Andreea Esca spunând “La mulți ani, România!”. Teo mestecând într-un imens ceaun cu fasole. Rapsozi expirați încercând un pic de folclor dar reușind doar “cântece de viață nouă”. Băsescu, cu un ochi la defilare și celălalt la Udrea, făcându-se că nu-i vede pe Iliescu și Constantinescu, aflați la un metru de el. Ultimele două mig-uri evitând și anul ăsta, spectaculos, Arcul de Triumf. Un pic de armată română urmată de o grămadă de trupe SRI, SIE, SPP. Probabil la fel de mulți, under cover, în mulțime. Copii călărindu-și părinții ca sa vadă mai bine. Baloane colorate în cap. În sens opus, defilarea adevărată a mașinilor patriei, de la Otopeni și până-n Brasov. Ziarișii propagandiști de peste tot manipulând poporul ca într-o zi normală de lucru. Și, în final, victoria binelui, în Die Hard 1, pe Pro Tv.

Oamenii, bucurându-se pur si simplu, fiecare în felul lui.

Mi-e dor de Ziua Națională! La multi ani, România, oriunde te-ai afla!

Colegii mei olandezi s-au amuzat copios astăzi după ce presa de la ei de-acasă a relatat că un fost ministru de justiție și-a luat, part-time, un job de șofer de autobuz. În restul timpului fostul ministru prestează servicii de consultanță în materie de securitate și criminalitate informatică, deși își dorește de fapt să ajungă șofer de camion, ca prietenul meu din povestea Software development.

Am realizat brusc că avem și noi o situație oarecum similară, doar că un pic pe dos. Domnul Șerban Nicolae, cunoscut drept “șoferul lui Cătălin Voicu”, a ajuns președintele comisiei juridice a Senatului României. Ca și în exemplul olandezului, domnul Nicolae făcea pe șoferul tot de plăcere. Continue reading “Viceversa” →

Nu știu cum mi-a căzut sub ochi știrea că “La Familia” a emis un “Manifest” în care susține familia formată doar dintr-un bărbat și o femeie și își exprimă public credința în neam, Dumnezeu, români, românism, limbă și tradiție. Cum manifestul ăla mi s-a părut că sună super fals din gura unei trupe de hip-hop formată din doi tipi care-au făcut pușcărie, au avut ambii copii în afara căsătoriei și s-au afirmat cântând, slobozi la limbă, despre tradiționalismul vieții după blocurile Sălăjeanului, m-am uitat pe youtube să văd dac-au luat-o cu hip-hop-ul pe urmele lui Fuego. În ultimele clipuri versurile sunt mai degrabă de manele decât de hip-hop, Puya nu mai arată a băiețaș de cartier ci mai degrabă a funcționăraș mulțumit de viața lui comodă, doar Sișu e din poză, înconjurat mereu de probabil foști colegi de pârnaie (or fi fost oamenii proaspăt liberați și se bucurau de revedere). Deci nu m-am putut lămuri care-i treaba cu coaliția pentru familie. Curios nevoie mare, am fost nevoit să trag cu ochiul la postările publice ale rețelei fostei mele “prietene” de pe Facebook despre care am scris acum ceva vreme aici. Fostă, pentru că între timp  am scos-o din lista de prieteni în urma unei alte postări care i-ar fi făcut mândri pe răposații Corneliu Zelea-Codreanu și Corneliu Vadim-Tudor. Dar gașca e tot acolo și face ce-a făcut mereu. Continue reading “Coaliția pentru La Familia” →

Carul plin cu fân al lui badea Florea se oprea întotdeauna în vârful dealului bisericii, înainte să o ia pe pantă la vale. Boii învățaseră lecția și se opreau singuri, înainte să-i atingă biciul. Badea Florea îi punea pe cei din car să se dea jos – dacă se nimerea să fie vreunul – și așeza niste sănii metalice sub roțile din spate, să încetinească căruța la vale și să le ușureze boilor munca. Noi, copiii tâmpiței veniți de la oraș în vacanța de vară, priveam nemulțumiți scena din praful drumului. Am fi dorit să vedem cam câtă viteză poate să prindă un car pe valea aia și dacă boii pot s-alerge. Dar badea Florea, om ințelept fiind, nu ne-a satisfăcut niciodată curiozitatea asta. Odată ajuns în vale scotea săniile de pe roți și până la dealul de dinainte de casa lui nu se mai urca în car, mergea pe lângă boi. Când boii ajungeau la buza dealului se opreau un pic, să se-opintească. Continue reading “Despre macroeconomie și boi” →

V-ați întrebat vreodată cu ce-și umple cele opt ore dintr-o zi de muncă un angajat al Serviciului Român de Informații? Dar unul al SIE? Oare dacă ar lucra pentru serviciul secret al armatei sau cel al poliției ar avea un program diferit?

