La Bienne poliţia a închis toate parcările din apropierea lacului pentru ca lumea să nu fie tentată să se adune acolo şi a interzis accesul maşinilor pe străduţele ce duc la faleză, motiv pentru o impresionantă recoltă de amenzi împărţite generos şoferilor ce au încălcat regula.
Un pic mai încolo, chiar pe cheul în faţa căruia dorm vapoarele în aşteptarea unor vremuri mai bune, supravegherea e mai soft.
Culmea, Big Bear a stat pe banca aia şase zile…
În toată lumea asta mare nu există măşti pe nicăieri, de niciun fel – nici măcar de-alea de praf. Nu sunt suficiente nici pentru oamenii din spitale. Nu există teste. Acolo unde există, în medie vreo 30% dau rezultate false, parţial pentru că nu sunt bune şi parţial pentru că nu sunt prelevate corect. Pentru majoritatea, procesarea durează între câteva ore şi câteva zile, timp în care omul testat se poate însănătoşi, poate muri sau poate îmbolnăvi pe alţii. Nu există medicamente care să trateze boala şi nu există un vaccin. Nu există teste care să confirme existenţa anticorpilor. Spitalele, care în multe locuri au trecut cu greu prin primul val, sunt tot aceleaşi, nu au mai multe paturi, ventilatoare, doctori şi asistente. Încă vezi peste tot combinezoane de unică folosinţă cu numele posesorilor scris cu marker-ul pe ele, semn că se refolosesc, deşi e periculos şi n-ar trebui. Continue reading “Cum repornim”
Domnul Didier Pittet este profesor universitar, imunolog, epidemiolog şi infecţiolog – presupunând că astea sunt traducerile corecte în română ale specializărilor sale. Domnul doctor lucrează la Spitalul Universitar din Geneva şi, de când cu coronavirusul, a devenit, involuntar, erou şi celebru. Fiind în fiecare zi în prima linie a luptei împotriva pandemiei, binevoieşte să-şi facă timp, în multe seri, pentru a da interviuri pe posturile tv romande în care explică, face educaţie, dă sfaturi, luptă împotriva informaţiilor false din mass-media. M-am obişnuit deja, în ultimele săptămâni, cu zâmbetul său degajat, care inspiră încredere, şi cu figura sa de om serios dar totodată bonom, de aerul său permanent un pic obosit, ştim toţi de ce. Continue reading “Oameni şi oameni”
Fiecare dintre cărţile astea ar fi meritat o recenzie separată dar problema e că până apuc eu să scriu despre ele cam uit ce-am citit. Aşa că le grupez într-un singur post pentru că ar fi păcat să nu le recomand.
Bryan Caplan and Zach Weinersmith – Open Borders: The science and Ethics of Immigration. O carte super interesantă, scrisă de către un reputat profesor universitar american, care pledează pentru deschiderea totală a frontierelor, demontând, unul câte unul, miturile false ale propagandei anti-emigraţie cu argumente sociale, economice, morale, filozofice şi culturale şi dublate de statistici relevante, bazate pe cercetări ştiinţifice serioase. Singurul lucru pe care lucrarea îl ignoră – şi, din păcate, probabil cel mai important în ziua de astăzi – este tocmai faptul că aceste argumente nu îşi găsesc calea spre minţile înfierbântate de propagandă ale multor cetăţeni. Continue reading “Ce cărţi (bune) am mai citit (3)”
A vorbit maică-mea la telefon cu ţaica Florica, mătuşa ei dinspre mamă. Nu s-au mai văzut de ani de zile dar acum, de când cu mobilele, vorbesc des. Ţaica are 85 de ani şi de mai bine de 40 de ani, de când a rămas văduvă, are grijă singură de gospodăria ei pricopsită dintr-un sat al Olteniei. I se plânge mereu că nu mai merge la câmp, unde are pământ mult, plăteşte doar pe unul şi pe altul, să facă ce trebuie făcut în locul ei. Se mai ducea, până mai an, să vadă doar ce-i pe-acolo, dar rar, că o dor tare picioarele şi parcă nu mai are aşa putere. Şi-i face rău când vede cum arată câmpul şi ce treabă fac ţiganii ăia de-i trimite, da’ ce să-i faci, alţi oameni nu-s. Aşa că nu mai trece, doar îi plăteşte şi nu zice nimic, să nu rămână locul nelucrat, s-o râdă lumea. Să le fie uşor ălora de-or urma, care-or fi ei, că trebuie să vie cineva în loc, nu se poate altfel, să nu desţelenească pământul de tot, pârloagă. Continue reading “Totul va fi bine”
În loc să ne luptăm cu antenele 5G* ale operatorilor de telefonie mobilă ar fi probabil mult mai util dacă am trage oarece învăţăminte din istoria celei mai mari epidemii de gripă ce a lovit omenirea şi care a ucis peste 50 de milioane de oameni. Unele asemănări cu pandemia covid19 sunt izbitoare, în ciuda faptului că la vremea aia nu existau antene 5G, de fapt nu existau antene de niciun fel, ceea ce nu a împiedicat virusul să se propage nestingherit. Dar să vedem ce-a fost atunci şi să comparăm cu ce e acum.
