N-am încercat niciodată să cumpăr ceva cu o bancnotă falsă. Dar în mai multe rânduri am fost oprit de poliţie (în România) pentru că aveam un bec ars, că mergeam cu viteză prea mare sau pentru că era aproape de miezul nopţii, ora la care unii se întorc de la restaurant. Indiferent dacă am fost sau nu vinovat de ceva, dacă am fost oprit pe drept sau nu, dacă mi s-a făcut sau nu dreptate, niciodată – absolut niciodată! – nu m-am simţit ameninţat fizic, în pericol să păţesc ceva, să fiu agresat, pus la pământ, încătuşat, arestat sau împuşcat. Dacă cineva a avut o astfel de experienţă e liber să o împărtăşească într-un comentariu – şi nu vă deranjaţi să-mi spuneţi că vi s-a cerut şpagă, că asta nu v-a pus viaţa în primejdie decât dacă aţi fost lăsat, beat fiind, să conduceţi mai departe. Nu am auzit, în ultimii şapte ani, de un astfel de caz nici în Elveţia. Continue reading “O mie de oameni pe an”
Cum se păstrează distanţarea socială
Aflaţi deunăzi într-o plimbare pe (vestitele) coclauri elveţiene, după multe săptămâni de recluziune, am zis să încercăm şi noi un pic de socializare cu nişte elveţience adorabile. Ei bine, uitaţi-vă singuri să vedeţi cum s-a terminat!
Uitarăm că tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, văcuţele, etcetera… respectă regulile de distanţare socială! Zic unii că încă dinainte de pandemie…
Opţiunea inteligentă
Maşina e făcută în România. Reclama de mai jos, pe care o văd în fiecare zi, probabil în Elveţia. Păi să nu te bucuri că Dacia e opţiunea cea mai cea din Elveţia?
Le Retour à l’anormal
La China Town toate luminile erau aprinse dar nimeni înăuntru. Realizez situația abia în dreptul Veronei, restaurantul italienesc cu patroni turci. Un om mănâncă afară, la terasă, zgribulit de cele 11 grade din Bienne. În sala largă, de obicei plină la ora asta, doar două mese sunt ocupate. Pe colţ, la Donner-ul care vinde şaorme, nu e nimeni. Vis-a-vis, la Arcade, doi oameni fumează în faţă, la intrare. Înăuntru, nu mai mult de cinci oameni. Îmi continui drumul spre centrul vechi şi, în faţă la Café Perrochet Vert, un ospătar de mare clasă, îmbrăcat impecabil, mă salută cordial din uşă. În cei şapte ani de locuit la Bienne am încercat de mai multe ori să luăm cina aici dar, cum stau prost cu disciplina de a face rezervare din timp, niciodată n-am găsit masă. Continue reading “Le Retour à l’anormal”
Totul va fi bine!
Românii care lucrează în centrul de distribuţie din Marea Britanie al unui mare producător internaţional de măşti s-au gândit să le trimită un mesaj de încurajare celor de acasă, pe unul dintre paleţii cu marfa atât de aşteptată în spitalele noastre.
Doar mie mi se pare gestul ăsta emoţionant?
