DSC_1736Gigel a furat un ou. Cineva l-a dat în gât. La început a crezut că-i Costel, care stătea și el cu ochii pe oul ăla. De fapt Costel fusese mai degrabă interesat de bou. Nu de boul de Gigel, ci de ultimul bou comunal, furat mai demult. Tot satul știa că Gigel a ciordit boul și mulți îl înjurau în stânga și-n dreapta c-a lăsat grajdul satului gol. CAP-ul a scos animalul (din nou, nu e vorba de Gigel ci de bou) de mult din bilanțul contabil, între timp s-a și desființat cu totul și, între noi fie vorba, Gigel nici nu se ferea cine știe ce câtă vreme se plimba din când în când cu boul pe uliță, afișând un zâmbet arogant în colțul gurii. Până și boul părea să-i sfideze pe amărășteni, oprindu-se din când în când la câte-un gard ca să smulgă, la mișto, vreo floare sau să jumoale vreun pom fructifer.

Gigel zice că boul era oricum a lu’ tac-su, de dinainte de colectiv (nimeni n-ar fi crezut că un bou poate să trăiască atât de mult) și se jură că l-a cumpărat de bună credință, de la un țigan care i-a bătut în poartă la ceas de seară. L-a luat, c-ar fi murit oricum dacă mai stătea nemâncat o noapte, poate nici nu-i același bou, cel de la CAP. O grămadă de bani i-a plătit țiganului, mai mult decât făcea, dar – ce să faci, n-ai ce să faci! – s-a gandit că-i pentru viața de rahat a lu’ ăla bătrânu (tac-su, nu boul). Mai bine nu se băga ca boul în chestia asta, se tânguie Gigel cui vrea să-l asculte. Și se găsesc să-l asculte, mai ales dacă-i cinstește…

Babele din sat zic că tac-su lu’ Gigel era un bețiv și s-a înscris printre primii în CAP, de frică să nu bea și ultimul pogon de pământ rămas din averea lu’ tac-su mare. N-ar fi văzut, cică, în viața lui un bou la el în curte, cu excepția zilelor în care se bărbierea sub dud cu ochii într-un ciob de oglindă… Dar dintre ăia tineri până-n 60 de ani mulți au fost impresionați de povestea asta cu boul salvat de la moarte de un suflet generos. Au început să-l simtă pe Gigel de-al lor, iubitor de animale și băiat bun. Și cinstit, până la urmă, că de-aia îi cinstea și pe ei. Așa că au fost revoltați și furioși pe ce-avea să i se întâmple bietului om de la un ou de rahat… Păi cine dracu n-a furat măcar un ou la viața lui, așa am ajuns, să mergem toți la pușcărie?

Într-o dimineață au venit gaborii să-l salte pe Gigel pentru oul de-l furase. L-au băgat încătușat în bătrânul logan al șefului de post iar ăia de la TurnuTV au dat toată scena în direct, întrerupând emisiunea matinală de dedicații muzicale pe manele. În mai puțin de-o oră familia și o gramadă de alți oameni și-au lăsat grădinile de izbeliște și s-au adunat în fața postului de poliție. Nevastă-sa Dana și-a pus poalele-n cap și a început să urle-n gura mare că Gigel a avut întotdeauna trei ouă, deci n-a furat nimic. Că jumate de sat poate să depună mărturie, inclusiv nevasta polițistului. Bețivul de frate-său, ieșit din crâșma de peste drum, a povestit lumii cum șeful de post e pe șmen cu Costel, ăla de-a cumpărat pe doi lei magazinul sătesc și acum vinde rahaturile lui turcești de două ori mai scump ca-n piață la Turnu. Vecinul din fundul curții a sunat la prefectură și a vorbit cu văru-su care-i portar acolo, să vorbească ăla cu prefectul să-i scape vecinul, că-i om de treabă și nu se face să intre la pușcărie pentru un ou. Gigel urla din arest de se auzea până la vărărie că să vină ăia să-l caute la ouă. Ăia de-i țineau partea  lui Gigel mai aveau puțin să se ia la bătaie cu țăranii aduși de Costel. Mare noroc că nu era sezonul de cosit, deși nimeni nu mai văzuse pe cineva cărând o coasă sau o furcă prin sat de când murise badea Gheorghe ale Țărănoaia, ăla de stătea lângă fostul IAS. Așa că doar s-au înjurat de mamă.

