DSC_1692

Muzeul Chaplin, Vevey, Elveţia

Au trecut de mult vremurile când vedeai o jumătate de oră de Dallas pe săptămână şi-n rest pe nea Nicu Ceauşescu în rolul lui Kevin Spacey, dovada clară că House of Cards a fost, la origini, un show românesc, la fel cum limba latină era, de fapt, daca veche şi Tesla era Nicu Teslea. Dar astăzi trăim în alt film, ai de unde alege, frate, slavă Domnului! Poate aştepţi noua serie din Black Mirror, Orange is the New Black sau mai ştiu eu care dintre celelalte 194 (!!!) de seriale de pe Netflix. Sau poate vrei Game of Thrones-ul HBO-ului, The Boys-ul de pe Amazon sau nou anunţatul The Morning Show de pe noul Apple TV. Plus alea cu care-or să vină noile Disney+, YouTube TV şi câte şi mai câte alte canale or mai fi pe ţeavă. Presupun că dacă eşti dispus să cheltuieşti un pic peste 200 de dolari pe lună numai pe abonamentele serviciilor de streaming vei putea avea acces la mai tot ce poate produce, relevant, showbiz-ul american între pădurea sfântă şi valea dintre silicoane.

OK, să zicem că te-mprumuţi de alea două sute sau mai tai din banii de Cola. Dar ce te faci că-ţi trebuie vreo trei vieţi în paralel numai pentru seriale, plus câteva ore pentru ultimele jocuri video super cool, pentru un pic de Facebook – hai că Instagram-ul îl mai faci pe budă! – şi nişte meritate pauze de ţigară. Şi, ca să fie coşmarul complet, te mai bate şi maică-ta la cap de trei ori pe zi să nu ratezi (iar!) şedinta la psihiatru. Cum dracu să le faci pe toate de la 12 când te scoli până la 4 când te culci?

Mie, personal, mi s-a umplut paharul numai după un pic de FB, olecuţă de WP şi câteva filme pe Netflix. Hai să zicem că nu discutăm azi despre show-ul meu zilnic de la birou, şi-ăla tot de provenienţă americană (încerc să-i limitez timpul la o singură viaţă). În fine, cum ziceam, mi-a ajuns. Dar eu nu sunt o persoană care se uită la seriale. Mai exact, mă chinui să nu devin una, pentru că lăsatul de fumat pare floare la ureche pe lângă lăsatul de Game of Thrones. Şi de-aia mi-am anulat abonamentul la Netflix. Am văzut deja majoritatea filmelor bune – dealtfel nici nu sunt prea multe – iar cele mai noi nu sunt încă în reţea şi oricum mă duc să le văd la cinema. Să te decizi ce să vezi durează la fel de mult ca filmul. În general, oferta este limitată la producţiile mainstream ale marilor studiouri hollywood-iene. Aşa că am plecat de pe Netflix fără regrete. Business model-ul ăsta al lor (şi al lungii liste de imitatori menţionată mai sus), în care prea multe vedete şi prea mulţi dolari inundă lumea cu o diarie de seriale şi entertainment, n-are cum să supravieţuiască.  Pentru că n-avem trei vieţi şi nici cu dolarii n-o ducem prea bine. Şi-n al doilea rând pentru că, chef  de cinci stele Michelin să fii, dacă te pune cineva să faci mâncare la cantină zece ore pe zi o să sfârşeşti servind şaorma cu cartofi prăjiţi. Părerea mea e că serialele astea, multe dintre ele bune, cu gagici mişto, făcute de profesionişti şi susţinute de o industrie redutabilă vor sfârşi în categoria fast food intelectual (majoritatea fiind, deja, acolo). Secătuiesc un izvor de creativitate care-a produs capodopere dar n-o s-o mai facă decât accidental şi chiar şi-atunci, puţini vor mai fi în stare să recunoască una.

Dar n-o să închei înainte să zic că am, totuşi, un abonament nou. La MUBI, o platformă care propune numai filme de artă, în general genul care câştigă premii pe la festivaluri. Puţine americane (de obicei foarte vechi), majoritatea creaţii independente din lumea largă, inclusiv o impresionantă colecţie de filme româneşti. Iar partea cea mai interesantă este că pe site nu găseşti decât 30 de filme la un moment dat. În fiecare zi un film este retras şi un altul este adăugat. Ca la cinematograf. Interfaţa cu utilizatorul este minimalistă dar absolut superbă, informaţiile despre filme sunt super profesioniste iar – spre ruşinea marilor case americane de produs biştari, în special itunes – majoritatea filmele au subtitrări în multe limbi. Am văzut filme poloneze din anii ’80 cu subtitrări în română. Asta înseamnă să ştii şi să respecţi ce-şi doreşte iubitorul de film. Cred că serviciul e disponibil şi în România. Îl recomand din toată inima.