Am citit despre cartea asta mult înainte să apară versiunea în limba română, recomandată fiind de personalități diverse ale căror opinii le prețuiesc și le urmăresc – un mod facil de orientare într-o lume cu mult mai multe cărți bune decât timp de citit. Inițial am vrut să cumpăr varianta originală, în engleză, dar până la urmă am așteptat, căci e mult mai ușor și mai plăcut să citești în limba ta maternă.
Yuval Noah Harari, profesor de istorie la Hebrew University din Ierusalim, este considerat unul dintre cei mai influenți intelectuali ai ultimilor ani. Puteți găsi pe youtube conferințele sale TED, interviurile sau cursurile de istorie, toate extrem de interesante. Sapiens este prima sa carte și a cunoscut un succes imens în întreaga lume. Continue reading “Yuval Noah Harari – Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”
Un rival a intrat în spațiul lui aerian. Cred că venea de pe versantul celălalt al muntelui și probabil că l-a interceptat deasupra Boujean-ului, în marginea Bienne-ului. A zburat direct spre el, într-un picaj agresiv și determinat. S-ar fi ciocnit probabil dacă celălat n-ar fi virat brusc spre dreapta, mișcare urmată de un picaj scurt care i-a dat un pic de timp să-și pregătească contraatacul. Au zburat în paralel pentru câteva zeci de secunde. De la distanța de la care priveam scena nu-mi puteam da seama cât de aproape sunt unul de celălat. Păreau zeci de centimetri dar e posibil să fi fost mai mult. Au continuat ceea ce piloții avioanelor de vânătore numesc dogfight pe deasupra Bienne-ului câteva minute bune, până când rivalul s-a dat bătut, a coborât în picaj din înaltul cerului și a fugit peste Jura, pe deasupra caselor din Macolin. L-a urmărit o perioadă, să fie sigur că a înțeles că nu are ce căuta în cerul lui, dar a preferat să urmeze marginea lacului și să se întoarcă în zona lui preferată de zbor, de-a lungul râului Aare, peste Brugg și pădurile de lângă Bellmund. 
Ce dracu are bancomatu’ ăsta? A treia oară când încerc să bag cardul și nu mi-l ia! Aaaa… fff… da… poate dacă aș încerca cu un card bancar și nu cu unul de parcare, din carton, ar merge. Da, normal că merge… Bine că nu l-a luat pe ălălalt că rămâneam cu mașina blocată, costa scump și trebuia să mă maimuțăresc în germană, nici nu știu care ar fi fost cea mai nașpa chestie. Sunt varză…
Am început să descopăr cu adevărat Bucureștiul prin ’87 și m-am mutat definitiv în oraș în ’89, trei luni înainte de Revoluție. La vremea aia și în lumea mea mică nimic nu putea fi mai diferit și mai opus Tulcei mele natale așa că la început nu mi-a plăcut. Ca (aproape) orice oraș mare, Bucureștiul te întâmpină brutal și-și exhibă indiferent toate bubele și toate tarele de caracter. Curiozitatea, vremurile în schimbare și efervescența pestriță și veselă a Regiei m-au ajutat să trec repede peste prejudecăți și stereotipuri și să încep să explorez orașul străbătându-l la picior, în lung și-n lat, câteodată în “excursii” de câte o zi întreagă. Nu-mi găsesc nici un merit deosebit pentru faptul că am fost atras de tot ce mai rămăsese vechi din oraș. Nu știu pe nimeni care să fi făcut o pasiune pentru blocurile ceaușiste. Or fi destui acum, când a devenit trendy să plângi nostalgic după marile ctitorii ale cârmaciului, care au rămas nevăruite de netrebnicii urmași, dar atunci nu era. 
Gigel a furat un ou. Cineva l-a dat în gât. La început a crezut că-i Costel, care stătea și el cu ochii pe oul ăla. De fapt Costel fusese mai degrabă interesat de bou. Nu de boul de Gigel, ci de ultimul bou comunal, furat mai demult. Tot satul știa că Gigel a ciordit boul și mulți îl înjurau în stânga și-n dreapta c-a lăsat grajdul satului gol. CAP-ul a scos animalul (din nou, nu e vorba de Gigel ci de bou) de mult din bilanțul contabil, între timp s-a și desființat cu totul și, între noi fie vorba, Gigel nici nu se ferea cine știe ce câtă vreme se plimba din când în când cu boul pe uliță, afișând un zâmbet arogant în colțul gurii. Până și boul părea să-i sfideze pe amărășteni, oprindu-se din când în când la câte-un gard ca să smulgă, la mișto, vreo floare sau să jumoale vreun pom fructifer. 
Duminică la 11 ora României, cam pe când la ProTV Internațional se termina “Acasă la români”, emisiunea folclorică matinală dedicată celor treziți cu chef de sârbe, hore și alte tradiții populare, pe BBC One începea transmisia în direct a maratonului de la Londra odată cu primul start al zilei, cel din cursa atleților cu handicap locomotor. La 11.30, când la TVRi începea “Viața Satului”, plecau în cursă atletele profesioniste iar la 13, când “Viața Satului” preda ștafeta “Tezaurului Folcloric”, la Londra luau startul atleții de elită, urmați îndeaproape de grosul celor 40 de mii de fericiți care au reușit să obțină un loc la linia de start, din totalul celor peste 385.000 de alergători care au încercat să se califice. 
APort 