Nu știu cum mi-a căzut sub ochi știrea că “La Familia” a emis un “Manifest” în care susține familia formată doar dintr-un bărbat și o femeie și își exprimă public credința în neam, Dumnezeu, români, românism, limbă și tradiție. Cum manifestul ăla mi s-a părut că sună super fals din gura unei trupe de hip-hop formată din doi tipi care-au făcut pușcărie, au avut ambii copii în afara căsătoriei și s-au afirmat cântând, slobozi la limbă, despre tradiționalismul vieții după blocurile Sălăjeanului, m-am uitat pe youtube să văd dac-au luat-o cu hip-hop-ul pe urmele lui Fuego. În ultimele clipuri versurile sunt mai degrabă de manele decât de hip-hop, Puya nu mai arată a băiețaș de cartier ci mai degrabă a funcționăraș mulțumit de viața lui comodă, doar Sișu e din poză, înconjurat mereu de probabil foști colegi de pârnaie (or fi fost oamenii proaspăt liberați și se bucurau de revedere). Deci nu m-am putut lămuri care-i treaba cu coaliția pentru familie. Curios nevoie mare, am fost nevoit să trag cu ochiul la postările publice ale rețelei fostei mele “prietene” de pe Facebook despre care am scris acum ceva vreme aici. Fostă, pentru că între timp am scos-o din lista de prieteni în urma unei alte postări care i-ar fi făcut mândri pe răposații Corneliu Zelea-Codreanu și Corneliu Vadim-Tudor. Dar gașca e tot acolo și face ce-a făcut mereu. Continue reading “Coaliția pentru La Familia”
Despre macroeconomie și boi
Carul plin cu fân al lui badea Florea se oprea întotdeauna în vârful dealului bisericii, înainte să o ia pe pantă la vale. Boii învățaseră lecția și se opreau singuri, înainte să-i atingă biciul. Badea Florea îi punea pe cei din car să se dea jos – dacă se nimerea să fie vreunul – și așeza niste sănii metalice sub roțile din spate, să încetinească căruța la vale și să le ușureze boilor munca. Noi, copiii tâmpiței veniți de la oraș în vacanța de vară, priveam nemulțumiți scena din praful drumului. Am fi dorit să vedem cam câtă viteză poate să prindă un car pe valea aia și dacă boii pot s-alerge. Dar badea Florea, om ințelept fiind, nu ne-a satisfăcut niciodată curiozitatea asta. Odată ajuns în vale scotea săniile de pe roți și până la dealul de dinainte de casa lui nu se mai urca în car, mergea pe lângă boi. Când boii ajungeau la buza dealului se opreau un pic, să se-opintească. Continue reading “Despre macroeconomie și boi”
Securiștii
V-ați întrebat vreodată cu ce-și umple cele opt ore dintr-o zi de muncă un angajat al Serviciului Român de Informații? Dar unul al SIE? Oare dacă ar lucra pentru serviciul secret al armatei sau cel al poliției ar avea un program diferit?
Serios, ce fac oamenii ăștia zilnic? Fiecare serviciu de informații are o structură proprie. În fiecare județ. O fi activitatea diferită la Teleorman față de Tulcea, de exemplu? Câți agenți SRI sau SIE or fi în Ialomița și cam câți agenți străini supraveghează?
