Dincolo de calea ferată

Cinci luni după ce am văzut prima jumătate a filmului am văzut și restul, pentru că în octombrie, când am fost la București, am cumpărat filmul încă o dată, după ce primul CD a mers cât a mers și s-a oprit iremediabil. De data asta l-am văzut cap – coadă căci, da, “Dincolo de calea ferată” are coadă, este primul film românesc – din câte-mi amintesc acum – care se termină clar. Aproape c-am fost dezamăgit de happy-end-ul banal al poveștii. Dar dacă mă gândesc mai bine, venind cu cel mai logic și previzibil final din toate cele imaginabile, se înscrie în linia realismului absolut al filmelor românești.

A fost imposibil să nu privesc filmul prin prisma experienței personale și probabil că la fel a simțit oricare alt român care a trăit sau trăiește departe de casă, în afara granițelor țării. La prima vedere lucrurile par simple și previzibile. Un tip pleacă dintr-un frumos și liniștit orășel din nordul Italiei unde are un job în care este apreciat și care-i place pentru a se întoarce acasă, într-o mahala a Bucureștiului, deși casa lui este chiar mai departe decât atât, “dincolo de calea ferată”. Un “acasă” încă în construcție și care nu se va termina, probabil, vreodată. Un loc sărac, zgomotos, improvizat, violent, alienant… dar viu. Un loc în care nopțile sunt interminabile și care te consumă la foc iute dar în care simți că trăiești. Locul în care umilul ospătar român al unei terase italienești redevine eroul comunității, maestrul de ceremonii, protectorul artelor – chiar dacă sub forma trupei de lăutari – și partenerul celei mai frumoase femei a mahalalei.

Reintrarea în atmosfera densă a Bucureștiului nu e ușoară. Ai nevoie de timp să-ți tragi sufletul, să te adaptezi, să-ți găsești cuvintele și ritmul vorbirii, să treci peste nerăbdare și apoi peste emoțiile revederii cu lumea ta. Regizorul Cătălin Mitulescu o descrie perfect, probabil că reîntâlnirea celor doi soți este cea mai bună parte a filmului. Eroul nostru simte, bâjbâie printre subiecte banale și evită confruntări directe, e prudent și calm dar e hotărât să-și recucerească poziția. Deși este sub presiunea timpului are răbdare, căci răbdarea este ceva ce se antrenează foarte bine departe de casă.

Așteptam să văd cum se termină. Acasă e aici sau acolo? Singur sau împreună? Spuneam la început că pare simplu. Nu e, căci odată ce-ai apucat să vezi ambele lumi îți vei dori mereu să fii în amândouă. A fost totuși simplu pentru eroul filmului lui Cătălin Mitulescu. Acasă e acolo unde e Ada Condeescu.