Chiar în timp ce scriu acest articol, în direct pe CNN, Donald Trump  ține un discurs în care recunoaște Ierusalimul drept capitală a statului israelian și anunță mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, sfidând încă o dată avertismentele unanime ale întregii comunități internaționale și rezoluțiile consiliului de securitate al Națiunilor Unite din care SUA fac parte. Trump a susținut – împotriva logicii și a bunului simț – că decizia, la rândul ei ilegală conform normelor internaționale, susține procesul de pace dintre israelieni și palestinieni și este un pas înainte pe calea creării unei soluții cu două state. Probabil că rezultatul va fi (încă) o acutizare a tensiunilor din zonă și blocarea negocierilor dintre israelieni și palestinieni. Dar decizia a fost complet previzibilă și în linia politicii “originale” a administrației Trump.

În câteva zile se face anul de când Donald Trump a devenit președintele SUA. Anul trecut, lumea normală la cap privea oripilată ascensiunea lui Trump de la statutul de miliardar narcisist cu gura mare, candidând din vanitate dar fără prea multe șanse de reușită, la candidatul republican și mai apoi președintele ales al Americii. Unii susțin că victoria lui Trump se datorează implicării propagandei rusești prin manipularea social media, alții cred că Hillary a fost un contracandidat nepotrivit, alții că Trump a folosit un inacceptabil discurs naționalist și populist iar mulți consideră alegerea lui Trump o dovadă că electoratul american e în bună parte needucat și puternic divizat de inegalități sociale, tensiuni rasiale și diferențe culturale. Toate la un loc au decis victoria lui Trump, plus abilitatea lui de a profita de contextul favorabil.

Dar care sunt direcțiile politice pe care se concentrează Trump? De departe primul lui obiectiv pare să fie anularea cât mai multor decizii ale fostului președinte Obama, a cărui moștenire politică pare să-l obsedeze și să o urască. Apoi, evident, “make America great again” tradus prin crearea cât mai multor locuri de muncă, stimularea economiei prin reducerea taxelor și înlăturarea reglementărilor de orice fel, inclusiv a celor de protecție a mediului, o oarecare austeritate financiară manifestată în principal în domeniul asistenței sociale,  ținerea emigrației de partea cealaltă a gardului și susținerea intereselor americane dincolo de orice alte considerente în relațiile internaționale. Teoretic nu sună rău. Hai să vedem ce a reușit Trump într-un an la Casa Albă. Păi mai nimic, dacă e să ne luăm strict după împlinirile măsurabile. În materie de politică internă, republicanii se chinuie încă să voteze pe ultima sută de metri mult promisa lege de reducere a taxelor, asta ca să nu termine anul cu tolba complet goală. Legea basculează o tonă de verzișori sub bradul de Crăciun deja supra încărcat al bogaților Americii, într-un moment în care economia merge bine și nu e nevoie de această stimulare fiscală, ba din contră, ar fi momentul să se pună ceva bani deoparte pentru zile negre. Toți economiștii independenți sunt de acord că reducerile de taxe vor crea un deficit bugetar semnificativ sub presiunea căruia SUA va fi nevoită să apeleze la un moment dat la reduceri de cheltuieli. Pasul următor? Tăierea cheltuielilor de asistență socială, inclusiv asistența medicală reglementată de Obamacare, căci există și la americani convingerea că există nenumărați asistați care refuză să muncească și-și petrec ziua la cârciumă. Dar adevărul este că ceea ce se va face cadou mâine celor bogați se va recupera poimâine pe seama celor amărâți care au nevoie de ajutor.

