Simţindu-mă acum câteva seri la fel de secat (de energie) ca turcii vampirizaţi din film, m-am uitat la Dracula Untold, cred că primul meu film cu celebrul (nostru?) personaj. Nu stau să vă dau detalii şi nici nu vă încurajez să-l vedeţi, că n-aveţi ce vedea. În fine, este povestea americanizată şi vampirizată a prinţului transilvănean Vlad the Impaler, care se transformă în vampir din patriotism şi de draci ce-avea pe el că nu-i dovedea pe turci. O prostioară la care am remarcat, totuşi, un aspect interesant. Deşi filmul abundă de nume româneşti de persoane şi locuri, nu se menţionează nici măcar din greşeală România, român sau românesc. Există doar Transilvania – locul unde Vlad Ţepeş alias Vlad the Impaler alias Dracula s-a născut, a trăit, a domnit şi a dat pe gât primul shot sanguin. Tot prin Transilvania trebuie să-şi facă veacul şi azi, că vampirii ăştia, toată lumea ştie, sunt nemuritori. Continue reading “Vampirisme musai transilvănene”
Author: adrianport
Trăiesc departe de țară așa că noțiunea de acasă este oarecum relativă pentru mine. De multe ori mă gândesc la ce-o mai fi pe-acasă. De-aici, de-acasă.
Ce cărţi (bune) am mai citit (2)
Aleksandar Hemon – Proiectul Lazarus. O parabolă despre emigraţie, sentimentul înstrăinării, rasism şi singurătate, construită superb din poveşti şi imagini basculând între trecut şi prezent, război şi pace, strălucirea falsă a Americii şi viaţa ce se recompune printre sau peste cicatricile Sarajevo-ului sau prin satele goale de tineri şi de suflet ale Moldovei de dincolo de Prut. Romanul a fost finalist pentru National Book Award in 2008.
Ernest Hemingway – A avea sau a nu avea. Mi-am propus să iau la rând toate cărţile lui Hemingway şi să citesc ce n-am apucat încă, poate chiar să recitesc vreo câteva cu mintea mea de-acum. Continue reading “Ce cărţi (bune) am mai citit (2)”
Jared Diamond – UPHEAVAL – How nations cope with crisis and change
Upheaval este cea mai buna carte de non-ficţiune pe care am citit-o anul ăsta. Jared Diamond este profesor de geografie la University of California, Los Angeles (UCLA) şi laureat al premiului Pulitzer. Cărţile sale ating o multitudine de domenii cum ar fi istoria, antropologia, ecologia sau biofizica.
Deşi nu este psiholog, autorul începe prin a teoretiza paşii uzuali (recomandaţi de specialişti consacraţi) pe care cineva trebuie să-i parcurgă pentru a ieşi dintr-o criză – de orice fel ar fi ea – măcar pe termen scurt şi măcar din zona ei acută. Găsiţi lista asta mai jos căci, indiferent dacă sunteţi pasionaţi de psihologie, istorie sau politică, este interesantă abordarea ştiinţifică, mai ales că la noi “crizele” sunt adesea ignorate, negate, ascunse sau tratate după ureche, chiar şi de către terapeuţi, riscând să evolueze într-o fază cronică.
Deci cum să abordezi eficient o criză personală? Continue reading “Jared Diamond – UPHEAVAL – How nations cope with crisis and change”
Rapsodia Română No. 3
Dacă tot suntem la începutul unui nou centenar, de ce n-am începe aşa?
La multi ani, România!
Dragostea învinge, până la urmă…
Am găsit întâmplător, pe un blog pe care îl urmăresc, această interesantă statistică de pe la americani şi-am zis c-ar fi păcat să rămână necomentată.
Pe vremea când era bunica fată mai bine de jumătate dintre amatorii de însurătoare îşi găseau marea iubire prin codoşeala familiei şi a prietenilor. Ceilalţi o căutau la şcoală, la biserică sau prin vecini. Lucrurile s-au mai schimbat de-atunci aşa că în zilele noastre şansele să-ţi găseşti fericirea mergând la biserică sunt mai mici de 5%. Cu exceptia, poate, a cozilor de la moaşte, unde minunile sunt încă posibile, şi a mănăstirilor de călugări, unde dragostea faţă de aproape învinge adesea, în ciuda (sau poate tocmai din cauza) postului prelungit. Presupun că giumbuşlucurile cu lumânări din noaptea de înviere, menite să impresioneze frumuseţile cartierului, adunate în faţa Bisericii cu Ceas, nu prea mai funcţionează astăzi. Păcat, ştiam vreo câteva chiar eficiente, deşi atrăgeau instant un val de afurisenii de la babele evlavioase din vecini, care puteau acoperi lejer corul cântăreţilor din biserică. Dar să nu deviem… Continue reading “Dragostea învinge, până la urmă…”
Doggy style
N-avem voie, prin contract, să ţinem în apartament câine, pisică, hamster, peştişor, papagal… în fine, niciun soi de animal de companie. Mă mir că ne-au permis să ne găzduim copiii, în ciuda posibilelor daune pe care le pot cauza, în orice moment, proprietăţii. Până la urmă or avea şi ei dreptate. Păi ce, închiriezi ca să freci pisoiul? Nu, închiriezi ca să dormi într-un apartament elveţian cu standard ridicat, ce n-a văzut Berceniul!
