Domnul Didier Pittet este profesor universitar, imunolog, epidemiolog şi infecţiolog – presupunând că astea sunt traducerile corecte în română ale specializărilor sale. Domnul doctor lucrează la Spitalul Universitar din Geneva şi, de când cu coronavirusul, a devenit, involuntar, erou şi celebru. Fiind în fiecare zi în prima linie a luptei împotriva pandemiei, binevoieşte să-şi facă timp, în multe seri, pentru a da interviuri pe posturile tv romande în care explică, face educaţie, dă sfaturi, luptă împotriva informaţiilor false din mass-media. M-am obişnuit deja, în ultimele săptămâni, cu zâmbetul său degajat, care inspiră încredere, şi cu figura sa de om serios dar totodată bonom, de aerul său permanent un pic obosit, ştim toţi de ce. Continue reading “Oameni şi oameni”
Ce cărţi (bune) am mai citit (3)
Fiecare dintre cărţile astea ar fi meritat o recenzie separată dar problema e că până apuc eu să scriu despre ele cam uit ce-am citit. Aşa că le grupez într-un singur post pentru că ar fi păcat să nu le recomand.
Bryan Caplan and Zach Weinersmith – Open Borders: The science and Ethics of Immigration. O carte super interesantă, scrisă de către un reputat profesor universitar american, care pledează pentru deschiderea totală a frontierelor, demontând, unul câte unul, miturile false ale propagandei anti-emigraţie cu argumente sociale, economice, morale, filozofice şi culturale şi dublate de statistici relevante, bazate pe cercetări ştiinţifice serioase. Singurul lucru pe care lucrarea îl ignoră – şi, din păcate, probabil cel mai important în ziua de astăzi – este tocmai faptul că aceste argumente nu îşi găsesc calea spre minţile înfierbântate de propagandă ale multor cetăţeni. Continue reading “Ce cărţi (bune) am mai citit (3)”
Totul va fi bine
A vorbit maică-mea la telefon cu ţaica Florica, mătuşa ei dinspre mamă. Nu s-au mai văzut de ani de zile dar acum, de când cu mobilele, vorbesc des. Ţaica are 85 de ani şi de mai bine de 40 de ani, de când a rămas văduvă, are grijă singură de gospodăria ei pricopsită dintr-un sat al Olteniei. I se plânge mereu că nu mai merge la câmp, unde are pământ mult, plăteşte doar pe unul şi pe altul, să facă ce trebuie făcut în locul ei. Se mai ducea, până mai an, să vadă doar ce-i pe-acolo, dar rar, că o dor tare picioarele şi parcă nu mai are aşa putere. Şi-i face rău când vede cum arată câmpul şi ce treabă fac ţiganii ăia de-i trimite, da’ ce să-i faci, alţi oameni nu-s. Aşa că nu mai trece, doar îi plăteşte şi nu zice nimic, să nu rămână locul nelucrat, s-o râdă lumea. Să le fie uşor ălora de-or urma, care-or fi ei, că trebuie să vie cineva în loc, nu se poate altfel, să nu desţelenească pământul de tot, pârloagă. Continue reading “Totul va fi bine”
Ce ne învaţă gripa “spaniolă” din 1918
În loc să ne luptăm cu antenele 5G* ale operatorilor de telefonie mobilă ar fi probabil mult mai util dacă am trage oarece învăţăminte din istoria celei mai mari epidemii de gripă ce a lovit omenirea şi care a ucis peste 50 de milioane de oameni. Unele asemănări cu pandemia covid19 sunt izbitoare, în ciuda faptului că la vremea aia nu existau antene 5G, de fapt nu existau antene de niciun fel, ceea ce nu a împiedicat virusul să se propage nestingherit. Dar să vedem ce-a fost atunci şi să comparăm cu ce e acum.
Muzeografii de la NMB Nouveau Musée Bienne au prezentat de curând rezultatele unei foarte interesante cercetări, făcute prin arhivele din Bienne, despre epidemia de gripă spaniolă care a lovit oraşul în 1918. Primele cazuri au apărut in Iulie şi au creat panică. Ca şi acum, au fost închise şcolile şi interzise adunările publice, inclusiv slujbele religioase. 1000 de oameni au fost infectaţi într-o perioadă scurtă de timp, fabrici întregi au fost închise din lipsă de muncitori iar capacitatea maximă a spitalelor a fost atinsă în scurtă vreme. Continue reading “Ce ne învaţă gripa “spaniolă” din 1918″
Fermeture provisoire
Pe panoul mare din mijloc scrie “Fermeture provisoire”. Blocuri de beton barează şoseaua îngustă. În stânga şi în dreapta garduri vii din tuia, înalte de-un stat de om, delimitează nu numai curţile caselor care se întind de-a lungul drumului dar şi graniţa dintre Elveţia şi Franţa. Micul punct de frontieră de aici este închis din cauza epidemiei, transfrontalierii trebuie să ocolească prin Geneva. O patrulă elveţiană a poliţiei de frontieră urmăreşte, de pe trotuarul opus, cum două grupuri se apropie, din ambele direcţii. Fără să pară îngrijoraţi, atitudinea lor devine mai alertă, gata să intervină. Oamenii s-au oprit de-o parte şi de alta a blocurilor de beton şi se salută cordial dar nimeni nu trece dintr-o parte într-alta. Apoi încep să cânte, cu accent franţuzesc. “Happy birthday to youuu! Happy birthday day to youuu!”
