Steaguri1

Mi-am promis săptămâna trecută, când am fost în România, să mă informez despre candidaţii noştri pentru  alegerile prezidenţiale, ca să nu mă trezesc că stau trei ore la coadă la ambasadă şi nu ştiu pe cine să pun ştampila. Încă nu m-am decis cu cine să votez, în schimb mi-e foarte clar cu cine nu voi vota (vreodată). Am făcut un pic de cercetare printre CV-urile candidaţilor noştri aşa că împart cu voi ce-am găsit, mai mult de auto-verificare decât pentru informarea cuiva.

Viorel Cataramă. A lucrat pentru o firmă de comerţ exterior înainte de ’89 (ca orice român normal, nu-i aşa?), de unde a plecat cu contractele statului pentru a deveni doctor în economie (în specializarea căpuşarea fabricilor ex-comuniste). A avut o traiectorie sinuoasă (şi dubioasă) în PNL. Candidează, deşi a fost admis pe uşa din dos, datorită celebrei imparţialităţi a CCR. Că s-a decis să se înscrie la ordin sau pentru că nu-i mai încăpea ego-ul în hangarul ăla al Elvilei n-are nicio importanţă. Va descoperi curând cât de apreciat este de către români.

Alexandru Cumpănaşu. Abilitatea dovedită a acestui domn de a specula o tragedie în propriul interes este dublată de o impresionantă carte de vizită. Iată cum se prezintă pe propriul site de campanie: “De 14 ani implicat activ în cadrul societăţii civile,  (…) realizator si moderator al emisiunii “Ambasador Romania”, presedinte CNMR”. AtâtScurt, complet, convingător. La o adică, poate ţine loc şi de liceu.

Cătălin Ivan. A terminat el ASE-ul la Iaşi în şapte ani (1999-2006) dar odată finalizată această etapă de formare profesională a decolat spectaculos: trei ani mai târziu, în 2009, era deja europarlamentar. Deşi, ca la majoritatea candidaţilor noştri, CV-ul este destul de evaziv, pare să nu fi lucrat vreo zi din viaţa lui în afara politicii. De remarcat totuşi că e unul dintre puţinii social-democraţi care s-au ridicat împotriva politicii toxice a lui Dragnea.

Ramona Ioana Bruynssels. Cel mai muncit CV din cursa prezidenţială vine de la această doamnă, propusă de umanistul domn Voiculescu (şi, evident, coafată, pe ici pe colo, de specialiştii Antenei 3). A terminat dreptul la particulară, la Cluj, şi-a început cariera consiliind un întreg Corp al Armatei Române şi, după ce a încercat diverse poziţii în BCR, a ajuns, datorită calităţilor sale deosebite, până direct sub CEO-ul băncii, domnul Bruynssels, cu care avea să se şi căsătorească de curând. Spectaculos! Aveam nevoie de o astfel de femeie de succes în politica noastră, după ieşirea nedreaptă şi neaşteptată a Elenei Udrea!

Kelemen Hunor. Om educat (pe bune, de data asta), domnul Hunor are o lungă carieră în politică, fiind desemnat secretar de stat la nici 30 de ani. De-atunci şi până astăzi a pus umărul, alături de UDMR, la formarea (aproape) tuturor guvernelor postdecembriste. S-au descurcat atât de bine, mai ales în ultima vreme, încât e posibil ca partidul să nu mai strângă destule voturi ca să se menţină în parlament. Motiv pentru care, probabil, şi candidează, chiar dacă-i face un favor doamnei Dăncilă. Încă o chestie care va fi foarte apreciată de către minoritatea maghiară.

Mircea Diaconu. Domnul Diaconu s-a supărat în 2014 pe PNL pentru nişte erori de care era el însuşi responsabil. A ajuns europarlamentar independent, poziţie din care a  promovat un discurs anti-UE. Aşezat astfel confortabil ştim-noi-cum şi cu sufletu-n rai, s-a apropiat politic de gaşca de pătaţi şi oportunişti ai ALDE şi Pro-România, care-l şi susţine la prezidenţiale  (deşi el continuă să se dea mare independent). Vrea, cu-alte cuvinte, pentru ultimul său rol politic, să-l joace pe Zelensky, ăla de-a ajuns preşedinte în Ucraina. Trist sfârşit de carieră. Foarte trist…

Theodor Paleologu. Domnul Paleologu este un tip simpatic. Chiar şi eforturile sale de a poza mereu la fel de aristocratic ca şi ilustrul său tată sunt simpatice, deşi probabil că nu în sensul în care şi l-ar dori dânsul. Are ambiţii politice şi poate că sunt normale, vorba aia, “familia lui, de la patuzsopt, nu se cade să rămâie pe dinafară”. Aşa că după PDL a urmat PMP (un mare fiasco, după cum a declarat la momentul divorţului), apoi PNL iar acum din nou PMP, căci e mai  puţin fiasco cu Băsescu decât ca independent. Eu zic, neicuşorule, că nici cu Băsescu nu te-alegi…

Viorica Vasilica Dăncilă. Pentru că în eterna şi fascinanta Românie orice e posibil.

Dan Barna. CV-ul domnului Barna pare OK, deşi tare sunt curios să aflu mai multe despre “experienta care l-a marcat la Institutul Internațional pentru Dreptul Dezvoltării“, unde şi-a început cariera (am citat din pagina de prezentare de pe site-ul de campanie). Nu numai că denumirea acelui institut sună extrem de dubios dar nici măcar google n-a auzit de-aşa ceva… Nu de alta, dar lumea e bănuitoare şi-avem deja prea mulţi candidaţi rămaşi marcaţi de decizii luate la tinereţe. Ca să-mi câştige votul e nevoie de mai multă claritate. Poate că n-am văzut eu explicaţia…

Klaus Iohannis.  O să fie greu de bătut. A fost, după părerea mea, cel mai bun preşedinte al României de până acum (nici n-a fost prea greu dealtfel, cu aşa companie). Mulţi îi reproşează că n-a făcut destul, deşi a făcut tot ce era musai să facă. Plus că, graţie PSD-ului şi CCR-ului (e vreo diferenţă?), fişa postului s-a tot redus. Când a avut ocazia să pună un guvern a venit cu Cioloş şi guvernul lui de tehnocraţi, dovada că dacă vrei poţi înlocui politrucii incompetenţi cu profesionişti adevăraţi. Problema lui principală este că, într-o Românie gregară, să taci mult e semn de lene pe când să vorbeşti oricând şi oricum ţine, adesea, loc de CV, fapte, caracter şi sens. Cum bine zicea Mark Twain, “Action speaks louder than words but not nearly as often.

Hai c-am vorbit destul!