins, că cele două bare de pole dance (parcă sună mai decent aşa, nu?) erau instalate la doar câţiva metri distanţă de turnul vechi de 800 de ani al bisericii reformate, care a rezistat suficient cât s-o vadă şi pe-asta. Continue reading “Vineri seara la Bienne”
English Breakfast with Boris
Britanicii iubesc english breakfast-ul lor cu cârnaţi, bacon, ouă, fasole şi pâine prăjită si vor să se bucure, netulburaţi, de micul lor dejun traditional. Cam asta ar fi, un pic figurativ, ideea Brexit-ului. Take back control! Deci fără croissant-e, frittata, biscotti, falafel sau hummus (for God’s sake!). Sau telemea de Sibiu. Dar, pe de altă parte, britanicii au aflat de curând că pentru prima dată în mai bine de 200 de ani speranţa de viaţă a locuitorilor insulei a început să scadă. Cine o fi de vină pentru asta? Nu poate fi english beakfast-ul! Cel mai probabil că de la hummus li se trage!
Deci, cum poţi să mănânci English Breakfast în fiecare dimineaţă, ca pe vremea bunicului care lucra 12 ore pe zi în minele de cărbune din Durham, fără să te îngraşi, fără să-ţi faci griji pentru sănătatea ta cardiovasculară şi, eventual, fără să plăteşti preţul piperat al cârnaţilor de la Tesco? Păi, nu e simplu de răspuns la această dilemă… Dar se rezolvă, e democraţie, votezi ce-ţi doreşti şi pasezi problema specialiştilor. De fapt, politicienilor… Continue reading “English Breakfast with Boris”
The dogs of war
Elveţia a fost neutră în timpul celui de-al doilea război mondial. Asta explică, în mare măsură, de ce este, astăzi, una dintre cele mai prospere ţări de pe glob. Dar nu despre asta este vorba în acest articol. Ne întoarcem la al doilea război mondial pentru a afla că ţara asta a fost bombardată din greşeală de 70 de ori de către avioanele aliate americane şi britanice care credeau că bombardează oraşe germane. Vremea nefavorabilă, erorile umane, funcţionarea defectuosă a echipamentelor de bord au fost toate invocate pentru a justifica erorile militare.
Asta a fost în timpul celui de-al doilea război mondial, vremuri de mult apuse. Nu se mai poate întâmpla în zilele noastre, când echipamentele de bord ale avioanelor moderne au devenit atât de sofisticate, nu-i aşa? La urma urmei azi avem GPS-ul, ce naiba… Continue reading “The dogs of war”
J. M. Coetzee – Viaţa şi vremurile lui Michael K
Întotdeauna am crezut că există oameni sălbatici. Nu în vreun sens psihologic sau care ţine de comportament ci mai mult ca o specie diferită, mai degrabă sălbăticiuni care seamănă în aparenţă cu oamenii obişnuiţi. Sunt cei ce nu suportă niciuna dintre constrângerile societăţii umane din mijlocul căreia provin, care fug de lume aşa cum am construit-o şi care-şi construiesc cu migală propria lor libertate pentru care niciun cost nu e prea mare. Probabil că este ceva în gena lor ce-i face să caute instinctiv drumul acesta, care poate fi extrem de greu, poate fi foarte lung dar este întotdeauna fără întoarcere. Căci odată ce-au gustat din acea independenţă absolută, odată ce au reuşit să traiască precum animalele pădurii sau să se transforme aproape într-o plantă, nu mai există pentru ei o altfel de viaţă posibilă. Asemenea plantelor ce nu pot fi strămutate din pământul primordial în care şi-au înfipt rădăcinile sau asemenea animalelor care refuză mâncarea în captivitate. Continue reading “J. M. Coetzee – Viaţa şi vremurile lui Michael K”
APort 