Dezonoare este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. Departe de mine gândul de a emite judecăți de valoare privind critica literară, însă dacă mi-ar cere cineva astăzi să numesc o capodoperă probabil că aș numi fără să ezit această carte. J.M. Coetzee a luat Man Booker Prize pentru acest roman și, patru ani mai târziu, premiul Nobel pentru literatură. Dezonoare trebuie să fi cântărit greu în decizia academiei suedeze.
Nu cred că sunt multe asemănări între Africa de Sud în primii ani post-apartheid și România post-comunistă. Dar cartea asta mi-a reamintit cumva acea perioadă sălbatică de după revoluție. Este povestea unei lumi divizate de puternice resentimente rasiale, care a demolat cu furie un trecut inuman și strâmb în aproape orice privință și încearcă să pună ceva în loc, fără să știe exact ce sau cum să o facă, privată fiind de legi și de autoritate. În poveste, lumea unui bătrân mascul alfa se prăbușește sub presiunea vechilor convenții sociale în timp ce, aproape într-o altă dimensiune, un nou (gen de) mascul alfa se impune, o ascensiune neîngrădită de nimic și care pare imposibil de oprit. Continue reading “J.M. Coetzee – Dezonoare”
Am luat cartea de pe raft, am citit textul de prezentare de pe spatele coperții și am decis imediat că vreau s-o citesc. Este despre oameni care excelează într-un anumit domeniu și cum anume au ajuns la aceste performanțe. Ce trebuie să faci ca să fii cel mai bun, de exemplu, în șah sau în alergarea pe distanțe lungi? De ce e nevoie pentru a învăța ușor nenumărate limbi străine, pentru a-ți dezvolta o memorie prodigioasă sau o capacitate de concentrare excepțională?
În materie de marketing politic ideea este genială. A pornit ca protest împotriva deciziei guvernului de a impune o acciză suplimentară la motorină și nimic nu putea simboliza mai bine revolta decât vesta galbenă pe care oricine o are în portbagaj. Simbolul urgenței, al accidentului, al nevoii acute de intervenție. Nimic nu putea face mai ușoară exprimarea solidarității. Au început prin a fi vizibili în intersecții, întâmpinați cu claxoane în semn de susținere, îngreunând traficul în sensurile giratorii sau în punctele de plată de pe autostrăzile franceze și au degenerat în ceea ce toată lumea a putut vedea sâmbăta trecută în Paris: mașini incendiate, vitrine sparte, magazine devalizate, Arcul de Triumf vandalizat. Incredibil, destule voci consideră violențele scuzabile, necesare și inevitabile, în spiritul tradițional al revoluției franceze de la 1789. 
“Ce drăguuuț! Mi-au băgat Jingle bells!”
Întâi s-a mirat nevoie-mare maică-mea, văzând cartea deasupra teancului de noi achiziții. După fiecare vizită acasă plec cu geamantanul plin pe jumătate de cărți, spre marea ei nemulțumire, pentru că vin la concurență cu zacusca, gemul și prăjiturile pentru nepoate. “Citești tu așa ceva? Mă mir…”. Femeie cu frica lui Dumnezeu, probabil că a sperat, o clipă, că oaia rătăcită și-a găsit drumul spre stână. Înapoi acasă (acasă acolo, de fapt aici – sincer să fiu nici nu mai știu unde-i mai acasă) am fost primit cu o combinație de amuzament și îngrijorare, căci nimeni nu poate ști vreodată cu ce metehne te întorci de la București. Arsenie Boca? Serios?!?!
“In a world deluged by irrelevant information, clarity is power.”
După o cursă de triatlon nebună, atletul german Patrick Lange a câștigat concursul Ironman din Hawaii cu un nou record mondial. Acesta a înotat 4 kilometri, a pedalat 180 și a alergat un întreg maraton de 42 de kilometri în mai puțin de 8 ore. Și asta numai pentru ca, după ce a trecut linia de sosire, să îngenuncheze în fața iubitei lui pentru a o cere de nevastă, moment care a creat o emoție intensă atât protagoniștilor cât și audienței. Oarecum de înțeles de ce s-a grăbit în halul ăla…
APort 