sfintii

McCann Romania

Asta cu panoul chiar m-a revoltat. Deci trebuie să scriu. Dădusem like unui prieten artist, câteva minute mai devreme, pentru un desen care sugera icoana unui doctor în chip de sfânt, acoperit cu PPE-ul ăla care lipseşte din multe spitale, cu mască, bonetă, ochelari, stetoscop şi aura din jurul capului ornată cu ventuzele proteice ale coronavirusului. Iniţial am crezut că el l-a făcut, dar câteva minute mai târziu am văzut desenul din nou, de data asta de pe un panou publicitar. Nu mai era doar fotografia, cineva zicea dedesubt că el nu poate tolera “batjocorirea ortodoxiei” şi a, citez mot-a-mot, “credinţei poporului român, creştin ortodox 86.6%!”. N-am pretenţii de la cel care a scris mesajul, un idiot (100%!) care se crede mare legionar şi care provine probabil dintre cei 50% care nu pot să treacă peste examenul de bacalaureat, presupunând că a ajuns până acolo. Pentru el, crucea e doar un alt steag sub care-şi poate vărsa ura. Dar aveam pretenţii de la cea care i-a share-uit mesajul, femeie educată, cu facultate şi chiar un MBA, mare iubitoare de Dumnezeu, parte pe care nu i-am cunoscut-o până când nu a început s-o expună pe facebook, de multiple ori în fiecare zi. Dar oricât de habotnică să fi devenit între timp, tot nu-mi explic cum a fost posibil ca anii mulţi de şcoală să nu o ajute să înţeleagă că scopul acelui panou nu poate fi batjocorirea ortodoxiei ci omagierea unei bresle care se sacrifică zilele astea pentru noi toţi. Şi că din toate simbolurile posibile ale lumii ăsteia,  autorii l-au ales pe Hristos ca etalon şi superlativ al jertfei pentru binele oamenilor. Chiar să nu-ţi fi plăcut, artistic vorbind, buna intenţie a autorilor ar fi trebuit să îndemne pe oricine la reţinere.

Mi-e teamă – şi cu mare amărăciune spun asta – că nu educaţia şi nici mai creştineştile însuşiri precum  bunătatea, smerenia, iubirea, blândeţea sau iertarea îi împing pe oamenii ăştia să sară ca arşi pentru motive inventate. Mă întreb chiar dacă ceea ce i-a atras, de la bun început, a fost credinţa creştină sau doar confortul ideologic al unei aristocraţii religioase care se interpune rigid între divinitate şi umilii săi credincioşi. Şi care apără agresiv şi inflexibil dogma, în timp ce nu se sfieşte să folosească modalităţi moderne de propagandă, cum sunt nenumăratele grupuri pe care mi le “sugerează” facebook-ul în fiecare zi. Iar o mare parte din propaganda asta chiar n-are niciun Dumnezeu.