Curat apolitic, monşer!

PaiateIa să vedem noi ce epitete am cules dintr-un singur articol de presă care analizează decizia USR de a nu intra la guvernare împreună cu PNL:

Zmeu, moftangiu, partid vaffanculo, oţărâre iresponsabilă, deşteptul de Barna, consultanţii fără minte, minţi calamitrate, copil care se pune în cur la mall, penibilă desprindere de realitate, se faultează singur, măi Barna!, prostiile spuse de Dan Barna, zmeul ăsta de opoziţie, măi candidatule!, cum poţi fi atât de cinic, ai murit politic, a mai rămas ceva sănătos la cap în USR?. 

Continue reading “Curat apolitic, monşer!” →

Frauda cu umeraşe

Deci ăla de era vicepreşedintele asociaţiei de croitorie care primea finanţarea pe bani europeni era şi asociat în firma care a furnizat materii prime asociaţiei. Şi anume umeraşe. Fraudă clară! Doamna jurnalistă de la Rise trece în revistă cu mare grijă toate celelalte contracte ale asociaţiei respective însă ratează să ne comunice fix esenţialul, valoarea infamei achiziţii de umeraşe. Aflăm totuşi că cel mai important contract al asociaţiei a fost pentru 600 de cămăşi. Cât o mai fi un umeraş în ziua de azi, că încerc să-mi dau seama cu cât a fost fraudat cetăţeanul european?

Despre Netflix, HBO, Amazon Prime, Apple TV, Disney+, YouTube TV şi mulţi, mulţi alţii. Şi despre MUBI.

DSC_1692
Muzeul Chaplin, Vevey, Elveţia

Au trecut de mult vremurile când vedeai o jumătate de oră de Dallas pe săptămână şi-n rest pe nea Nicu Ceauşescu în rolul lui Kevin Spacey, dovada clară că House of Cards a fost, la origini, un show românesc, la fel cum limba latină era, de fapt, daca veche şi Tesla era Nicu Teslea. Dar astăzi trăim în alt film, ai de unde alege, frate, slavă Domnului! Poate aştepţi noua serie din Black Mirror, Orange is the New Black sau mai ştiu eu care dintre celelalte 194 (!!!) de seriale de pe Netflix. Sau poate vrei Game of Thrones-ul HBO-ului, The Boys-ul de pe Amazon sau nou anunţatul The Morning Show de pe noul Apple TV. Plus alea cu care-or să vină noile Disney+, YouTube TV şi câte şi mai câte alte canale or mai fi pe ţeavă. Presupun că dacă eşti dispus să cheltuieşti un pic peste 200 de dolari pe lună numai pe abonamentele serviciilor de streaming vei putea avea acces la mai tot ce poate produce, relevant, showbiz-ul american între pădurea sfântă şi valea dintre silicoane. Continue reading “Despre Netflix, HBO, Amazon Prime, Apple TV, Disney+, YouTube TV şi mulţi, mulţi alţii. Şi despre MUBI.” →

Poveşti ucrainene

IMG_2597N-am mai scris despre Trump de aproape un an, deşi omul este un izvor nesecat de subiecte. Acuma, ce să zic, sunt conştient că m-am apucat de povestea asta taman când a picat Viorica Vasilica, ceea ce e complet inoportun… Dar ultimul lui giumbuşluc e păcat să rămână necomentat, iar pe termen lung asta s-ar putea să ne afecteze mai mult decât guvernarea Dăncilă. Sau Orban.

