Chiar în timp ce scriu acest articol, în direct pe CNN, Donald Trump  ține un discurs în care recunoaște Ierusalimul drept capitală a statului israelian și anunță mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, sfidând încă o dată avertismentele unanime ale întregii comunități internaționale și rezoluțiile consiliului de securitate al Națiunilor Unite din care SUA fac parte. Trump a susținut – împotriva logicii și a bunului simț – că decizia, la rândul ei ilegală conform normelor internaționale, susține procesul de pace dintre israelieni și palestinieni și este un pas înainte pe calea creării unei soluții cu două state. Probabil că rezultatul va fi (încă) o acutizare a tensiunilor din zonă și blocarea negocierilor dintre israelieni și palestinieni. Dar decizia a fost complet previzibilă și în linia politicii “originale” a administrației Trump.

Continue reading “Cu ce ne-am ales după un an cu Trump” →

Lațul se strânge încet, încet în jurul lui Trump, după ce fostul său consilier de securitate și membru al echipei de campanie, generalul Michael Flynn, a pledat vinovat de a fi făcut declaratii mincinoase în fața FBI-ului în legătură cu contactele pe care le-a avut cu oficiali ruși în timpul campaniei electorale și imediat după. Flynn a acceptat să colaboreze cu procurorii, “în interesul propriei sale familii și al țării”, ceea ce înseamnă că alți membri ai echipei de campanie sau chiar ai familiei lui Trump ar putea fi anchetați. Că Trump s-a bucurat de suportul rușilor pe timpul campaniei electorale este deja foarte clar. Informații furate din serverul lui Hillary Clinton și făcute publice în campanie, “fake news” și propagandă în social media menite să divizeze opinia publică americană, să inflameze extrema dreaptă și orice segment reacționar al societății și să ducă în derizoriu discuția politică civilizată, toate acestea au făcut parte din arsenalul de care s-a bucurat candidatul Trump ca suport din partea diverselor entități rusești probabil controlate de serviciile secrete. Că Trump știa de acest suport și a profitat de oportunitate este iarăși clar. Continue reading “Un an de Trump” →

Luni dimineață, cu noaptea în cap, domnul Puigdemont a aruncat o ultimă privire Cataloniei adormite, i-a lăsat pe noptieră declarația de independență proaspăt parafată și semnată și a șters-o pe furiș ca să nu dea ochii cu spaniolul înșelat.

Când am scris primul articol despre Catalonia nu credeam că domnul Puigdemont chiar o să aibă curajul (dacă se poate numi așa) să declare independența Cataloniei bazându-se pe un referendum controversat în urma căruia doar 38% dintre cetățenii cu drept de vot au spus “Da” (92% din cei 43% care au votat). Și totuși, dând dovadă de o excepțională viziune politică și o voință patriotică de nezdruncinat, liderii separatiști au votat declarația vineri, pe 27 Octombrie. Au sărbătorit independența republicii tot weekend-ul, profitând și de faptul că tot spaniolul bugetar s-a bucurat în liniște de zilele libere – la fel ca și cel catalan, dealtfel.

Continue reading “Catalonia (2)” →

Wroclaw – Breslau pe vremuri – era, înainte de război, unul dintre cele mai mari orașe ale Germaniei. Făcuse parte, în evul mediu, din regatul polon și din cel al cehilor, dar în perioada interbelică polonezii mai reprezentau doar o mică minoritate, alături de evrei.
Orașul a trecut prin greutățile crizelor succesive de după primul război mondial dar a răzbit și a mers mai departe, cu acea determinare specific germană de a strânge din dinți și a face următorul pas in față.
Dar, ca în mai toată Germania, crizele succesive și nebunia acelor ani au lăsat o vulnerabilitate pe care populiștii și naționaliștii s-au grăbit s-o speculeze. Oamenii s-au lăsat atrași de ideologia nazistă nu numai pentru că erau săraci. Mulți erau mai degrabă furioși. Mulți voiau să-și descarce cumva ura ce se acumulase din rușinea înfrângerii și din umilința tratamentului ce a urmat primului mare război. Continue reading “Lecțiile ignorate ale istoriei” →

Jane Fonda spune că a aflat doar acum un an despre faptul că Harvey Weinstein este un agresor sexual, direct de la una dintre victime. Nu a spus și nu a făcut nimic pentru că nu i s-a întâmplat ei personal. Recunoaște că îi este rușine pentru asta. A avut noroc să-l întâlnească pe marele producător când era deja bătrână, deci nu i-a stârnit interesul. În interviu, Jane Fonda vorbește despre agresiunile asupra femeilor care se întâmplă peste tot, în fiecare zi, pe străzi, în restaurante, în birouri. Agresiuni care, în mai toate cazurile,  scapă nepedepsite.

Emma Thomson a avut legături de afaceri cu Weinstein și, deși recunoaște că omul are un comportament de business extrem de agresiv și e o persoană oribilă, nu știa și că e un agresor sexual. Condamnă lumea Hollywood-ului în care șansa de a căpăta un rol se plătește adesea în favoruri sexuale. Se consideră o feministă, condamnă deschis agresiunile sexuale pe care orice femeie le suportă în fiecare zi. Crede că nu sunt destule femei în poziții de putere și că lumea este încă dominată de bărbați. Dacă balanța s-ar echilibra atunci și aceste agresiuni ar dispărea. Continue reading “Poveștile neștiute ale Hollywood-ului” →

