Despre macroeconomie și boi

Carul plin cu fân al lui badea Florea se oprea întotdeauna în vârful dealului bisericii, înainte să o ia pe pantă la vale. Boii învățaseră lecția și se opreau singuri, înainte să-i atingă biciul. Badea Florea îi punea pe cei din car să se dea jos – dacă se nimerea să fie vreunul – și așeza niste sănii metalice sub roțile din spate, să încetinească căruța la vale și să le ușureze boilor munca. Noi, copiii tâmpiței veniți de la oraș în vacanța de vară, priveam nemulțumiți scena din praful drumului. Am fi dorit să vedem cam câtă viteză poate să prindă un car pe valea aia și dacă boii pot s-alerge. Dar badea Florea, om ințelept fiind, nu ne-a satisfăcut niciodată curiozitatea asta. Odată ajuns în vale scotea săniile de pe roți și până la dealul de dinainte de casa lui nu se mai urca în car, mergea pe lângă boi. Când boii ajungeau la buza dealului se opreau un pic, să se-opintească. Le vedeai neliniștea, mai intensă cu cât era căpița de fân din spate mai mare (sau ce mai avea badea Florea pe sub căpița aia, că i se mai lipeau din când în când ceva știuleți de porumb de mână – altfel, spunea el, întotdeauna de pe fostul pământ al lui taică-său, ajuns în colectiv cu forța). Dacă simțea că-s boii obosiți și le e greu, badea Florea o lua ușor în față și-i trăgea blând de funie, cât să creadă ăia că-i ajută. Și-așa urcau dealul și-ajungeau acasă. Îmi plăcea badea Florea, era cel mai înțelept țăran pe care l-am întâlnit vreodată. N-avea el multă școală, că nu era din familie înstărită, dar avea așa, un bun simț de om cuminte si cumpătat și făcea lucrurile așezat, cum învățase de la taică-său și de la bunicu-său, înaintea lui.
Poate uitându-se la vreun car tras de boi cum urcă sau coboară un deal i-or fi venit lui John Maynard Keynes, celebrul economist britanic, ideile cu care a revoluționat macroeconomia, căci mai mult ca sigur prin anii 30, cam pe vremea marii crize, mai găseai probabil astfel de atelaje și prin Anglia. Sau poate să fi vizitat satul oltenesc al bunicului lui badea Florea și să-i fi furat principiile de car management, aplicându-le apoi economiei globale – dar asta e o ipoteză pe care-o lăsăm mai bine în seama domnului Ghiță Funar.

Cert este că ideile alea au făcut din macroeconomie o știință mult mai cunoscută, mai exactă și mai aplicată decât fusese vreodată. L-au ajutat pe Roosevelt să scoată America din criză. Aplicate imediat după al doilea război mondial au scos Europa occidentală din sărăcia generată de conflict. L-au inspirat mai apoi pe Ronald Reagan să impulsioneze economia americană suficient cât să câștige războiul rece (cu destule greșeli de parcurs, dar principiile economice au fost bune). Ignorate în mare parte in timpul lui Bush junior la Casa Albă (ce surpriză!), principiile lui Keynes au revenit din nou la modă după criza globală din 2007-2009, când guvernele au realizat că trebuie să adopte măsuri de stimulare a economiei intrate în recesiune profundă. Au preluat acțiuni ale băncilor aflate în dificultate și le-au asigurat lichiditățile, au redus dobânzile, au scos bani de la saltea (cele care aveau) sau au împrumutat (cele care nu aveau) pentru a investi în mari proiecte de infrastructură care să stimuleze  economia, au încurajat consumul. Cum ar veni, au tras-o ușor de funie la deal. Unele guverne s-au descurcat mai bine, altele mai puțin bine. Dar majoritatea au făcut oarecum la fel.

Nu e foarte complicat, e practic ce făcea și badea Florea. Iarna car, vara sanie. Din primăvară până-n toamnă, cât vindea legume, brânză și ceva porumb, se chinuia să pună ceva bani la saltea pentru a avea din ce trăi iarna. A avut vreo doi ani mai proști în care n-a făcut-o și a trebuit să plece peste iarnă să descarce vapoare în port la Constanța ca să-și țină băiatul la școală în Craiova.

Dar cum au fost principiile astea aplicate în eonomia românească? Păi pe vremea comunismului ele erau considerate incompatibile cu credința marxistă. Niște prostii. În consecință, pe când Reagan făcea datorii mari în America pentru a stimula economia (mai ales industria de armament), Ceaușescu făcea pe dos, își plătea datoriile în plină criză, lăsa industria fără utilaje moderne sau materii prime și golea magazinele de orice fel de mărfuri – deci omora complet consumul. Rezultatul? O recesiune economică agresivă care avea să-i grăbească sfârșitul. Macroeconomia anilor 90 a fost marcată de “noi nu ne vindem țara” din vremea lui Iliescu (printre alte prostii antologice), ceea ce a dus practic la distrugerea a ceea ce mai rămăsese viabil din industria comunistă. Au venit apoi țărăniștii, care au decis, in mod ironic la fel ca Ceaușescu, să ducă o politică de austeritate într-o perioadă de criză. Și duși au fost și ei. Călin Popescu Tăriceanu și-a început bine mandatul de prim-ministru dar avea să-l termine lamentabil, fiind responsabil în bună parte de consecințele grave ale crizei economice asupra economiei românești. Profitând de creșterea excelentă a economiei între 2006-2008 a risipit aiurea o grămadă de bani, mărind aberant numărul de angajați din mediul bugetar și oferind facilități fiscale care nu au făcut decât să supraîncălzească economia. Posibil să fi influențat și lupta politică deschisă cu președintele Băsescu. Și-apoi a venit Boc, care-a decis – după cum i-a spus Băsescu să facă – să reducă salariile bugetarilor cu 25%, ceea ce, evident, a ucis consumul și a adâncit criza. E drept că în timpul lui s-au făcut și ceva investiții – cum ar fi scena de la gala Bute și licențele Microsoft – dar ele au fost limitate drastic de capacitatea clanului Udrea/Cocoș de a aranja șmenurile corespunzătoare.

Și e păcat să nu încheiem cu celebrul program de guvernare al PSD-ului lui Dragnea. Salarii și pensii mărite fără niciun fel de calcul de sustenabilitate, ceea ce a făcut datoria publică să crească într-o perioadă în care ar fi trebuit, normal, să scadă, reduceri inutile și nesolicitate de taxe, incoerență și lipsă de predictibilitate pentru afaceristul care nu are contract cu statul și șmen cu primarul sau ministrul. Bani prea mulți și de-odată, o economie a cărei productivitate nu poate ține pasul, creșterea importurilor, inflație. Bani irosiți inutil, fără să facem investiții semnificative care să ajute economia și, încă o dată, fără să punem vreun ban la saltea. Ca urmare, ceea ce urmează să vedem în scurtă vreme este ceea ce badea Florea nu a vrut să ne arate vreodată: dacă boii pot să alerge la vale. Tare mi-e mie c-or să cadă în genunchi, cu carul grămadă peste ei. Dac-ar mai trăi, badea Florea ar zice încet, c-un zâmbet abia schițat în colțul gurii: “Ai, copile, de-ai cui or fi ăștia, că-s cam proști!”.

Dar deja e tradițional în politica economică românească să faci pe dos decât zice macroeconomia. Până la urmă, ce mare rahat și cu legile alea? Ți le fac Badea și Gâdea praf într-o singură seară.