În materie de politică internă, Trump și-a început mandatul încercând să pună în aplicare cea mai mare promisiune din campanie, înlocuirea Obamacare cu o nouă lege a asigurărilor medicale. Legea propusă a fost atât de proastă încât nu a fost votată nici măcar de către parlamentarii republicani. Ar fi lăsat milioane de americani săraci fără asigurare medicală și ar fi redus semnificativ contribuțiile celor bogați. O altă direcție a politicii lui Trump a fost punerea sub presiune, în principal prin șantaj media, a companiilor multinaționale pentru a renunța la planurile de relocare a producției în afara SUA. Trump a anulat diverse tratate economice și a fost aproape de pornirea unui război comercial. A promis că Mexicul va plăti pentru gardul ce va fi instalat pe frontiera dintre cele două state. Între timp vorbește din ce în ce mai rar de gard și de loc despre obligarea mexicanilor de a plăti. În materie de mediu, Trump a decis să se retragă din tratatul de la Paris, a anulat mai toate reglementările de protecție a mediului, a tăiat bugetele de cercetare și a interzis distribuirea gratuită către cercetătorii de mediu din întreaga lume a datelor culese de sateliții americani ai NASA. Asta pentru că el nu crede în teoria schimbărilor climatice și în consecință să încerci să demonstrezi acest  fenomen e pierdere de vreme.

Politica externă a lui Trump se rezumă în principal la folosirea poziției strategice americane pentru a obține avantaje comerciale. Oriunde merge, Trump impune partenerilor contracte pentru achiziții militare, știind că mare parte din industria de apărare produce pe teritoriul american, deci comenzile se traduc prin locuri de muncă acasă. Dealtfel e și motivul pentru care a mărit bugetul militar american, aflat deja la un nivel ridicol de mare față de competitori. Dar această strategie ignoră complet consecințele politice, cum ar fi dezechilibrele pe care le crează în Orientul Mijlociu prin încurajarea Arabiei Saudite în pretențiile sale de putere regională, susținerea necondiționată a Israelului,  în ciuda abuzurilor acestuia în teritoriile palestiniene ocupate, încercarea de a anula tratatul de neproliferare nucleară cu Iranul sau ignorarea contrabandei venite dinspre Arabia Saudită și Turcia care alimentează ISIS și războiul din Irak și Siria. Astfel, toată politica lui Obama de dezangajare a SUA din zona Orientului Mijlociu și echilibrare a forțelor prin acordul cu Iranul este anulată de o viziune mercantilistă limitată a noii administrații. În relația cu Rusia Trump a dat dovadă de inconsistență iar vizitele lui europene în care mesajul echivoc a fost că suportul militar american ar fi condiționat de contribuția consistentă la bugetul NATO au creat tensiune și neîncredere printre aliații tradiționali ai SUA. Dar dovada supremă a incompetenței administrației americane avea să fie dată de criza nord-coreeană, în care Trump s-a remarcat prin bălăcăreala jenantă cu omologul său nord-coreean. Poziția americană se menține în continuare inconsistentă, creând neliniște în rândul aliaților săi sud-coreeni și japonezi care vor să evite un conflict și cred încă în puterea negocierilor directe. Probabil că se va prefigura un nou pol de putere care să excludă din negocieri SUA și să includă China, o putere care se dovedește mai consecventă și mai responsabilă în asumarea prerogativelor de putere regională.

Ar mai fi multe de spus, inclusiv despre problemele cu justiția pe care Trump le are în urma interferențelor cu oficiali ruși în timpul campaniei electorale și care ar putea conduce, într-un final, la înlăturarea lui din funcție sau la forțarea demisiei. Cert este însă că Trump, în ciuda politicii inconsecvente și haotice, va lăsa fără îndoială urme adânci în politica și chiar în democrația americană. Și asta pentru că amestecul acesta primitiv de naționalism și populism creează, într-o mare parte a cetățenilor, impresia că politica poate fi practicată și înțeleasă și în această cheie. În mintea multora care nu au un spirit critic foarte dezvoltat acest gen de politică s-a suprapus deja peste ideea de luptă împotriva establishment-ului sau a atât de blamatei corectitudini politice asimilată automat cu ipocrizia. Nu va fi ușor să se schimbe în viitor acest discurs, la fel cum e de așteptat ca derivele autoritare să continue să apară. Trump va continua să fie un mare test pentru robustețea democrației americane.