Cum toate sondajele de opinie îl dădeau învingător detaşat în viitoarele alegeri prezidenţiale pe Joe Biden, fostul vicepreşedinte de pe vremea lui Obama şi candidatul democrat cel mai bine plasat, Continue reading “Poveşti ucrainene” →

Catindaţi 2019

Steaguri1

Mi-am promis săptămâna trecută, când am fost în România, să mă informez despre candidaţii noştri pentru  alegerile prezidenţiale, ca să nu mă trezesc că stau trei ore la coadă la ambasadă şi nu ştiu pe cine să pun ştampila. Încă nu m-am decis cu cine să votez, în schimb mi-e foarte clar cu cine nu voi vota (vreodată). Am făcut un pic de cercetare printre CV-urile candidaţilor noştri aşa că împart cu voi ce-am găsit, mai mult de auto-verificare decât pentru informarea cuiva. Continue reading “Catindaţi 2019” →

Mark Manson – Arta subtilă a nepăsării – O metodă nonconformistă pentru o viaţă mai bună

Am ocolit volumul ăsta mai bine de un an, convins fiind că 90% dintre cărţile de dezvoltare personală sunt nişte prostii care n-au ajutat niciodată pe nimeni (evident, cu excepţia autorilor). Am dat peste ea pe absolut orice aeroport prin care am trecut, împinsă agresiv în ochii trecătorilor, ceea ce nu o recomanda ca lectură din care să şi rămâi cu ceva. Numele original (The Subtle Art of Not Giving a F*ck) mi s-a părut că vine din galeria largă a titlurilor clickbait, menite mai degrabă să şocheze decât să recomande o lucrare serioasă. Dar, la un moment dat, un blogger pe care îl urmăresc şi în care am încredere a scris că i-a plăcut atât de mult încât a cumpărat mai multe exemplare pe care le-a dăruit prietenilor săi. Asta m-a convins.

Titlul chiar e o prostie dar cartea e bună. Continue reading “Mark Manson – Arta subtilă a nepăsării – O metodă nonconformistă pentru o viaţă mai bună” →

Consideraţii feroviare

IMG_1371Nu cred să existe nuntă românească la care să nu dansezi, de bunăvoie sau nu, pe imensul hit planetar “Hai vino iar în gara noastră mică”. Deunăzi, în timp ce mă legănam tânguios pe celebrul refren, mi-a venit în minte ideea că, ţinând cont de starea sistemului feroviar românesc, nefericitul ăla aşteaptă probabil într-o gară prin care n-a mai trecut un tren de ani de zile. Normal că-i e frică, singur acolo… Continue reading “Consideraţii feroviare” →

Înghesuială mare, monşer!

Abia aterizat în mijlocul politichiei naţionale, iată ce-am înţeles eu din lista surprinzător de cuprinzătoare a candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale:

Candidează doamna Viorica Dăncilă, domnul Klaus Iohannis, domnul Dan Barna şi alţi şapte catindaţi, al căror unic scop pare să fie acela de-a o împinge pe doamna Dăncilă de la spate direct în turul doi. Ar fi fost ei şi mai mulţi de şapte dacă s-ar fi coordonat mai bine şi dacă şi-ar fi amintit vechiul ordin operativ “Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!”.

Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…

Mi-a intrat în câmpul vizual în timp ce priveam pe îndelete la clădirea World Trade Center, în care am lucrat vreo 8 ani. Eram abia ieşiţi din pasajul din faţa Casei Presei şi stăteam de vreo două minute. Bătrâna care mi-a întrerupt firul nostalgic al amintirilor abia se târăşte, sub povara anilor, a kilogramelor în plus, şi a unei pungi albe de plastic pe care o bălăngăne uşor pe lîngă corp, infim impuls care-i face înaintarea mai uşoară. Un kilometru mai în faţă, la Arcul de Triumf, semaforul se face probabil verde şi ne mai târâm câţiva metri spre centrul oraşului.

Trece din nou pe lîngă mine, nepăsătoare, adîncită în propriile-i gânduri, şi parcă are pasul mai sprinten. Tresare de fiecare dată când vreo trotinetă electrică vâjâie printre noi. A dracului, trebuia să închiriez şi eu o trotinetă de-asta… Or fi şi la Otopeni? Continue reading “Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…” →