IMG_1417.JPG“Ce drăguuuț! Mi-au băgat Jingle bells!”

Punem telefonul pe speaker ca să ascultăm amândoi acordurile zglobii ale binecunoscutei melodii, în timp ce sperăm să fim preluați de un operator al call-center-ului Swisscom, un fel de Romtelecom, da’ Swiss Made. N-avem wi-fi, deci n-avem televizor, știri, netflix… nimic… Ei, n-a fost ușor până aici dar acum măcar am intrat în linie dreaptă. Știți cum e, întâi alegi limba din butoanele 1, 2, 3 sau 4, că aici au multe (limbi, că butoanele sunt la fel), dup-aia le spui oamenilor dacă ești firmă sau muritor de rând, dacă ai contract cu de toate sau doar de telefon, dacă ți s-a pus pata  la 9 seara să-ți schimbi abonamentul sau să-ți cumperi ceva și, într-un final, presupunând că nu te-au pierdut pe drum, dacă ai ceva de reclamat și ce anume – evident din 1, 2, etc… Ce router? Alb, negru sau roz-bombon? Și, mulțumescu-ți ție Doamne, robotul cu voce de robot decide să te transfere către un operator. 

Suntem deja la al treilea repeat cu Jingle Bells și observ că au stilizat melodia să sune un pic mai interesant, mai modern… În fine, parcă e, totuși, mai drăguță varianta originală… 

Cam la fiecare 5 minute robotul revine pe linie, doar ca să ne dea impresia că întâlnirea noastră cu operatorul este iminentă. Mă uit la ceas, a trecut lejer un sfert de oră până ne-a răspuns cineva. Surprizăăă, doamna vorbește doar germanăăă… O fi mințit la interviul de angajare că știe și engleză, nu pot să cred c-a înțeles robotul greșit când am apăsat pe 4 – adică engleză! În fine, nu-i problemă, se poate remedia – și ca să ne calmăm un pic, primim o repriza de… ??? De???

Jingle bells, jingle bells 
Jingle all the way, 
Oh what fun…

Aha, o altă doamnă ridică telefonul, în sfârșiiit!!!, a durat doar 10 minute tura asta! Aaaa, mais vous avez un problème technique!!! Nu prea sună englezește dar e OK, ne descurcăm, mai oui, mai oui, madame! Așa că dispare repede și ea  în spatele bradului de Crăciun al call-center-ului, înciudată probabil că a încurcat fișele virtuale din meniul cu multe cifre și puțini operatori. Deeeci… 

Ohhhhhh! Jingle bells, Batman smells, Robin laid an egg! The Batmobile broke it’s wheel; And the Joker got away-!

Evident, ne-am adus aminte de varianta anarhistă a lui Bart Simpson de la petrecerea de Crăciun a școlii… Și asta îmi aduce pe față un zâmbet diabolic de Grinch (ăla verde de-a furat Crăciunul). Așa că tipul de la tehnic răspunde la timp. Ce router zici că ai (alb, negru…)? Ce luminițe sunt aprinse? Roșii? OK, trebuie să verific ceva, revin… 

Jingle bells, Jingle bells… Băga-v-ați jingle bells-urile alea în cur… stăm pe telefon de vreo trei sferturi de oră iar acum ne uităm ca proștii la becul roșu de pe router care se încăpățânează să rămână roșu, că deh, e culoare tradițională de Crăciun și se potrivește cu linia melodică.

Revine domnul, Désolé, madame!, trebuie să vină cineva să vadă de ce nu merge, dacă vă luați mâine liber de la 9 până la 2 e OK, cred că e suficient. Aaaa, lucrați la mama dracului, la Basel, o sută de kilometri dus?… Désolé, madame!… de la 9 la 2, da?

Și realizez, într-un final, care-i faza cu Jingle bells… Pă-i ca să te introducă în atmosferă, frate, că orice rahat durează până la Crăciun! 

Jingle bells, jingle bells 
Jingle all the way, 
Oh what fun…