Vampirisme musai transilvănene

Simţindu-mă acum câteva seri la fel de secat (de energie) ca turcii vampirizaţi din film, m-am uitat la Dracula Untold, cred că primul meu film cu celebrul (nostru?) personaj. Nu stau să vă dau detalii şi nici nu vă încurajez să-l vedeţi, că n-aveţi ce vedea. În fine, este povestea americanizată şi vampirizată a prinţului transilvănean Vlad the Impaler, care se transformă în vampir din patriotism şi de draci ce-avea pe el că nu-i dovedea pe turci. O prostioară la care am remarcat, totuşi, un aspect interesant. Deşi filmul abundă de nume româneşti de persoane şi locuri, nu se menţionează nici măcar din greşeală România, român sau românesc. Există doar Transilvania – locul unde Vlad Ţepeş alias Vlad the Impaler alias Dracula s-a născut, a trăit, a domnit şi a dat pe gât primul shot sanguin. Tot prin Transilvania trebuie să-şi facă veacul şi azi, că vampirii ăştia, toată lumea ştie, sunt nemuritori.

N-aş fi scris despre asta dacă n-aş fi văzut aseară, pe Channel 5-ul englezilor, un episod din seria de documentare Chris Tarrant – Extreme railways, despre trenuri şi linii ferate “extreme”. Episodul de aseară s-a intitulat Last train to Transilvania şi a refăcut călătoria de documentare pe care Bram Stocker, autorul primului Dracula, a făcut-o in 1896 de la Budapesta la castelul lui Dracula din Transilvania (probabil Bran). Da, o să ziceţi că în 1896 Transilvania nu era încă România. Oricum, ca şi în Dracula Untold, reporterul se fereşte ca dracul de tămâie să rostească numele România. Transilvania în sus, Transilvania în jos, cred că a menţionat, discret, că între timp provincia face parte din România doar când i s-a blocat trenul în vama noastră sau când a vorbit despre starea deplorabilă a reţelei feroviare, evident, româneşti. Apropo, foarte interesant, drumul cu trenul de la Budapesta la Cluj, în anul de graţie 2019, cică a durat fix la fel de mult ca în 1896, pe vremea imperiului austro-ungar de tristă amintire. Asta nu l-ar fi deranjat foarte tare pe reporter, căci el se plimbă pe bani, dar să nu existe vagon restaurant între Budapesta şi Cluj asta nu e extrem, e de-a dreptul inuman pentru un englez. Altă informaţie utilă – pe care mi-ar fi plăcut să o aflu mai degrabă din bilanţul de guvernare al doamnei Dăncilă – ar fi că în medie 500 de kilometri de cale ferată dispar anual din reţeaua feroviară a României şi doar 25 sunt reparaţi. Aşa că stau şi eu şi mă gândesc, oare nu cumva vampirii noştri s-au reprofilat şi mai nou, în loc să sugă sânge, bagă pe gât şine de tren, locomotive şi vagoane restaurant? Chiar ar fi posibil, ţinând cont că încă dispar şine în fiecare lună, pe când ultimul caz documentat de moroi dezgropat ca să i se înfigă un ţăruş în inimă s-a întâmplat în 2004, evident lângă Caracal…

Poate se vor găsi unii care să se revolte sau chiar să vadă conspiraţii de-ale agenturilor în ostentaţia cu care Dracula este servit lumii drept transilvănean. Se înşeală, motivul este legat mai degrabă de păstrarea autenticităţii brand-ului Dracula. Transilvania este, pentru mulţi străini, un tărâm la fel de fantastic precum planeta Pandora din Avatar. Sună exotic, a devenit un brand în sine, este greu de localizat pe hartă şi, oricum, se ajunge greu (la propriu, cum bine ştim). Pe când România… offf… o să mă limitez la a zice că stereotipurile idioate pan-europene nu la vampiri fac trimitere când e vorba de noi… Cert e că nimeni n-a văzut până acum vampir să cânte la acordeon.

Aşa că în loc să polemizăm neascultaţi de nimeni despre întinarea imaginii marelui voievod Vlad Ţepeş (un aventurier sadic care-a avut norocul să dea bine în coafata istoriografie naţionalist-comunistă) mai bine ne-am apuca să ne împodobim gările cu funii de usturoi sau ne-am concentra un pic să ţintuim cu un ţăruş din frasin mafia vampirilor însetaţi de infrastructură.