Am mutat cu noi în Elveţia o pereche de gantere pe care, în aproape şapte ani, nu le-am atins decât ca să le mut dintr-un apartament într-altul. Le-am căutat zilele trecute, doar pentru a constata că le-au luat fetele, care fac parte din generaţia care se antrenează pentru carantina asta de coronavirus din fragedă pruncie aşa că statul în casă nu le deranjează (câtă vreme merge netul).
N-am mai fost la sală de trei săptămâni. M-am autoizolat, ca un cetăţean responsabil, înainte de interdicţia federală, care a venit (prea) târziu, abia săptămâna trecută (ceea ce se vede cu ochiul liber în recolta de 12 mii de cazuri). Bine, în prima săptămână e adevărat că am fost în România dar nici acolo nu m-am dus, ca de obicei, la Viva Fitness, am alergat doar în jurul Văcăreştiului. Şi-am fost foarte aproape să-mi dobor propriul record pe 5k, vechi din 2013. Nu m-am putut abţine să nu mă laud un pic…
La Bienne n-am Văcăreşti aşa că alerg de-a lungul râului Suze, prin parcul din spatele fabricii de ceasuri Omega. Nu ştiu de ce dar aici sunt mult mai lent decât la Bucureşti. Probabil că nu lipsa poluării e de vină ci diferenţa de motivaţie, de nivel (Bienne-ul e mai sus cu vreo 400 de metri) şi, nu în ultimul rând, ciorba de văcuţă a maică-mii, un anabolizant natural. Parcul are 3 km în lungime, nu e aglomerat, deci poţi evita lesne apropierea de alţi oameni. E soluţia perfectă, asta până când o să se interzică şi alergatul, moment în care nu ştiu ce naiba o să mai fac. Câine n-am, deja faza cu câinele nu mai merge, că s-au prins italienii că unii îşi închiriau patrupedele cu 20 de euro tura celor amatori să se frece pe-afară. Să zici că alergi la supermarket sau la farmacie nu ţine. Balconul l-am măsurat, are zece metri, o să mă ia repede cu ameţeală. Aş putea să sar coarda ori să comand o bandă de alergare (subiect încă negociat în familie). Mi-am transformat bicicleta de şosea în bicicletă staţionară şi, deşi nu-mi place, o s-o folosesc dacă n-o să am de ales. Dar duc dorul exerciţiilor de fitness. Am început să fac exerciţii cu propria greutate, gen flotări şi alte chestii. Mi-am comandat paralettes (nişte paralele mobile, nici nu ştiam că se cheamă aşa), şi m-am uitat pe site-uri după gantere şi haltere, dar dai cu tunul şi nu mai găseşti un gram de fer în toată Elveţia, l-au cules ăştia pe tot.
Dar adevărul este că nimic nu o să poată înlocui barele, discurile, dispozitivele, aparatele şi oglinzile sălii. Şi energia de-acolo, care te împinge să intri în competiţie cu cei mai tineri dar în primul rând cu tine însuţi. Aşa că abia aştept să ne putem întoarce. Sper să ne revedem cu toţii bine sănătoşi şi s-o luăm de la capăt. Sper că fetele alea n-or să se îngraşe prea tare în pauza asta competiţională.
APort 