Colegii mei olandezi s-au amuzat copios astăzi după ce presa de la ei de-acasă a relatat că un fost ministru de justiție și-a luat, part-time, un job de șofer de autobuz. În restul timpului fostul ministru prestează servicii de consultanță în materie de securitate și criminalitate informatică, deși își dorește de fapt să ajungă șofer de camion, ca prietenul meu din povestea Software development.
Am realizat brusc că avem și noi o situație oarecum similară, doar că un pic pe dos. Domnul Șerban Nicolae, cunoscut drept “șoferul lui Cătălin Voicu”, a ajuns președintele comisiei juridice a Senatului României. Ca și în exemplul olandezului, domnul Nicolae făcea pe șoferul tot de plăcere. Continue reading “Viceversa”
Un tip reușește, miraculos, să scape dintr-un naufragiu. Vaporul se duce la fund și el e singurul care poate să înoate și să ajungă, mai mult mort decât viu, până pe plaja unei insule pustii. În scurt timp avea să constate că, prin nu știu ce ciudată întâmplare, nu era singur pe insulă. O capră și un câine deasemenea reușiseră să se salveze. Câteva săptămâni mai târziu singurătatea începe să-l chinuie pe bietul naufragiat. Și cum nu era nici o femeie prin preajmă, nu durează mult până când mintea lui înfierbântată începe să o găsească din ce în ce mai atractivă pe amărâta aia de capră. Încă o săptămână trece și tânărul nu mai rezistă. Se strecoară la ceas de seară în spatele caprei și, super excitat, își încearcă norocul. Dar ghinion, fix când credea că totul avea să se termine fericit (cu happy end, cum ar veni…), câinele se repede la el și începe să mârâie și să latre de la câțiva centimetri distanță. Speriat, tânărul renunță. Încearcă din nou, de mai multe ori, în săptămânile următoare, dar rezultatul e același. Câinele se dovedește din ce în ce mai agresiv pe măsură ce dorința lui crește… O lună mai târziu un alt vapor se scufundă în apropierea insulei. Eroul nostru își riscă viața și reușește să salveze din valurile turbate ale oceanului o frumusețe de femeie care cu siguranță s-ar fi înecat fără ajutorul lui. În dimineața de după furtună se trezesc amândoi aproape îmbrățișați pe plaja pustie, ea mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, plesnind de sex-appeal, el încă extrem de excitat de lunga perioadă de abstinență. “Mulțumesc, dragul meu, că mi-ai salvat viața! Sunt gata să fac orice pentru tine, doar spune-mi ce-ți dorești!”. El nu stă prea mult pe gânduri: “Poți să ții turbatul ăla de câine vreo cinci minute?” 
V-ați întrebat vreodată cu ce-și umple cele opt ore dintr-o zi de muncă un angajat al Serviciului Român de Informații? Dar unul al SIE? Oare dacă ar lucra pentru serviciul secret al armatei sau cel al poliției ar avea un program diferit?
Din păcate nu văd toate filmele relevante care apar într-un an, deși mi-aș dori să fiu mai organizat, să mă documentez mai mult, să le văd înainte de Oscaruri, de exemplu. Cum asta nu se întâmplă, ceea ce văd e mai degrabă rezultatul întâmplării. Așa că, atunci când în 2016 comunitatea neagră a protestat față de festivitatea complet “albă” a Oscarurilor, nu am putut sincer să-mi formez o opinie avizată. Singurul film pe care l-am văzut și care ar fi fost demn de Oscar – și n-a fost selecționat – a fost “Beasts of No Nation”, cu Idris Elba jucând extraordinar rolul unui criminal de război african. Cum ziceam, e greu să ai o părere avizată, oricât de profană ar fi ea, fără să fi văzut toate filmele care puteau emite pretenții, mai ales în atmosfera tensionată a opiniei publice americane, în care combinația dintre tensiunea rasială și corectitudinea politică, adesea dublată de ipocrizie, pot practic anula orice critică obiectivă. Și la prima vedere asta pare să se fi întâmplat în 2017, dacă te uiți la numărul mare de filme cu și despre minoritatea de culoare. Spun doar la prima vedere pentru că situația din 2016 a fost speculată masiv, fiind lansate mult mai multe proiecte vizând comunitatea neagră, tocmai anticipând o repoziționare compensatorie și “politically correct” a academiei americane de film. Și fix asta s-a întâmplat. 
Uitându-mă pe geam la vremea de-afară mi-am adus aminte de celebra maximă meteorologică a fostului președinte Băsescu. “Iarna nu-i ca vara” ar fi putut trece drept o constatare filozofică și o dovadă de înțelepciune dacă n-ar fi venit de fiecare dată ca o resemnată justificare în urma dezastrului și o neputincioasă ridicare din umeri în fața iernii, nevoii de autostrăzi, a crizei, a corupției generalizate a camarilei, a abuzurilor administrației proprii, a manipulării postacilor și ziariștilor din grădina proprie sau mai știu eu a ce dracu a mai reușit să-l surprindă de-a lungul timpului pe Băsescu, altfel un mare om politic român (confom propriilor estimări). Privită restrospectiv seamănă mai degrabă cu fatalismul drobului de sare din “Prostia omenească” a lui Creangă. Nu că i s-ar fi întâmplat doar lui Băsescu. Singurul moment al iernii care-i prinde pe primarii noștri pregătiți este Crăciunul cu milioanele lui de beculețe, sindrofii și pomeni populare plătite din bugetul public. 
Stăteam toți în jurul unei cutii de ciocolată Lindt și încercam să facem un clasament al sortimentelor noastre preferate. Fusesem sfătuit să încerc chocolate tiramisu și-am răspuns “Very good – but not my favorite”. Cum nimeni nu părea să fi recunoscut replica lui Johnny Depp din Chocolat i-am întrebat dacă au văzut filmul. Nimeni nu-l văzuse așa că le-am recomandat călduros să-l caute și să-l vadă. Dar când unul dintre colegi m-a întrebat dacă este dramă, comedie sau film de acțiune, m-am blocat și n-am știut ce să-i zic că e.
APort 