Consideraţii feroviare

Nu cred să existe nuntă românească la care să nu dansezi, de bunăvoie sau nu, pe imensul hit planetar “Hai vino iar în gara noastră mică”. Deunăzi, în timp ce mă legănam tânguios pe celebrul refren, mi-a venit în minte ideea că, ţinând cont de starea sistemului feroviar românesc, nefericitul ăla aşteaptă probabil într-o gară prin care n-a mai trecut un tren de ani de zile. Normal că-i e frică, singur acolo…

Aş fi vrut să nu zic şi de asta, dar nu mă pot abţine. După ani şi ani în care numai volumul superior al boxelor a acoperit interpretarea mea eronată, am decis să verific pe net. Şi deşi internetul zice că versul original este “sunt ca o harpă tristă” eu tot cred că, atunci când a înregistrat varianta originală, domnul Gabriel Dorobanţu a zis “labă” în loc de “harpă”. Îm cer scuze, aşa sună… O fi din cauza ecoului din incinta acelei gări părăsite… Dealtfel, varianta cu harpa nici n-are sens. Cine naibii cântă la harpă într-un orăşel mic de provincie? Şi chiar dac-ar fi vreun excentric, ce dracu face cu harpa-n gară şi, chiar mai neverosimil de-atât, cum s-o uite pe-o bancă?