Au luat butoanele de toate felurile ale tuturor funcțiilor imaginabile, le-au amestecat într-un fes și le-au reașezat aleator prin cabină. De fapt nu chiar complet aleator, căci și-au dat silința să nu le așeze în locurile în care orice posesor de permis de conducere s-ar aștepta să le găsească. Așa a ajuns schimbătorul de viteze al cutiei automate pe maneta din dreapta volanului sau controlul ștergătoarelor pe maneta din stânga sau butoanele care setează poziția scaunelor pe portiere, foarte vizibile de fiecare dată când te uiți în retrovizoare. Are încălzire în scaune dar era deja prea cald în mașină până am găsit eu de unde să-i dau drumul, tot sus, pe portiere. Volanul, rămas în mod miraculos în aceeași poziție, este împănat de butoane – multe pe stânga și nenumărate pe dreapta. Continue reading “Oh Lord, won’t you buy me a Mercedes Benz? Dar, te rog, nu un A180D…”
Să dăm jos kilele!
În prima zi a anului m-am uitat la știrile TVRi, ascunse discret între reprizele de divertisment de la Fuego și clubul lui de pensionari. Eram curios să văd și eu cum a început anul în România. Multe interviuri luate pe stradă unor oameni ieșiți la alergare, la o plimbare cu bicicleta sau doar la o plimbare prin parc. Se pare că toată lumea are un singur obiectiv: “Să dăm jos kilele de le-am pus de sărbători!”. Cred că doar un domn mai glumeț a spus că el vrea să se desarmalizeze, concept relativ ambiguu pe care-l aud pentru prima dată. Continue reading “Să dăm jos kilele!”
Ce v-a plăcut în 2018
E sfârșit de 2018, vremea în care e normal să tragem linie și să vedem prin ce-am trecut de-a lungul anului, cu bune și cu rele. A fost al doilea an de aport.blog, un an cu mai puține articole, deși dorința de a scrie a rămas la fel de intensă ca la început. Dar timpul pare să fi fost mai scurt…
Anul trecut am publicat pe final de Decembrie un top al celor mai citite zece articole din 2017. Voi face același lucru anul ăsta și în fiecare an de-acum înainte, câtă vreme voi continua să public cel puțin zece articole pe an. Deci, să vedem ce v-a plăcut anul ăsta: Continue reading “Ce v-a plăcut în 2018”
BlacKkKlansman
BlacKkKlansman este ecranizarea unei povești adevărate despre un polițist american de culoare care a reușit, pe la începutul anilor ’70, să se inflitreze în organizația Ku Klux Klan. Am aflat abia după ce am văzut filmul că este bazat pe fapte reale și asta doar mi-a mărit nedumerirea, căci senzația pe care am avut-o până aproape de final este că regizorul Spike Lee n-a știut de fapt ce vrea de la filmul ăsta. Afișul te conduce spre ideea că e comedie. Are pur și simplu prea multe scene comice pentru o dramă. Aproape toate personajele KKK-ului sunt caricaturale, desenate pentru a întrupa diferitele tipologii de rasiști (idiotul standard, bețiv, redus mintal și imprevizibil, criminalul potențial dornic să ucidă, politrucul ambițios și organizat care vrea să parvină și liderul semidoct, narcisist și fără scrupule). Nenumărate scene și expresii din film îl parodiază pe Trump și politica sa. Și toate astea ar fi OK dacă nu ar afecta serios dramatismul poveștii. Căci, în opinia mea, nu poți crea emoție acolo unde există hăhăială și miștouri. Filmul ratează șansa de a-și mobiliza spectatorii în jurul ideilor nobile pe care le promovează. Poate nu înțeleg eu suficient contextul din societatea americană dar chiar și așa, e o dovadă că filmul a fost făcut mai degrabă pentru ochii și urechile celor discriminați, când rasismul e o plagă ce ne interesează în egală măsură pe noi toți. Continue reading “BlacKkKlansman”
Secretul longevității, devoalat pe aport.blog
În fața mea, la supermarket, trei distinse doamne, elegant îmbrăcate de ieșit în oraș, discută aprins între ele. Nu înțeleg ce zic dar remarc vitalitatea cu care-și susțin argumentele, deși fiecare dintre ele este, probabil, la un pas de centenar. Abia dacă se sprijină, discret și rar, de căruciorul rămas gol între ele. Numai ce-au mutat produsele pe bandă așa că nu mă pot opri să nu trec în revistă ce cumpără ele în ajunul Anului Nou. Cine n-ar fi curios să afle măcar câteva dintre secretele nonagenarilor elvețieni? Deci, să vedem ce ascund cele trei bătrânici: o sticlă de Baileys, două de Pinot Noir de pe dealurile de lângă Neuchatel, o sticlă mică de Vieille Williams, o țuică de pere foarte aromată și două cutii cu suc de portocale. În plus, ingrediente pentru o cină frugală: trei supe Knorr la plic, o pâine, un borcănel cu muguri de bambus conservați (!?!?) și trei felii de ruladă tradițională cu gem, preambalate la țiplă, trei la preț de două. Se pare că doamnele se pregătesc de o super-petrecere! Continue reading “Secretul longevității, devoalat pe aport.blog”
Festivalul “Cântarea României”, faza pe centenar
Decoruri monumentale, reprezentând arbori seculari din alte vremuri, străjuiesc scena Sălii Palatului. O orchestră formată din zeci de instrumentiști acompaniază concertul, pe puțin vreo douăzeci de viori, apoi acordeoane, tobe, saxofoane, un țambal și vreo trei tulnice. Și Andra, arătând ca o Cleopatră în costumul ei tradițional românesc care aduce mai mult cu ultima colecție Versace decât cu portul țaței Floarea din Flămânzi. Probabil că și-ar fi putut cumpăra un sat întreg din Vaslui, casă cu casă, numai cu banii de i-a dat pe țoale. Concertul* ăsta spectaculos e transmis nu pe TVR Internațional, unde e normal ca folcloriștii să ocupe jumătate din program, ci pe ProTV Internațional, în emisiunea soțului doamnei Andra. Totul în numele tradiției populare și al obiceiurilor noastre strămoșești… Continue reading “Festivalul “Cântarea României”, faza pe centenar”
Home office
Pentru că ajunul Crăciunului a picat într-o zi de luni și nici statul elvețian nici multinaționala nu s-au îndurat să ne facă și nouă o punte, ca prin alte părți, m-am oferit voluntar să muncesc. Oricum nu plecam nicăieri de sărbători și ziua e mult mai scurtă, probabil ca să nu-l jenăm în trafic pe Moș Crăciun.