Un doctor pentru bigotism şi ignoranţă
Asta cu panoul chiar m-a revoltat. Deci trebuie să scriu. Dădusem like unui prieten artist, câteva minute mai devreme, pentru un desen care sugera icoana unui doctor în chip de sfânt, acoperit cu PPE-ul ăla care lipseşte din multe spitale, cu mască, bonetă, ochelari, stetoscop şi aura din jurul capului ornată cu ventuzele proteice ale coronavirusului. Iniţial am crezut că el l-a făcut, dar câteva minute mai târziu am văzut desenul din nou, de data asta de pe un panou publicitar. Nu mai era doar fotografia, cineva zicea dedesubt că el nu poate tolera “batjocorirea ortodoxiei” şi a, citez mot-a-mot, “credinţei poporului român, creştin ortodox 86.6%!”. N-am pretenţii de la cel care a scris mesajul, un idiot (100%!) care se crede mare legionar şi care provine probabil dintre cei 50% care nu pot să treacă peste examenul de bacalaureat, presupunând că a ajuns până acolo. Continue reading “Un doctor pentru bigotism şi ignoranţă”
Mai Brexit de-atât nu există
Din mijlocul imensei sale parcele cultivate cu salată verde un fermier britanic se lamentează, într-un reportaj CNN, că nu ştie cum o s-o scoată la capăt anul ăsta. Restaurantele principalului său client, McDonalds, sunt închise de mai multe săptămâni şi, în plus, n-are cu cine să-şi strângă recolta. Din cauza epidemiei, doar câţiva dintre românii cu care lucrează în fiecare an s-au întors la fermă. Mai are nevoie de încă 50 de muncitori sezonieri şi habar n-are de unde să-i ia. E întrebat dacă a încercat să atragă britanici, acum că mulţi au devenit şomeri din cauza lockdown-ului. Continue reading “Mai Brexit de-atât nu există”
Steven R. Gundry, MD – The Longevity Paradox
Foarte interesantă, cartea asta. Citind-o, e practic imposibil să nu treci în revistă ceea ce ar trebui să faci (şi nu faci) ca să trăieşti tânăr până la adânci bătrâneţi. În cazul meu, ştiam deja că mănânc mult prea multă carne şi produse de origine animală, practic la fiecare masă. Micul meu dejun standard, în weekend, e compus din ouă ochiuri, pâine cu unt şi gem de căpşuni – practic nimic sănătos. Am realizat, în plus, că nu ţin post şi nu rabd de foame niciodată, deşi cică ar trebui. Aproape tot ce mănânc am regăsit la categoria Disease-Promoting, Life-Shortening Foods to Avoid. Am descoperit că n-am mâncat kale in viaţa mea (credeam că-i un brand de lacăte) iar broccoli, conopidă şi varză de Buxelles credeam că mănânci doar dacă eşti, deja, în spital şi nu mai contează. Şi veştile proaste continuă: trebuie să uităm de sarmale, salată de vinete şi practic orice altceva tradiţional românesc, până şi de mămăligă. Pardon, usturoiul, loboda şi, probabil, ştevia sunt sănătoase (despre ştevie ştiam deja că a salvat, de-a lungul secolelor, milioane de vieţi amărâte de ţărani săraci). Toate seminţele din lume sunt sănătoase, cu excepţia celor de floarea soarelui şi de dovleac (serios?!?!?!). Continue reading “Steven R. Gundry, MD – The Longevity Paradox”
Soft Surveillance
La Bienne poliţia a închis toate parcările din apropierea lacului pentru ca lumea să nu fie tentată să se adune acolo şi a interzis accesul maşinilor pe străduţele ce duc la faleză, motiv pentru o impresionantă recoltă de amenzi împărţite generos şoferilor ce au încălcat regula.
Un pic mai încolo, chiar pe cheul în faţa căruia dorm vapoarele în aşteptarea unor vremuri mai bune, supravegherea e mai soft.
Culmea, Big Bear a stat pe banca aia şase zile…
Cum repornim
În toată lumea asta mare nu există măşti pe nicăieri, de niciun fel – nici măcar de-alea de praf. Nu sunt suficiente nici pentru oamenii din spitale. Nu există teste. Acolo unde există, în medie vreo 30% dau rezultate false, parţial pentru că nu sunt bune şi parţial pentru că nu sunt prelevate corect. Pentru majoritatea, procesarea durează între câteva ore şi câteva zile, timp în care omul testat se poate însănătoşi, poate muri sau poate îmbolnăvi pe alţii. Nu există medicamente care să trateze boala şi nu există un vaccin. Nu există teste care să confirme existenţa anticorpilor. Spitalele, care în multe locuri au trecut cu greu prin primul val, sunt tot aceleaşi, nu au mai multe paturi, ventilatoare, doctori şi asistente. Încă vezi peste tot combinezoane de unică folosinţă cu numele posesorilor scris cu marker-ul pe ele, semn că se refolosesc, deşi e periculos şi n-ar trebui. Continue reading “Cum repornim”
APort 