“Blue Jay” e un vechi restaurant unde obișnuiau să meargă împreună. A rămas neschimbat de atunci iar cafeaua e tot proastă. Orașul tinereții lor, în care s-au întors de curând, e la fel, poate puțin decrepit, dar ochii au îmbătrânit un pic, suficient cât să nu mai observe diferența. Bătrânul proprietar al magazinului de unde le plăcea să-și cumpere beri făcute-n lumea largă este, și el, neschimbat. Vreo câteva din mărcile “lor” de bere au dispărut dar bombonelele colorate sunt încă acolo, lângă bătrâna casă de marcat. Vechea casă a părinților lui, acum nelocuită, e gata să-i transporte 20 de ani în timp. Ea îmbracă un tricou vechi – tricoul acela, el găsește pe undeva No more “I love yous“, vechiul CD al lui Annie Lennox, simt fluturi dansând împreună cu ei și pentru o noapte povestea lor de dragoste reîncepe, ca un joc, de unde a fost întreruptă, doar pentru a le arăta, pentru o clipă, ce lucru magic au trăit, ce ar fi putut să fie viața lor împreună și cât de puțin a lipsit să se întâmple. Au pierdut totul și nimic nu se mai poate repara, deși pasiunea e încă vie. Continue reading “Blue Jay*”
Marți, mult înainte de Crăciun
Eram oprit la semafor și l-am văzut de departe că vine, doar că nu reușeam să-mi dau seama ce-i. Apoi mi-am dat seama, dar n-am fost sigur că ce văd e real. Apoi s-a apropiat – mergea foarte încet – și am putut să văd detaliile. Un scuter Vespa roșu călărit de un Moș Crăciun corpolent, cu pletele albe ieșindu-i de sub casca de protecție peste care întinsese, până la maximul de elasticitate a fibrelor de elastan, un fes roșu. Moțul alb al fesului aducea cu codița unui iepuraș cu curul mare. Am zâmbit involuntar, mai ales că moșul purta în spate, pe scuter, un brad cât toate zilele învelit în plasă, ridicându-se semeț aproape doi metri deasupra moțului din vârful fesului. Trebuie să fac ceva cu mintea mea pentru că sunt departe încă de spiritul Crăciunului, câtă vreme știți la ce m-am gândit în clipa aia? Că moșul pare tras în țeapă în bradul ăla viguros. Și am zâmbit din nou, deloc rușinat de tâmpenia ce-mi trecuse prin cap. M-am repezit la telefon să-i fac o poză dar prea târziu, s-a făcut verde și coloana de mașini m-a purtat mai departe, lăsând tot mai în urmă imaginea bradului ce crescuse în mijlocul șoselei.
Vine Crăciunul! Dacă n-a făcut cumva vreun accident în drumul lui spre casă e posibil să vină și Moș Crăciun.
Cu ce ne-am ales după un an cu Trump
Chiar în timp ce scriu acest articol, în direct pe CNN, Donald Trump ține un discurs în care recunoaște Ierusalimul drept capitală a statului israelian și anunță mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, sfidând încă o dată avertismentele unanime ale întregii comunități internaționale și rezoluțiile consiliului de securitate al Națiunilor Unite din care SUA fac parte. Trump a susținut – împotriva logicii și a bunului simț – că decizia, la rândul ei ilegală conform normelor internaționale, susține procesul de pace dintre israelieni și palestinieni și este un pas înainte pe calea creării unei soluții cu două state. Probabil că rezultatul va fi (încă) o acutizare a tensiunilor din zonă și blocarea negocierilor dintre israelieni și palestinieni. Dar decizia a fost complet previzibilă și în linia politicii “originale” a administrației Trump.
Un an de Trump
Lațul se strânge încet, încet în jurul lui Trump, după ce fostul său consilier de securitate și membru al echipei de campanie, generalul Michael Flynn, a pledat vinovat de a fi făcut declaratii mincinoase în fața FBI-ului în legătură cu contactele pe care le-a avut cu oficiali ruși în timpul campaniei electorale și imediat după. Flynn a acceptat să colaboreze cu procurorii, “în interesul propriei sale familii și al țării”, ceea ce înseamnă că alți membri ai echipei de campanie sau chiar ai familiei lui Trump ar putea fi anchetați. Că Trump s-a bucurat de suportul rușilor pe timpul campaniei electorale este deja foarte clar. Informații furate din serverul lui Hillary Clinton și făcute publice în campanie, “fake news” și propagandă în social media menite să divizeze opinia publică americană, să inflameze extrema dreaptă și orice segment reacționar al societății și să ducă în derizoriu discuția politică civilizată, toate acestea au făcut parte din arsenalul de care s-a bucurat candidatul Trump ca suport din partea diverselor entități rusești probabil controlate de serviciile secrete. Că Trump știa de acest suport și a profitat de oportunitate este iarăși clar. Continue reading “Un an de Trump”
Dincolo de calea ferată
Cinci luni după ce am văzut prima jumătate a filmului am văzut și restul, pentru că în octombrie, când am fost la București, am cumpărat filmul încă o dată, după ce primul CD a mers cât a mers și s-a oprit iremediabil. De data asta l-am văzut cap – coadă căci, da, “Dincolo de calea ferată” are coadă, este primul film românesc – din câte-mi amintesc acum – care se termină clar. Aproape c-am fost dezamăgit de happy-end-ul banal al poveștii. Dar dacă mă gândesc mai bine, venind cu cel mai logic și previzibil final din toate cele imaginabile, se înscrie în linia realismului absolut al filmelor românești.
