Tatiana Niculescu – Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu

Deși au trecut aproape 80 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Legiunii Arhangelului Mihail și al Gărzii de Fier, este încă foarte greu în România să porți o discuție obiectivă – adeseori nici măcar civilizată –  pe tema mișcării legionare și a “căpitanului” ei. O astfel de încercare ar fi imposibilă avându-i ca interlocutori pe exaltații mișcărilor neolegionare reapărute în nebunia anilor 90 și care se înmulțesc ingrijorător în epoca recentă a “fake news”-urilor și propagandei naționaliste din rețelele de socializare (adesea având surse de finanțare și surse de știri extrem de îndepărtate ideii de patriotism). Nu ar fi posibilă nici cu cei care preferă să creadă istoria prelucrată de propaganda comunistă, învățată la școală până în 89 sau din filmele “istorice” ale acelorași vremuri. În principal, dialogul e imposibil pentru că și unii, și alții, privesc prin masca ideologică, fără a pune mare respect pe adevărul istoric (de care mulți nici n-au idee). Și-apoi, pentru că istoria reală e la rândul ei complicată, marcată de evenimente contradictorii, de trădări, de răzgândiri, de lipsa moralității și consecvenței în politică, de combinații năucitoare de fapte bune și abominabile crime împotriva umanității.

Cartea Tatianei Niculescu, “Mistica rugăciunii și a revolverului”, încearcă o prezentare obiectivă a vieții lui Corneliu Zelea Codreanu, trecând în revistă momentele importante care i-au marcat viața și i-au influențat personalitatea și parcursul politic. Abordarea este, fără îndoială, corectă și dă valoarea lucrării, aceea de a arăta personajul istoric controversat dincolo de ideologiile extremiste – fie că sunt pro sau contra – care-l înconjoară. Lucrarea nu intră foarte mult în detalii, căci detaliile ar afunda-o fără speranță de ieșire în hățișul politicii românești interbelice din care puțini ar mai înțelege ceva.  Și totuși reușește să zugrăvească în câteva tușe groase și clare mediul în care s-a dezvoltat personalitatea lui Codreanu: România proaspăt reîntregită după primul război mondial, avântul patriotic și naționalist care a marcat întreaga mișcare, un tată demagog și antisemit, orientat către un misticism religios aproape maladiv care avea să justifice și să alimenteze o viață petrecută în politică, alți oameni politici importanți care i-au hrănit și influențat credințele și s-au folosit apoi de ele (A.C. Cuza, Iorga, Vaida Voevod, regele Carol al II-lea chiar), școlile pe care le-a absolvit și cele pe care nu le-a absolvit, lecturile care i-au călăuzit pașii și, nu în ultimul rând, nebunia acelei vremi ce a împins lumea spre (auto)distrugere. Undeva în tot acest angrenaj fatal, o Românie imatură și eterogenă, prinsă ca într-un clește între extremismul antisemit, fie el de inspirație nazistă sau tradițional românesc, pericolul bolșevismului și o clasă politică fără educație, coruptă și imorală, incapabilă să se ridice la înălțimea momentului istoric.

Cartea e categoric utilă celor care nu sunt deja influențați ideologic și care doar vor să-și facă o idee corectă despre personajul istoric Corneliu Zelea Codreanu. Cât despre partizanii săi de astăzi, la fel ca și cei din veac, vor continua să ignore influența lui negativă în politica românească, consecințele grave asupra destinelor a milioane de români, atât în timpul vieții dar mai ales după moartea sa, continuând să privească istoria dintr-o perspectivă îngustă și insistând pe calitățile “căpitanului” și pe utopiile teoretic nobile pe care le-a promovat în spațiul public.  Vor fi existat, fără îndoială, și calități. Dar cu ce folos, câtă vreme ele au fost folosite pentru a crea o mișcare care a reprezentat la acea vreme – cu diferențele de rigoare de timp și de spațiu – probabil echivalentul a ceea ce reprezintă astăzi ISIS pentru Siria?