Ar trebui să adaug că să fii plecat de-acasă de la 8 la 8 sau chiar la 9 nu ajută când trebuie să scoţi câinele afară de două ori pe zi. Aşa că a trebuit să improvizăm. Ne-am luat un aspirator hoover, de-ăla de umblă dezlegat (la câini tot cordless se spune în engleză?). Continue reading “Doggy style”
De ce stă doamna Dăncilă prost…
“Atenţie! Dăncilă are consilieri jalnici! Pesediştii, săracii, niciodată n-au ştiut să-şi aleagă…. fie au luat consilierii, au plătit milioane, din America, din Israel, din nu stiu ce, fie nişte şmecheri din România care i-au păcălit, le-au luat banii şi uite ce i-au…”
Mircea Dinescu, un domn pe care l-am admirat necondiţionat vreo 27 de ani, vorbind la TVRi, în emisiunea România 9, despre politică şi delicateţuri… pesediste…
Cum bine zicea scriitorul Norman Manea, “Romania n-a dus niciodată lipsă de talente. A dus lipsă de caracter.”
Swiss Parking
–Oh, for goodness’ sake, you have to see this! Tonul colegei mele nu prevesteşte nimic bun, are ceva din exasperarea cu care reacţionează când citeşte ştirile de-acasă, despre Brexit. Numai ce-am aflat că doamna Viorica a intrat în turul doi aşa că nu văd ce altceva m-ar putea impresiona din foiletonul brexitului. Mă ridic, totuşi, de la birou să văd ce se-ntâmplă. E în faţa ferestrelor largi care dau spre gară. Ceva se petrece acolo afară. Mă apropii prudent, căci acum câteva săptămâni a fost un accident oribil şi chiar n-am chef să mai văd aşa ceva. Dar gara pare adormită, nu sunt trenuri şi aproape că nici pasageri pe peroane. Colega mea îmi arată cu degetul parcarea de sub geamurile firmei, privind cu faţa uşor întoarsă spre mine, de parcă ar ţinti un gândac scârbos. Continue reading “Swiss Parking”
Graffiti pe Zidul Berlinului
Astăzi se împlinesc 30 de ani de când nemţii s-au pus cu târnăcoapele pe acel infam zid ce despărţea Berlinul în două. Tot astăzi am văzut un documentar despre nostalgicii RDG-ului, dovadă că zidul e încă în sufletele împietrite ale multora. Rămăşiţele lui ar trebui să ne înveţe că zidurile se construiesc uşor dar să le înlături cere timp.
Şi pentru că fiica mea Maria numai ce s-a întors azi noapte dintr-o mini vacanţă la Berlin i-am cerut permisiunea să folosesc cîteva dintre pozele ei pentru această postare. Continue reading “Graffiti pe Zidul Berlinului”
N-am linişte până când nu…
Pe site-ul de campanie al domnului Mircea Diaconu toate viziunile politice ale domniei sale încep cu “N-am linişte până când nu… “. Până când nu rezolvă problemele din justiţie, sănătate, economie, securitate sau educaţie. C-aşa e el ca om. Dacă vede că ceva nu funcţionează, se implică.
Mesajul e închegat, nimic de zis. Construit pentru urechile celor din bazinul electoral în care se scaldă psd-ul cu alde Tăriceanu, e totuşi suficient de abil încât să încerce să-i momească sau măcar să evite să-i scoată din sărite pe cei ce au alte opţiuni. Domnul Diaconu are un discurs bine scris (pentru publicul ţintă), care a fost croit pe aşteptările unei mari mase aparent pestriţe dar cu multe lucruri în comun. N-are consilieri israelieni, dar a învăţat ceva din discursul lui Dinică, în Filantropica, ăla cu “mâna întinsă care trebuie să spună o poveste”. Continue reading “N-am linişte până când nu…”
APort 