Aud din sute de trompete refrenul despre statul paralel condus din umbră care are ca scop prigonirea oneștilor politicieni și afaceriști mai de toate culorile. Evident că în maneaua asta veche securiștii sunt eroii principali. E un mod complet fals de a pune problema, de fapt e doar un mod de-al face pe român “să se ducă după fentă”, cum plastic se exprima acum câteva zile un mare ministru. Ceea ce ar trebui să ne întrebăm noi este, în primul rând, de ce naiba avem nevoie de atâția, o întrebare care apare extrem de rar în spațiul public. Și abia apoi dacă ce fac aduce vreo valoare, are sens, e controlabil și legal. Cum ar veni, când ești rupt în cur nu-ți cumperi întâi Mercedes ca să vezi ulterior dacă-și încap bagajele de concediu. Continue reading “Securiștii”
Moonlight
Din păcate nu văd toate filmele relevante care apar într-un an, deși mi-aș dori să fiu mai organizat, să mă documentez mai mult, să le văd înainte de Oscaruri, de exemplu. Cum asta nu se întâmplă, ceea ce văd e mai degrabă rezultatul întâmplării. Așa că, atunci când în 2016 comunitatea neagră a protestat față de festivitatea complet “albă” a Oscarurilor, nu am putut sincer să-mi formez o opinie avizată. Singurul film pe care l-am văzut și care ar fi fost demn de Oscar – și n-a fost selecționat – a fost “Beasts of No Nation”, cu Idris Elba jucând extraordinar rolul unui criminal de război african. Cum ziceam, e greu să ai o părere avizată, oricât de profană ar fi ea, fără să fi văzut toate filmele care puteau emite pretenții, mai ales în atmosfera tensionată a opiniei publice americane, în care combinația dintre tensiunea rasială și corectitudinea politică, adesea dublată de ipocrizie, pot practic anula orice critică obiectivă. Și la prima vedere asta pare să se fi întâmplat în 2017, dacă te uiți la numărul mare de filme cu și despre minoritatea de culoare. Spun doar la prima vedere pentru că situația din 2016 a fost speculată masiv, fiind lansate mult mai multe proiecte vizând comunitatea neagră, tocmai anticipând o repoziționare compensatorie și “politically correct” a academiei americane de film. Și fix asta s-a întâmplat. Continue reading “Moonlight”
Te uită cum ninge-n noiembrie
Uitându-mă pe geam la vremea de-afară mi-am adus aminte de celebra maximă meteorologică a fostului președinte Băsescu. “Iarna nu-i ca vara” ar fi putut trece drept o constatare filozofică și o dovadă de înțelepciune dacă n-ar fi venit de fiecare dată ca o resemnată justificare în urma dezastrului și o neputincioasă ridicare din umeri în fața iernii, nevoii de autostrăzi, a crizei, a corupției generalizate a camarilei, a abuzurilor administrației proprii, a manipulării postacilor și ziariștilor din grădina proprie sau mai știu eu a ce dracu a mai reușit să-l surprindă de-a lungul timpului pe Băsescu, altfel un mare om politic român (confom propriilor estimări). Privită restrospectiv seamănă mai degrabă cu fatalismul drobului de sare din “Prostia omenească” a lui Creangă. Nu că i s-ar fi întâmplat doar lui Băsescu. Singurul moment al iernii care-i prinde pe primarii noștri pregătiți este Crăciunul cu milioanele lui de beculețe, sindrofii și pomeni populare plătite din bugetul public. Continue reading “Te uită cum ninge-n noiembrie”
Chocolat
Stăteam toți în jurul unei cutii de ciocolată Lindt și încercam să facem un clasament al sortimentelor noastre preferate. Fusesem sfătuit să încerc chocolate tiramisu și-am răspuns “Very good – but not my favorite”. Cum nimeni nu părea să fi recunoscut replica lui Johnny Depp din Chocolat i-am întrebat dacă au văzut filmul. Nimeni nu-l văzuse așa că le-am recomandat călduros să-l caute și să-l vadă. Dar când unul dintre colegi m-a întrebat dacă este dramă, comedie sau film de acțiune, m-am blocat și n-am știut ce să-i zic că e.