Muzeografii de la NMB Nouveau Musée Bienne au prezentat de curând rezultatele unei foarte interesante cercetări, făcute prin arhivele din Bienne, despre epidemia de gripă spaniolă care a lovit oraşul în 1918. Primele cazuri au apărut in Iulie şi au creat panică. Ca şi acum, au fost închise şcolile şi interzise adunările publice, inclusiv slujbele religioase. 1000 de oameni au fost infectaţi într-o perioadă scurtă de timp, fabrici întregi au fost închise din lipsă de muncitori iar capacitatea maximă a spitalelor a fost atinsă în scurtă vreme. Continue reading “Ce ne învaţă gripa “spaniolă” din 1918″
Pe panoul mare din mijloc scrie “Fermeture provisoire”. Blocuri de beton barează şoseaua îngustă. În stânga şi în dreapta garduri vii din tuia, înalte de-un stat de om, delimitează nu numai curţile caselor care se întind de-a lungul drumului dar şi graniţa dintre Elveţia şi Franţa. Micul punct de frontieră de aici este închis din cauza epidemiei, transfrontalierii trebuie să ocolească prin Geneva. O patrulă elveţiană a poliţiei de frontieră urmăreşte, de pe trotuarul opus, cum două grupuri se apropie, din ambele direcţii. Fără să pară îngrijoraţi, atitudinea lor devine mai alertă, gata să intervină. Oamenii s-au oprit de-o parte şi de alta a blocurilor de beton şi se salută cordial dar nimeni nu trece dintr-o parte într-alta. Apoi încep să cânte, cu accent franţuzesc. “Happy birthday to youuu! Happy birthday day to youuu!”
O pocnitură răsună fix între versurile cântecului şi parcă lumea îngheaţă pentru o clipă. Un dop de şampanie e propulsat în aer din mijlocul părţii franceze a familiei, face o boltă înaltă de-a lungul barierei şi aterizează, regulamentar, de aceeaşi parte a graniţei.
Întâi a fost ideea britanicilor cu imunitatea de turmă, care suna cam aşa: bătrânii şi cei bolnavi se ascund cât pot ei de bine vreo câteva luni, timp în care ceilalţi îşi continuă viaţa, iau virusul, cel puţin 60% fac boala, capătă imunitate care se extinde şi asupra celor din comunite care n-au făcut boala şi, într-un final, virusul capitulează. În tot timpul ăsta, pentru că toţi ceilalţi muncesc, economia îşi vede de treabă aproape nestingherită. Partea epidemiologică a teoriei este împrumutată de la imunitatea de turmă conferită de vaccinările în masă împotriva bolilor contagioase. Evident că susţinătorii teoriei sunt în general politicieni, nu doctori, şi nu ştiu dacă funcţionează sau nu. De exemplu, e clar că în zeci de mii de ani n-am devenit imuni la poliomielită decât după ce toată lumea a fost vaccinată. Continue reading “Teorii bolnave”
Foarte, foarte interesantă această discuţie TED Connect cu John Burn-Murdoch, care prezintă patru grafice (realizate pentru Financial Times) despre evoluţia epidemiei de coronavirus, felul în care au răspuns ţările şi ce strategii par să meargă până acum.
Nu ascultaţi ce spun politicienii, ascultaţi ce spun cifrele. Continue reading “Ce spun cifrele”
Corpul de clădire din stânga are numai chiriaşi foarte în vârstă, care depind de serviciile exclusiviste ale centrului de îngrijire de la parter, unde au suport medical, restaurant şi, în vremuri normale, chiar şi viaţă socială. Acum stau toţi închişi în propriile apartamente. Doamna de la ultimul etaj iese des în balcon să scuture cârpe de praf, îşi deretică singură prin casă toată ziua şi ne facem cu mâna de fiecare dată când ne vedem. A încercat chiar o conversaţie de la distanţă, peste părculeţul dintre noi. Ea nu prea aude, noi nu prea înţelegem dialectul elveţian, discuţia nu s-a legat. Continue reading “Balcoanele de vizavi”
APort 