IMG_0260Am luat cartea de pe raft, am citit textul de prezentare de pe spatele coperții și am decis imediat că vreau s-o citesc. Este despre oameni care excelează într-un anumit domeniu și cum anume au ajuns la aceste performanțe. Ce trebuie să faci ca să fii cel mai bun, de exemplu, în șah sau în alergarea pe distanțe lungi? De ce e nevoie pentru a învăța ușor nenumărate limbi străine, pentru a-ți dezvolta o memorie prodigioasă sau o capacitate de concentrare excepțională?

Talent nativ, credeam eu înainte chiar să citesc vreun rând din cartea asta. Genele corespunzătoare, ar spune un om de știință, practic același lucru doar că în termeni tehnici. Perseverență, crede majoritatea, și e fără îndoială un concept nobil și foarte atrăgător – muncești, strângi din dinți, îți urmărești visul până la sacrificiu și reușești să devii cel mai bun, de multe ori împotriva unui bagaj genetic umil. “Niciodată munca n-o să poată învinge un talent natural înnăscut!” vor spune cârcotașii, văzând cât de ușor le e unora să compenseze ani întregi de perseverență și disciplină doar făcând ceea ce le vine natural, de nu știm unde…

Dar nu despre competiția dintre muncă și talent este vorba aici, căci niciunul dintre super oamenii despre care ne povestește cartea asta nu este unde este doar pentru că așa i-a fost scris în codul genetic. Deși poate ne e greu să acceptăm, nici prin forța voinței care, aveam să aflu din carte, este puternic influențată tot de moștenirea genetică. Succesul vine de obicei tocmai din combinația magică a multor factori – a destinului ce le e scris adânc în sânge, a norocului de a-și fi găsit calea, a perseverenței și disciplinei de a-și urma destinul, căci vorba aia, Dumnezeu îți dă, dar nu-ți și bagă în traistă.

Cartea mi-a amintit povestea excepțională a celui mai titrat campion olimpic al tuturor timpurilor, înotătorul american Michael Phelps. E suficient să-l privești ca să-ți dai seama că e născut pentru înot. E înalt, are torsul zvelt și relativ lung în comparație cu picioarele, are brațe disproporționat de lungi, palme ca niște lopeți iar labele picioarelor au mărimea 48 și o mobilitate demnă de coada unui pește. Are capul mic și fruntea ascuțită, ca o chilă de vapor. Și de parcă n-ar fi fost de ajuns, la 9 ani a fost diagnosticat cu tulburare hipercinetică cu deficit de atenție (ADHD, în engleză), o afecțiune prezentă la 5% dintre copii și probabil că la majoritatea rechinilor. O mamă inspirată – un alt noroc al sorții – l-a aruncat în piscină ca să-i mai consume din energie iar Michael a mai ieșit de-acolo doar ca să urce treptele podiumurilor de premiere și să-și primească medaliile. Practic de-a lungul întregii sale cariere a înotat, a mâncat și a dormit. Acest swim – eat – sleep – repeat pare un slogan de pe tricourile amatorilor în trecere prin sălile de sport până când afli ce înseamnă asta în varianta lui Michael Phelps. Înoată până la 80 de kilometri pe săptămână, 6 ore pe zi, adăugând acestui efort antrenamente cu greutăți, stretching, masaj. Tot acest efort herculean trebuie susținut de o dietă pe măsură. În perioadele de maxim antrenament Phelps consumă până la 12 mii de calorii pe zi. Vă dați seama ce excepțională aliniere de planete a condus la apariția lui Michael Phelps? M-am gândit adesea că nenumărate întâmplări mărunte ar fi putut opri acest fenomen. Ceva, orice, cum ar fi lipsa unei piscine în orașul copilăriei sale, o mamă care să-l fi vrut inginer sau numai un stomac sensibil ori un ficat leneș care să refuze cele 12 mii de calorii zilnice.

Înalta performanță e o treabă complicată iar cartea asta nu conține formule magice, ba din contră, îți va spulbera orice speranță că ai putea aspira, peste noapte, la statutul de supraom. Dar te și motivează să începi să lucrezi la o versiune îmbunătățită a ta.