Serios, ce fac oamenii ăștia zilnic? Fiecare serviciu de informații are o structură proprie. În fiecare județ. O fi activitatea diferită la Teleorman față de Tulcea, de exemplu? Câți agenți SRI sau SIE or fi în Ialomița și cam câți agenți străini supraveghează?

Aud din sute de trompete refrenul despre statul paralel condus din umbră care are ca scop prigonirea oneștilor politicieni și afaceriști mai de toate culorile. Evident că în maneaua asta veche securiștii sunt eroii principali. E un mod complet fals de a pune problema, de fapt e doar un mod de-al face pe român “să se ducă după fentă”, cum plastic se exprima acum câteva zile un mare ministru. Ceea ce ar trebui să ne întrebăm noi este, în primul rând, de ce naiba avem nevoie de atâția, o întrebare care apare extrem de rar în spațiul public. Și abia apoi dacă ce fac aduce vreo valoare, are sens, e controlabil și legal. Cum ar veni, când ești rupt în cur nu-ți cumperi întâi Mercedes ca să vezi ulterior dacă-și încap bagajele de concediu. Continue reading “Securiștii” →

Îmi aduc aminte că acum mulți ani așteptam pe cineva în fața stației de metrou de la Piața Sudului. De la ghereta cu flori de vis-a-vis de intrare Uzzi de la BUG Mafia tocmai își băga și își scotea în gura mare, într-un refren foarte la modă la vremea aia. O țigancă bătrână, taman coborâtă dintr-un autobuz ce venea dinspre Oltenița, cocoșată sub povara unei boccele imense, s-a oprit lângă mine, s-a uitat în ochii mei căutând o confirmare că și eu auzeam același lucru și a rostit timid, întrebare-constatare, trăgându-și jenată broboada peste gură: “Ai, mamă, da’ ăștia vorbește prostii…”

Continue reading “Armata de ticăloși a lui Dragnea” →

Cineva publică un articol de opinie pe o platformă media. Opinia exprimată, dealtfel pertinentă, contrazice credința populară pe subiect și autorul este crucificat în secțiunea de comentarii unde își fac loc invective de un grobianism înfiorător. Nu că ar fi normal să înjuri pe cineva dacă explici de ce o faci dar puține comentarii exprimă o altă opinie, nimeni nu se chinuie prea tare să justifice care-i cauza nemulțumirii lor și de ce sunt folosite cuvinte ca jalnic, dubios, mizerabil, rușinos, execrabil – astea fiind numai câteva dintre epitetele ce se pot reproduce aici, dar sunt și din celelalte. Unii se iau de titlu, alții de vreo frază și câtorva  li se pare că autorul are vreun interes ascuns sau că susține vreo conspirație mondială. Comentariile echilibrate, cele care dovedesc o înțelegere completă și corectă a textului, indiferent de opinia personală față de subiect, sunt rare. Cele exprimate pe un ton politicos sunt și mai rare.

Și totuși, articolul nu este despre vreo “divă” din presa tabloidă, despre fotbalul dâmbovițean, despre bau-bau-ul Soros sau despre refugiații care ne vor converti în curând la Islam, subiecte (și locuri) unde te-ai aștepta ca lucrurile să se înfierbânte necontrolat.  Continue reading “Mitocănie și mașini electrice” →

Fiul doamnei Elisabeta din Franța are un calcul biliar de 2 centimetri. Medicul lui francez i-a recomandat intervenția chirurgicală. Însă doamna a auzit că se poate trata și medicamentos așa că dă telefon în direct la “Un medic pentru dumneavoastră” ca să întrebe ce să facă. Cei doi invitați (aproape permanenți) din studio îi recomandă o cură de o lună cu anghinare și armurariu și îi garantează vindecarea. Pentru constipația doamnei Georgeta din Spania se adaugă celor două plante minune și salvia, al cărei nume vine de la salvare, deci te salvează din orice. Domnișoara Geta din Franța e fericită că a găsit linia liberă însă e lipsită de noroc. Întreabă de o boală cu nume latinesc complicat și rezonanță de boală venerică, așa că naturiștii din studio nu înțeleg și sar peste răspuns trecând direct la ce trebuie să facem dacă am mâncat și am băut prea mult în weekend. Interesați? Anghinare și armurariu, bineînțeles!

Continue reading “Pentru nostalgici, o colecție de dezamăgiri – TVRi” →