Cum poți să spui în două vorbe ce e Chocolat, un film pe care l-am văzut acum mulți ani? Povestea unui orășel liniștit care descoperă surprins, încetul cu încetul, că lumea poate fi privită și cu alți ochi decât cei ai bigotismului tradițional? Imaginea contrastului dintre rigoarea ascetică, adeseori ipocrită, a postului Paștelui și acceptarea bonomă a micilor plăceri ale vieții, întotdeauna acompaniate de ciocolată? Lupta dintre conservatorismul rigid și acceptarea noului? O istorie despre iubire, toleranță și acceptare? O alegorie despre felul în care demonizăm isteric lucruri simple sau idealizăm obsesiv lucruri banale, doar pentru a ne amăgi că lumea-i simplă și o înțelegem? Continue reading “Chocolat”
De pe drumuri…
Ieri am fost la service să-mi schimb cauciucurile de vară cu cele de iarnă și a trebuit să aștept în showroom vreo 40 de minute, cât a durat toată operațiunea. Cafeaua bună și lumea politicoasă, dar după vreun sfert de oră deja mă cam plictiseam, admirasem toate mașinile expuse – dealtfel singurele lucruri de admirat în acel loc, spre deosebire de București, unde îți aduci aminte de ce-ai venit – și observi mașinile – abia după vreun sfert de oră în care-ți sucești gâtul în toate direcțiile, urmărind tipele care-și imaginează că de-asta au fost angajate, să-ți distragă atenția de la tablele alea lipsite de viață. În fine, plictisit fiind, la un moment dat am observat un tip care s-a dus glonț la vedeta showroom-ului, un BMW M3 (425 de cai putere, visul oricărui imatur). N-am fost foarte atent la ce face în mașină așa că tunetul care a zguduit din temelii clădirea m-a luat pe nepregătite. Tipul pornise mașina în spațiul închis al showroom-ului. Presupun că a făcut-o intenționat și încălcând procedurile operaționale ale unei respectabile companii elvețiene. A meritat, sper să-i dea o mărire de salariu, căci dacă voi câștiga vreodată la loto știu exact ce mașină să cumpăr. Nu există sunet mai emoționant, mai impresionant, mai incitant ca un motor de mașină nebună ambalat în spațiul închis al unei clădiri. Continue reading “De pe drumuri…”
Cu mâinile-ocupate
Cum dă un pic frigul biciclistul elvețian își bagă mâinile în buzunare și merge fără să se mai atingă de ghidon. Câteodată, însă, trebuie să le mai scoată ca să mănânce și el un sandwich, să bea ceva, să fumeze o pipă, să-și țină pungile de la supermarket, să vorbească la telefon, să se uite pe FB, să scrie un mesaj sau – ultima chestie, de azi dimineață – să-și facă un selfie din mers!!!
Am vrut să-l pozez, dar după aia mi-am adus aminte că șoferii elvețieni, în schimb, stau tot timpul cu mâinile pe volan. Poate pentru că nu vor să-l deranjeze pe-ăla în timp ce-și schimbă poza de profil.
Câini
Pentru că de curând m-am întors de la București cu două filme pe CD cumpărate de la Cărturești, “Câini” și “Dincolo de calea ferată”, am organizat o seară în familie cu film românesc după cină. Pe al doilea l-am cumpărat și acum 3 luni, la precedenta vizită acasă, dar CD-ul a mers doar până pe la jumătatea filmului, după care s-a dat zgâriat și n-a mai fost chip să-l mișcăm din loc. Din păcate la fel avea să se întâmple și cu “Câini”, ceea ce m-a făcut să-mi schimb convingerea că sunt eu ghinionist și să realizez că poate calitatea cd-urilor este, statistic vorbind, de tot rahatul. Începuse foarte promițător, toți eram super prinși de tensiunea filmului. Am încercat să recuperăm cd-ul, l-am polișat, l-am derulat, l-am scos și l-am băgat (în multe feluri). După jumătate de oră de încercări toată lumea era super frustrată. Deci, ce faci când singurul mod legal prin care poți vedea un film românesc are o rată de eroare de 50%? Sigur, puteam să așteptăm până la sfărșitul lui ianuarie, când o să merg din nou în țară și o să ajung iar la Cărturești. Noroc cu copiii. Am continuat cu filmul online de pe net, piratat de pe HBO… Mi-am adus aminte că, deși ne-am mutat din România acum mai bine de 4 ani, continuăm să plătim abonamentul HBO în apartamentul nostru din București și m-am simțit mai puțin vinovat. Totuși, rămâne întrebarea: cine a încurajat piratajul în cazul ăsta?
Catalonia (2)
Luni dimineață, cu noaptea în cap, domnul Puigdemont a aruncat o ultimă privire Cataloniei adormite, i-a lăsat pe noptieră declarația de independență proaspăt parafată și semnată și a șters-o pe furiș ca să nu dea ochii cu spaniolul înșelat.
Când am scris primul articol despre Catalonia nu credeam că domnul Puigdemont chiar o să aibă curajul (dacă se poate numi așa) să declare independența Cataloniei bazându-se pe un referendum controversat în urma căruia doar 38% dintre cetățenii cu drept de vot au spus “Da” (92% din cei 43% care au votat). Și totuși, dând dovadă de o excepțională viziune politică și o voință patriotică de nezdruncinat, liderii separatiști au votat declarația vineri, pe 27 Octombrie. Au sărbătorit independența republicii tot weekend-ul, profitând și de faptul că tot spaniolul bugetar s-a bucurat în liniște de zilele libere – la fel ca și cel catalan, dealtfel.
APort 