O pocnitură răsună fix între versurile cântecului şi parcă lumea îngheaţă pentru o clipă. Un dop de şampanie e propulsat în aer din mijlocul părţii franceze a familiei, face o boltă înaltă de-a lungul barierei şi aterizează, regulamentar, de aceeaşi parte a graniţei.
Teorii bolnave
Întâi a fost ideea britanicilor cu imunitatea de turmă, care suna cam aşa: bătrânii şi cei bolnavi se ascund cât pot ei de bine vreo câteva luni, timp în care ceilalţi îşi continuă viaţa, iau virusul, cel puţin 60% fac boala, capătă imunitate care se extinde şi asupra celor din comunite care n-au făcut boala şi, într-un final, virusul capitulează. În tot timpul ăsta, pentru că toţi ceilalţi muncesc, economia îşi vede de treabă aproape nestingherită. Partea epidemiologică a teoriei este împrumutată de la imunitatea de turmă conferită de vaccinările în masă împotriva bolilor contagioase. Evident că susţinătorii teoriei sunt în general politicieni, nu doctori, şi nu ştiu dacă funcţionează sau nu. De exemplu, e clar că în zeci de mii de ani n-am devenit imuni la poliomielită decât după ce toată lumea a fost vaccinată. Continue reading “Teorii bolnave”
Ce spun cifrele
Foarte, foarte interesantă această discuţie TED Connect cu John Burn-Murdoch, care prezintă patru grafice (realizate pentru Financial Times) despre evoluţia epidemiei de coronavirus, felul în care au răspuns ţările şi ce strategii par să meargă până acum.
Nu ascultaţi ce spun politicienii, ascultaţi ce spun cifrele. Continue reading “Ce spun cifrele”
Balcoanele de vizavi
Corpul de clădire din stânga are numai chiriaşi foarte în vârstă, care depind de serviciile exclusiviste ale centrului de îngrijire de la parter, unde au suport medical, restaurant şi, în vremuri normale, chiar şi viaţă socială. Acum stau toţi închişi în propriile apartamente. Doamna de la ultimul etaj iese des în balcon să scuture cârpe de praf, îşi deretică singură prin casă toată ziua şi ne facem cu mâna de fiecare dată când ne vedem. A încercat chiar o conversaţie de la distanţă, peste părculeţul dintre noi. Ea nu prea aude, noi nu prea înţelegem dialectul elveţian, discuţia nu s-a legat. Continue reading “Balcoanele de vizavi”
Joker
Joker e un film făcut să şocheze şi să provoace. O hiperbolă grotescă a unei lumi care-şi pierde minţile dar pe care o recunoşti totuşi, sub tuşele groase de vopsea, ca fiind a noastră. Un protest fără îndoială, însă unul care refuză să-şi asume sau să se lase atras în capcana vreunei ideologii. Şi exact asta îl transformă în ţinta perfectă a tuturor ideologiilor lumii ăsteia, căci dinspre cei ce privesc prin dioptriile şi filtrele propriilor credinţe nestrămutate vin şi cele mai vehemente critici. Cum că filmul nu-i destul sau, din contră, e prea mult. Că nu se încadrează în genul comic-book-movies, cu avengerii şi poveştile lor infantile şi confortabile. Că este o producţie reacţionară de sorginte comunistă care îndeamnă la revoltă. Că încurajează iresponsabil violenţa ca act de dreptate socială sau doar o justifică drept consecinţă a unei boli psihice. Că interpretarea incredibilă a lui Joaquin Phoenix reabilitează, justifică şi încearcă şă transforme călăul în victimă. Că ideea de credinţă lipseşte cu desăvârşire în timp ce filmul nu are curajul de a-şi asuma un mesaj. Continue reading “Joker”
Home work(out)
Am mutat cu noi în Elveţia o pereche de gantere pe care, în aproape şapte ani, nu le-am atins decât ca să le mut dintr-un apartament într-altul. Le-am căutat zilele trecute, doar pentru a constata că le-au luat fetele, care fac parte din generaţia care se antrenează pentru carantina asta de coronavirus din fragedă pruncie aşa că statul în casă nu le deranjează (câtă vreme merge netul).
N-am mai fost la sală de trei săptămâni. M-am autoizolat, ca un cetăţean responsabil, înainte de interdicţia federală, care a venit (prea) târziu, abia săptămâna trecută (ceea ce se vede cu ochiul liber în recolta de 12 mii de cazuri). Bine, în prima săptămână e adevărat că am fost în România dar nici acolo nu m-am dus, ca de obicei, la Viva Fitness, am alergat doar în jurul Văcăreştiului. Şi-am fost foarte aproape să-mi dobor propriul record pe 5k, vechi din 2013. Nu m-am putut abţine să nu mă laud un pic… Continue reading “Home work(out)”
APort 