Și ca să nu stau patru ore în birou și două pe drum, în mașină, am decis să lucrez de acasă. De obicei mă instalez într-o cameră care funcționează ca birou dar astăzi am decis să rămân în living, trăgând din când în când cu ochiul la pregătirile pe care le face restul familiei. Nu e mare diferență față de o zi obișnuită în open space-ul biroului, un mediu în care poți fi ușor distras de ce se petrece în jurul tău. Dar aud cum crește, constant, forfota din colțul opus al camerei, unde e bucătăria. Ca de fiecare Crăciun fetele s-au apucat de cozonac, activitate care inundă spațiul nostru comun cu mirosuri minunate, voie bună și amintirea altor crăciunuri, din alte vremuri, când cozonacii erau frământați de mama, sub supravegherea atentă a bunicii. Continue reading “Home office”
Arzând din dragoste de țară
Într-un supermarket din Bienne, o cutie de 15 kg cu lemn de foc elvețian costă aproape dublu față de lemnul adus din import (nu îndrăznesc să mă gândesc din ce țară). Categoric n-aș vrea să fac din tăierea pădurilor o afacere profitabilă. Pe de altă parte, dacă iau de-ăla ieftin, “european”, mi-e teamă să nu ard ultimul copac din ultima pădure a Moldovei. Deci nici așa nu-i bine… Oare elvețienii cum tratează această situație complicată?
Este poate un exemplu contraproductiv al unei impresionante solidarități sociale. Întotdeauna am admirat devotamentul cu care cumpără elvețienii orice produs Swiss made. Este o formă discretă de patriotism, îmi place să-l numesc “patriotismul tăcut”. Nu o să vezi pe-aici declarații patriotice sforăitoare, zeci de ore de yodlere pe postul național sau povești despre glorioșii lor domnitori, îmbunătățite pe ici, pe colo, și anume în punctele esențiale. Continue reading “Arzând din dragoste de țară”
J.M. Coetzee – Dezonoare
Dezonoare este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. Departe de mine gândul de a emite judecăți de valoare privind critica literară, însă dacă mi-ar cere cineva astăzi să numesc o capodoperă probabil că aș numi fără să ezit această carte. J.M. Coetzee a luat Man Booker Prize pentru acest roman și, patru ani mai târziu, premiul Nobel pentru literatură. Dezonoare trebuie să fi cântărit greu în decizia academiei suedeze.
Nu cred că sunt multe asemănări între Africa de Sud în primii ani post-apartheid și România post-comunistă. Dar cartea asta mi-a reamintit cumva acea perioadă sălbatică de după revoluție. Este povestea unei lumi divizate de puternice resentimente rasiale, care a demolat cu furie un trecut inuman și strâmb în aproape orice privință și încearcă să pună ceva în loc, fără să știe exact ce sau cum să o facă, privată fiind de legi și de autoritate. În poveste, lumea unui bătrân mascul alfa se prăbușește sub presiunea vechilor convenții sociale în timp ce, aproape într-o altă dimensiune, un nou (gen de) mascul alfa se impune, o ascensiune neîngrădită de nimic și care pare imposibil de oprit. Continue reading “J.M. Coetzee – Dezonoare”
Rowan Hooper – Superhuman
Am luat cartea de pe raft, am citit textul de prezentare de pe spatele coperții și am decis imediat că vreau s-o citesc. Este despre oameni care excelează într-un anumit domeniu și cum anume au ajuns la aceste performanțe. Ce trebuie să faci ca să fii cel mai bun, de exemplu, în șah sau în alergarea pe distanțe lungi? De ce e nevoie pentru a învăța ușor nenumărate limbi străine, pentru a-ți dezvolta o memorie prodigioasă sau o capacitate de concentrare excepțională?
Talent nativ, credeam eu înainte chiar să citesc vreun rând din cartea asta. Genele corespunzătoare, ar spune un om de știință, practic același lucru doar că în termeni tehnici. Perseverență, crede majoritatea, și e fără îndoială un concept nobil și foarte atrăgător – muncești, strângi din dinți, îți urmărești visul până la sacrificiu și reușești să devii cel mai bun, de multe ori împotriva unui bagaj genetic umil. “Niciodată munca n-o să poată învinge un talent natural înnăscut!” vor spune cârcotașii, văzând cât de ușor le e unora să compenseze ani întregi de perseverență și disciplină doar făcând ceea ce le vine natural, de nu știm unde… Continue reading “Rowan Hooper – Superhuman”
APort 