E ironic – sau poate nu – că aventura revoluționară a Cataloniei în căutarea independenței este, din anumite privințe, atât de similară derizoriilor aventuri cavalerești ale lui Don Quijote. Ironic, pentru că Don Quijote era spaniol, nu catalan. Dar ca și pesonajul lui Cervantes, catalanii se luptă cu morile de vânt pentru cauze nobile – cărora mulți dintre ei li se dedică din suflet – dar complet imaginare. Aventura lor ce se vrea glorioasă este dedicată unei Dulcinee care e la fel de lipsită de noblețe și la fel de urâtă ca și eroina visurilor hidalgo-ului aventurier. Marile aventuri cavalerești ale lui Don Quijote s-au sfârșit în umilințe și bătăi, ceea ce pare să fie și soarta mișcării catalane de independență. Cam aici se termină asemănările dintre catalani și eroul lui Cervantes. Restul e politică și un melanj toxic de naționalism, legendă urbană și manipulare. Continue reading “Catalonia” →

Cei care n-au fost loviți brutal în cap de nostalgia după vremurile comuniste sau nu au fost atinși încă de Alzheimer își amintesc probabil de epoca de aur a marelui conducător Nicolae Ceaușescu în care mai nimic nu se găsea prin magazinele comerțului de stat în timp ce multe lucruri se puteau procura doar de pe piața neagră. Indiferent dacă erau produse furate de prin fabricile și magazinele din țară, trecute mai mult sau mai puțin legal peste graniță din țările comuniste vecine sau aduse dracu știe cum din vest, pentru toate plăteai prețul speculei. Oamenii obișnuiți îi priveau cu dispreț pe speculanți dar era imposibil să-i ocolești căci nu puteai trăi prea mult cu picioare și cururi skinny de pui sau cu cipsuri vietnameze de creveți care văzuseră creveți doar în poza de pe ambalaj.

Speculanții aveau să devină vedetele noii economii de piață (Obor, Matache și altele) ce se năștea după ’89. La vremea respectivă era așa o foame de shopping în România – nu a trecut complet nici astăzi – încât produse altfel banale se vindeau în România cu prețuri fabuloase – și asta înainte să descopere politicienii apetitul statului român pentru achiziții publice umflate cu pompa. Negocierile se făceau evident și în funcție de client. Arătai mai pricopsit, plăteai de 3 ori prețul. Erai mai amărăștean, interveneau protecția și solidaritatea socială și țiganul îți făcea discount, luându-ți doar dublul sumei corecte. De multe ori te îmbiau lăsându-ți impresia că ai ceva de zis, de unde și expresia din titlu. Oricum, clientul era respectat la maxim câtă vreme erai, pentru ei, “barosane”, “șefu” sau “boierule”. Continue reading “Despre cum am evoluat de la “Ia zi, trăi-ți-ar, cât dai p-ăstea?” la “dynamic pricing”” →

“Little rocket man”, cum l-a numit marele diplomat și președinte american Donald Trump pe marele conducător comunist al Coreei de Nord, aruncă în aer grămezi de bani pe care nu și-i permite pentru a dezvolta o armă nucleară cu care, după caz, să țină SUA la respect sau să se răzbune distrugând, spre exemplu, San Francisco, cea mai apropiată metropolă americană. Cel puțin așa-și imaginează el. Cel mai probabil că  rachetele lui super-performante (conform propagandei oficiale de partid și de stat) s-ar făsâi pe rampa de lansare, s-ar prăbuși în ocean mult înainte de țărmul american sau ar fi doborîte de antiaeriana sud-coreeană, cea japoneză sau de j’de miile de portavioane, nave de luptă, bombardiere, sisteme de sateliți, plase pescărești, prăștii sau ce dracu a mai pregătit armata americană pentru nord-coreeni. Continue reading “Mass shooting” →

Uraganul Maria a lovit Puerto Rico acum opt zile, distrugând aproape tot ce i-a ieșit în cale – rețele de electricitate și telecomunicații, case, infrastructură și viețile multor oameni.

 

Alaltăieri, șase zile după dezastru, Donald Trump era foarte mândru de felul în care autoritățile federale au reacționat în fața urmărilor dezastrului natural, fiind absolut convins că au făcut “a very good job”. Admitea totuși, cu jumătate de gură, că răspunsul nu a putut fi la fel de eficient ca în Florida și Texas pentru că Puerto Rico e “o insulă în mijlocul oceanului, un ocean mare, foarte mare“. Dacă te uiți pe hartă vei observa că Donald Trump are o viziune foarte limitată despre ce înseamnă “mijlocul oceanului”, câtă vreme insula este în Caraibe. Un marinar ar spune mai degrabă că e la doi pași de coasta americană a Floridei. Apropo de geografie, cu ocazia asta au aflat și aproape jumătate dintre americani (cei de pe continent) că locuitorii insulei sunt, la rândul lor, cetățeni americani (conform unui sondaj recent 44% dintre ei nu știau). Continue reading “Puerto Rico” →

Zurich – Dusseldorf – Frankfurt – Wroclaw

Trezit de la patru dimineața, la cinci și-un sfert eram în gară la Bienne și la șapte în aeroport. Numai că avionul Germanwings a venit cu o oră întârziere. Așa că am aterizat in Dusseldorf fix când avionul meu spre Wroclaw decola. Ca să nu aștept în Dusseldorf până la 20:30 și să ajung în Wroclaw la 24:00, cu încă o escală, am schimbat două trenuri de la Dusseldorf la Frankfurt. Bagajul a trebui să mi-l caut singur prin aeroport, l-am găsit după vreo oră aruncat aiurea lângă una dintre benzile de bagaje. Nu mai figura în sistemele lor. Avionul din Frankfurt a avut și el jumătate de oră întârziere, am aterizat la 18:00.

Timp total de zbor: mai puțin de două ore. Durata totală a călătoriei cu avionul: 11 ore. Întârziere: 6 ore. Cost (dus-întors): 869 franci elvețieni (653 Euro). Continue reading “O industrie în aer” →