12901408_858265420951048_8926336037909202986_o

Galeries Lafayette, Paris

Cei care n-au fost loviți brutal în cap de nostalgia după vremurile comuniste sau nu au fost atinși încă de Alzheimer își amintesc probabil de epoca de aur a marelui conducător Nicolae Ceaușescu în care mai nimic nu se găsea prin magazinele comerțului de stat în timp ce multe lucruri se puteau procura doar de pe piața neagră. Indiferent dacă erau produse furate de prin fabricile și magazinele din țară, trecute mai mult sau mai puțin legal peste graniță din țările comuniste vecine sau aduse dracu știe cum din vest, pentru toate plăteai prețul speculei. Oamenii obișnuiți îi priveau cu dispreț pe speculanți dar era imposibil să-i ocolești căci nu puteai trăi prea mult cu picioare și cururi skinny de pui sau cu cipsuri vietnameze de creveți care văzuseră creveți doar în poza de pe ambalaj.

Speculanții aveau să devină vedetele noii economii de piață (Obor, Matache și altele) ce se năștea după ’89. La vremea respectivă era așa o foame de shopping în România – nu a trecut complet nici astăzi – încât produse altfel banale se vindeau în România cu prețuri fabuloase – și asta înainte să descopere politicienii apetitul statului român pentru achiziții publice umflate cu pompa. Negocierile se făceau evident și în funcție de client. Arătai mai pricopsit, plăteai de 3 ori prețul. Erai mai amărăștean, interveneau protecția și solidaritatea socială și țiganul îți făcea discount, luându-ți doar dublul sumei corecte. De multe ori te îmbiau lăsându-ți impresia că ai ceva de zis, de unde și expresia din titlu. Oricum, clientul era respectat la maxim câtă vreme erai, pentru ei, “barosane”, “șefu” sau “boierule”.

Ai zice că lucrurile s-au mai schimbat de-atunci și că procesul continuă. Doar că nu neapărat în direcția în care ne-am dori-o noi. Astăzi obiceiurile interlopilor cu privirea piezișă din Piața Obor s-au mutat în birourile clasa A ale marilor multinaționale. Oricine a cumpărat de curând un bilet de avion știe despre ce vorbesc. Liniile aeriene speculează fără milă și fără scrupule orice situație în care cererea, la un anumit moment sau într-un anumit context, este extrem de ridicată. A lovit uraganul Harvey Texasul și Florida și erau mulți oameni care vroiau să fugă din calea furtunii? O excelentă oportunitate pentru compania aeriană Delta să vândă bilete de avion cu 3.200 de dolari bucata. Nu-ți convine prețul, poți să zbori gratis, pe aripile uraganului.

Dar ăsta e abia începutul. Corporatiștii din big data înscriși în fun-club-ul piraților somalezi au venit cu rafinata noțiune de dynamic pricing. Țiganul Pandelică din Obor ar fi putut să licențieze conceptul acum 30 de ani dar, needucat fiind, vinde și acum mere luate pe bani puțini de la țăranii din Voinești. Țineți minte conceptul ăsta de preț dinamic pentru că o să vă afecteze serios în viitorul nu foarte îndepărtat. Firmele de big data au atâtea date depre tine – cum ar fi ce-ți place, pe ce site-uri te dai, pe ce cheltuiești cei mai mulți bani, cât de sensibil ești la preț, dacă ești genul zgârie-brânză sau mână-largă – încât pot să-ți servească cel mai bun (în sensul de mare) preț pe care să nu-l poți refuza. Vor schimba prețurile în funcție de profilul fiecărui client. Totul eficientizat în algoritmi de calcul care au ca singur scop să te speculeze pînă la limita ta maximă de toleranță la preț. Deși teoretic există diverse reglementări legale pentru evitarea speculei acestea sunt probabil vechi, incomplete și mult mai greu de adaptat în comparație cu dinamica industrie big data.

Acum vreun an am citit o carte extraordinară (Flash Boys: A Wall Street Revolt – Michael Lewis)  în care autorul descrie cu lux de amănunte fenomenul tranzacționărilor de mare viteză pe bursele americane – mai pe șleau niște băieți deștepți fac un program software bazat pe super viteză de reacție și se interpun între tine cumpărător și broker-ul care-ți intermediază o tranzacție cu acțiuni cumpărând instant ce vrei de fapt tu să achiziționezi și vânzându-ți ulterior la suprapreț într-o tranzacție care durează o fracțiune de secundă și pe care nu o soliciți, nu ai șanse să o verifici sau să o respingi și nici măcar nu o vezi. Ei bine, mă minunam cum dracu poate chestia asta să fie tolerată ca legală in SUA, în contul libertății totale a pieței de acțiuni. Produce zeci de miliarde de dolari pe care nu-i reclamă nimeni, deci suficienți bani cu care se poate cumpăra bunăvoința diverșilor oficiali americani care ar trebui să reglementeze piața liberă.

Ideea este că dacă noile evoluții gen dynamic pricing nu vor fi imediat reglementate ca practici anticoncurențiale sau chiar antitrust (practic nu ai nicio posibilitate să alegi, ți se ia banul din buzunar chiar fără să știi) o să ne trezim că plătim de zece ori prețul normal al muștarului doar pentru că softul din supermarket s-a prins că ai pus deja în coș bere și carne de mici, deci te pregătești de grătar, deci nu poți trăi fără muștar. Ce vremuri, frate!