regele si duduiaEste a treia carte a Tatianei Niculescu pe care o citesc şi despre care scriu, după biografiile lui Corneliu Zelea Codreanu şi Arsenie Boca. Dacă despre şeful legionar mai citisem şi aveam o imagine corectă, pe care cartea doar a îmbogăţit-o cu detalii interesante despre personaj şi vremurile în care a  trăit, despre Boca nu ştiam mai nimic în afara fascinaţiei mistice cu care îl înconjoară nenumăraţii lui follower-i, în aşteptarea minunilor binefăcătoare. Aveam mai degrabă bănuieli pe care biografia le-a confirmat drept posibile, poate probabile, însă fără să le fi dovedit sau respins irefutabil. Cumva la fel stau lucrurile şi cu acest nou volum despre povestea relaţiei dintre regele Carol II şi Elena Lupescu. Un subiect extrem de interesant şi controversat totodată, cu atât mai mult cu cât cred că majoritatea cititorilor deschid cartea cu o imagine foarte clară despre cele două personaje. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, e posibil ca cei care au o părere fermă – şi în majoritatea cazurilor foarte negativă – să nu-şi bată capul să deschidă cartea asta. Sau doar să caute (încă) un cancan despre viaţa cuplului. Vor fi dezamăgiţi, nu numai pentru că autoarea evită elegant subiectele bulevardiere ce au făcut deliciul presei tabloide de ieri sau de azi ci şi pentru că, poate pentru prima dată, povestea se scutură de propagandă şi îşi propune să vadă oamenii, cu faptele lor bune sau rele, cu calităţile, slăbiciunile, vanităţile şi sentimentele ce i-au mânat. Şi mai ales, cel mai important poate, fără să uite contextul lumii nebune în care au trăit.

Probabil că nu a fost uşor, căci valuri succesive de propagandă s-au aşezat peste istoria acestei perechi ce a sfidat canoanele vremii alegând să lupte, împreună, împotriva tuturor. Au fost, pe rând, denigraţi de liberali, de propria familie regală, de ţărănişti, de extremiştii naţionalişti de toate soiurile, de presă, de propaganda hitleristă a lui Goebbels, de dictatura lui Antonescu, de ruşi, de propaganda comunistă de dinainte de ’89 sau de propaganda de după Revoluţie. Toţi au amestecat bucăţi de adevăr cu ideologie, mizerii şi minciuni, totul în numele unei moralităţi ce se aplică doar atunci când alţii sunt cei judecaţi.

Revenind la cei ce deschid cartea deja convinşi că ştiu istoria, sper ca această lucrare să-i convingă să-şi scoată, măcar pentru puţin timp, ochelarii ideologiei prin care privesc pentru a citi povestea unui rege educat şi bine intenţionat, care ar fi putut fi la fel de bun ca înaintaşii săi dacă nu ar fi fost vulnerabilizat de propriile slăbiciuni şi mai ales de vremurile ce nu i-au dat nicio şansă, lui ca monarh şi nouă ca ţară. Iar în ceea ce-o priveşte pe Elena Lupescu, relaţia lor, care a rezistat 30 de ani, în ciuda presiunilor enorme la care a fost supusă, vorbeşte mai mult decât corul detractorilor, majoritatea adversari politici ai regelui sau pur şi simplu antisemiţi de cea mai joasă speţă.

Închid cartea asta cu o imagine mai bună despre Carol şi Elena decât aveam când m-am apucat s-o citesc, lucru pentru care îi sunt recunoscător autoarei.