Astăzi se împlinesc 30 de ani de când nemţii s-au pus cu târnăcoapele pe acel infam zid ce despărţea Berlinul în două. Tot astăzi am văzut un documentar despre nostalgicii RDG-ului, dovadă că zidul e încă în sufletele împietrite ale multora. Rămăşiţele lui ar trebui să ne înveţe că zidurile se construiesc uşor dar să le înlături cere timp.
Şi pentru că fiica mea Maria numai ce s-a întors azi noapte dintr-o mini vacanţă la Berlin i-am cerut permisiunea să folosesc cîteva dintre pozele ei pentru această postare.
“What shall we use
To fill the empty spaces
Where we used to talk?
How shall I fill
The final places?
How should I complete the wall”
Empty Spaces – Pink Floyd, The Wall, 1979
APort 
Zid din asta am avut si noi, insa nu era fizic, concret (si ma gandesc si la englezescul “concrete”), ci unul plamadit din frică, mare parte de-a lungul Dunării. Si pe asta al nostru au incercat foarte multi sa il treaca, multi reusind, altii fiind mai putin norocosi…
Anul asta se implinesc si in tara tot 30 de ani (dar in decembrie). Zidul a picat, dar, asa cum spui, e cale lunga pana cand va disparea din mental. Al nostru, asa invizibil cum era, parcă incă ne tine in trecut. Am plecat demult peste hotare, ba ca turisti, ba la munca, ba cu alte indeletniciri, dar mentalitatea noastra are inca radacinile ancorate in spatele acelui zid invizibil.
“Break down the wall, break down the wall!”
“But it was only a fantasy/ the wall was too high/ as you can see/ no matter how he tried/ he could not break free/ and the worms ate into his brain”. Viermi au fost, viermi au ramas. Din pacate au facut niste rele ireversibile, sau cel putin cu consecinte nefaste pentru multe zeci de ani de acum (sau de atunci) inainte.
LikeLiked by 1 person
Poate ca daca nu cadea zidul Berlinului in noiembrie al nostru ar fi durat si el mai mult. Cateodata ma gandesc ca peste zidul acela am trecut noi toti cei ce am “invadat” vestul asa ca, pe langa nostalgicii din est poate ca exista si in vest oameni care cred ca zidul ii proteja de romani, bulgari si alti “invadatori”.
In mare masura zidul nostru “mental” e acolo de secole, ca bariera culturala intre est si vest. Dar raul facut de comunism, sunt de acord cu tine, e acolo pentru multa vreme de acum inainte.
De unde sunt versurile tale, tot din Pink Floyd? Ar fi mers mai bine 🙂 Multumesc!
LikeLiked by 1 person
Versurile sunt tot de pe albumul The Wall, dar din piesa Hey You.
Versurile astea le-am vazut cu mult timp inainte de a le fi constientizat, undeva prin Timisoara (de fapt stiu exact unde anume), pe gardul inalt al unei vile. Culmea e ca, intamplator sau nu, se potrivea si culoarea gardului (pinkish as zice).
Tu acum esti fizic intr-o alta lume, dar de pe acele meleaguri gandul tau zboara mereu spre casa. Iar despre acea lume pot spune ca o vad intr-o perpetua agitatie, iar aceasta aduce cu ea schimbari uneori ireversibile. Si nu doar ale acelei lumi, ci si a celei din care au plecat multi spre acea lume de vis.
Multe dintre piesele Pink Floyd sunt expresia starii sufletesti a lui Roger Waters, a amintirilor sale si a copilariei fara tatal decedat in cel de-al doilea Razboi Mondial. Un exemplu puternic in acest sens, in care sunt foarte multe accente politice asa cum iti plac tie, este The Final Cut.
In loc de incheiere, o urare: Shine On You Crazy Diamond. Asta e de pe Wish You Were Here, 1975, album adresat lui Syd Barrett, unul dintre muzicienii care a fondat Pink Floyd. Insa asta e deja o alta poveste.
LikeLiked by 1 person
Iubesc Pink Floyd, i-am descoperit tarziu, practic in 89, in Regie, nu mai stiu daca inainte sau imediat dupa revolutie. Stiu melodiile si simt mesajul lor chiar dintr-o vreme in care nu intelegeam totul in engleza. Dar nu stiu povestile din spatele melodiilor. Dar mai e timp…
LikeLiked by 1 person
One step at a time. Ah, nu, nu este o piesa de-a lor, ci un indemn! Imi este dor de comunitatea ascultatorilor postului Virgin Radio – Classic Rock, studioul din Londra (One, Golden Square). A fost desfiintat la numai cateva luni dupa ce l-am vizitat. Nu am mai intalnit nici pana atunci si nici de atunci inainte o comunitate ca aceea de melomani. Acele vremuri au fost ceva de neuitat! Multi dintre acei melomani erau fani Pink Floyd, care, spre deosebire de mine, erau vorbitori nativi de limba engleza (multi dintre ei). Cand conversam despre Pink Floyd era ca si cum cei din tara ar fi discutat despre fotbal sau despre politica; toti stiam toate albumele si toate piesele lor, dar mereu descopeream cate ceva nou, cate un sens nou dat unor versuri, cate un inteles nebanuit, cate un sentiment nemaiavut pana atunci la ascultarea anumitor piese… Dar sir Richard Branson nu avea nevoie de acel post si l-a vandut. Comunitatea a mai rezistat un pic, ulterior a trecut pe FB, dar feeling-ul nu mai era acelasi. La Virgin parca am fi fost la un club restrans. La Absolute (noul nume) eram ca la o crâșmă de pe langa o autogara in care unii vin, altii pleaca, un loc in care nu se innoada relatii… Am devenit nostalgic, dar Pink Floyd te poate aduce si intr-o astfel de stare.
Rock on!
Shine on!
LikeLike
Tocmai am vazut un documentar in care se arata/ povesteste de catre cei din jurul lui Honecker ca daramarea zidului a fost ideea lui Erich transmisa lui Merkel in gradina lui din Chile! Daramarea nu a fost pentru unirea fratilor ( oricum nu sunt uniti nici acum) ci pentru distrugerea economica a RFG-ului! A existat un plan de 20 de ani carea functionat perfect!
LikeLiked by 1 person
N-as avea prea multa incredere in ce zic fostii comunisti sau in felul in care vad ei lumea de astazi, nu cred ca pot sa treaca peste resentimente, orgolii si nostalgia vremii lor. Pana la urma, desi n-o fi perfecta, Germania nu arata chiar asa.
LikeLike
Vai vai e o diferenta enorma in rau fata de acum 30 de ani!
LikeLike
Bag seamă că “păsărica” asta
LikeLike