Deci ăla de era vicepreşedintele asociaţiei de croitorie care primea finanţarea pe bani europeni era şi asociat în firma care a furnizat materii prime asociaţiei. Şi anume umeraşe. Fraudă clară! Doamna jurnalistă de la Rise trece în revistă cu mare grijă toate celelalte contracte ale asociaţiei respective însă ratează să ne comunice fix esenţialul, valoarea infamei achiziţii de umeraşe. Aflăm totuşi că cel mai important contract al asociaţiei a fost pentru 600 de cămăşi. Cât o mai fi un umeraş în ziua de azi, că încerc să-mi dau seama cu cât a fost fraudat cetăţeanul european?