Ce zi!  Spre magazinul lui Costel, sub teiul ăla mare și bătrân  unde se adunau babele să stea la sfadă în după-amiezele prea fierbinți, era zarvă mare. N-aveau babele stare să mai stea în fund, gesticulau roșii la față și-și aranjau des broboadele din cap. Mai tăceau doar când trecea câte-un taxiu de-al țiganilor din capul satului de-au cumpărat fostul conac, că nu se puteau auzi între ele de manelele ălora. Au făcut și-au desfăcut babele soarta satului până târziu în noapte, aproape se-nserase când s-au dus toate să-și închidă găinile.

În fața postului taberele se mai calmaseră și oamenii stăteau în cur pe lângă garduri, cu câte-o bere luată de la crâșma de vizavi. Începuseră mai toți să creadă că până la urmă scârba aia de Vasilică ale Deocheatu, ăla de fusese ultimul secretar de partid la IAS, avea dreptate. Babele de stau toată ziua sub tei îl dăduseră în gât pe Gigel, că doar ele spionează tot satul ca securiștii ăia din statul paralel și vin cu idei tâmpite de le-aud pe la nepoții lor de la oraș. Și tot ele o să-l înfunde și pe Costel, că le dă pâinea scump, și o să le închidă și crâșma, ca n-are autorizație de la pompierii din Turnu, că n-a mai dat șpagă de 2 ani. Avea dreptate boul ăla (de Vasilică). Dar cine să se ia în gură cu babele și ce să le facă, știau ale naibii tot ce mișcă și nu s-ar fi băgat cineva în gura lor de bunăvoie. Unul a venit cu ideea să-și țină fiecare baba în casă și să n-o mai lase să iasă din curte. Dar ce te faci că majoritatea babelor sunt văduve și stau singure, n-ai cum să le ții contul!

Până la urmă au făcut cum a zis Costel. Au tăiat, a doua zi de dimineață, teiul ăla mare, de urlau babele că-i pus de nu-ș ce boier Buzescu acum o sută și ceva de ani, mare rahat. Lemnul a dispărut peste noapte și nimeni n-a aflat vreodată ce s-a ales de el. Zice țața Floarea, aia de stă la două casă de magazin, că în săptămâna ce-a urmat Costel a vorbit cu un țigan să nu-i mai aducă ălea două căruțe de lemne de se înțeleseseră, c-a fost iarna blândă și mai are. Babele au fost nevoite să-și mute tabăra în poarta bisericii, sub dudul de la intrarea în cimitir, dar sunt puține de mai vin acolo, că-i departe cică de casele lor și-s bătrâne, și-i prea aproape de crucile cimitirului și de gura popii, care le afurisește cum le vede adunate. Și le ia, așa, cu fiori pe șira spinării cînd văd crucile alea…   

Era cât pe ce să termin povestea fără să zic ce s-a ales de săracul Gigel. Un an jumate a luat pentru ou, cu executare. În fine, cât să-i dea, pentru un ou! Tot satul a ajuns la concluzia că nu e dreptate pe lumea asta. De la coana Elena, de-a făcut cinci ani la Jilava pentru o găină pe vremea țărăniștilor, nu s-a mai văzut așa abuz, mai avea un pic și lua cât cocoșul udrei. Noroc cu legea asta nouă de-au dat-o ăștia de la psdeu, că face pârnaie acasă, în odaia aia dinspre stradă. Doar că n-are voie să se mai plimbe pe uliță, așa că acum le zâmbește arogant de la fereastră babelor de-i patrulează prin fața curții. Ar mai ieși, da-i e că-l dau hoaștele alea securiste în gât la șeful de post și trebuie să-i dea ăluia șpagă. Așa că mai bine nu iese. Mai vine Costel să joace table. S-a apucat să scrie-o carte de zootehnie, că oricum trebuie să aibă grijă de bou.