A fost imposibil să nu privesc filmul prin prisma experienței personale și probabil că la fel a simțit oricare alt român care a trăit sau trăiește departe de casă, în afara granițelor țării. Continue reading “Dincolo de calea ferată”
Amintiri de Ziua Națională
Andreea Esca spunând “La mulți ani, România!”. Teo mestecând într-un imens ceaun cu fasole. Rapsozi expirați încercând un pic de folclor dar reușind doar “cântece de viață nouă”. Băsescu, cu un ochi la defilare și celălalt la Udrea, făcându-se că nu-i vede pe Iliescu și Constantinescu, aflați la un metru de el. Ultimele două mig-uri evitând și anul ăsta, spectaculos, Arcul de Triumf. Un pic de armată română urmată de o grămadă de trupe SRI, SIE, SPP. Probabil la fel de mulți, under cover, în mulțime. Copii călărindu-și părinții ca sa vadă mai bine. Baloane colorate în cap. În sens opus, defilarea adevărată a mașinilor patriei, de la Otopeni și până-n Brasov. Ziarișii propagandiști de peste tot manipulând poporul ca într-o zi normală de lucru. Și, în final, victoria binelui, în Die Hard 1, pe Pro Tv.
Oamenii, bucurându-se pur si simplu, fiecare în felul lui.
Mi-e dor de Ziua Națională! La multi ani, România, oriunde te-ai afla!
Lacătele iubirii
„Acolo unde este dragoste, există viață.” Mahatma Gandhi
Dragostea e lucru rar. Bienne, Elveția
Bătrâna clădire a Cazinoului din Constanța
Orbiți ani de zile de frumusețea trecătoare și sclipicioasă a gagicilor din carele alegorice ale lui Mazăre am lăsat să decadă o bătrână doamnă lipsită de noroc a cărei frumusețe probabil că nu o merităm.
Cei de la Sony au creat o reclamă superbă punând un pic de fard pe fața încă frumoasă, deși zbârcită de riduri, a Cazinoului din Constanța. Superb!
Viceversa
Colegii mei olandezi s-au amuzat copios astăzi după ce presa de la ei de-acasă a relatat că un fost ministru de justiție și-a luat, part-time, un job de șofer de autobuz. În restul timpului fostul ministru prestează servicii de consultanță în materie de securitate și criminalitate informatică, deși își dorește de fapt să ajungă șofer de camion, ca prietenul meu din povestea Software development.
Am realizat brusc că avem și noi o situație oarecum similară, doar că un pic pe dos. Domnul Șerban Nicolae, cunoscut drept “șoferul lui Cătălin Voicu”, a ajuns președintele comisiei juridice a Senatului României. Ca și în exemplul olandezului, domnul Nicolae făcea pe șoferul tot de plăcere. Continue reading “Viceversa”
David Grossman – A horse walks into a bar
Un tip reușește, miraculos, să scape dintr-un naufragiu. Vaporul se duce la fund și el e singurul care poate să înoate și să ajungă, mai mult mort decât viu, până pe plaja unei insule pustii. În scurt timp avea să constate că, prin nu știu ce ciudată întâmplare, nu era singur pe insulă. O capră și un câine deasemenea reușiseră să se salveze. Câteva săptămâni mai târziu singurătatea începe să-l chinuie pe bietul naufragiat. Și cum nu era nici o femeie prin preajmă, nu durează mult până când mintea lui înfierbântată începe să o găsească din ce în ce mai atractivă pe amărâta aia de capră. Încă o săptămână trece și tânărul nu mai rezistă. Se strecoară la ceas de seară în spatele caprei și, super excitat, își încearcă norocul. Dar ghinion, fix când credea că totul avea să se termine fericit (cu happy end, cum ar veni…), câinele se repede la el și începe să mârâie și să latre de la câțiva centimetri distanță. Speriat, tânărul renunță. Încearcă din nou, de mai multe ori, în săptămânile următoare, dar rezultatul e același. Câinele se dovedește din ce în ce mai agresiv pe măsură ce dorința lui crește… O lună mai târziu un alt vapor se scufundă în apropierea insulei. Eroul nostru își riscă viața și reușește să salveze din valurile turbate ale oceanului o frumusețe de femeie care cu siguranță s-ar fi înecat fără ajutorul lui. În dimineața de după furtună se trezesc amândoi aproape îmbrățișați pe plaja pustie, ea mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, plesnind de sex-appeal, el încă extrem de excitat de lunga perioadă de abstinență. “Mulțumesc, dragul meu, că mi-ai salvat viața! Sunt gata să fac orice pentru tine, doar spune-mi ce-ți dorești!”. El nu stă prea mult pe gânduri: “Poți să ții turbatul ăla de câine vreo cinci minute?” Continue reading “David Grossman – A horse walks into a bar”
APort 