Gilets Jaunes în sensul giratoriu

În materie de marketing politic ideea este genială. A pornit ca protest împotriva deciziei guvernului de a impune o acciză suplimentară la motorină și nimic nu putea simboliza mai bine revolta decât vesta galbenă pe care oricine o are în portbagaj. Simbolul urgenței, al accidentului, al nevoii acute de intervenție. Nimic nu putea face mai ușoară exprimarea solidarității. Au început prin a fi vizibili în intersecții, întâmpinați cu claxoane în semn de susținere, îngreunând traficul în sensurile giratorii sau în punctele de plată de pe autostrăzile franceze și au degenerat în ceea ce toată lumea a putut vedea sâmbăta trecută în Paris: mașini incendiate, vitrine sparte, magazine devalizate, Arcul de Triumf vandalizat. Incredibil, destule voci consideră violențele scuzabile, necesare și inevitabile, în spiritul tradițional al revoluției franceze de la 1789.

60-70% dintre francezi încă susțin mișcarea Gilets Jaunes dintr-un motiv sau din altul, căci nu contează dacă te-a lovit o altă mașină din spate, ai accidentat tu pe cineva sau ai rămas în pana prostului, dac-ai pățit un necaz cu mașina e musai să-ți pui vesta galbenă. Dar dincolo de masa aceasta aparent uniform fluorescentă care protestează în stradă, dicolo de faptul că toți sunt nemulțumiți și îl urăsc pe Macron, oamenii sunt animați de justificări și interese pestrițe care capătă ușor forme diverse și extreme, în funcție de situație. A fost la început acciza de mediu pe motorină. Între timp guvernul a dat înapoi, anulând creșterile de taxe, dar mișcarea de protest nu pare să se stingă. Este incredibil, în Franța secolului 21, să auzi pe cineva declarând că sunt francezi care mor de foame. Unii cer o redistribuire mai echitabilă a resurselor, alții vor stoparea emigrației, toți se plâng de creșterea prețurilor și de puterea de cumpărare în declin. Credința general împărtășită este că Macron este arogant și insensibil la problemele celor mulți, preferând să susțină cauza celor bogați.

Acum un an și jumătate, când Macron a câștigat prezidențialele din Franța, mulți au crezut sincer – eu fiind printre ei – că genul acesta de lider poate însemna pentru politica europeană șansa ieșirii de sub amenințarea mișcărilor extremiste, fie ele de stânga sau de dreapta. Aleși în primul rând pe un val de dezamăgire față de partidele tradiționale, Macron și partidul lui, La République en marche, au simbolizat schimbarea de care Franța are nevoie. A pornit cu un plan ambițios de reforme și pare să-l urmărească cu perseverență. Are, deja, rezultate – în primul an economia a crescut viguros, șomajul este la un minim al ultimilor 20 de ani, în scădere mai ales în rândul tinerilor, a reformat legislația muncii iar numărul de companii noi în Franța a explodat. Dar reducerile de taxe au fost anulate, practic, de inflație iar puterea de cumpărare nu s-a ameliorat semnificativ decât în marile orașe, acolo unde vezi din ce în ce mai multe mașini noi pe șosele.

Acum un an și jumătate am scris despre alegerile din Franța După primul tur, prefațând victoria lui Macron dar, în același timp, exprimându-mi îndoiala față de șansele de succes ale guvernării sale într-o țară în care 20% dintre electori au votat cu extrema stângă reprezentată de Jean-Luc Mélenchon, un populist bătrân care a trăit toată viața numai din politică, iar alți 20% au votat cu extrema dreaptă reprezentată de Marine Le Pen, care a făcut din extremismul politic o afacere de familie deja la a doua generație. Nu e de mirare că, votând în proporție atât de mare pentru extremiști, francezii s-au plictisit repede de Macron. După doar un an și înainte ca orice reformă să fi avut vreo șansă de a produce rezultate consistente, mișcarea lui Macron este asimilată astăzi “vechilor politicieni corupți care nu ne mai reprezintă”. Fără o agendă articulată, fără lideri și fără control, alimentată de frustrări, mânie și fake news-urile Facebook-ului, mișcarea Giletes Jaunes este în căutarea încă unui salvator pentru Franța, în numele unei revoluții care nu pare să poată produce altceva decât haos.

Încetinită de pe margine de proprii săi cetățeni, cu ieșirile blocate de cei ce-și poartă cu mândrie revoluționară vestele galbene, Franța pare să se învârtă fără speranță într-un sens giratoriu. Acum, că motorina nu se mai scumpește, va putea face mai multe ture.